Deconspiracy of Securitate collaborator status based on reporting of political dissent and foreign correspondence

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să aprecieze asupra calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3613 din 17 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., şi a constatat că pârâtul A. a fost "colaborator al Securităţii", în sensul art. 2 lit. (b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, pârâtul A., solicitând casarea sentinţei atacate, şi, rejudecând, respingerea acţiunii şi să se constate că nu a avut calitatea de colaborator al Securităţii.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- contestator a relevat istoricul pe scurt al cauzei şi a criticat sentinţa recurată ca fiind nelegală, în esenţă, reproşând primei instanţe că a făcut o aplicare greşită a art. 2 lit. b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008, şi invocând următoarele motive:

Pentru ca persoana care a furnizat fostei Securităţi informaţii despre alte persoane să poată fi considerată colaborator al Securităţii, este necesar să fie întrunite cumulativ două caracteristici ale informaţiilor: să denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, recurentul- pârât a arătat că în nota informativă din data de 12.07.1988, a prezentat opiniile unor persoane cu privire la efectele aplicării în proiect a legii de sistematizare a localităţilor; opiniile lor se încadrau în ceea ce priveşte o dezbatere publică, iar aplicarea în fază de proiect era tocmai o formă de sondaj, de constatare a opiniilor şi a efectelor concrete ale legii. Grija manifestată de acele persoane faţă de posibilitatea scăderii numărului de animale şi faţă de posibilitatea ca pământul să fie cultivat necorespunzător, nu poate fi nicicum interpretată ca o atitudine contrară regimului comunist: dimpotrivă, persoanele îşi exprimaseră opinia că politica partidului cu privire la creşterea continuă a producţiei agricole şi a şeptelului ar putea fi pusă în pericol de legea de sistematizare a localităţilor. Era, în realitate, mai arată recurentul, o opţiune între caracterul prioritar al sistematizării şi caracterul prioritar al producţiei.

Aşadar, susţine recurentul, ceea ce a determinat ordonarea de măsuri de supraveghere a fost nu caracterul informaţiilor furnizate, ci înţelegerea greşită, extrem de limitată a caracterului acestora de către un ofiţer de securitate insuficient pregătit ideologic în raport cu politica partidului comunist.

Privind nota din perspectiva reală anterior prezentată, recurentul- pârât apreciază că este greşită concluzia primei instanţe că ar fi prezentat atitudini anticomuniste; în realitate, prezentase o atitudine obişnuită în epocă şi care viza un sondaj de opinie (în termenii actuali), fără conotaţie anticomunistă.

Referitor la cea de-a doua notă, din 13.04.1978, recurentul- pârât solicită să se constate că ea conţine informaţii despre o corespondenţă cu cineva din afara ţării, fără divulgarea conţinutului acesteia şi fără a fi cunoscut conţinutul şi, aşa cum a susţinut şi în faţa primei instanţe, simpla corespondenţă nu este o atitudine sau o activitate potrivnică regimului totalitar. Oricum, mai arată, corespondenţa cu persoane din altă ţară nu a fost considerată niciodată atitudine antitotalitară, nici măcar de către regimul comunist.

Recurentul- pârât a mai susţinut că, existenţa acestei corespondenţe era cunoscută şi de către angajaţii poştei şi de cei încadraţi în Departamentul Securităţii Statului, care vizualizau cel puţin numele destinatarilor şi expeditorilor, precum şi adresele lor în cazul scrisorilor trimise peste hotarele ţării.

Astfel, cum textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 defineşte colaboratorul Securităţii prin cumulul a două condiţii ale informaţiilor furnizate (denunţare de activităţi sau atitudini potrivnice şi vizarea îngrădirii unor drepturi şi libertăţi fundamentale), iar prima condiţie nu a fost îndeplinită, nu se poate reţine calitatea de colaborator a recurentului- pârât A.. De altfel, prima instanţă nici nu s-a pronunţat asupra acestei apărări.

Pe de altă parte, a mai susţinut recurentul, instanţa a ignorat şi apărarea conform căreia nu s-a dovedit că nota ar fi avut drept consecinţă supravegherea corespondenţei private. Simpla menţiune "Măsuri "S" urgent" de pe notă nu a fost explicată în nicio formă care să constituie probă, şi nici măcar prin raţionamentul judecătorului. Consideră recurentul- pârât că simpla alegaţie a intimatului- reclamant C.N.S.A.S. este insuficientă pentru a fi considerată probă, atâta timp cât a fost contestată.

