Tax Authority Loses Appeal: Interim Suspension of Fuel-Trader Registration Order Upheld with Costs
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the tax authority's appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance judgment that had granted the claimant company's request to suspend the execution of the tax authority president's order (ANAF Order No. 3236/2018) until the merits ruling; the suspension remained in force for the period between the first-instance ruling (22 January 2019) and the order's repeal on 4 March 2019, and the award of RON 1,450 in litigation costs against the tax authority was also affirmed. The dispute concerned an administrative challenge seeking interim protection against a regulatory order imposing new registration conditions (including a storage-space requirement) for wholesale energy-product traders, which would have invalidated existing permits by 31 January 2019. Decisively, the court held that both statutory conditions under Articles 14 and 2(1)(t) and (ş) of Law No. 554/2004 were met: a well-founded case existed because the order retroactively imposed new rules on operators holding valid permits, creating serious doubt as to its legality; and imminent damage was shown because immediate execution would bar the claimant from its core business, causing severe and hard-to-remedy financial harm.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ; Tax Authority Loses Appeal: Interim Suspension of Fuel-Trader Registration Order Upheld with Costs: 3236/2018) until the merits ruling; the suspension remained in force for the period between the first-instance ruling (22 January 2019) and the order's repeal on 4 March 2019, and the award of RON 1,450 in litigation costs against the tax authority was also affirmed. The dispute concerned an administrative challenge seeking interim protection against a regulatory order imposing new registration conditions (including a storage-space requirement) for wholesale energy-product traders, which would have invalidated existing permits by 31 January 2019. Decisively, the court held that both statutory conditions under Articles 14 and 2(1)(t) and (ş) of Law No. 554/2004 were met: a well-founded case existed because the order retroactively imposed new rules on operators holding valid permits, creating serious doubt as to its legality; and imminent damage was shown because immediate execution would bar the claimant from its core business, causing severe and hard-to-remedy financial harm.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 03.01.2019, pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat suspendarea executării Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, până la pronunţarea instanţei de fond.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa nr. 6 din data de 22 ianuarie 2019 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. A dispus suspendarea executării Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, până la pronunţarea instanţei de fond. A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1450 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei nr. 6 din data de 22 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În acest sens arată că, în mod greşit instanţa de fond a pronunţat hotărârea de admitere a cererii de suspendare a OPANAF nr. 3236/2018 deoarece, a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile legale ce privesc îndeplinirea cumulativă a condiţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acţiuni în anulare.
Până la anularea de către o instanţă judecătorească, actul a cărei suspendare se solicită se bucură de prezumţia de legalitate. In caz contrar s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile expres reglementate.
În argumentarea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, instanţa de fond în mod greşit a preluat în integralitate susţinerile reclamantei fără să aibă în vedere apărările formulate de instituţia pârâtă.
Instanţa de fond în mod eronat a reţinut că motivele invocate de reclamantă în susţinerea cazului bine justificat ar fi de natură a contura o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia, cu referire la impactul afectării mediului concurenţial, ce determină necesitatea pronunţării unei soluţii de suspendare a actului şi a acordării protecţiei provizorii în favoarea societăţii în cauză.
Astfel, agenţii economici care sunt înregistraţi să distribuie şi să comercializeze în sistem angro produse energetice băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, fără depozitare, conform O.P.A.N.A.F nr. 1849/2016 şi O.P.A.N.A.F nr. 1850/2016, au avut la dispoziţie 90 de zile de la data intrării în vigoare a OPANAF nr. 1960/2018 pentru a se conforma condiţiilor de înregistrare în conformitate cu noile prevederi, termen ce a fost prelungit până la data de 31.12.2018 potrivit O.P.A.N.A.F nr. 2761/2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 943 din 8 noiembrie 2018, până la împlinirea acestui termen putându-şi desfăşura activitatea în condiţiile vechilor acte normative.
