Incidental intervention motion rejected for lack of personal interest; appeal against inadmissibility ruling dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea dedusă judecăţii.

Prin cererea înregistrată la data de 25.01.2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, petentul A. a formulat cerere de intervenţie accesorie prin care a înţeles să susţină poziţia procesuală a reclamantei B. în contradictoriu cu, Curtea Constituţională a României, în calitate de pârâtă.

2. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din data de 28.03.2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de intervenţie accesorie formulată de A..

3. Calea de atac exercitată.

Împotriva încheierii din data de 28.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta B. şi petentul A..

Prin cererea de recurs formulată, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Sub acest aspect se arată că petentul A. nu a fost citat când s-a pus în discuţie cererea de intervenţie, astfel încălcându-se dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, argumentat de faptul că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ. în corelare cu prevederile art. 153 C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs vizează neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Ultimul motiv de recurs îl reprezintă faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, aşa cum este statuat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., căci nu se întrevede cu exactitate temeiul de drept pentru care cererea de intervenţie accesorie a fost respinsă, având în vedere că aceasta a fost în sprijinul reclamantei B., existând un interes propriu prin însăşi tardivitatea judecării dosarelor aflate la Curtea Constituţională şi prin refuzul comunicării unui răspuns la plângerea prealabilă ataşată cererii de intervenţie.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de control judiciar constatată că, în prezenta cauză, petentul A. a formulat cerere de intervenţie accesorie prin care a înţeles să susţină poziţia procesuală a reclamantei B., în contradictoriu cu Curtea Constituţională a României, prin care se arată că pentru Curtea Constituţională a României a devenit o practică în a întârzia pronunţarea asupra excepţiilor invocate de către cetăţeni în faţa instanţelor de judecată conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel termenele legale impuse prevăzut de art. 47 alin. (6) al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii nefiind respectate.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de intervenţie accesorie formulată de A..

Prin motivele de recurs formulate, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 - 6 C. proc. civ., susţinând în esenţă încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la procedura de judecată a cererilor de intervenţie.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin primul motiv de recurs se critică hotărârea atacată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Depăşirea atribuţiilor "puterii judecătoreşti" reprezintă o situaţie de natură a înfrânge principiul separaţiei puterilor în stat şi se concretizează într-o imixtiune a instanţei de judecată "în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică", ea "săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat decât cea judecătorească".

Jurisprudenţa a evidenţiat câteva dintre situaţiile ce pot constitui o depăşire a atribuţiilor instanţelor judecătoreşti, cum sunt: realizarea unui act care intră în sfera exclusivă de activitate a organelor executive sau legislative; aplicarea unor texte abrogate; refuzul de a recunoaşte valoare juridică unor dispoziţii normative în vigoare; aplicarea unei legi înainte de intrarea ei în vigoare.

Or, în cazul de faţă, Înalta Curte constată că interpretarea sau aplicarea greşită a unor dispoziţii procedurale nu constituie însă o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti. Faptul că instanţa de judecată nu a dispus citarea petentului A. pentru termenul de judecată din data de 28.03.2019 nu înseamnă că s-ar fi depăşit atribuţiile instanţei de judecată deoarece, în raport de dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. proc. civ. intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, argumentat de faptul că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ. în corelare cu prevederile art. 153 C. proc. civ.

Acest motiv de casare include în conţinutul său toate neregularităţile procedurale ce pot fi săvârşite în cursul procedurii judiciare, cu excepţia celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părţi şi continuând cu nesemnarea cererii reconvenţionale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc. Acesta este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât şi a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincţie în această privinţă. Casarea unei hotărâri judecătoreşti pentru acest motiv de recurs se poate obţine însă în mod diferit, în funcţie de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale încălcate.

Din analiza dispoziţiilor art. 64 alin. (2) şi art. 153 C. proc. civ., referitoare la citarea părţilor, potrivit cărora instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel, rezultă că aceste dispoziţii se referă la părţile implicate în raportul juridic dedus judecăţii, însă în cazul unei cereri de intervenţie instanţa va dispune citarea intervenientul numai după admiterea în principiu a cererii de intervenţie, după care devine parte în proces.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat.

Prin ultimul motiv de recurs recurenţii au arătat că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, aşa cum este statuat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva ipotezei prevăzute de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că analiza considerentelor hotărârii evidenţiază faptul că motivarea realizată de prima instanţă este în acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Faţă de aspectele expuse, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie şi a reţinut că, intervenţia accesorie este cererea incidentală prin intermediul căreia o terţă persoană participă în procesul civil pentru apărarea drepturilor uneia dintre părţi, precum şi faptul că, terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit, ci trebuie să îşi justifice interesul său propriu, legitim şi actual în participarea la judecata procesului.

În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată, respectiv faptul că petentul nu a justificat un interes propriu distinct de cel al părţii în favoarea căreia intervine, ci a susţinut doar interesul reclamantei.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţinând analiza complexă şi detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare şi diseminarea apărărilor părţilor implicate în proces.

Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele petentului, nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părţi prin căile procesuale reglementate de lege şi nu de cele invocate de petent.

O soluţie sau alta a instanţei de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parţială a argumentelor unei părţi în conflictul judiciar dedus judecăţii şi înlăturarea explicită sau implicită a argumentaţiei celeilalte părţi, astfel că respingerea cererii de intervenţie s-a întemeiat pe argumentele prezentate instanţa de fond, iar susţinerile petentului au fost apreciate, în consecinţă, nefondate.

Prin urmare este nefondată această critică de nelegalitate.

5. Temeiul de drept al soluţiei

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-intervenient A. şi recurenta-reclamantă B. împotriva încheierii din data de 28 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.