Military material liability: invalidity of imputation for missing 15-day reinstatement deadline when prior res judicata found no prejudice

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal reclamantul PANĂ B., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) şi Ministerul Afacerilor Interne a solicitat:

- anularea procesului-verbal nr. x/17.09.2015 şi a tuturor actelor aferente emiterii actului administrative;

- anularea Deciziei de imputare nr. 57832/2015 emisă de IGSU, a hotărârilor emise de OZU 217 şi 222 de IGSU şi MAI a actelor subsecvente acestora (reţinerea lunară într-un cont a anumitelor părţi din drepturile salariale) şi de repararea pagubei cauzate precum şi

- acordarea de despăgubiri de către C., în solidar cu pârâţii, ce trebuie actualizate (la cursul euro raportat la indicele inflaţiei) pentru paguba indicată ce i-a fost cauzată.

- acordarea unor fireşti reparaţii pentru daune morale în valoare de 10 euro, la cursul de schimb al B.N.R. valabil la data introducerii cererii, pentru fiecare din cadru al MAI., I.G.S.U, instituţii publice centrale şi al LS.U.J. C-ţa.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 96/CA din data de 26 aprilie 2017 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului C..

A respins ca nefondată acţiunea contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamantul PANĂ B., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.), Ministerul Afacerilor Interne şi pârâtul C., având ca obiect anulare act administrativ.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 96/CA din data de 26 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Pană B., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 - 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, deşi la termenul din data de 03.04.2017 a solicitat instanţei să se pronunţe asupra excepţiei puterii de lucru judecat, raportat la cuprinsul sentinţei nr. 3848/2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, prin sentinţa pronunţată nu s-au arătat motivele pentru care s-au înlăturat cererile reclamantului.

Hotărârea atacată a fost pronunţată în absenţa administrării probelor propuse de reclamant, respectiv proba testimonială, nu cuprinde motivele pentru care s-au înlăturat cererile reclamantului şi cele pe care s-a întemeiat hotărârea şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinările formulate, intimaţii-pârâţi Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi C. au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 16 octombrie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant, prin prisma dispoziţiilor incidente, precum şi a apărărilor invocate de către intimaţii-pârâţi prin întâmpinare, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Procesului-verbal nr. x/17.09.2015 şi a tuturor actelor aferente emiterii actului administrative, anularea Deciziei de imputare nr. 57832/2015 emisă de IGSU, a hotărârilor emise de OZU 217 şi 222 de IGSU şi MAI a actelor subsecvente acestora (reţinerea lunară într-un cont a anumitelor părţi din drepturile salariale) şi de repararea pagubei cauzate precum şi acordarea de despăgubiri pentru paguba indicată ce i-a fost cauzată.

Prima instanţă a respins, ca nefondată, acţiunea dedusă judecăţii reţinând că faţă de dispoziţiile consemnate în Raportul de audit înregistrat la ISU Constanta la data de 19.01.2015, cererea de repunere în termen formulată la data de 14.05.2015 s-a realizat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 33 din O.G. nr. 121/1998, ceea ce a atras respingerea, ca tardivă, a cererii şi imposibilitatea reluării cercetării administrative.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea sentinţei atacate deoarece, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei puterii de lucru judecat, raportat la cuprinsul sentinţei nr. 3848/2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte constată că, prin sentinţa nr. 3848 din data de 05.12.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul D., astfel cum a fost precizată şi, în consecinţă, a dispus anularea Hotărârii nr. 221/26.01.2016 emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor şi a Hotărârii nr. 2835/24.11.2015 emisă de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - Comisia de soluţionare a contestaţiilor şi, rejudecând, a admis contestaţia, a anulat Decizia de imputare nr. 57830/28.09.2015 emisă de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a obligat pârâţii la restituirea către reclamant a sumei de 1.611,54 RON, creanţă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii, a obligat pe fiecare dintre pârâţi la plata către reclamant a sumei de 500 RON cu titlu de daune morale şi a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1650 din data de 27.03.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul D. şi pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, împotriva sentinţei civile nr. 3848 din data de 05.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Într-adevăr, între cele două cereri de chemare în judecată există identitate de obiect şi cauză, iar părţile sunt diferite, însă, în raport de dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

În raport de aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că efectul pozitiv al hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2016 în care s-a soluţionat în mod definitiv cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. se răsfrânge şi asupra prezentei cauze.

