Procurement award challenge appeal inadmissible as court of appeal ruling final under Law No. 101/2016.

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin plângerea formulată de petenta A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. şi intervenienta ASOCIEREA B.-C. S.R.L., având ca obiect litigiu privind achiziţiile publice s-a solicitat anularea Deciziei nr. 1351/C6/1269, 1296, 1430, 1638 din data de 08.06.2017 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Prin Decizia nr. 1351/C6/1269, 1296, 1430, 1638 din data de 08.06.2017 Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis excepţia tardivităţii contestaţiei înregistrată la C.N.S.C. sub nr. x/16.05.2017 (dosar nr. x/2017), depusă de A. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, a respins contestaţia depusă de A. S.R.L., în contradictoriu cu S.C. COMPANIA DE APĂ ARAD S.A., ca tardivă.

A admis cererea de intervenţie voluntară accesorie în interesul entităţii contractante, formulată de S.C. B. S.A.

A obligat A. S.R.L. la plata către S.C. B. S.A. a sumei de 5.355 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de soluţionarea contestaţiei (onorariu avocaţial).

A respins, ca nefondate, capetele de cerere referitoare la comunicarea nr. 7078/05.04.2017, din contestaţia depusă de S.C. D. S.A., în contradictoriu cu S.C. COMPANIA DE APĂ ARAD S.A..

A respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind "reconsiderarea ofertei ca fiind conformă, admisibilă şi câştigătoare", din contestaţia depusă de S.C. D. S.A.

A respins, ca nefondată, contestaţia depusă de E. S.A., în contradictoriu cu S.C. COMPANIA DE APĂ ARAD S.A.

A admis cererile de intervenţie voluntară accesorie în interesul entităţii contractante, formulate de A. S.R.L..

A respins cererile de plată a cheltuielilor ocazionate de soluţionarea contestaţiilor, formulate de A. S.R.L..

A respins, ca inadmisibilă, contestaţia înregistrată la C.N.S.C. sub nr. x/03.05.2017 (dosar nr. x/2017), depusă de A. S.R.L..

2. Hotărârea Curţii de Apel.

Prin decizia civilă nr. 4150 din data de 14.07.2017 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte plângerea formulată de petenta A. S.R.L., împotriva Deciziei nr. 1351/C6/1269, 1296, 1430, 1638 din data de 08.06.2017 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în contradictoriu cu intimata COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. şi intervenienta ASOCIEREA B.-C. S.R.L.. A desfiinţat în parte Decizia 1351/C6/1269, 1296, 1430, 1638 din data de 08.06.2017 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul că a înlăturat dispoziţia privind obligarea contestatoarei A. S.R.L. la plata către S.C. B. S.A. a sumei de 5355 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de soluţionarea contestaţiei (onorariu avocaţial). A menţinut în rest dispoziţiile deciziei contestate. A respins cererea intervenientei accesorii ASOCIEREA B.-C. S.R.L. privind plata cheltuielilor de judecată efectuate în procedura plângerii.

3. Cererea de recurs.

Împotriva deciziei civile nr. 4150 din data de 14.07.2017 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, Decizia Curţii de Apel Timişoara este pronunţată cu nesocotirea, respectiv aplicarea greşită a legii, respectiv a textului art. 6 alin. (1) al Legii nr. 101/2016, potrivit căruia:

"Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegat, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii; b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării ta cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii".

Obiectul contestaţiei formulată de reclamanta A. S.R.L. a fost reprezentat de raportul procedurii de atribuire prin licitaţie deschisă a contractului de achiziţie publică de lucrări având drept obiect "Staţie de epurare nouă în Nădlac".

Acest act se încadrează în noţiunea de act al autorităţii contractante definită de art. 3 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 101/2016 - "orice act administrativ emis în legătură cu o procedură privind atribuirea unui contract, orice operaţiune administrativă care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de legislaţia în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în cadrul procedurii de atribuire".

Data la care a luat cunoştinţă de acest act administrativ este de 08.05.2017, ulterior primirii adresei Consiliului nr. 17184/1269/1296/1430/C6.05.05.2017, iar data la care a formulat notificare prealabilă este de 12.05.2017, cu respectarea evidentă a termenului impus de art. 6 alin. (1) lit. b) al Legii nr. 101/2016.

