Functional jurisdiction conflict over public contract execution disputes: civil vs. administrative appeals under Law 101/2016

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, la data de 19 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Apa Canal Sibiu S.A., B. S.R.L. şi C. şi Reasigurare S.A., a solicitat:

1. ca măsura provizorie, să se dispună suspendarea executării, pana la soluţionarea cauzei, a sub-clauzei 4.2 din Contractul de lucrări nr. x/29.08.2014, privind garanţia de buna execuţie;

2. să se constate lipsa dreptului beneficiarului Apă - Canal S.A. Sibiu de a solicita penalităţi de întârziere în cuantum de 670.017,67 RON ca urmare a modificării Determinarea Inginerului nr. 12566/09.08.2018 privind Revendicarea Beneficiarului referitoare la plata penalităţilor de întârziere;

3. să se dispună obligarea pârâtelor Apă Canal Sibiu S.A. şi B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Acţiunea reclamantei a fost întemeiată în drept pe art. 69 şi 53 din Legea nr. 101/2016.

Prin încheierea nr. 23/2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă în şedinţa Camerei de Consiliu din 20.09.2018, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civile a Tribunalului Sibiu şi s-a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în favoarea secţiei a II - a Civile, litigii cu profesionişti din cadrul aceleiaşi instanţe, căreia i-a fost trimis dosarul spre soluţionare.

Dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018*, care a pronunţat încheierea nr. 394/27.09.2018 prin care a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II - a Civile, cauza a fost declinată spre competentă soluţionare în favoarea secţiei I Civile a Tribunalului Sibiu, care a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, fiind sesizată Curtea de Apel cu soluţionarea conflictului.

Prin sentinţa nr. 38/11.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2018, prin regulator de competenţă, a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a Tribunalului Sibiu.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 08.10.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu APA CANAL SIBIU S.A., B. S.R.L şi C. şi Reasigurare S.A., a solicitat, ca măsura provizorie, suspendarea executării, pana la soluţionarea dosarului nr. x/2018, a sub-clauzei 4.2 din Contractul de lucrări nr. x/29.08.2014, privind garanţia de buna execuţie, cu obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.

Acţiunea reclamantei a fost întemeiată în drept pe art. 69 şi 53 alin. (2) din Legea 101/2016.

Prin încheierea nr. 661/2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă în şedinţa Camerei de Consiliu din 09.10.2018, în dosar nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civile a Tribunalului Sibiu şi s-a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în favoarea secţiei a II - a Civile, litigii cu profesionişti din cadrul aceleiaşi instanţe, căreia i-a fost trimis dosarul spre soluţionare.

Dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018*, care a pronunţat încheierea nr. 414/11.10.2018 prin care a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II - a Civile, cauza a fost declinată spre competentă soluţionare în favoarea secţiei I Civile a Tribunalului Sibiu, care a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, fiind sesizată Curtea de Apel cu soluţionarea conflictului.

Prin sentinţa nr. 46/29.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2018, prin regulator de competenţă, a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a Tribunalului Sibiu.

Ca urmare a pronunţării regulatoarelor de competenţă, cele două dosare au fost trimise spre competentă soluţionare secţiei I Civile a Tribunalului Sibiu, care la termenul de judecată din 12.12.2018 a dispus ataşarea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018, ca urmare a admiterii excepţiei de litispendenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 59/15.02.2019 Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.R.L. precum şi cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., S.C. Apă Canal S.A. şi C. S.A., având ca obiect constatarea lipsei dreptului beneficiarului S.C. Apă Canal Sibiu de a solicita penalităţi de întârziere.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a constatat ca rămasă fără obiect cererea reclamantei de suspendare a executării sub clauzei 4.2 din Contractul de lucrări nr. x/29.08.2014 privind garanţia de bună execuţie. Sentinţa a fost pronunţată cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

La data de 25.03.2019, pârâta S.C. Apă Canal Sibiu S.A. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale, cerere care a fost admisă prin încheierea pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu din 26.03.2019, în sensul că în loc de "Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare" se va redacta "Cu drept recurs în termen de 10 zile de la comunicare".

Împotriva sentinţei nr. 59/2019 reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin decizia civilă nr. 220/2019 din 09 mai 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I civilă şi a declinat în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia, în temeiul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, competenţa de soluţionare a recursului declarat de către reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 59/2019 a Tribunalului Sibiu.