Înalta Curte, trecând la examinarea motivelor de recurs împărtăşeşte criticile recurentului-reclamant prin care se arată că soluţia instanţei de fond este nelegală din raţiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale referitoare condiţiile răspunderii materiale, ţinând cont şi de efectele pozitive ale autorităţii de lucru judecat ce se produc prin prisma sentinţei nr. 3848 din data de 05.12.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia nr. 1650 din data de 27.03.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2016.

Răspunderea materială a recurentului-reclamant s-a stabilit în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1), art. 33 alin. (1) şi ale art. 34 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor coroborate cu prevederile art. 6 şi ale art. 110 din I.M.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagube produse Ministerului Afacerilor Interne şi s-a reţinut că "domnul maior A. - consilier juridic, deşi a trimis către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor cererea în vederea repunerii în termen a cercetării administrative, nu a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998".

Dispoziţiile art. 33 din O.G. nr. 121/1998 stipulează că:

(1) Atunci când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de impunere în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) şi la art. 25 alin. (4), precum şi în cazul în care decizia de impunere s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, comandantul sau şeful unităţii competent poate cere comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor repunerea în termen. Cererea de face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de impunere ori de la data când comandantul sau şeful unităţii competent a luat cunoştinţă că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

(2) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunţare comandantului sau şefului unităţii care a solicitat repunerea în termen.

Potrivit art. 108 din IMI nr. 114/2013 (norma de punere în aplicare a dispoziţiilor art. 33), cererea de repunere în termen trebuie sprijinită de acte doveditoare ale motivului invocat şi însoţită, în mod obligatoriu, de următoarele documente:

a) actul de constatare a existenţei pagubei, în cazul în care se cere repunerea în termen pentru neexecutarea cercetării administrative în termenul legal;

b) dosarul cercetării, în cazul în care se cere repunerea în termen pentru neemiterea deciziei de imputare ori atunci când decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

Din conţinutul acestor dispoziţii legale rezultă că, repunerea în termenul de efectuare a cercetării administrative poate fi dispusă numai în următoarele situaţii:

a) nu s-a efectuat cercetarea administrativă în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) din O.G. nr. 121/1998;

b) nu s-a emis decizia de imputare în termenul prevăzut la art. 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998;

c) decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba;

d) decizia de imputare s-a emis pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

Or, în speţă, nu se regăseşte niciuna dintre situaţiile indicate de textele legale evocate, deoarece, în fapt, cercetarea administrativă a fost efectuată în termenele prevăzute de lege, în cursul anului 2013, finalizată prin deciziile de imputare nr. x şi nr. x din 25.07.2013, prin care creanţa de 4.834,6 RON a fost stabilită în sarcina plt. E. şi mr. F.. Ulterior, s-a apreciat că diferenţa de preţ nu constituie prejudiciu adus unităţii şi pe cale de consecinţă contestaţiile formulate au fost admise, iar menţionatele decizii de imputare au fost anulate prin emiterea hotărârilor nr. x şi nr. x din 30.08.2013.

Cu privire la situaţia de fapt, Înalta Curte constată că, din Nota de recepţie nr. x/10.01.2012 ISU Constanţa rezultă că unitatea a primit 21,02 tone combustibil lichid M la preţul de 6,33 RON/kg în loc de 6,1 RON/kg, livrat în baza contractului nr. x/20.12.2011.

Prin Raportul de Audit Public Intern nr. x/27.02.2013 s-a constatat diferenţe de preţ rezultate din derularea contractului nr. x/20.12.2011, precum şi un prejudiciu în sumă totală de 8776,60 RON, constând în diferenţa între preţurile utilizate la unele livrări ale produsului şi preţul ofertat în cadrul şedinţei de tranzacţionare a produsului petrolier la Bursa Română de Mărfuri Constanţa.

La nivelul I.S.U.J. Constanţa a fost efectuată o cercetare administrativă în vederea stabilirii cauzelor şi persoanelor responsabile pentru posibilul prejudiciu adus unităţii.

