Public servant's grade and salary dispute assigned to tribunal, appellate court's declination rejected
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative competence conflict by ruling that the Ialomița Tribunal, civil section, is the competent court to hear the case, rejecting the appellate court's declination and thereby favoring the claimant's initial choice of forum. The dispute concerns a public servant's action seeking partial annulment of an administrative order issued by a central authority regarding her professional grade and corresponding salary rights within her service relationship. The Court held that under Article 109 of Law No. 188/1999 on the Statute of Public Servants, cases involving the service relationship of a public servant fall within the exclusive material competence of tribunals, regardless of whether the issuing authority is central or local, and that this special provision prevails over the general competence rules in Article 10(1) of Law No. 554/2004. Since the challenged order directly concerned the claimant's service relationship—her grade, appointment, and salary—the Ialomița Tribunal, not the Court of Appeal, was the proper first-instance court, and its earlier declination was erroneous.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 132 alin. (3) C. proc. civ, art. 73 alin. (12) din Legea nr. 360/2002, Art. 1 din Legea nr. 360/2002, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 din Legea nr. 554/2004; Public servant's grade and salary dispute assigned to tribunal, appellate court's declination rejected: The dispute concerns a public servant's action seeking partial annulment of an administrative order issued by a central authority regarding her professional grade and corresponding salary rights within her service relationship. The Court held that under Article 109 of Law No. 188/1999 on the Statute of Public Servants, cases involving the service relationship of a public servant fall within the exclusive material competence of tribunals, regardless of whether the issuing authority is central or local, and that this special provision prevails over the general competence rules in Article 10(1) of Law No. 554/2004. Since the challenged order directly concerned the claimant's service relationship—her grade, appointment, and salary—the Ialomița Tribunal, not the Court of Appeal, was the proper first-instance court, and its earlier declination was erroneous.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the High Court to resolve the negative conflict of jurisdiction and set the competent court.
Main legal ground establishing that disputes concerning the service relationship of a civil servant fall under the competence of the tribunal.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1). Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, la data de 12 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL AFACERILOR INTERNE şi INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI, solicitând: anularea în parte a Ordinului M.A.I. nr. II/1189/03.02.2017 şi, ca o consecinţă a anulării în parte a acestuia, obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la emiterea unui nou ordin, prin care să i se acorde gradul profesional corespunzător cu pregătirea şi vechimea pe care le deţinea la data emiterii Ordinului nr. II/1189/03.02.2017, prin luarea în considerare a perioadei de 19 ani şi 6 luni, în specialitatea Financiar- Contabilitate şi obligarea pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări la emiterea actelor administrative pentru numirea pe funcţia de ofiţer specialist principal I (economist), pentru care a candidat începând cu 15.02.2017 şi până la 01.04.2018 şi a acordării drepturilor salariale reprezentând diferenţa dintre gradul de subinspector şi gradul profesional ce i se va acorda ca urmare a emiterii noului Ordin de către Ministerul Afacerilor Interne, precum şi a celor dintre funcţia de ofiţer IV, pe care a fost încadrată, şi cea de ofiţer specialist principal I; cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1). Prin sentinţa civilă nr. 294 F din 25 februarie 2019, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de paratul Inspectoratul General pentru Imigrări şi a declinat competenta de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Imigrări, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Ialomiţa a evocat prevederile legale de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a reţinut, în esenţă, că, întrucât cauza de faţă are ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv Ordinul nr. II/1189/03.02.2017 emis de Ministerul Afacerilor Interne, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ţinându-se seama, totodată, şi de dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
2.2). La data de 05 martie 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ fiscal, iar prin sentinţa civilă nr. 194 din 29 mai 2019, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti; s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Imigrări, în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, se impune analizarea nu doar în mod formal a categoriei de autoritate publică a emitentului actului a cărui anulare se solicită, din prisma poziţionării acestuia în ierarhia autorităţilor publice, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (local sau central), ci, în special, a obiectului cererii de chemare în judecată, adică, a pretenţiei concrete deduse judecăţii, naturii juridice a acesteia, destinatarului actului în cauză, în cadrul raporturilor juridice de serviciu dintre reclamantă şi pârât.
