Gas capacity invoices not administrative acts; appeal partly void, regulatory ruling upheld

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta ELECTROCENTRALE BUCUREŞTI S.A. (E.L.C.E.N.) a chemat în judecată pe pârâtele AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI (A.N.R.E.) şi S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A., solicitând instanţei ca, în baza probelor ce se vor administra, să dispună anularea Hotărârii nr. 10/06.06.2016 a Comisiei de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale, cu consecinţa anulării facturilor seria x, nr. x/24.02.2016 şi seria x, nr. x/21.03.2016, aferente contravalorii depăşirii de capacitate rezervată în luna decembrie 2015, respectiv în luna ianuarie 2016, emise de pârâta S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a invocat următoarele: excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte "capătul 2" al cererii introductive de instanţă - "anularea facturilor seria x nr. x/24.02.2016 şi seria x nr. x/21.03.2016"; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de "capătul 2" al cererii introductive de instanţă - "anularea facturilor seria x nr. x/24.02.2016 şi seria x nr. x/21.03.2016" şi excepţia inadmisibilităţii "capătului 2" al cererii de chemare în judecată - "anularea facturilor seria x nr. x/24.02.2016 şi seria x nr. x/21.03.2016", iar pârâta Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A., prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind netemeinică şi nelegală şi menţinerea în tot a Hotărârii nr. 10706.06.2016 emisă de Comisia de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale ca fiind temeinică şi legală şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Transgaz în prezentul proces; în temeiul art. 247 noul C. proc. civ., coroborat cu art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (1) lit. f) şi g) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a invocat excepţia lipsei competenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal de a soluţiona întregul petit al acţiunii.

Ca urmare a citării, în mod distinct în cauză, la termenul de judecată din 05.12.2016, reclamanta a depus la dosar precizare scrisă a administratorului judiciar provizoriu A., în sensul că îşi însuşeşte acţiunea formulată de Electrocentrale Bucureşti S.A.

La acelaşi termen, au fost respinse excepţiile necompetenţei materiale şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANRE în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea facturilor seria nr. x/24.02.2016 şi nr. x/21.03.2016, pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată, instanţa luând act de renunţarea la susţinerea excepţiei netimbrării sau a insuficientei timbrări în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea facturilor seria nr. x/24.02.2016 şi nr. x/21.03.2016.

La acelaşi termen a fost unită cu fondul excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea facturilor seria nr. x/24.02.2016 şi nr. x/21.03.2016 invocată de pârâta ANRE.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3959 din 12 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea în anularea facturilor fiscale, ca inadmisibilă; a respins cererea în anularea hotărârii nr. 10/06.06.2016, formulată de reclamata S.C. Electrocentrale Bucureşti S.A., prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi SNTGN Transgaz S.A. Mediaş, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta ELECTROCENTRALE BUCUREŞTI S.A. prin administrator judiciar B. S.P.R.L., solicitând admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, casarea sentinţei civile recurate, rejudecarea cauzei pe fond şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată de Electrocentrale Bucureşti.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta- reclamantă a criticat sentinţa recurată ca fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în esenţă, reproşând primei instanţe că a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor Ordinului A.N.R.E. nr. 61/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea comisiei pentru soluţionarea disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa de energie electrică şi gaze naturale; a Ordinului A.N.R.E. nr. 16/2013 privind aprobarea Codul reţelei pentru Sistemul de Transport Gaze Naturale şi a Ordinului A.N.R.E. nr. 1/2016 privind stabilirea unor măsuri provizorii referitoare la implementarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, şi invocând, următoarele motive:

I. Cu privire la admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi respingerea cererii de anulare a facturilor fiscale ca inadmisibilă, recurenta- reclamantă o consideră neîntemeiată, deoarece:

Hotărârea nr. 10/06.06.2016 a fost emisă de A.N.R.E. în calitatea sa de organ administrativ în baza art. 174 alin. (8)-(11) din Legea nr. 123/2012, fiind un act administrativ unilateral emis de către o autoritate publică în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii. Acest act, în funcţie de soluţiile adoptate pentru soluţionarea disputelor ori plângerilor, poate da naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, ca şi în aceasta situaţie ce a fost dedusa judecăţii.