În motivarea acestei hotărâri, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Analizând dispoziţiile legale de la art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 şi art. 55 alin. (3) din acelaşi act normativ, se constată o evidentă necorelare între acestea, respectiv, între modificarea introdusă prin alin. (1)1 al art. 53, - ce este o transpunere a art. 2 alin. (1) din Directiva 89/665/CEE şi a art. 2 alin. (1) şi (5) din Directiva 92/13/CEE -, şi alin. (3) al art. 55 din Legea nr. 101/2016.

Însă, instanţa nu este chemată să spună cum ar trebui să fie legea, nu creează norme, ci doar aplică legea în forma în care este.

S-a constatat, astfel, că, sub aspectul competenţei funcţionale a instanţei de recurs, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 stipulează că hotărârea - fără nicio distincţie - va fi atacată la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice.

Or, unde legiuitorul nu distinge, nici interpretului (instanţei) nu îi este permis, conform adagiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Prin urmare, s-a reţinut că atât hotărârile pronunţate conform alin. (1) al art. 53 din Legea nr. 101/2016, cât şi cele pronunţate conform alin. (1)1 al aceluiaşi articol (hotărârea dată în prezenta cauză), se atacă la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, iar judecata se va face de către un complet specializat în achiziţii publice.

În consecinţă, s-a apreciat că secţia I civilă a Curţii de Apel nu este competentă să judece cauza în calea de atac a recursului, motiv pentru care, excepţia necompetenţei funcţionale invocată în cauză este fondată şi, în temeiul art. 131 raportat la art. 136 C. proc. civ., a fost admisă, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a recursului declarat de către reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 59/2019 a Tribunalului Sibiu în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia.

2.2). La data de 14 mai 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018*, iar prin decizia nr. 625/2019 din 04 iunie 2019, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia; s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 59/2019 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă în dosar nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatele- pârâte S.C. Apă Canal S.A. Sibiu şi S.C. B. S.R.L. Bucureşti, în favoarea secţiei I Civilă a Curţii de Apel Alba Iulia; sa constatat ivit conflictul negativ de competenţă potrivit art. 136 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 2 din Noul C. proc. civ.. s-a suspendat judecata prezentei cauze potrivit art. 134 din Noul C. proc. civ. până la soluţionarea conflictului de competenţă şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Astfel cum rezultă din cuprinsul acţiunii formulată de reclamanta S.C. A. S.A., obiectul prezentei cereri este reprezentat de suspendarea executării unei clauze contractuale şi constatarea lipsei dreptului beneficiarului de a solicita penalităţi de întârziere în temeiul contractului de lucrări nr. x/29.08.2014, astfel că acţiunea priveşte executarea unui contract de achiziţie publică ceea ce atrage competenţa instanţei civile de drept comun.

Este de necontestat temeiul juridic al cererii reclamantei, respectiv art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea 101/2016, în conformitate cu "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante".

În faţa primei instanţe de judecată, a fost dezbătută excepţia necompetenţei materiale, cauza fiind declinată reciproc între secţia I Civilă şi secţia II Civilă a Tribunalului Sibiu, care au interpretat diferit noţiunea de instanţă civilă de drept comun folosită de legiuitor în textul art. 53 alin. (1)/1 din Legea 101/2016.

Asupra conflictului negativ de competenţă s-a pronunţat Curtea de Apel Alba Iulia prin sentinţa nr. 46/29.10.2018 pronunţată în dosar nr. x/2018 precum şi prin sentinţa nr. 38/11.10.2018 pronunţată în dosar nr. x/2018, instanţa competentă a hotărî asupra conflictului statuând că prezenta cauză este de competenţa secţiei I Civile a Tribunalului Sibiu, având în vedere disp. art. 53 alin. (1)/1 din Legea 101/2016 şi art. 94 alin. (1) lit. k) şi art. 95 C. proc. civ.

Potrivit art. 135 alin. (4) C. proc. civ., acest regulator de competenţă are caracter obligatoriu şi definitiv, ceea ce a avut ca efect trimiterea cauzei spre competentă soluţionare în favoarea secţiei I Civile, a cărei competenţă a fost stabilită în mod definitiv şi cu putere de lucru judecat.