Concluzionând, recurentul- pârât a solicitat să se constate că nu a avut calitatea de colaborator al Securităţii şi, ca atare, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând, respingerea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul- reclamant CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII a formulat întâmpinare, la data de 16 martie 2017, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind sentinţa recurată ca temeinică şi legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material.

În esenţă, contrar criticilor formulate de recurentul- pârât, intimatul- reclamant apreciază că în mod corect prima instanţă a observat îndeplinirea condiţiilor necesare pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii prin furnizare de informaţii.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 30 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 octombrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a recurentului- pârât A..

Prima instanţă a reţinut, în baza documentaţiei prezentate de intimatul- reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că, în ceea ce îl priveşte pe recurentul- pârât, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi declarat colaborator al Securităţii, întrucât, pe de o parte, informaţiile furnizate prin notele informative denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar, pe de altă parte, au fost de natură să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor vizate.

Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, prin "colaborator al Securităţii" se înţelege: "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

Aşadar, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii, este aceea ca această persoană să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii; a doua condiţie să vizeze calitatea informaţiei furnizate, în sensul că prin aceste informaţii se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar cea de-a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Norma juridică menţionată nu exclude constatarea calităţii de colaborator în cazul în care este deschis dosar de urmărire informativă pe numele aceleiaşi persoane.

Necontestat este că, în speţă, recurentul- pârât A. a semnat "angajamentul" la 18 noiembrie 1974 cu organele Securităţii.

De asemenea, necontestat este că acesta a furnizat informaţiile pe care le-a semnat sub numele conspirativ "B.", redate în cuprinsul notelor de constatare depuse de reclamant la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte prima condiţie, din cercetarea motivelor de casare, nu reiese că recurentul- pârât ar fi contestat îndeplinirea acestei condiţii, toate criticile sale concentrându-se pe neîndeplinirea celorlalte două condiţii.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din conţinutul notelor informative referitoare la numitul C. şi numita D., furnizate de pârât, rezultă că au fost denunţate activităţi/atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Susţinerile recurentului- pârât, în sensul că informaţiile furnizate în ceea ce priveşte aceste persoane nu pot conduce la constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, nu sunt fondate.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe numitul C., se constată că nota informativă din 12 iulie 1988, furnizată de recurentul- pârât, a fost însoţită de propunerea ofiţerului de Securitate de a fi exploatată operativ, pârâtul fiind instruit să îl urmărească şi să informeze dacă acesta are şi alte manifestări şi concepţii care să intereseze organele de securitate.

Aşadar, deşi se susţine că informaţiile furnizate de recurentul- pârât nu denotă activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist, totuşi, urmare acestei delaţiuni, persoana vizată a fost încadrată informativ, recurentul- pârât primind sarcina de a se informa în continuare despre atitudinea şi comportamentul celui în cauză, de a informa "dacă are şi alte manifestări şi concepţii care să intereseze organele de securitate".

Contrar susţinerilor recurentului- pârât, nu se poate reţine că informaţiile furnizate prin prima notă informativă erau de notorietate, întrucât vizau opinii exprimate în legătură cu aplicarea legii de sistematizare a localităţilor, respectiv, o dezbatere publică pe această temă.

La vremea respectivă, fără a nega caracterul notoriu al aspectelor legate de sistematizare, era de neconceput ca o astfel de nemulţumire sau opinie să fie exprimată în mass- media sau în cadrul unor reuniuni oficiale, dovadă în acest sens fiind şi reacţia ofiţerului pe marginea acestei informări.

Înalta Curte constată că ceea ce este relevant în soluţionarea prezentului recurs, în acord cu scopul legii, nu este împrejurarea dacă existau sau nu temeiuri pentru a se declanşa urmărirea informativă a unui subiect, ci împrejurarea dacă au fost furnizate informaţii apte să conducă la îngrădirea unor drepturi sau libertăţi fundamentale.

Or, nu se poate considera că recurentul- pârât nu a avut reprezentarea consecinţelor informărilor, tocmai având în vedere notorietatea scopurilor în care Securitatea de la acea vreme racola persoane, astfel că, prin minime diligenţe, acesta putea să realizeze care era scopul solicitării.

În altă ordine, şi prin nota informativă referitoare la D., al cărei conţinut nu este contestat de recurentul- pârât, au fost furnizate informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist.

