Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4805/2019 AI generated

Illegal individual disconnection from centralized heating: tertiary regulation imposing extra-legal conditions on disconnection rights

Case Number Decizia nr. 4805/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the heat distribution operator, thereby upholding the lower court's decision that annulled the operator’s refusal orders and allowed the individual apartment owners to disconnect from the centralized heating system. The dispute concerned the legality of the operator’s denial of individual disconnection requests, based on its interpretation of a sectoral regulation that prohibited individual disconnections in condominiums where no such disconnections had occurred prior to the regulation's entry into force. The decisive legal basis was Article 30 of Law No. 325/2006, which the court held did not permit tertiary legislation (such as the Framework Regulation under Order No. 91/2007) to impose additional cumulative conditions for individual disconnection beyond those expressly provided by statute, rendering the challenged normative provision illegal and confirming the procedural standing of the operator as the sole respondent for the specific disconnection decisions.

Legislator headnote

AI generated

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 325/2006, art. 30 din Legea nr. 325/2006, art. 3 lit. g) din Legea nr. 325/2006, art. 9 lit. b) din Legea nr. 325/2006, art. 5 pct. 37 din Legea nr. 325/2006, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Illegal individual disconnection from centralized heating: tertiary regulation imposing extra-legal conditions on disconnection rights: The dispute concerned the legality of the operator’s denial of individual disconnection requests, based on its interpretation of a sectoral regulation that prohibited individual disconnections in condominiums where no such disconnections had occurred prior to the regulation's entry into force. The decisive legal basis was Article 30 of Law No. 325/2006, which the court held did not permit tertiary legislation (such as the Framework Regulation under Order No. 91/2007) to impose additional cumulative conditions for individual disconnection beyond those expressly provided by statute, rendering the challenged normative provision illegal and confirming the procedural standing of the operator as the sole respondent for the specific disconnection decisions.

Keywords

AI generated
right to disconnect e-justice legal systems procedural rights distribution right rulings providing an interpretation

Cited Legislation

AI generated
art. 30 alin. (2) din Legea nr. 325/2006
g) şi art. 30 alin. (2) din Legea nr. 325/2006 coroborate cu cele ale art.
art. 30 din Legea nr. 325/2006
325/2006, în raport de prevederile art. 30 din Legea nr. 325/2006.
art. 3 lit. g) din Legea nr. 325/2006
art. 3 lit. g) din Legea nr. 325/2006 (Legea serviciului public de alimentare cu energie termică), unul din principiile acestei legi este "un condominiu - un sistem de încălzire".
art. 9 lit. b) din Legea nr. 325/2006
i) şi art. 9 lit. b) din Legea nr. 325/2006, prin care autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să stabilească zonele unitare de încălzire (potrivit art.
art. 5 pct. 37 din Legea nr. 325/2006
325/2006, prin care autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să stabilească zonele unitare de încălzire (potrivit art. 5 pct.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Main procedural ground cited in the dispositive for exercising jurisdiction over the administrative appeal and rendering the final decision.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Main procedural ground cited in the dispositive for exercising jurisdiction over the administrative appeal and rendering the final decision.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive governing the rejection of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 08.08.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamantele A. si B. au invocat in contradictoriu cu paratele Regia Autonoma de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti Direcţia Tehnică - Colectiv Avize si Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice ("ANRSC") excepţia de nelegalitate a art. 249 din Ordinul ANRSC nr. 91/2007 emis de parata ANRSC şi au solicitat anularea in totalitate a Avizului nr. 43550 si a Avizului x din data de 23.05.2016, cu obligarea pârâtelor in solidar la plata de daune materiale şi morale în cuantum de 1.000 de RON pentru fiecare reclamanta şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1049 din data de 24.03.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere (din cererea principală şi din cererea de intervenţie principală) având ca obiect excepţia de nelegalitate a art. 249 din Ordinul nr. 91/2007.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANRSCUP pe capătul de cerere privind anularea avizelor (din cererea principală şi din cererea de intervenţie principală).

A luat act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind daunele materiale şi morale.

A luat de renunţarea pârâtei RADET la cererea de suspendare a judecăţii cauzei.

