Disproportionate litigation costs awarded against administrative authority in civil administrative litigation where challenge became moot due to subsequent legislative abrogation.

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. Secuieni a solicitat în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală suspendarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018 din 6 august 2018, privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 şi plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 24/2019 din data de 22 februarie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii. A admis excepţia lipsei de obiect. A respins cererea formulată de reclamata S.C. A. S.R.L. Secuieni, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca rămasă fără obiect. A obligat pârâtul la 500 RON cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 24/2019 din data de 22 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs se arată că, pentru reţinerea cheltuielilor de judecată trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.

Contrar reţinerilor instanţei de fond, nu se poate susţine noutatea litigiliului din perspectiva criteriilor legate de complexitate şi dificultate şi nici din perspectiva naturii juridice a actului atacate, iar pe de altă parte, speţa nu reprezintă un fenomen social nou în realitatea românească.

Principiul care trebuie să guverneze soluţionarea oricărei cereri de acordare a cheltuielilor de judecată este acela că, partea va putea obţine rambursdarea cheltuielilor de judecată doar în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului, precum şi dovedirea acestora.

Indiferent de soluţia pronunţată, considerentele acţiunii trebuie să fie în concordanţă cu dispozitivul acesteia, însă, în considerentele hotărârii atacate instanţa de fond a reţinut că se vor acorda cheltuieli de judecată în cuantum de 450 RON, iar prin dispozitivul hotărârii instituţia pârâtă a fost obligată la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor intimatei-reclamante invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. Secuieni a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat suspendarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018 din 6 august 2018, privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 şi plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă a respins cererea, ca rămasă fără obiect şi a obligat pârâtul la 500 RON cheltuieli de judecată, din care 50 de RON taxă judiciară de timbru şi 450 RON reprezentând onorariu de avocat.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Prin motivul de recurs se invocă nelegalitatea sentinţei pentru modalitatea în care prima instanţă a soluţionat cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în proces de către intimata-reclamantă, criticându-se caracterul deosebit de oneros al obligaţiei de plată stabilite în sarcina autorităţii administrative.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 27.12.2018 (conform datei aflate pe ştampila poştei, fila x), iar la data de 28 decembrie 2018 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1115, Ordinul nr. 3236/2018 din 27 decembrie 2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Conform art. 9: "La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 24 iunie 2016, cu modificările şi completările ulterioare."

Faţă de aceste aspecte Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut prima instanţă că emiterea Ordinului nr. 3236/2018 este ulterioară datei sesizării instanţei, şi pe cale de consecinţă, a aplicat dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., potrivit cărora intimata-reclamantă este îndreptăţită la acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru şi onorariu apărător.

Având în vedere că recurenta-pârâtă se situează pe poziţia părţii care a pierdut procesul în înţelesul art. 453 C. proc. civ., precum şi faptul că intimata-reclamantă a făcut dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată care i-au fost acordate în cauză, Înalta Curte constată că erau îndeplinite toate condiţiile cerute de lege pentru soluţionarea favorabilă a cererii de acordare în proces a cheltuielilor de judecată, iar cuantumul stabilit în sarcina recurentei-pârâte este rezonabil raportat la complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat, esenţial fiind ca respectiva cheltuială să fi fost necesară pentru soluţionarea cauzei şi efectuată în proces.

În ceea ce priveşte onorariului apărătorului, Înalta Curte constată că la dosarului de fond se află factura nr. x/17.12.2018 din care rezultă că pentru asistenţa judiciară acordată intimatei-reclamante s-a perceput un onorariu în cuantum de 2380 RON.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere activitatea desfăşurată de avocat, precum şi împrejurarea că dosarul a fost soluţionat în temeiul excepţiei lipsei de obiect la al doilea termen de judecată, instanţa de fond în mod corect a dispus reducerea cuantumul acestuia la 450 de RON.

Sub acest aspect, instanţa de fond în mod corect a reţinut că suma reprezentând cheltuielile de judecată este vădit disproporţionată în raport cu complexitatea cauzei şi de activitatea desfăşurată de avocat.

Într-adevăr, prin aplicarea dispoziţiilor art. 452 alin. (2) C. proc. civ. instanţa apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, faţă de mărirea pretenţiilor şi complexitatea cauzei, având în vedere că recuperarea cheltuielilor de judecată de la partea căzută în pretenţii se poate realiza numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Ca atare, ceea ce trebuie să urmărească judecătorul în aplicarea acestui text legal este păstrarea unui just echilibru între părţi în suportarea cheltuielilor de judecată, în considerarea faptului că prejudiciul părţii care a câştigat procesul trebuie să fie cauzat de culpa procesuală a celeilalte. Or, raportul de cauzalitate necesar angajării răspunderii subzistă doar în măsura în care prejudiciul pretins are un caracter rezonabil şi necesar, în lumina criteriilor mai sus amintite.

Având în vedere considerentele expuse, faptul că obiectul cauzei este reprezentat de o obligaţie de a face, complexitatea cauzei este una medie, efortul avocatului de documentare, de concepţie a acţiunii şi de susţinerea apărărilor este unul mediu ca solicitare, Înalta Curte constată că diminuarea onorariului de avocat la suma 450 RON reprezintă o reducere rezonabilă.

De asemenea, în temeiul aceloraşi dispoziţii, în mod corect s-a dispus obligarea şi la plata sumei de 50 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată cu chitanţa seria x nr. 92 din data de 15.01.2019 .

Prin urmare, niciuna dintre criticile invocate în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiată.

7. Temeiul de drept al soluţiei

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 24 din 22 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.