Prin urmare, competenţa materială a Tribunalului Sibiu, secţia I civilă a fost stabilită în mod definitiv de către Curtea de Apel prin regulator de competenţă, această competenţă trebuind a se păstra şi în calea de atac, astfel că, la momentul sesizării instanţei de control judiciar acesta nu mai poate pune în discuţie eventuala sa necompetenţă derivată din obiectul acţiunii, faţă de prevederile art. 130 alin. (2) din noul C. proc. civ.

S-a reţinut în acest sens decizia nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu privire la competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate, că se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenţei materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenţiei. Această competenţă se păstrează în mod corespunzător şi în căile de atac (pct. 164 din Decizia 18/2016).

Cele statuate de Înalta Curte prin Decizia în interesul legii sunt de natură a folosi instanţelor de judecată pentru interpretarea art. 53 alin. (1)/1 din Legea 101/2016 şi a art. 55 alin. (3) din aceeaşi lege, această interpretare fiind atributul suveran al instanţelor de judecată, fără a se putea reproşa acestora o depăşire a atribuţiilor judecătoreşti.

Astfel, este de observat că prin modificările aduse prin Legea 212/25.07.2018, art. 53 alin. (1) din Legea 101/2016 a păstrat competenţa de soluţionare în favoarea instanţelor de contencios administrativ în ceea ce priveşte litigiile care au ca obiect procesele şi cererile privind anularea sau nulitatea contractelor administrative, iar în ceea ce priveşte procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative, competenţa de soluţionare a acestor cauze a fost atribuită instanţelor civile de drept comun, prin introducerea articolului 53 alin. (1)/1.

Este adevărat că art. 55 alin. (3) din Legea 101/2016 stabileşte competenţa de soluţionare a recursului în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, însă acest text de lege se referă în mod evident la litigiile care intră în competenţa de soluţionare în favoarea acestor secţii, adică a litigiilor prevăzute de art. 53 alin. (1), respectiv procesele şi cererile privind anularea sau nulitatea contractelor administrative.

Art. 55 alin. (3) nici nu putea face vreo distincţie cu privire la competenţa de soluţionare a litigiilor în căile de atac (după cum menţionează secţia I Civilă în decizia 220/2019), întrucât la momentul adoptării sale, forma iniţială a Legii 101/2016 nu avea un articol 53 alin. (1)/1, acesta fiind introdus abia prin Legea 212/2018.

Prin urmare, s-a reţinut că la momentul apariţiei Legii 101/2016 competenţa de soluţionare a acestor litigii aparţinea instanţelor de contencios administrativ şi fiscal, indiferent de obiectul acestora, art. 53 alin. (1) acoperind toată gama de litigii privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor. Abia în urma modificărilor aduse prin Legea 212/2018 s-a făcut această distincţie, prin introducerea art. 53 alin. (1)/1, fără însă ca modificarea să fie expresă şi în ceea ce priveşte calea de atac.

Faptul că prin Legea 212/2018 legiuitorul nu a reglementat în mod expres competenţa de soluţionare a litigiilor şi în căile de atac, nemodificând în mod corespunzător art. 55 alin. (3) din Legea 101/2016, s-a apreciat că nu este de natură să împiedice instanţa de judecată să dea o interpretare a dispoziţiilor legale în lumina altor principii de drept, fundamentale în procedura civilă, căci a interpreta nu înseamnă a distinge.

Prin urmare, odată ce s-a stabilit o competenţă de soluţionare a cauzei în primă instanţă, este evident că această competenţă se păstrează în mod corespunzător şi în căile de atac - Decizia RIL 18/2016, pct. 164 - fiind contrar logicii juridice a permite crearea unui conflict de competenţă în diferitele grade de jurisdicţie pe care le parcurge un proces, aceasta cu atât mai mult cu cât vorbim de o competenţă de ordine publică, astfel cum a statuat Înalta Curte prin Decizia RIL 17/2018. Or, nici un principiu de drept nu permite o interpretare în sensul că o competenţă de ordină publică poate fi diferită în calea de atac, faţă de cea statuată în mod definitiv în faţa primei instanţe.

În raport de aceste împrejurări, s-a reţinut că la momentul sesizării instanţei de control judiciar, aceasta nu mai poate pune în discuţie eventuala sa necompetenţă, faţă de prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., cauza fiind de competenţa secţiei I Civilă a Curţii de Apel Alba Iulia, căreia i s-a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente funcţional să judece pricina, Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării recursului în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa nr. 38/2018 din 11 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II- civilă în dosarul nr. x/2018, în regulatorul de competenţă, s-a stabilit că obiectul litigiului îl constituie suspendarea executării unei clauze contractuale şi constatarea lipsei dreptului beneficiarului de a solicita penalităţi de întârziere în temeiul contractului de lucrări nr. x/29.08.2014, astfel că, aceasta priveşte executarea unui contract de achiziţie publică, ceea ce atrage competenţa instanţei civile de drept comun.