A admis în parte cererea principală formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti R.A.D.E.T. RA, prin administrator judiciar - C. şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C.

A anulat avizele nr. x/23.05.2016 şi nr. y/23.05.2016 emise de pârâta RADET.

A respins capătul de cerere având ca obiect excepţia de nelegalitate a art. 249 din Ordinul nr. 91/2007, ca inadmisibil.

A respins capătul de cerere privind anularea avizelor formulat de reclamantă faţă de pârâta ANRSCUP ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis în parte cererea de intervenţie principală formulată de intervenienţii principali D. şi E..

A anulat avizul nr. x/6.09.2016 emis de pârâta RADET.

A respins capătul de cerere având ca obiect excepţia de nelegalitate a art. 249 din Ordinul nr. 91/2007, ca inadmisibil.

A respins capătul de cerere privind anularea avizului formulat de intervenienţii principali faţă de pârâta ANRSCUP ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins cererea de acordare a daunelor materiale şi morale, formulată de intervenienţii principali, ca nefondată.

A luat act că reclamanta şi intervenienţii principali nu au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 1049 din 24 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti RADET RA, prin administrator judiciar C..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în mod greşit prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.S.C. deoarece această autoritate este o instituţie publică de interes naţional, are personalitate juridică, funcţionează în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi are ca scop reglementarea şi monitorizarea la nivel central a activităţilor din domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice aflate în atribuţiile sale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată.

Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - ANRSC, în calitate de emitent al Ordinului nr. 91/2007, are competenţa de a modifica şi/sau completa prevederile Regulamentului-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, astfel încât să se asigure reglementări unitare în domeniul furnizării energiei termice la nivel naţional.

Cu alte cuvinte, RADET Bucureşti, în calitate de operator al serviciului de alimentare cu energie termică, nu are calitatea şi nici atribuţiile pentru adoptarea unor reglementări unitare în domeniul debranşării de la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, ci trebuie să-şi desfăşoare activitatea în litera şi spiritul Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 (r1), Legii serviciului de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 şi Regulamentului-cadru aprobat prin Ordinul nr. 91/2007.

În concluzie, faţă de prevederile legale invocate, a faptului că RADET Bucureşti este supusă reglementărilor ANRSC, acesta având calitatea de emitent al Ordinului nr. 91/2007, rezultă că acesta are legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care în mod greşit prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a ANRSC.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că, instanţa de fond a apreciat că în prezenta cauză, "problema de drept dedusă judecăţii este modul de interpretare a dispoziţiilor legale incidente respectiv art. 3 lit. g) şi art. 30 alin. (2) din Legea nr. 325/2006 coroborate cu cele ale art. 246 -249 şi următoarele din Regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică aprobat prin Ordinul nr. 91/2007".

Apreciază că scopul interpretării unei norme juridice civile constă în a vedea care este sfera situaţiilor de fapt concrete la care norma juridică respectivă se referă şi a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme. Deci, interpretarea legii civile reprezintă o etapă în procesul aplicării legii civile, conţinutul interpretării fiind tocmai stabilirea sensului voinţei legiuitorului, exprimată într-o anumită norma de drept civil.

Obiectul prezentului control de legalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 privind Regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, dispoziţii care nu contravin principiului egalităţii în drepturi a persoanelor şi care nu creează premisele aplicării discriminatorii a prevederilor Legii nr. 325/2006, în raport de prevederile art. 30 din Legea nr. 325/2006.

Potrivit dispoziţiilor art. 249 din Ordinul nr. 91/2007, "Deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament."

Curtea trebuie să verifice legalitatea acestei dispoziţii din Ordinul nr. 91/2007 în raport de actul normativ a cărui executare o realizează, respectiv Legea nr. 325/2006.

Conform prev. art. 3 lit. g) din Legea nr. 325/2006 (Legea serviciului public de alimentare cu energie termică), unul din principiile acestei legi este "un condominiu - un sistem de încălzire".

De asemenea, conform prev. art. 54 alin. (3) din aceeaşi lege, "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, imobilele tip condominiu pot fi racordate la SACET în cazul în care se respectă principiul "un condominiu - un singur sistem de încălzire", în baza unui program etapizat aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, aplicabil până la 31 decembrie 2009."