În urma cercetării administrative a fost încheiat Procesul-verbal nr. x/24.07.2013 prin care, din suma totală de 8776,60 RON, comisia de cercetare administrativă a propus recuperarea sumei de 4834,60 RON, a stabilit persoanele vinovate de producerea prejudiciului şi s-au emis deciziile de imputare nr. x şi nr. x din 25.07.2013, prin care creanţa de 4.834,6 RON a fost stabilită în sarcina plt. E. şi mr. F..

Aceste decizii de imputare au fost contestate de către plt. E. şi mr. F., iar Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, prin Hotărârile nr. x şi nr. x din data de 30.08.2013, a dispus anularea deciziilor de imputare nr. x şi nr. x din 25.07.2013 cu motivarea că diferenţa de preţ nu constituie prejudiciu adus unităţii.

Prin Raportul de audit public intern nr. x/14.01.2015 s-a dispus efectuarea demersurilor de repunere în termen a cercetării administrative pentru stabilirea şi recuperarea pagubei cauzate în urma utilizării unor preţuri diferite la achiziţia de combustibil de tip M decât cel stabilit prin şedinţa de tranzacţionare, stabilindu-se totodată şi persoana responsabilă de implementarea măsurii în persoana inspectorului şef de la acea dată (D.), precum şi termenul de implementare a măsurii nr. 10 data de 31.05.2015.

Acest Raport de audit a fost înregistrat la ISU Constanta la data de 19.01.2015, termenul de implementare a măsurii a fost data de 31.05.2015, iar cererea de repunere în termen a fost formulată la data de 14.05.2015, cu respectarea termenului stabilit prin Raportul de audit public intern.

Prin Hotărârea nr. 65 din data de 08.06.2015, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a constatat că, prin raportare la dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor (cu referire expresă la termenul de 15 zile prevăzut de actul normativ menţionat pentru solicitarea de repunere în termen), cererea de repunere în termen formulată de I.S.U.J. Constanţa la data de 21.05.2015 este tardivă, motiv pentru care a fost comunicată hotărârea către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în vederea stabilirii răspunderii materiale a recurentului-reclamant, conform art. 34 din O.G. nr. 121/1998 ("După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovaţi de neexecutarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepţia situaţiilor în care s-a dispus repunerea în termen").

Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a reţinut că, documentul în discuţie a fost înregistrat la secretariatul I.S.U. Constanţa sub nr. x din 19.01.2015, fiind transmis de către Biroul 6 Audit Intern Constanţa prin adresa din 16.01.2015.

Astfel, având în vedere data înregistrării Raportului Biroului 6 Audit Intern Constanţa (prin care s-a dispus întreprinderea de către I.S.U. Constanţa a demersurilor legale în vederea repunerii în termen a cercetării administrative pentru recuperarea pagubei constând în diferenţe de preţ rezultate pe perioada derulării contractului nr. x din 20.12.2011 încheiat cu S.C. G. S.R.L.), în speţă 19.01.2015, prin raportare la dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 (cu referire expresă la termenul de 15 zile prevăzut pentru solicitarea cererii de repunere în termen) Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a constatat că cererea de repunere în termen este formulată tardiv, devenind aplicabile dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998.

Faţă de cele de mai sus şi având în vedere prevederile art. 33 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, art. 109 alin. (2) din I.M.A.I. nr. 114/2013, Comisia a respins cererea de repunere în termen formulată de inspectorul şef al I.S.U. Constanţa în vederea finalizării cercetării administrative în cauza privind paguba produsă unităţii constând în diferenţa de preţ rezultată pe perioada derulării contractului nr. x din 20.12.2011 încheiat cu S.C. G. S.R.L., ca tardiv formulată.

Revenind la speţa de faţă, Înalta Curte constată că, având în vedere cele dispuse prin Hotărârea nr. 65 din data de 08.06.2015, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, prin decizia de imputare nr. 57832 din data de 28.09.2015, intimatul-pârât IGSU a dispus imputarea sumei de 1.611,54 RON în sarcina recurentului-reclamant A., reprezentând prejudiciul adus unităţii prin diferenţele de preţ rezultate pe perioada derulării contractului nr. x/20.12.2011 încheiat cu S.C. G. S.R.L., ca urmare a nesolicitării repunerii în termen a efectuării cercetării administrative, Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor, în termenul prevăzut de art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Ceea ce se reţine în sarcina recurentului-reclamant este neîntocmirea cererii de repunere în termen, cu respectarea termenul prevăzut de art. 33 O.G. nr. 121/1998, astfel cum s-a dispus prin raportul de audit.