În raport de dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k), coroborate cu dispoziţiile art. 95 alin. (1) din C. proc. civ., s-a stabilit astfel că, instanţa civilă de drept comun cu plenitudine de competenţă este secţia civilă a tribunalului, contractul în discuţie fiind un contract administrativ, iar partea contractantă este o autoritate publică, situaţie în care, cauza nu poate fi tratată din punct de vedere juridic ca fiind doar între simplii profesionişti.

Se constată că ulterior acestei sentinţe definitive, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând aceleaşi dispoziţii ale art. 53 alin. (1)/1 din Legea 101/2016 şi art. 55 alin. (3) din aceeaşi lege, şi-au declinat reciproc competenţa funcţională de soluţionare a recursului.

Or, în acest context, instanţa în favoarea căreia s-a stabilit, în mod definitiv, competenţa funcţională de soluţionare a litigiului, nu mai are posibilitatea să invoce necompetenţa (chiar şi funcţională) în temeiul aceloraşi dispoziţii legale avute în vedere de instanţa care a pronunţat regulatorul de competenţă, chiar în căile de atac.

În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18/2016 din 17.10.2016, în dosarul nr. x/2016, la pct. 164:

"În mod corespunzător se păstrează această competenţă şi în căile de atac".

Nu în ultimul rând, Înalta Curte aminteşte că prezentul litigiu a fost iniţiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 212/2018 care a adus o serie de modificări importante în derularea contenciosului contractelor administrative.

Una dintre modificările importante constă în segregarea litigiilor decurgând din contractele administrative, după cum urmează:

a) litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ şi litigiile legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ, sunt în competenţa instanţei de contencios administrativ;

b) litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa instanţelor de drept comun.

Aşadar, litigiile decurgând din executarea contractelor administrative au fost atribuite în competenţa instanţelor de drept comun, acesta fiind şi motivul pentru care prezentul litigiu a fost soluţionat, în primă instanţă, de tribunal, secţia civilă.

Este adevărat că art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 reglementează competenţa instanţei care soluţionează calea de atac a recursului, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice, însă aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Alba Iulia, norma se referă doar la litigiile prevăzute de art. 53 alin. (1) - Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor- care se soluţionează în prima instanţă de secţia de contencios administrativ a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.

Or, în condiţiile în care, scopul modificărilor intervenite prin Legea nr. 212/25.07.2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 554/2004 şi a altor acte normative, şi intenţia legiuitorului au fost de a stabili competenţa litigiilor care decurg din executarea contractelor administrative în favoarea instanţei civile de drept comun, care va aplica dreptul comun, este evident că art. 55 alin. (3) nu poate fi interpretat decât în sensul că recursul va fi soluţionat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în complet specializat în achiziţii publice, doar dacă calea de atac este formulată într-o cerere din materia ce face obiectul specializării lor, respectiv în litigiile prevăzute la art. 53 alin. (1) din acelaşi act normativ, nefiind aşadar aplicabil în cauză.

Raportat la aceste statuări, aşa cum corect a reţinut şi Curtea de apel în regulatorul de competenţă, norma prevăzută la art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 este inaplicabilă prezentului litigiu, atribuit de la început în competenţa instanţelor de drept comun, întrucât aceasta se referă doar la litigiile prevăzute de art. 53 alin. (1) din lege care, fiind soluţionate în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice, sunt supuse recursului la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă, de asemenea, în complet specializat în achiziţii publice, aplicând legea contenciosului administrativ, în completarea legii speciale.

În cauză, calea de atac şi termenul pentru declararea acesteia sunt cele de drept comun, iar instanţa competentă cu soluţionarea căii de atac este instanţa ierarhic superioară celei care a judecat în primă instanţă, respectiv Curtea de Apel, secţia civilă.

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., instanţa competentă funcţional să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa funcţională de soluţionare a cauzei, în recurs, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta- reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimatele- pârâte Apă Canal Sibiu S.A., B. S.R.L. şi C. şi Reasigurare S.A., în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2019.