Astfel, legiuitorul a instituit o obligaţie şi, totodată, o responsabilitate pentru autorităţile administraţiei publice locale (similară celei de montare a contoarelor de energie termică la nivel de branşament) ca în baza unui program etapizat derulat în perioada de tranziţie, cuprinsă între 21 martie 2007 (data intrării în vigoare a Legii nr. 325/2006) şi 31 decembrie 2009, în toate condominiile din România să se implementeze un singur sistem de încălzire.

Cu alte cuvinte, deconectările/reconectările la SACET se puteau face numai în perioada de tranziţie 21 martie 2007 - 31 decembrie 2009, astfel încât să se atingă obiectivul "un condominiu - un singur sistem de încălzire", indiferent dacă acesta este realizat cu centrale de apartament, cu energie electrică sau din termoficare.

După această perioadă, respectiv după 1 ianuarie 2010, legea nu mai permite nicio deconectare de la sistemul de încălzire, indiferent care ar fi acesta, în deplină concordanţă inclusiv cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. i) şi art. 9 lit. b) din Legea nr. 325/2006, prin care autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să stabilească zonele unitare de încălzire (potrivit art. 5 pct. 37 din Legea nr. 325/2006, fiind definită ca "areal geografic aparţinând unei unităţi administrativ-teritoriale, în interiorul căruia se poate promova o singură soluţie tehnică de încălzire").

Astfel că, reclamantele în mod greşit au solicitat instanţei obligarea RADET Bucureşti la debranşarea totală a locuinţei acestora de la reţeaua de distribuţie a energiei termice având în vedere că RADET a respectat prevederile legale în vigoare şi nu putea elibera un aviz favorabil pentru deconectarea de la sistemul de alimentare cu energie termică fără a încălca principiul enunţat la art. 3 lit. g) din Legea 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică precum şi prevederile art. 249 din Regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termica aprobat prin Ordinul nr. 91/2007 de Preşedintele A.N.R.S.C. care transpune directiva europeană nr. 2002/91/CE privind performanţa energetică a clădirilor şi directiva europeană nr. 2006/32/CE privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şl serviciile energetice, completate de directiva europeană nr. 2010/31/UE privind performanţa energetică a clădirilor.

Din punct de vedere tehnic, prin deconectarea unuia sau mai multor consumatori dintr-un condominiu are loc o modificare a instalaţiilor de distribuţie a energici termice aferente încălzirii care afectează buna lor funcţionare în sensul că vor fi apartamente pe coloanele modificate care se vor încălzi mai mult decât necesar, iar altele care se vor încălzi mai puţin decât este nevoie.

Astfel, se realizează un dezechilibru hidraulic şi termic faţă de sistemul iniţial proiectat şi realizat care lua în calcul necesarul total de energie termică de pe coloana respectivă, conform autorizaţiei de construire iniţială.

Prin ultima critică, recurentul-pârât arată că instanţa de fond a dat o interpretare greşită a noţiunii de condominiu, respectiv dacă aceasta înseamnă întregul bloc cu mai multe scări sau fiecare scară reprezintă un condominiu separat.

În raport de dispoziţiile Legii 325/2006 a Serviciului public de alimentare cu energie termică, Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, Ordinului ANRSC nr. 91/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, Regulamentului Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică al Municipiului Bucureşti aprobat prin HCGMB nr. 11/2016 care fac referiri la noţiunea de "condominiu" se poate conchide faptul că "condominiu este imobil, bloc de locuinţe, clădire proprietate imobiliară din care unele părţi sunt proprietăţi individuale, reprezentate din apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, iar restul, proprietate comună. Prin asimilare, poate fi definit condominiu şi un tronson, cu una sau mai multe scări din cadrul clădirii de locuit, în condiţiile în care se poate delimita proprietatea comună".

Potrivit O.U.G. nr. 210/2008 pentru completarea Legii locuinţei nr. 114/1996 prin condominiu se înţelege "Imobilul format din teren cu una sau mai multe construcţii, din care unele proprietăţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală pentru fiecare unitate individuală aflată în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie, după caz. Constituie condominiu: un corp de clădire sau un tronson cu una sau mai multe scări din cadrul clădirii de locuit multietajate, în condiţiile în care se poate delimita proprietatea comună; un ansamblu rezidenţial format din locuinţe individuale, amplasate izolat, înşiruit sau cuplat, în care există proprietăţi comune şi proprietăţi individuale."