Or, prezumţia autorităţii de lucru judecat cu privire la cele statuate în fapt prin decizia de imputare şi anume faptul că, pentru aceiaşi faptă reţinută şi în speţa de faţă, "producerea unui prejudiciu în patrimoniul unităţii", decizia de imputare emisă pe numele dl. colonel D. a fost anulată definitiv de o instanţă de judecată, Înalta Curte constată că efectul pozitiv se răsfrânge şi asupra deciziei de imputare emisă pe numele recurentului-reclamant A., în calitate de consilier juridic.

Răspunderea materială a recurentului-reclamant s-a stabilit în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1), art. 33 alin. (1) şi ale art. 34 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor coroborate cu prevederile art. 6 şi ale art. 110 din I.M.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagube produse Ministerului Afacerilor Interne şi s-a reţinut că "domnul maior A. - consilier juridic, deşi a trimis către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor cererea în vederea repunerii în termen a cercetării administrative, nu a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998".

Împotriva deciziei de imputare recurentul-reclamant a formulat contestaţie, iar aceasta a fost respinsă prin Hotărârea nr. 77514/09.12.2015 Comisia de Soluţionare a contestaţiilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Prin Hotărârea nr. 222/26.01.2016 Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a respins plângerea formulată reţinând că prin nerespectarea de către recurentul-reclamant a termenului legal de transmitere a cererii de repunere în termen s-a ajuns în situaţia respingerii respectivei cereri, a aplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 34 din O.G. nr. 121/1998 şi nu în ultimul rând a consecinţelor juridice ulterioare.

Înalta Curte nu poate valida demersul intimaţilor-pârâţi de recuperare a prejudiciului de la recurentul-reclamant pentru formularea respectivei cereri cu depăşirea menţionatului termen de 15 zile, reţinând că efectuarea cererii de repunere în termen cu respectarea termenului de 15 zile, prev. de art. 33 alin. (1), raportat la momentul 19.01.2015, la care s-a înregistrat Raportul nr. x/14.01.2015 al Biroului 6 Audit Public Intern Constanţa la Secretariatul ISU Constanţa, nu constituia un demers judicios pentru recuperarea prejudiciului cauzat unităţii, ţinând cont şi de faptul că, deciziile de imputare nr. x şi nr. x din 25.07.2013 au fost anulate pe considerentul lipsei prejudiciului.

Această concluzie se impune şi prin prisma considerentelor reţinute în primă instanţă, validată de către instanţa de recurs, în dosarul nr. x/2016, în cauza privind pe reclamantul D., conform cărora:

"şi dacă ar fi fost formulată în termenul legal de 15 zile cererea de repunere în termen, cercetarea administrativă nu ar fi putut reluată ori continuată cu respectarea prevederilor legale incidente" având în vedere că desfiinţarea pe care administrativă a deciziilor de imputare emise iniţial - în baza unei cercetări administrative ulterior apreciată necorespunzătoare de către Biroul 6 Audit Public s-a făcut pentru lipsa prejudiciului.

Altfel spus, chiar dacă recurentul-reclamant ar fi depus diligenţe pentru formularea cererii de repunere în termen imediat după primirea Raportului nr. x/14.01.2015 al Biroului 6 Audit Public Intern Constanţa la Secretariatul ISU Constanţa, cercetarea administrativă tot nu ar fi putut fi reluată ori continuată cu respectarea prevederilor legale incidente, întrucât situaţia existentă în cauză, anularea deciziei de imputare pentru inexistenţa prejudiciului, nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998.