Mai mult decât atât, potrivit art. 10 din OPANAF nr. 3236/2018, operatorii economici care deţin atestate de comercializare, emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, pot, până la 31 ianuarie 2019 inclusiv, să depună la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente, potrivit noului ordin, motiv pentru care nu se poate interpreta că în cauză aparenţa de nelegalitate decurge din încălcare principiilor securităţii raporturilor juridice şi al aşteptărilor legitime.
Este evidentă reaua-credinţă a societăţilor comerciale care deţin atestate de comercializare de produse energetice fără depozitare care, deşi aveau cunoştinţă de noile modificări legislative încă din luna august 2018, nu au făcut niciun fel de demers pentru a se conforma noilor condiţii de înregistrare cu toate că au avut la dispoziţie 150 de zile. Totodată, au preferat sa comercializeze produse energetice fără să întreprindă măsurile în vederea armonizării cu legislaţia, singurul demers fiind acela de a se adresa instanţelor de judecată cu cereri având ca obiect suspendarea executării şi anularea acestui act normativ atunci când era iminentă expirarea termenului de 90 de zile stabilit prin OPANAF 1960/2018 (respectiv începând cu luna noiembrie 2018).
Aşa cum rezultă din Referatul de aprobare a O.P.A.N.A.F. nr. 3236/2018, noul ordin s-a emis cu luarea în considerare a faptului că împotriva O.P.A.N.A.F. nr. 1960/2018 au fost înregistrate peste 170 de plângeri prealabile de către operatorii economici ce activează în domeniul comercializării, în sistem angro, de produse energetice, plângeri prin care aceştia solicitau modificarea/revocarea ordinului respectiv, iar o parte din aceştia au obţinut în instanţă, suspendarea actului antemenţionat.
Astfel, în urma analizării plângerilor primite, precum şi a informaţiilor furnizate de către reprezentanţii operatorilor economici care activează în acest domeniu în decursul întâlnirilor avute cu aceştia în perioada septembrie - noiembrie a reieşit necesitatea modificării condiţiilor de înregistrare a operatorilor economici care intenţionează să distribuie şi să comercializeze în sistem angro produse energetice după cum urmează:
- exceptarea de la obligaţia privind depozitarea produselor energetice a operatorilor economici care comercializează produse energetice în baza cardurilor de combustibil către consumatorii finali;
- exceptarea de la obligaţia privind depozitarea produselor energetice a operatorilor economici afiliaţi ai operatorilor economici autorizaţi ca antrepozitari autorizaţi, destinatari înregistraţi sau care deţin atestat de comercializare angro de produse energetice şi care comercializează produse energetice din locaţiile autorizate ale operatorilor economici cu care sunt afiliaţi;
- introducerea la data înregistrării şi pe perioada deţinerii atestatului a obligaţiei de a nu avea datorii la bugetul general consolidat. În cazul înregistrării de datorii atestatul urmând a fi suspendat până la plata acestor datorii.
Cu privire la lipsa dezbaterii publice, recurenta-pârâtă a arătat că, la data de 20.12.2018, pe site-ul A.N.A.F. la rubrica Transparentă decizională, a fost afişat proiectul de ordin pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare. Faţă de aceste aspecte consideră că au fost respectate prevederile Legii nr. 52/2003.
Potrivit prevederilor din Codul fiscal art. 435 alin. (3) si (4) coroborate cu prevederile titlului VIII "Accize şi alte taxe speciale" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, operatorii care distribuie si comercializează produse energetice prevăzute în Codul fiscal la art. 355 alin. (3) lit. a) - e) şi biocombustibili sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea vamală teritorială.
Astfel, operatorii economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant şi gaz petrolier lichefiat - sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea competentă conform procedurii şi cu îndeplinirea condiţiilor stabilite prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.
Conform OPANAF nr. 3236/2018, înregistrarea agenţilor economici care intenţionează să distribuie şi să comercializeze în sistem angro produse petroliere, este condiţionată şi de deţinerea unui spaţiu de depozitare corespunzător.