Având în vedere faptul că în cadrul unei Asociaţii de Locatari/Proprietari fiecare scară a blocului se poate constitui în Asociaţie de proprietari distinctă (conform legislaţiei Asociaţiilor şi fundaţiilor în speţă Ordonanţa nr. 26/2000) de la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti prin care se admite cererea de constituire ca Asociaţie de proprietari, reiese că numărul de condominii este echivalent cu numărul Asociaţiilor de proprietari (cu personalitate juridică distinctă) din cadrul unui bloc de locuinţe.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 16 octombrie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând cererea de recurs formulată de recurentul-pârât, prin prisma dispoziţiilor incidente, precum şi a apărărilor invocate de către intimatele-reclamante prin întâmpinare, Înalta Curte va respinge recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatele-reclamante, precum şi intimaţii-intervenienţi, au investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea în totalitate a Avizului nr. 43550, Avizului x din data de 23.05.2016 şi Avizului nr. x/6.09.2016 prin care pârâtul refuza debranşarea de la sistemul centralizat pe motiv că în blocul nr. 38 în care locuiesc există un singur sistem de încălzire şi că nu respectă principiul de la pct. (g) a Legii 325/2006:

"un condominium - un sistem de încălzire". Astfel, pârâta a considerat că reclamantele trebuiau să facă dovada faptului că în condominiul situat în Municipiul Bucureşti, str. x, au existat deconectări anterioare de la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 91/2007.

Prima instanţă a admis, în parte, cererea reclamantelor, a anulat avizele nr. x/23.05.2016 şi nr. y/23.05.2016, emise de pârâta RADET şi a admis, în parte, cererea de intervenţie formulată de intervenienţii D. şi E. şi a anulat avizul nr. x/6.09.2016, emis de pârâta RADET.

Interpretarea dată de către prima instanţă este legală.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRSC, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 527/2013 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, aceasta se află în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se organizează şi funcţionează ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, şi are ca scop reglementarea, monitorizarea şi controlul la nivelul central al activităţilor din domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice aflate în sfera sa de reglementare, potrivit legii, iar art. 20 din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, prevede foarte clar care sunt atribuţiile şi competenţele stabilite în sarcina A.N.R.S.C, aprobarea deconectărilor şi debranşărilor de la sistemul de alimentare cu energie termică excedând sferei de competenţă a A.N.R.S.C, acesta fiind atributul exclusiv la RADET Bucureşti, cum de altfel rezultă din corespondenţa dintre reclamanţi şi RADET Bucureşti.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Cu alte cuvinte, calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului şi respectiv al obligaţiei ce formează raportul juridic de drept material asupra judecăţii. Ca atare, calitatea de pârât în proces poate aparţine numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că atât timp cât prin cererile deduse judecăţii s-a solicitat anularea avizelor nr. x/23.05.2016, nr. y/23.05.2016 şi nr. 70541/6.09.2016, iar acestea au fost emise de pârâta RADET, în mod corect prima instanţă a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare.

Referitor la motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recurentul-pârât îşi exprimă nemulţumirea cu privire la interpretarea dată de către prima instanţă cu privire la noţiunea de "condominiu" şi pornind de la această interpretare a dispoziţiilor legale incidente respectiv art. 3 lit. g) şi art. 30 alin. (2) din Legea nr. 325/2006 coroborate cu cele ale art. 246 -249 şi următoarele din Regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică aprobat prin Ordinul nr. 91/2007.

Într-adevăr, Legea nr. 325/2006 la art. 30 face distincţie clară între noţiunea de debranşare totală a instalaţiilor interioare ale unui utilizator de tip condominiu şi noţiunea de deconectare a unui consumator de energie termică dintr-un condominiu menţionând în mod expres că:

(1) Debranşarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu se va face în următoarele condiţii cumulative:

a) acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale;

b) anunţarea operatorului care are şi calitatea de furnizor şi a autorităţii administraţiei publice locale cu 30 de zile înainte de debranşare.