Este de observat, de altfel, că potrivit prevederilor art. 33 alin. (1) teza a II-a, cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau şeful unităţii competent a luat cunoştinţă că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

De asemenea, potrivit celor statuate de instanţă cu autoritate de lucru judecat, acest termen nu ar putea fi calculat prin raportare la data de 14.01.2015 (şi anume data emiterii raportului de audit public intern) ori la data de 19.01.2015 (data la care s-a înregistrat raportul de audit public intern la secretariatul ISU Constanţa sub nr. x) deoarece nu constituie niciunul din momentele indicate în mod limitativ de textul legal evocat - respectiv încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare (în fapt, a fost efectuată cercetare administrativă şi au fost emise decizii de imputare) ori data când comandantul sau şeful unităţii competent a luat cunoştinţă că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală (nu s-a reţinut şi nu s-a dovedit că nu erau persoane responsabile plt. E. şi mr. F. ori că nu ar fi fost corectă creanţa de 4.834,6 RON).

Cu privire la faptul că prejudiciul existent nu a fost recuperat, raportul de verificare subliniază caracterul netemeinic al cercetării administrative, respectiv a actelor prin care cercetarea administrativă a fost finalizată, situaţie care excede normelor legale referitoare la neefectuarea în termen a cercetării administrative.

Aşadar, Înalta Curte constată că se verifică susţinerile recurentului-reclamant în sensul că în speţă nu este incidentă niciuna dintre situaţiile pentru care trebuia formulată cerere de repunere în termen.

De asemenea, nu este îndeplinită nici condiţia impusă de textul de lege potrivit căreia emiterea deciziei de imputare s-ar fi realizat împotriva unei alte persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, deoarece deciziile de imputare nr. x şi nr. x din 25.07.2013 au fost emise pe numele plt. E. şi mr. F., corectă fiind şi creanţa de 4.834,6 RON.

În acest context, Înalta Curte apreciază că prima instanţă în mod greşit a apreciat că nelegalitatea măsurii dispuse ar fi putut fi reţinută numai în măsura în care reclamantul ar fi dovedit îndeplinirea atribuţiilor ce-i reveneu în termen ori că nu puteau analiza susţinerile acestuia la inexistenţa prejudiciulului sau inadmisibilitatea formulării unei cereri de repuneri în termen pentru cazul constatat. Având în vedere că temeiul răspunderii materiale nu a constat în neîndeplinirea unei obligaţii ci în nerespectarea termenului de îndeplinire a unei obligaţii, este evident că instaţa avea de analizat şi existenţa obligaţiei în raport de circumstanţele concrete ale cauzei.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, având în vedere şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite, în parte, acţiunea în sensul că va anula decizia de imputare nr. 57832/2015 emisă de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, hotărârea nr. 77514/09.12.2015 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor, nr. 222/26.01.2016 a CJI şi, pe cale de consecinţă, pentru a asigura repararea în mod integral a prejudiciului cauzat reclamantului, va obliga pârâţii la restituirea către reclamant a sumelor reţinute din drepturile salariale.

Cu privire la acordarea unor reparaţii pentru daune morale, Înalta Curte reţine că, daunele morale sunt consecinţe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicita s-a produs în afara unui cadru contractual.

În speţă, soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a actelor nelegale trebuie privită ca o satisfacţie morală inclusiv în raport cu colegii, reparaţie apreciată mult mai adecvată decât acordarea unei sume de bani calculate prin înmulţirea unei sume, chiar modice, cu numărul de angajaţi, aşa cum a propus recurentul-reclamant.

Curtea va respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată, această soluţie vizând cererea de obligare la despăgubiri actualizate la cursul euro, având în vedere că drepturile salariale încasate de către recurentul-reclamant nu sunt acordate în această monedă.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi rejudecând, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Pană B. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, va dispune anularea deciziei de imputare nr. 57832/2015 şi procesul-verbal nr. x/17.09.2015, emise de pârât, hotărârea nr. 77514/09.12.2015 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor şi nr. 222/26.01.2016 a CJI, va dispune restituirea sumelor reţinute din drepturile salariale şi va respinge restul pretenţiilor deduse judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Pană B. împotriva sentinţei nr. 96/CA din 26 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Casează hotărârea recurată şi rejudecând:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Pană B. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Dispune anularea deciziei de imputare nr. 57832/2015 şi procesul-verbal nr. x/17.09.2015, emise de pârât, hotărârea nr. 77514/09.12.2015 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor şi nr. 222/26.01.2016 a CJI.

Dispune restituirea sumelor reţinute din drepturile salariale.

Respinge restul pretenţiilor deduse judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.