Exclusion of appellate review for dismissal of arbitral award annulment action under Romanian Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la această instanţă cu nr. x/2016 reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., anularea Sentinţei Arbitrale nr. 147/17.12.2015 pronunţata de către Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul arbitrai nr. x/2014, şi pe cale de consecinţă, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea în tot a Cererii de Arbitrare, admiterea excepţiei de neexecutare a contractului de servicii, admiterea cererii reconvenţionale formulate de CNADNR S.A., cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 3777 din data de 28.11.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anulare formulată de către reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată. A obligat reclamanta către pârâtă la plata sumei de 24.176 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 3777 din data de 28.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă a arătat că, prin sentinţa pronunţată, Curtea de Apel Bucureşti a respins primul motiv de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) din C. proc. civ. - hotărârea arbitrală nu cuprinde o motivare pertinentă şi logică întemeiată pe un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor - făcând doar o analiză superficială atât a motivelor invocate de reclamantă, cât şi a considerentelor hotărârii arbitrale.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a respins şi cel de-al doilea motiv de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. - hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii - reţinând că nu se arată ce dispoziţii imperative ale legii au fost încălcate de instanţa arbirală.

Prin urmare, în condiţiile în care în cadru acţiunii în anulare s-a făcut doar o analiză superficială a hotărârii pronunţate de Curtea de Arbitraj, sub paravanul analizării doar a "legalităţii sentinţei arbitrale", fără ca instanţa să îşi exercite rolul activ prin analizarea efectivă a motivelor pentru care s-a solicitat anularea hotărârii, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil devin principii lipsite de conţinut.

În final, recurenta-reclamantă arată că în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa avea posibilitea reducerii onorariului avocaţial, având în vedere că acesta este disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând cont şi de circumstanţele cauzei.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 04 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor intimatului-pârât invocate prin întâmpinare, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta", iar potrivit art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.".

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul de faţă, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 541 din C. proc. civ., arbitrajul este o jurisdicţie alternativă, cu caracter privat, ce constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii.

Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

În cazul în care părţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată.

Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie, putând fi desfiinţată prin acţiune în anulare numai pentru motivele prevăzute de lege. Prin convenţia arbitrală părţile nu pot renunţa la acţiunea în anulare decât după pronunţarea hotărârii arbitrale.

Potrivit dispoziţiilor art. 610 din C. proc. civ., judecarea acţiunii în anulare este de competenţa curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul, care va judeca în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă.

Acţiunea arbitrală constituie opţiunea părţilor, iar nu o obligaţie, prin care acestea decid asupra modalităţii de soluţionare a litigiului, prin derogare de la dreptul comun, în cadrul căruia pot fi propuse şi administrate probele apreciate utile şi concludente, arbitrajul fiind organizat şi desfăşurându-se cu respectarea convenţiei arbitrale încheiate în baza principiului libertăţii de voinţă. Prin inserarea în contract a clauzei compromisorii părţilor li se limitează accesul la jurisdicţia statală pentru rezolvarea fondului litigiului dintre ele şi se limitează accesul la calea efectivă de atac cu privire la fondul litigiului.

Însă legiuitorul a prevăzut dreptul părţilor de a supune controlului judecătoresc hotărârea arbitrală, pe calea acţiunii în anulare, care poate fi exercitată pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 608 din C. proc. civ., ce vizează condiţiile de regularitate a hotărârii arbitrale şi cauze de nelegalitate expres stabilite, şi nu temeinicia acesteia.

Instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea acţiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale analizează aspectele strict procedurale ce au fost încălcate în faţa tribunalului arbitral, fără a intra pe fondul cauzei.

De asemenea, art. 613 alin. (4) din C. proc. civ. reglementează calea de atac deschisă împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curtea de apel în soluţionarea acţiunilor în anularea hotărârilor arbitrale, statuând că sunt supuse recursului hotărârile pronunţate potrivit alin. (3) al art. 613 din C. proc. civ., respectiv hotărârile prin care s-a admis acţiunea în anulare.

Această opţiune a legiuitorului este justificată de faptul că admiterea acţiunii în anulare are ca efect apariţia unei noi situaţii juridice, distinctă de cea stabilită prin hotărârea arbitrală.

Dacă acţiunea în anulare este admisă, curtea de apel anulează hotărârea arbitrală şi, potrivit art. 613 alin. (3) din C. proc. civ., trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral sau se pronunţă în fond, în limitele convenţiei arbitrale.

Prin admiterea acţiunii în anulare este afectat caracterul stabil al hotărârii arbitrale, instanţa superioară de control judiciar fiind chemată să confirme sau să infirme această situaţie.

În schimb, Înalta Curte constată că în cazul respingerii acţiunii în anulare, ordinea juridică stabilită prin hotărârea arbitrală rămâne neschimbată, hotărârea curţii de apel, în acest caz, confirmând definitiv hotărârea pronunţată de instanţa arbitrală.

Prin exercitarea recursului împotriva hotărârilor de respingere ale curţii de apel ar însemna că părţile urmăresc, în realitate, o reexaminare a cauzei şi o nouă decizie în privinţa lor, pronunţată de o instanţă judecătorească, şi nu de o instanţă arbitrală.

Or, hotărârea arbitrală confirmată prin hotărârea curţii de apel reprezintă finalizarea procedurii arbitrale în cadrul căreia părţile au beneficiat de toate garanţiile oferite de aceasta.

Aşadar, incidenţa dispoziţiilor procedurale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţi, care au optat, prin clauza compromisorie înscrisă în contract, pentru soluţionarea litigiilor de către o instanţă arbitrală, părţile trebuind să recunoască consecinţele juridice ale aplicării prevederilor legale privind desemnarea unei asemenea instituţii, inclusiv dispoziţiile procedurale care reglementează condiţiile desfiinţării hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în anulare.

Scopul unei asemenea modalităţi de soluţionare a litigiilor este menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă, în care părţile pot fi apărate şi pot solicita toate dovezile apreciate necesare, judecata finalizându-se cu adoptarea unei hotărâri susceptibile de executare silită.

În aceste condiţii, orice parte interesată în exercitarea unei căi de atac are acces la o instanţă de judecată prin promovarea unei acţiuni în anulare, iar în situaţia respingerii acesteia, niciuna dintre părţi nu are deschisă calea de atac a recursului.

Însă, în situaţia în care s-a dispus admiterea acţiunii în anulare părţile sunt plasate pe o poziţie inegală, partea care a pierdut litigiul în arbitraj dobândeşte un avantaj prin admiterea acţiunii în anulare, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului.

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

7. Soluţia instanţei de recurs

Constatând că recursul promovat de recurenta-reclamantă este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs şi, având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

De asemenea, recurenta-reclamantă va fi obligată la la plata sumei de 5000 RON, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L., cu aplicarea dispoziţiilor 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere împotriva sentinţei nr. 3777 din 28 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibil.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 5000 RON, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L., cu aplicarea dispoziţiilor 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.