Potrivit art. 10 din OPANAF nr. 3236/2018, operatorii economici care deţin atestate de comercializare, emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, pot, până la 31 ianuarie 2019 inclusiv, să depună la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente, potrivit noului ordin.
La expirarea acestui termen, atestatele de comercializare emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, îşi pierd valabilitatea.
Prin excepţie, atestatele de comercializare emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, pentru operatorii economici care comercializează produse energetice în baza unor contracte de achiziţii publice aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentului ordin rămân valabile până la expirarea acestor contracte.
S-a constatat o creştere semnificativă a operatorilor economici înregistraţi pentru activitatea de comercializare angro - produse energetice fără depozitare. La nivelul anului 2018 un număr de 984 operatori economici înregistraţi pentru activitatea de comercializare angro - produse energetice fără depozitare, faţă de 91 operatori economici care deţin spatii de depozitare.
La adoptarea O.P.A.N.A.F. nr. 3236/2018 s-a avut în vedere o aplicare corectă, nediscriminatorie şi conformă cu principiile fiscale, în vederea reducerii evaziunii fiscale şi implicit creşterea gradului de conformare şi de încasare a veniturilor la bugetul general consolidat, eliminarea discriminării între operatorii economici care comercializează produse accizabile, cu depozitare, faţă de cei care nu au depozite, dar efectuează acelaşi tip de activitate.
Prin urmare, din aceste considerente rezultă că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 cu privire la impactul anticoncurenţial al ordinului şi la lipsa avizului Consiliului Concurentei deoarece, operatorii economici care deţin spaţii de depozitare şi care intenţionează să comercializeze în sistem angro produse energetice supuse accizelor trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii pentru a obţine atestatul, pe când în cazul operatorilor economici care intenţionează să comercializeze în sistem angro produse supuse accizelor fără spaţii de depozitare condiţiile de înregistrare erau mai puţine şi implicit mai accesibile, cu consecinţa favorizării acestora din urmă prin alocarea unui patrimoniu semnificativ mai redus pentru desfăşurarea acestei activităţi.
Cu privire la cea de-a doua condiţie, recurenta-pârâtă arată că argumentele prezentate de către instanţa de fond cu privire la paguba iminentă nu sunt de natură să justifice faptul că s-ar produce intimatului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului.
Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 drept "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
Suspendarea executării este însă o măsura de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.
Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. Îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute ca atare în acţiunea formulată.
Aşadar, având în vedere cele arătate, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că este îndeplinită condiţia pagubei iminente.
Prin ultima critică, recurenta-pârâtă consideră că în mod greşit a fost obligată la plata unor cheltuieli de judecată în sumă de 1450 RON, având în vedere, pe de o parte, că nu se poate susţine noutatea litigiului din perspectiva criteriilor legate de complexitate şi dificultate şi nici din perspectiva naturii juridice a actului atacat şi, pe de altă parte, că speţa (suspendare executare OPANAF nr. 1960/2018) nu prezintă un fenomen social nou în realitatea românească, care să fi determinat caracterul nou al unei astfel de cauze şi pe cale de consecinţă, o complexitate atât în pregătirea apărării din partea avocaţilor, cât şi în soluţionarea pricinii de către instanţa de judecată.
Potrivit dispoziţiilor legale, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
Având în vedere că, în primul ciclu procesual au fost acordate doar două termene de judecată, avocatul nu şi-a justificat onorariul prin activitatea depusă.
4. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 20 iunie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 16 noiembrie 2019.
6. Soluţia instanţei de recurs.
Examinând cererea de recurs formulată de recurenţii-reclamanţi, prin prisma dispoziţiilor incidente, precum şi a apărărilor invocate de către intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte va respinge recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu o cerere de suspendare a executării Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, până la pronunţarea instanţei de fond.
Prima instanţă a admis acţiunea dedusă judecăţii şi a dispus suspendarea executării Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, până la pronunţarea instanţei de fond.