La data de 15.05.2017 autoritatea contractantă i-a comunicat răspunsul la notificarea prealabilă prin adresa nr. x/15.05.2017. Prin intermediul acestui răspuns, Curtea de Apel Arad i-a comunicat că nu ar exista încălcări ale legislaţiei achiziţiilor publice şi că, pe cale de consecinţă, nu va adopta măsuri de remediere.

Aşa fiind, la o zi de la data primirii răspunsului la notificarea prealabilă, în data de 16.05.2017, a formulat contestaţie împotriva raportului procedurii de atribuire, cu respectarea termenul de contestare impus de art. 8 alin. (1) al Legii nr. 101/2016.

Decizia recurată este contrară:

- dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul este obligat să nu depăşească limitele învestirii sale.

- prevederilor art. 213 alin. (2), respectiv art. 206 alin. (1) al O.U.G. nr. 34/2006, care clarifică distincţia legală dintre raportul procedurii de atribuire şi adresa de informare asupra rezultatului procedurii.

De altfel, urmând raţionamentul exhibat de Curtea de Apel Timişoara, raportul procedurii de atribuire devine un act ce beneficiază de imunitate legală, contestaţiile împotriva sa fiind recalificate ca îndreptate împotriva unor acte cu totul distincte.

În absenţa modificării nelegale a obiectului demersului judiciar al A., Curtea ar fi fost ţinută să constate că admiterea de către CNSC a excepţiei tardivităţii este lipsită de temei legal - societatea a formulat notificare prealabilă împotriva actului vătămător în termenul prescris de lege raportat la data luării la cunoştinţă de conţinutul acestuia.

În al doilea rând, Decizia Curţii de Apel Timişoara este pronunţată cu încălcarea principiului de drept comunitar al efectivităţii, consolidat de art. 1 al Directivei 89/665/CEE din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări ("Directiva 89/665"), raportat la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza MedEval -Qpalitäts-, Leistungs- und Struktur-Evatuierung im Gesundheitswesen GmbH (cauza C-166/14).

Principiul efectivitaţii dreptului comunitar presupune că modalitatea prin care un stat membru îşi stabileşte procedurile jurisdicţionale pentru a asigura protecţia drepturilor conferite de dreptul Uniunii nu trebuie să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea respectivelor drepturi (cauza EWgrfo, C-538/13, para. 39). Decizia recurată încalcă acest principiu pentru că:

a). Pe de o parte, din punct de vedere procedural, un demers judiciar împotriva raportului procedurii de atribuire este reconsiderat abuziv ca fiind îndreptată împotriva altui act şi respinsă pentru o excepţie de tardivitate raportată la acest din urmă act. într-o asemenea ipoteză, particularul este lipsit pur şi simplu de posibilitatea de a ataca un anume act (raportul procedurii de atribuire) emis de autoritatea contractantă.

b). Pe de altă parte, Decizia Curţii de Apel Timişoara consideră ca un particular este în termen de a ataca un anume act al autorităţii fără a cunoaşte motivarea acestuia. În multiple cauze, printre care se numără şi Comisia Comunităţilor Europene c/a (Sytraval) şi Brink's France SARL (C-367/95, para. 63), Curtea a arătat că motivarea actului administrativ este o calitate intrinsecă a acestuia:

"este stabilit deja în practică că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi, de asemenea, să permită curţilor comunitare competenţa să efectueze revizuirea actului".

Aşadar, necunoaşterea fundamentării unor decizii ale autorităţii contractante (declararea ca admisibilă a ofertei unui competitor, spre exemplu) echivalează cu necunoaşterea actului autorităţii per se.

Plasarea particularului în poziţia de a contesta o decizie a autorităţii contractante fără a îi cunoaşte explicaţia reprezintă o încălcare vădită a principiului efectivităţii.

În cadrul motivării sale, Decizia recurată arată că "adresa de comunicare a rezultatului procedurii cuprinde toate elementele de fapt şi de drept care au fundamentat respingerea ofertei contestatoarei, astfel că aceasta are la îndemână un remediu efectiv de contestare a modului în care propria sa ofertă a fost evaluate, din momentul în care ia la cunoştinţă de conţinutul adresei, care reflectă, nu doar încunoştinţarea asupra existenţei şi conţinutului unui act administrativ -, ci şi motivele care au stat la baza respingerii ofertei participantului la procedura de achiziţie".

Din nou, motivarea Deciziei ignoră conţinutul efectiv al art. 206 alin. (1) al O.U.G. nr. 34/2006 - comunicarea adresei privind rezultatul procedurii permite doar cunoaşterea motivelor pentru care oferta recurentei a fost declarată admisibilă/inadmisibilă.