Astfel, a reţinut, Ordinul nr. II/1189/3.02.2017 este emis de Ministerul Afacerilor Interne în baza art. 9 alin. (2), art. 14, art. 15 alin 1 lit. b), art. 73 alin. (12) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului ca urmare a promovării de către reclamantă a concursului organizat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, dispunându-se încadrarea reclamantei în corpul ofiţerilor prin acordarea gradului profesional de subinspector de poliţie.
Astfel cum se arată expres în cuprinsul actului atacat, Ordinul priveşte raportul de serviciu al funcţionarului public.
Art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului prevede expres pentru poliţist că acesta este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului, în continuare, fiind reţinute de către instanţă prevederile art. 2 alin. (2) teza întâi, art. 5 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, prin aceste din urmă prevederi dispunându-se în mod explicit:
"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Motivul pentru care astfel de cauze intră în competenţa instanţelor de contencios administrativ, a reţinut Curtea, rezidă în împrejurarea că, prin dispoziţiile acestei legi, naşterea, modificarea raportului de serviciu al funcţionarului public, ca şi încetarea acestuia, au loc prin act administrativ emis de conducătorul autorităţii instituţiei publice în serviciul căreia funcţionarul public se află.
Aşa fiind, de regulă, în primă instanţă, competenţa materială a soluţionării unor atare cauze revine tribunalelor (secţiilor de contencios administrativ şi fiscal), fără a face distincţie după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local.
Astfel, s-a reţinut, dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispoziţiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competenţă materială a instanţei de judecată stabilită în raport de rangul autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat.
În acest sens, Curtea a considerat că această interpretare este conformă şi Soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptate în şedinţa judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din data de 18 februarie 2013, în sensul că "normele de competenţă prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, sunt aplicabile inclusiv funcţionarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conţin dispoziţii prin care să fie stabilită expres competenţa unei alte instanţe" (Decizia nr. 59/2018 din 17 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, regulator de competenţă).
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente material să judece pricina, Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă, pentru următoarele considerente:
Art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, prevede în mod expres:
"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Dispoziţiile Legii nr. 188/1999 stabilesc, aşadar, în favoarea tribunalelor, competenţa materială exclusivă în soluţionarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, fără a face distincţie după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local. Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispoziţiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competenţă materială a instanţei de judecată stabilită în raport de rangul autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat.
Prin urmare, trebuie analizat dacă prezenta cauză are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public.
Raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condiţiile legii şi încetează tot prin emiterea unui act administrativ (art. 4, 97, 98, 99 din Legea nr. 188/1999). Raportul de serviciu poate fi modificat sau suspendat în condiţiile reglementate de Cap. IX din acelaşi act normativ. De asemenea, art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999 prevede că pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază şi sporul de vechime, şi beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii. Rezultă că un litigiu are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public dacă acesta priveşte naşterea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea raportului de serviciu.
În acest sens, se constată că în speţa de faţă, obiectul acţiunii este cererea unui funcţionar public de anulare în parte a Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. II/1189/03.02.2017, sub aspectul acordării gradului profesional corespunzător cu pregătirea şi vechimea pe care le deţinea la data emiterii acestui Ordin, precum şi acordarea drepturilor salariale constând în diferenţa rezultată, în considerarea raportului de serviciu pe care acesta îl desfăşoară, ca funcţionar public.
Prezentul litigiu se referă, deci, la un aspect strâns legat de raportul de serviciu al reclamantei, astfel încât, competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, astfel cum prevăd dispoziţiile speciale imperative ale art. 109 din Legea nr. 188/1999.
Prin urmare, de vreme ce nu a fost identificată o normă specială, derogatorie de la art. 109 din legea menţionată, precum şi având în vedere prevederile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., în conformitate cu care tribunalele judecă "orice alte cereri date prin lege în competenţa lor", este evident instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Ialomiţa.
În acelaşi context, Înalta Curte reţine că acţiunea reclamantei a fost introdusă iniţial la Tribunalul Ialomiţa, care - în urma invocării de către pârât a necompetenţei materiale, prin întâmpinare - şi-a declinat în mod greşit competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, iar sentinţa fiind fără cale de atac, dispoziţia de declinare nu a putut fi criticată în faţa unei instanţe de control judiciar.
În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, completul specializat în litigii de contencios administrativ.
Temeiul legal al soluţiei
Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Ialomiţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Imigrări, în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2019.