Este evident că informaţia potrivit căreia aceasta "a fost văzută scriind o scrisoare în limba franceză, … A avut nişte vederi din străinătate, pe care le-a pierdut şi a făcut gâlceavă. Întrebată de unde le are, a spus că de la nişte cunoştinţe", denunţa o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.

Nu poate fi reţinută apărarea recurentului- pârât, potrivit căreia şi fără contribuţia sa, existenţa acestei corespondenţe se cunoştea, fiind de notorietate că angajaţi ai Poştei sau cei încadraţi în Departamentul Securităţii Statului vizualizau cel puţin numele destinatarilor şi expeditorilor, precum şi adresele lor în cazul scrisorilor trimise peste hotarele României.

Informaţiile cuprinse în nota informativă din 13 aprilie 1978, anume "a fost văzută scriind o scrisoare în limba franceză, … A avut nişte vederi din străinătate, … Întrebată de unde le are, a spus că de la nişte cunoştinţe", nu pot fi apreciate ca fiind de notorietate, cum nefondat susţine recurentul- pârât, iar împrejurarea că informaţiile furnizate sunt lipsite de relevanţă datorită notorietăţii acestora, este contrazisă de Nota ofiţerului la Nota informativă .

Rezultă din nota ofiţerului de Securitate că această informaţie urma să fie folosită pentru interceptarea corespondenţei şi urmărirea informativă a persoanei respective:

"Să semnaleze relaţiile ce le are în localitate, dacă întreţine relaţii cu persoane străine de localitate, …".

Mai mult, în perioada regimului comunist, orice legătură cu străinătatea, sau intenţia de a părăsi ţara, erau considerate atitudini extrem de grave, potrivnice regimului comunist, cunoscută fiind politica dusă de acest regim totalitar de îngrădire a liberei circulaţii.

Deci, aşa cum rezultă din modul de valorificare a informaţiilor respective de către organele fostei Securităţi, este probat faptul că prin acele informaţii se denunţau atitudini sau activităţi potrivnice regimului comunist şi au fost apte să ducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Aşadar, în mod corect şi legal s-a constatat de către instanţa de fond că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu privire la denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist.

Cea de-a treia condiţie, care se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că acestea au fost apte să aducă atingere, să îngrădească drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, respectiv, dreptul la viaţa privată (prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), dreptul la libertatea gândirii şi conştiinţei (prevăzut de art. 30 din Constituţia R.S.R. din 1965 şi art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), este, de asemenea, îndeplinită, atâta timp cât recurentul- pârât furniza Securităţii informaţii legate strict de opiniile şi viaţa privată a unor persoane.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că informaţiile furnizate de recurentul- pârât erau apte să conducă la îngrădirea dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, coroborat cu art. 33 (interceptarea corespondenţei şi a convorbirilor telefonice) din Constituţia României din 1965.

Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea recurentului, în sensul că prima instanţă nu a avut în vedere faptul că activitatea sa s-a desfăşurat în tiparele şi cerinţele unei societăţi cu alte repere morale, ale ordinii publice, legalităţii şi securităţii naţionale a R.S. România, Înalta Curte constată că ceea ce i se reproşează recurentului este tocmai încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România.

Încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanelor urmărite, obţinând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile, preocupările şi viaţa lor, ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viaţă privată.

Aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională, "actul normativ criticat urmăreşte deconspirarea, prin consemnarea publică, a persoanelor cu privire la care instanţa judecătorească a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestor persoane şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale" (a se vedea, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

Nu în ultimul rând, Înalta Curte aminteşte că, din analiza preambulului şi a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că raţiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoaşterii de către membrii unei societăţi postcomuniste a fostului regim totalitar, depăşirii nivelului organizatoric, intelectual şi moral impus de un sistem caracterizat prin structuri şi moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creării unei culturi politice autentice şi a unei societăţi civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care în prezent candidează pentru sau ocupă demnităţi ori funcţii publice (aflându-se în situaţia de a fi garanţii Constituţiei şi ai democraţiei) ori deţin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv şi neinstituind o responsabilitate penală a celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.

Aşadar, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2 lit. b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi constatată calitatea acestuia de colaborator al Securităţii, aspect legal şi corect constatat şi de către instanţa de fond, dovedirea în cauză a desfăşurării unor activităţi apte să conducă la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, respectiv, dreptul la viaţă privată şi la liberă exprimare, aşa cum au fost descrise de instanţa de fond, fiind suficientă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 3613 din 17 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2019.