Peremption of administrative appeal due to failure to resume proceedings after suspension

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 147/2014 din 29 aprilie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2012, a admis cererea reclamantei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dolj şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură; a anulat decizia nr. x/27.01.2012, emisă de A.P.I.A.- Centrul Judeţean Dolj, şi a respins cererea de chemare în garanţie a Agenţiei Domeniilor Statului Bucureşti, formulată de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dolj.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, pârâtele AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEŢEAN DOLJ şi AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ, recursurile fiind înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 30.06.2014, sub nr. x/2012.

Prin încheierea de şedinţă din 23 septembrie 2015, constatând că dezlegarea cauzei depinde de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul dosarului nr. x/2008, aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi apreciind că pentru justa soluţionare a recursurilor de faţă se impune suspendarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei având ca obiect recursurile declarate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dolj şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 14 din 29 aprilie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2008 aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

De la această dată şi până în prezent nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, cauza rămânând în nelucrare.

Fiind luată în examinare excepţia perimării cererilor de recurs, invocată din oficiu, pentru împlinirea termenului de perimare prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente:

Prin încheierea de şedinţă din 23 septembrie 2015, Înalta Curte, reţinând că dezlegarea pricinii atârna, în totul sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept, care făcea obiectul unei alte judecăţi, a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2008, aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Acest din urmă dosar a fost soluţionat irevocabil la 5 octombrie 2017, prin decizia nr. 2836 din 5 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins recursul declarat de Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei nr. 114/F- CONT din 12 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Motivul suspendării judecării cauzei dispuse de Înalta Curte la 23 septembrie 2015 a încetat, aşadar, la 5 octombrie 2017, prin pronunţarea deciziei irevocabile în dosarul nr. x/2008, moment de la care a început să curgă termenul de perimare, de 1 an, prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, termen care s-a împlinit la 5 octombrie 2018.

Prin referatul prim- grefierului din 24 mai 2019, s-a propus să se fixeze termen pentru efectuarea verificărilor prevăzute de dispoziţiile art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 1375/2015, astfel cum a fost modificat şi completat.

La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2019, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. de la 1865, a invocat excepţia perimării cererilor de recurs, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată că părţile din cauză, interesate în continuarea judecăţii, nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare nicio cerere de redeschidere a procesului potrivit art. 245 pct. 1 C. proc. civ., şi nu au făcut dovada existenţei vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit acestui text, "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.".

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află, şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Prin urmare, perimarea implică prezumţia de renunţare tacită a părţii la judecată şi constituie, totodată, o sancţiune a pasivităţii ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac, operând de drept la împlinirea termenului legal împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv, a celor lipsite de capacitate, precum şi a oricăror persoane juridice. În consecinţă, revine părţii obligaţia de a face dovada că nu a stat în pasivitate sau că ar fi fost împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa.

Pentru a interveni, însă, perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, în cauză se constată a fi cumulativ îndeplinite cerinţele perimării, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul, de la momentul soluţionării irevocabile a dosarului nr. x/2008 al Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (5 octombrie 2017), şi până la data declanşării verificărilor asupra subzistenţei motivelor suspendării (24 mai 2019), trecând, astfel, mai mult de un an, perioadă în care niciuna dintre părţi nu a întreprins vreun demers pentru repunerea pe rol a cauzei şi continuarea judecăţii, şi nici nu a fost făcută dovada existenţei vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.

Înalta Curte reţine şi că, în cauză, nu a fost formulată de către părţi, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 245 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă, şi nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată.

Conduita recurentelor- pârâte Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dolj şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură echivalează cu lipsa de stăruinţă în judecarea pricinii, întrucât acestea nu au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, şi nici nu au încunoştinţat instanţa despre soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2008, deşi suspendarea cauzei fusese dispusă tocmai pentru asemenea împrejurări.

Înalta Curte mai constată că, în perioada scursă de la momentul la care s-a dispus suspendarea judecăţii, nici intimaţii din prezenta cauză nu au efectuat vreun demers pentru continuarea judecării procesului.

Împrejurarea invocată de recurenta- pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dolj, în sensul că nu a fost parte/nu a avut calitate procesuală în dosarul nr. x/2008 şi, astfel, nu putea cunoaşte data la care acest dosar a fost soluţionat în mod irevocabil, pentru a solicita repunerea cauzei pe rol, nu este, şi nu poate fi considerată, o imposibilitate obiectivă pentru parte de a întreprinde vreun demers pentru repunerea pe rol a cauzei şi continuarea judecăţii.

Lipsa de diligenţă a unei persoane în a-şi monitoriza demersurile judiciare în curs, nu poate fi asimilată unui motiv neimputabil, iar împrejurarea arătată, că dosarul nr. x/2008 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub un alt număr, diferit de cel al dosarului de fond de la Curtea de Apel Piteşti, anume, sub nr. x/2017, nu este aptă să conducă la finalitatea urmărită de recurentă, aceea de întrerupere a cursului perimării.

În calitate de persoane interesate, recurentele- pârâte puteau obţine informaţii asupra numărului de înregistrare şi stadiului soluţionării recursului formulat în cauza nr. 948/54/2008.

Ceea ce interesează este calitatea de părţi în dosarul al cărui curs s-a întrerupt, iar nu în cel care a determinat această măsură, recurenta fiind ţinută să cunoască şi să respecte măsurile dispuse de instanţă. Or, tocmai efectele acestei încheieri de suspendare a judecăţii pronunţate în condiţiile art. 244 alin. (1) pct. 1

C. proc. civ., se impuneau recurentelor şi le obligau la urmărirea desfăşurării judecăţii în celălalt dosar, iar nu calitatea de parte în acel proces.

Recurentele- pârâte nu au făcut nicio dovadă a imposibilităţii obiective de a lua cunoştinţă de stadiul soluţionării dosarului nr. x/2008, pentru a nu li se imputa că, din culpa lor, cauza a rămas în nelucrare timp de un an.

Stabilirea împrejurării de fapt că procesul a rămas în nelucrare din vina părţii este o chestiune de fapt, care în cauză s-a dovedit pe deplin.

În privinţa Regulamentului de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015, cu modificările şi completările ulterioare, acesta nu poate constitui temei pentru a dispune din oficiu o repunere pe rol a cauzei a cărei judecată a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 vechiul C. proc. civ.

Prevederea înscrisă la art. 84 pct. 29 alin. (2) din Regulament, potrivit căreia, "Pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanţa verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare.", nu înseamnă o obligaţie a instanţei înseşi de a efectua vreun demers pentru continuarea judecării procesului, atare obligaţie revenind părţilor.

De asemenea, nu s-ar putea pretinde că obligaţia verificării periodice a subzistenţei ori încetării cauzei de suspendare revenea instanţei de judecată, aşa încât, părţile să fie exonerate de orice culpă în rămânerea cauzei în nelucrare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. "părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările".

Astfel fiind, Înalta Curte constată îndeplinite condiţiile perimării, cauza rămânând în nelucrare mai bine de un an de la momentul la care a încetat cauza de suspendare, din culpa părţilor.

De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 250 C. proc. civ., iar cererea recurentelor de repunere pe rol a cauzei nu poate fi primită, fiind formulată după împlinirea termenului de perimare.

În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de un an, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării de drept a cererilor de recurs, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia perimării, invocată din oficiu.

Constată perimate cererile de recurs declarate de pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dolj şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 147/2014 din 29 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2019.