Înalta Curte, trecând la examinarea punctuală a motivelor de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă prin care arată că soluţia instanţei de fond este nelegală din raţiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale referitoare la condiţia existenţei unui caz bine justificat şi a pagubei iminente, nu împărtăşeşte opinia recurentei-pârâte având în vedere conduita acesteia prin emiterea succesivă a unor ordine prin care a impus anumite condiţii agenţilor economici care sunt înregistraţi să distribuie şi să comercializeze în sistem angro produse energetice, băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, fără depozitare.
Având în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), precum şi faptul că acest act administrativ a produs efecte juridice de la până la momentul abrogării, instanţa de control judiciar va analiza îndeplinirea celor două condiţii impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În primul rând, Înalta Curte constată că prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial la data de 28.12.2018, se elimină posibilitatea comercializării produselor energetice în sistem angro fără a le depozita.
Potrivit art. 10 din Ordinul nr. 3236/2018:
"Operatorii economici care deţin atestate de comercializare, emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, pot, până la 31 ianuarie 2019 inclusiv, să depună la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente, potrivit prezentului ordin."
La expirarea acestui termen, atestatele de comercializare emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, îşi pierd valabilitatea.
În al doilea rând, Înalta Curte constată că îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.
Referitor la noţiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect existenţa unui caz bine justificat deoarece, împrejurările de natură a crea o îndoială asupra legalităţii actului administrativ atacat se reflectă în faptul că, prin modificările importante aduse prin Ordinul nr. 3236/2018 se instituie reguli noi aplicabile inclusiv agenţilor economici care au obţinut atestate de comercializare sub imperiul legislaţiei anterioare, cu îndeplinirea condiţiilor necesare la acea dată şi nu exclusiv operatorilor economici care parcurg, după modificarea legii, procedura de emitere a atestatelor, în caz de neconformitate până la 01.02.2019, inclusiv de agenţii economici care deţin deja atestate valabil obţinute anterior, acestea încetându-şi efectele.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentei-pârâte conform căreia situaţiile prezentate de intimata-reclamantă nu pot constitui un caz bine justificat deoarece, instanţa de fond şi-a limitat verificarea împrejurărilor de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care trebuie să se bucure un act administrativ.
În privinţa dovedirii cerinţei prevenirii unei pagube iminente, se constată că şi aceasta este îndeplinită, în condiţiile în care intimata-reclamanta, al cărei principal obiect de activitate este reprezentat de comerţul produselor petroliere în regim angro fără depozitare, se află în aria de reglementare vizată de Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 3236/2018.
Concret, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 prima instanţă a avut în vedere motivele de nelegalitate invocate de către intimata-reclamantă care se referă la faptul că Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 3236/2018 a fost adoptat cu încălcarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 21/1996 a concurenţei, fiind eliminaţi de pe piaţă toţi operatorii care nu deţin depozite.
Or, consecinţele ce i-ar fi cauzate intimatei-reclamante prin executarea imediată a dispoziţiilor Ordinului sus-citat, care a impus condiţia obţinerii unui nou atestat de comercializare şi distribuţie produse energetice până la data de 31.01.2019, în caz contrar, atestatul pe care îl deţine în prezent îşi încetează efectele juridice ulterior acestei date, sunt de natură să-i producă un prejudiciu material imediat, deoarece o pun în imposibilitatea obiectivă de a-şi desfăşura activitatea, fiindu-i interzis să mai desfăşoare activitatea economică ce constituie obiectul principal de activitate, ceea ce ar provoca o afectare gravă a patrimoniului de care dispune şi, implicit, a aptitudinii de a-şi onora obligaţiile asumate contractual anterior acestei modificări legislative.
