Timeliness of payment claims to Guaranty Fund for Policyholders: 90-day deadline runs from final bankruptcy decision, not subsequent quantification of damages

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR au solicitat anularea deciziei nr. 11377/16.11.2017 emisă de pârât şi să fie obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii prin care să admită cererea lor de plată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1852 din data de 18 aprilie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1852 din data de 18 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, prin sentinţa penală nr. 67/2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Cornetu, secţia Penală, inculpatul C. a fost obligat la plata sumei de 20.000 Euro către B. şi 15.000 Euro către A., ambele sume reprezentând daune morale, ca urmare a producerii unui accident de circulaţie al cărui risc a fost asigurat la S.C. D. S.A, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 797/A/23.0+5.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia Penală.

Intrarea în procedura insolvenţei a S.C. D. S.A. s-a făcut prin Decizia nr. 2034/27.07.2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, deci anterior pronunţării titlului executoriu cu privire la recurenţii-reclamanţi.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor cât şi instanţa de fond au calificat cererea reclamanţilor ca fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 privind fondul de garantare a asiguraţilor care menţionează că:

"În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior".

Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 se referă la formularea cererii de despăgubire/indemnizaţii reglementată de art. 20 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, în vigoare la data punerii în executare a titlului precum şi la data emiterii Deciziei nr. 11377/16.11.2017.

Art. 20 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, are în vedere cererile de despăgubire/indemnizaţii care sunt soluţionate direct de către asigurator şi care exclud existenţa unei hotărâri judecătoreşti.

Având în vedere că instanţa penală a stabilit dreptul recurenţilor-reclamanţi la daune morale şi cuantumul acestora, Fondul de Garantare a Asiguraţilor trebuia să facă direct plata daunelor.

În concluzie, atât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin emiterea Deciziei nr. 11377/16.11.2017, cât şi instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 1852/18.04.2018 au aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, deoarece acestea exclud situaţiile în care cererea de plată se întemeiază pe hotărâri judecătoreşti penale.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinările formulate, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 09 septembrie 2020.

6. Aspecte procesuale

Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2019 13.06.2019, recurenţii-reclamanţi B. şi A. au solicitat, în temeiul art. 230 C. proc. civ., preschimbarea termenului de judecată stabilit pentru data de 09.09.2020, pentru analiza recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi E. împotriva sentinţei nr. 1852 din data de 18 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26.06.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de reclamantul B. în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a preschimbat termenul de judecată din data de 09.09.2020 la data de 16.10.2019, cu citarea părţilor.

7. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând cererea de recurs formulată de recurenţii-reclamanţi, prin prisma dispoziţiilor incidente, precum şi a apărărilor invocate de către intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte va respinge recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenţii-reclamanţi au investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea deciziei nr. 11377/16.11.2017 emisă pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR şi obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii prin care să le admită cererea de plată.

Prin decizia contestată nr. 11377/16.11.2017 emisă de pârâtul FGA s-a respins cererea de plată formulată de reclamanţii A. şi B. cu motivarea că această cerere a fost depusă după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, indiferent dacă se are în vedere data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data rămânerii definitive a hotărârii/deciziei penale prin care au fost stabilite despăgubirile.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că, dreptul de creanţă al reclamanţilor s-a născut la data producerii accidentului, respectiv 9.12.2014, astfel că cererea de plată trebuia formulată în 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschiderii a procedurii falimentului S.C. D. S.A., adică de la data de 28.04.2016.

Prima instanţă a reţinut că decizia contestată nr. 11377/16.11.2017 emisă de pârâtul FGA a fost fundamentată pe aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 213/2005.

Din dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor rezultă că Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurator şi, ca atare, Fondul de Garantare a Asiguraţilor plăteşte în baza Legii nr. 213/2015 şi ale Normei nr. 16/2015 a ASF, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment şi nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligaţiilor fiind diferit.

Fondul de garantare acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale Fondului de Garantare a Asiguraţilor, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asiguratorul.

Procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului sunt menţionate în Cap. III al Legii nr. 213/2015, după cum urmează:

"Art. 13:

(1) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunţată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale.

(2) Fondul va publica pe site-ul propriu informaţii referitoare la demersurile necesare pentru obţinerea de la Fond a despăgubirilor/indemnizaţiilor.

(3) În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

"Art. 14:

(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior naşterii dreptului de creanţă".

Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că pentru încasarea indemnizaţiilor/despăgubirilor, persoana care pretinde un drept de creanţă de asigurări trebuie să se adreseze cu cerere scrisă în vederea întocmirii dosarului de daună.

Din actele dosarului de fond rezultă că dreptul de creanţă al reclamanţilor s-a născut la data producerii accidentului, respectiv 09.12.2014.

Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului S.C. D. S.A. a rămas definitivă la data de 28.04.2016.

Or, în situaţia în care dreptul de creanţă al reclamanţilor s-a născut anterior deschiderii procedurii de faliment a asiguratorului, termenul de 90 de zile în care recurenţii-reclamanţi aveau posibilitatea formulării unei cereri în vederea încasării despăgubirilor a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (28.04.2016) şi s-a împlinit la sfârşitul lunii iulie 2016.

Faptul că prin hotărârea penală nr. 67 din data de 08.03.2017 Judecătoria Cornetu, secţia Penală a obligat asigurătorul parte responsabilă civilmente S.C. D. S.A., prin lichidator judiciar F. la plata sumei de 20.000 Euro către partea civilă B. şi la plata sumei de 15.000 Euro către partea civilă A., reprezentând daune morale, echivalentul în RON la data plăţii, nu trebuie interpretat în sensul că această hotărâre va fi pusă în executare automat de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor în lipsa unei cereri şi fără întocmirea dosarului de daună deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, plata indemnizaţiilor/despăgubirilor se poate face numai cu respectarea unor proceduri speciale prevăzute de lege, printre care şi cele referitoare la termenul de depunere al cererilor de plată.

În consecinţă, prima instanţă a apreciat în mod corect că cererea reclamanţilor recurenţi, depusă la data de 17.10.2017, a fost înregistrată cu depăşirea termenului legal de 90 de zile, calculat de la data rămânerii definite a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului faţă de S.C. D. S.A., adică de la data de 28.04.2016, iar dacă s-ar aprecia că termenul legal începe să curgă de la data la care s-a stabilit în mod definitiv cuantumul despăgubirilor prin decizia penală nr. 797/A/23.05.2017 termenul a expirat în luna august, 2017, cererea fiind depusă tot tardiv.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia primei instanţe, în sensul că pentru depunerea cererii de despăgubire nu era necesară obţinerea unui titlu executoriu, iar data motivării deciziei instanţei, care era definitivă de la pronunţare, nu prezintă relevenţă sub aspectul stabilirii momentului de la care termenul a început să curgă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, criticile formulate de recurenţii-reclamanţi fiind nefondate.

8. Soluţia instanţei de recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei nr. 1852 din 18 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.