Cu toate acestea, recurenta are interesul legitim de a cunoaşte fundamentarea manifestării de voinţă a autorităţii contractante de a declara drept admisibilă oferta B.-C. - acest raţionament este imposibil de cunoscut prin luarea la cunoştinţă a adresei reglementate de art. 206 alin. (1) al O.U.G. nr. 34/2006.

Acesta este motivul pentru care recurenta a luat la cunoştinţa şi apoi contestat actul descris de art. art. 213 alin. (2) al O.U.G. nr. 34/2006, anume raportul procedurii de atribuire.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Compania de Apă Arad a depus întâmpinare prin care, în principal, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, respingerea recursului ca tardiv formulat, anularea ca netimbrat, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 16 octombrie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării de către intimata-pârâtă, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Înalta Curte constată că, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, având ca obiect litigiu privind achiziţiile publice, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 1351/C6/1269, 1296, 1430, 1638 din data de 08.06.2017 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul de faţă, Înalta Curte reţine că decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Litigiul de faţă priveşte achiziţiile publice şi în această materie sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 101 din 19 mai 2016, lege ce reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Scopul acestei legi îl constituie asigurarea, la nivel naţional, a unor mecanisme şi proceduri efective, rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispoziţiilor legale privind atribuirea contractelor.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din acest act normativ:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi".

În raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016:

"Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim".

De asemenea, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1) menţionează în mod expres că, pentru soluţionarea contestaţiei, persoana care se consideră vătămată se poate adresa:

a) fie pe cale administrativ-jurisdicţională Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor;

b) fie pe cale judiciară instanţei de judecată.

În cazul în care persoana vătămată alege calea administrativ-jurisdicţională, iar Consiliul soluţionează pe fond contestaţia, pronunţă o decizie ce poate fi atacată de către autoritatea contractantă şi/sau de către orice persoană vătămată de măsurile dispuse de Consiliu cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate.

Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu este curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii contractante. Plângerile se soluţionează de complete specializate în achiziţii publice. În situaţia formulării plângerilor, Consiliul nu are calitate de parte în proces.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din acelaşi act normativ "Hotărârea prin care instanţa soluţionează plângerea este definitivă".

După soluţionarea plângerii de către instanţă, dosarul cauzei se restituie de aceasta Consiliului, împreună cu o copie a hotărârii motivate, iar hotărârea motivată pronunţată de instanţă este înaintată, în copie, în termen de 15 zile de la data redactării, ANAP, care o publică în SEAP, fără referire la datele de identificare ale părţilor, la datele cu caracter personal, precum şi la acele informaţii pe care operatorul economic le precizează ca fiind confidenţiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală.

În situaţia în care persoana vătămată optează pentru soluţionarea contestaţiei pe cale judiciară, aceasta se poate adresa instanţei de judecată competente.

Potrivit art. 49 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, competenţa de soluţionare a contestaţiilor privind procedurile de atribuire prevăzute la art. 68 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 aparţine tribunalului în a cărui arie de competenţă teritorială se află sediul autorităţii contractante, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin complete specializate în achiziţii publice.

Conform dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din acelaşi act normativ, hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. Recursul se judecă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în complet specializat în achiziţii publice.

Faţă de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că indiferent de calea pe care o alege persoana vătămată pentru soluţionarea contestaţiei, fie calea administrativ-jurisdicţională ce se desfăşoară în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, fie calea judiciară ce se desfăşoară în faţa instanţei de judecată, hotărârile Curţii de Apel sunt definitive şi nu mai pot fi atacate.

Scopul unei asemenea modalităţi de soluţionare a litigiilor este menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă, în care părţile pot fi apărate şi pot solicita toate dovezile apreciate necesare, judecata finalizându-se cu adoptarea unei hotărâri susceptibile de executare silită.

În aceste condiţii, orice parte interesată în exercitarea unei căi de atac are acces la o instanţă de judecată prin promovarea unei plângeri, iar în situaţia pronunţării hotărârii de către Curtea de Apel, niciuna dintre părţi nu are deschisă calea de atac a recursului.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

În raport de aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Or, în cazul de faţă, Curtea de Apel Timişoara s-a comportat ca o instanţă de recurs, hotărârea pronunţată fiind definitivă, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Pe cale de consecinţă, constatând că recursul este promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs şi, având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 4150 din 14 iulie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.