În conformitate cu art. 17, alin. (2), punctul IV, lit. e) din Ordinului nr. 61/2013 al ANRE solicitanţii nemulţumiţi de hotărârea Comisiei o pot ataca în contencios la Curtea de Apel Bucureşti.

Or, susţine recurenta, în condiţiile în care cele două facturi seria x nr. x/24.02.2016 şi nr. x/21.03.2016, nu au fost emise în baza dispoziţiilor Contractului de transport al gazelor naturale nr. 14/24.09.2015 încheiat între părţi, ci au fost emise în baza Ordinului ANRE nr. 1/20.01.2016 privind stabilirea unor măsuri provizorii referitoare la implementarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii naţionale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 16/2013, fără existenţa unui act adiţional la contract prin care acesta să fi fost modificat, iar prin Hotărârea nr. 10 din 06.06.2016, comisia ANRE certifică legalitatea întocmirii acestor facturi în baza contractului, este evidentă astfel nelegalitatea actului administrativ şi a legăturii de cauzalitate între acesta şi facturile emise.

Având în vedere principiul "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis", anularea unui act juridic iniţial (primar) atrage şi anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice, este evident că, în condiţiile în care, arătând legătura de cauzalitate între Hotărârea nr. 10/06.06.2016 a comisiei ANRE şi facturile emise (facturi ce au fost certificate de hotărârea a cărei anulare a solicitat), decizia instanţei de fond este neîntemeiată.

Principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, susţine recurenta-reclamantă, apare, pe de o parte, ca o consecinţă a celorlalte două principii ale efectelor nulităţii (principiul retroactivităţii efectelor nulităţii şi principiul restitutio in integrum) şi, pe de altă parte, ca o consecinţă a principelui nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet ("Nimeni nu poate să transfere mai multe drepturi decât are sau ceva ce nu are"), toate acestea, arată recurenta, fiind întărite de prevederile art. 1254 alin. (2) din Noul C. civ. "desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui", aceste dispoziţii aplicându-se şi în cazul actelor juridice unilaterale ce au fost lovite de nulitate, conform art. 1325 din Noul C. civ.

II. Cu privire la «respingerea acţiunii formulate de ELCEN ca neîntemeiată», de către instanţa de fond, recurenta- reclamantă consideră că a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept, apreciind că Hotărârea nr. 10/06.06.2016 a Comisiei de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale din cadrul ANRE, este nelegală, în continuare, fiind redate, foarte pe larg, identic, argumentele invocate prin acţiunea introductivă de instanţă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI şi SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "TRANSGAZ" S.A. MEDIAŞ au formulat, fiecare, întâmpinare, înregistrate la data de 27 martie 2017 şi, respectiv, 03 aprilie 2017, prin care, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 30 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 octombrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

II.1.) Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii parţiale a recursului pentru neîndeplinirea cerinţei motivării căii de atac, deoarece nerespectarea acestei condiţii imperative atrage sancţiunea nulităţii şi exclude cercetarea oricăror alte aspecte, Înalta Curte urmează să o admită şi să constate că recursul este parţial nul, în ceea ce priveşte pct. II al cererii de recurs, având în vedere următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, stabileşte următoarele:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate. În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

În speţă, se constată că pct. II al cererii de recurs nu conţine critici care să poată fi încadrabile în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceasta, în condiţiile în care, recurenta-reclamantă reiterează, în calea extraordinară de atac, integral, aspectele sesizate în acţiunea cu care a învestit iniţial instanţa de judecată, fiind o copiere identică a acesteia, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc sentinţa atacată şi fără să se raporteze la considerentele acesteia, nu le combate, efectiv.