Având în vedere că, intimata-reclamantă nu deţine spaţii de depozitare a produselor energetice şi se află în imposibilitate de a le obţine prin achiziţie, închiriere sau construire într-un termen atât de scurt, respectiv până la data impusă de Ordinul ANAF nr. 3236/2018, precum şi faptul că aceste depozite sunt deţinute în prezent doar de operatorii economici atestaţi să comercializeze produse energetice cu depozitare, care, acţionând pe aceeaşi piaţă specializată cu intimata-reclamantă, se află în concurenţă cu aceasta, în mod corect a reţinut prima instanţă şi îndeplinirea condiţiei pagubei iminente prevăzută de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În aceste condiţii, nu poate fi primită critica recurentei-pârâte conform căreia iminenţa producerii unei pagube trebuie dovedită de persoana lezată, deoarece, în mod corect a reţinut prima instanţă că imposibilitatea desfăşurării obiectului de activitate ar putea conduce la un blocaj financiar al societăţii, care ar putea fi în imposibilitate de a realiza plata furnizorilor şi contractanţilor, situaţie care ar putea determina ieşirea de pe piaţă a societăţii reclamante, situaţie care ar afecta în mod direct mediul concurenţial.
Prin urmare, s-a dovedit că imposibilitatea prestării activităţii economice, din cauza neîndeplinirii condiţiilor de înregistrare ca operator economic conform dispoziţiilor Ordinului nr. 3236/2018 ar cauza intimatei-reclamante un prejudiciu iminent şi iremediabil, afectând situaţia financiară a acesteia.
De asemenea, Înalta Curte constată că potrivit art. 10 din OPANAF nr. 3236/2018, operatorii economici care deţin atestate de comercializare, emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, pot, până la 31 ianuarie 2019 inclusiv, să depună la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente, potrivit noului ordin.
La expirarea acestui termen, atestatele de comercializare emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, îşi pierd valabilitatea.
Prin excepţie, atestatele de comercializare emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, pentru operatorii economici care comercializează produse energetice în baza unor contracte de achiziţii publice aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentului ordin rămân valabile până la expirarea acestor contracte.
Or, în această situaţie, considerentele instanţei de fond în ceea ce priveşte cazul bine justificat şi existenţa unei pagube iminente sunt confirmate prin conduita ulterioară a pârâtei întrucât Ordinul nr. 3236/2018 a fost abrogat prin Ordinul nr. 508/2019, iar efectul suspensiv al executării Ordinului nr. 3236/2018 dispus prin sentinţa pronunţată de prima instanţă se referă şi la perioada de timp existentă între data pronunţării sentinţei (22 ianuarie 2019) şi publicării în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 508/2019 (04 martie 2019).
Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este corectă.
Înalta Curte va respinge şi critica recurentei-pârâtei referitoare la obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 1450 RON, având în vedere că aceasta se situează pe poziţia părţii care a pierdut procesul în înţelesul art. 453 C. proc. civ., precum şi faptul că intimata-reclamantă a făcut dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată care i-au fost acordate în cauză.
Ca atare, ceea ce trebuie să urmărească judecătorul în aplicarea acestui text legal este păstrarea unui just echilibru între părţi cu privire la suportarea cheltuielilor de judecată, în considerarea faptului că prejudiciul părţii care a câştigat procesul trebuie să fie cauzat de culpa procesuală a celeilalte.
Raportul de cauzalitate necesar angajării răspunderii subzistă doar în măsura în care prejudiciul pretins are un caracter rezonabil şi necesar, în lumina criteriilor mai sus amintite.
Înalta Curte constată că erau îndeplinite toate condiţiile cerute de lege pentru soluţionarea favorabilă a cererii de acordare în proces a cheltuielilor de judecată.
Cuantumul stabilit în sarcina recurentei-pârâte este rezonabil raportat la obiectul şi complexitatea cauzei, precum şi activitatea desfăşurată de avocat materializată în efortul de documentare, de concepţie a acţiunii şi de susţinerea apărărilor, iar respectiva cheltuială a fost necesară pentru soluţionarea cauzei şi efectuată în proces.
Prin urmare, niciuna dintre criticile invocate în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiată.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 6/F din 22 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.