(2) Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:

a) acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală;

b) acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire;

c) anunţarea, în scris, a operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte.

(3) Debranşarea unui utilizator de energie termică, altul decât cel de tip condominiu, se realizează cu anunţarea operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte.

(4) Deconectările/debranşările prevăzute la alin. (1)-(3) nu se pot realiza în timpul sezonului de încălzire.

(5) Deconectările/debranşările prevăzute la alin. (1)-(3) se efectuează numai de către operatorul care are şi calitatea de furnizor, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condiţiilor cumulative impuse.

(6) Cheltuielile de deconectare/debranşare se suportă de către solicitant.

Din conţinutul acestor dispoziţii rezultă că, operaţiunea de debranşare se poate efectua la solicitarea asociaţiei de locatari şi vizează întreg condominiu, iar operaţiunea de deconectare se poate efectua la solicitarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu.

Dispoziţiilor art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 prevăd că:

"Deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament".

Recurentul-pârât a susţinut că Ordinul nr. 91/2007 pentru aprobarea Regulamentului cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică a fost dat în aplicarea dispoziţiilor cuprinse în Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, lege în care se prevede ca principiu, la art. 3, lit. g) că "un condominiu - un sistem de încălzire", precum şi faptul că, definind principiile generale şi termenii uzitaţi în aplicarea normelor edictate pentru reglementarea serviciului public de alimentare cu energie termică, legea, în cadrul normativ astfel creat, stabileşte condiţiile în care se pot realiza debranşări ale unui condominiu şi debranşări individuale, fără a interzice posibilitatea unui consumator casnic de a renunţa la serviciul de energie termică utilizat până la acel moment.

În acord cu prima instanţă, se constată că în afara condiţiilor stabilite prin art. 30 alin. (2) din Legea nr. 325/2006, nicio altă interdicţie nu poate fi impusă printr-o legislaţie terţiară, dată în aplicarea respectivei legi.

Or, din modalitatea de formulare a dispoziţiilor art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 reiese instituirea unei condiţii suplimentare faţă de textul prevăzut la art. 30 din Legea nr. 325/2006, aceea ca anterior anului 2007 să fi fost efectuate deconectări individuale pentru a se putea aproba executarea unor deconectări ulterioare datei de intrare în vigoare a respectivului ordin.

De altfel, Înalta Curte constată aceste prevederi au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 1095 din data de 20.04.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 521 din data de 13.02.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, după cum urmează:

"Dispune anularea prevederilor art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 emis de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică".

Având în vedere că prin hotărâre judecătorească, definitivă, au fost anulate prevederile art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 reţinându-se că această normă este nelegală, întrucât adaugă la lege, pentru că instituie o condiţie suplimentară în cazul deconectării individuale şi anume aceea ca, în condominiul respectiv, să fi fost executate deconectări individuale anterior datei la care a intrat în vigoare regulamentul - cadru aprobat prin acest ordin, Înalta Curte constată că motivul de recurs ce vizează legalitatea acestor prevederi este nefondat şi va fi respins.

Referitor la noţiunea de "condominiu" recurenta-pârâtă arată că prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că "noţiunea de condominiu se referă la bloc în integralitatea lui" deoarece apartamentul proprietate individuală pentru care se solicită deconectarea se află într-un condominiu şi nu este o construcţie independentă alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţe, dotări şi utilităţile necesare, care ar satisface cerinţele de locuit ale unei singure persoane sau familii lui care ar asigura dreptul şi libertatea de a alege operatorul economic de furnizare a energiei termice.

Această critică nu poate fi primită deoarece, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, atât intimatele-reclamante, cât şi intimaţii-intervenienţi deşi au solicitat debranşarea de la reţeaua publică de încălzire, în vederea montării unei alte surse de căldură, în realitate au urmărit deconectarea de la de la reţeaua publică de încălzire, în vederea montării unei alte surse de căldură, iar instanţa de fond în mod corect a reţinut că cererile acestora respectă criteriile impuse de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, criticile formulate de recurenta-pârâtă fiind nefondate.

7. Soluţia instanţei de recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti RADET RA, prin administrator judiciar C. împotriva sentinţei nr. 1049 din 24 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.