Mai mult, prin cererea de recurs- pct. II nu se aduce nicio critică (de legalitate) sentinţei atacate; dimpotrivă, se reiau, amplu, aspecte în ce priveşte fondul cauzei, aşa cum au fost redate în acţiunea introductivă de instanţă.

Faţă de criticile deduse judecăţii la pct. II din calea de atac a recursului, cât şi prin raportare la considerentele instanţei de fond, Înalta Curte constată, astfel, că, printr-o preluare identică a motivelor invocate şi dezvoltate în cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă readuce spre analiză instanţei de control judiciar probleme asupra cărora instanţa anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în sentinţă, ceea ce pune problema imposibilităţii încadrării susţinerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absenţa unor critici împotriva dezlegărilor sentinţei de fond, soluţia acestei instanţe.

În condiţiile arătate, susţinerile recurentei-reclamante nu permit analizarea sentinţei atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea parţială a căii de atac.

Căci, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă la pct. II al cererii de recurs nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula, în parte, recursul declarat, în ceea ce priveşte pct. II al cererii de recurs.

II.2.)Analizând, în rest, recursul formulat, în raport de motivul de casare invocat şi temeiul de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată în cauză, reclamanta a supus controlului jurisdicţional de legalitate în contencios administrativ o acţiune în anularea a două facturi fiscale emise de intimata- pârâtă Transgaz S.A., acţiune socotită de instanţa de fond inadmisibilă.

În recurs, criticile formulate de recurenta- reclamantă la pct. I au privit soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii sub aspectul reţinut de instanţa de fond, şi anume, lipsa caracterului de act administrativ al celor două facturi, ce fac obiectul cererii de anulare.

Analizând criticile privind inadmisibilitatea, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra acestui capăt de cerere este legală.

Condiţia esenţială de atacare a unui act în faţa instanţei de contencios administrativ este aceea ca actul atacat să aibă caracter de act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care stipulează că prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".

Facturile fiscale nr. x din 24.02.2016 şi nr. x din 21.03.2016, aşa cum legal a reţinut şi instanţa de fond, nu întrunesc caracterele juridice ale actului administrativ, aşa cum sunt trasate în definiţia legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind emise de o autoritate publică, în regim de putere publică.

Facturile fiscale care fac obiectul cauzei nu au trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, scopul emiterii lor nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci doar de a-i comunica recurentei- reclamante cuantumul şi provenienţa sumelor datorate.

Factura, cel mai utilizat document contabil, este un instrument ce atestă o tranzacţie comercială, fiind emisă de furnizorul de bunuri sau servicii către client şi care creează în sarcina acestuia din urmă obligaţia de plată aferentă achiziţiei;.

Astfel, conţinutul facturii nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice de drept administrativ, nedispunând măsuri în regim de putere publică.

Din această perspectivă, întrucât cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui text de lege, poate face obiectul cererii doar un "act administrativ unilateral", condiţie pe care facturile în cauză nu o îndeplinesc, astfel încât, în mod corect prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii în anularea facturilor fiscale, iar criticile reclamantei sunt nefondate.

Aşa- zisa legătură de cauzalitate între facturile emise de Transgaz şi actul administrativ supus controlului de legalitate în prezenta cauză - Hotărârea nr. 10/2016 a A.N.R.E., este nerelevantă în privinţa admisibilităţii capătului de cerere în anularea facturilor.

Menţionatele facturi nu reprezintă nici operaţiuni administrative care au stat la baza emiterii hotărârii (ca să poată fi suspuse controlului în contencios administrativ în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004), şi nici acte subsecvente Hotărârii, ca să facă obiectul unei cereri accesorii, în temeiul art. 123 alin. (1) din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii parţiale a recursului.

Anulează, în parte, recursul declarat de reclamanta Electrocentrale Bucureşti S.A. prin administrator judiciar B. S.P.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3959 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, respectiv în ceea ce priveşte pct. II al cererii de recurs.

Respinge, în rest, recursul declarat de reclamanta Electrocentrale Bucureşti S.A. prin administrator judiciar B. S.P.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2019.