Scope of maximum salary parity rule (art. 1(51) O.U.G. 83/2014) extension to judges in the public justice system

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 23.12.2015, astfel cum a fost completată în data de 17.02.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - sectia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., judecător în cadrul Curtii de Apel Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justitiei şi Curtea de Apel Craiova anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3398/C/2015 din 22.10.2015, anularea adresei nr. 89405/fără dată emisă de paratul Ministerul Justiţiei, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin de salarizare, prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, retroactiv, cu începere din data de 01.11.2015, în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru funcţia, tranşa de vechime în funcţie şi tranşa de vechime în muncă în care se află reclamanta şi obligarea ambilor pârâţi la plata diferenţelor salariale în cuantum actualizat şi cu dobânda legală penalizatoare de la data exigibilităţii drepturilor salariale cuvenite şi neacordate, începând cu 01.11.2015 şi până la executarea acestei obligaţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1486 pronunţată în data de 4 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte capătul al doilea de acţiune, având ca obiect obligarea la plata diferenţelor salariale, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova, în ceea ce priveşte capătul al doilea de acţiune, având ca obiect obligarea la plata diferenţelor salariale, ca neîntemeiată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. aşa cum a fost completată, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova, a anulat ordinul nr. 3398/C/22.10.2015 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei, a anulat adresa nr. 89405/fără dată emisă de pârâtul Ministerul Justiţiei, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei sa emită un nou ordin de salarizare, prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, retroactiv, cu începere din data de 01.11.2015, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru funcţia, tranşa de vechime în funcţie şi tranşa de vechime în muncă în care se află reclamanta şi pârâta Curtea de Apel Craiova la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent şi cele încasate pe perioada 01.11.2015-zi, actualizate cu inflaţia calculată de la data scadentei fiecărei diferenţe lunare până la data plăţii efective şi integrale, precum şi la plata dobânzii legale aferente diferenţelor de mai sus, calculate de la data scadentei fiecărei diferenţe lunare până la data plaţii efective şi integrale şi a respins capătul de acţiune, având ca obiect obligarea paratului Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor salariale, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova, care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

Pârâtul Ministerul Justiţiei, în susţinerea cererii de recurs a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Astfel, arată că prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că dispoziţiile prevăzute de art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor aflaţi în situaţia prevăzută de norma legală, în condiţiile în care această normă legală este o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici, personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la acelaşi nivel cu personalul din Parlament.

În aceste condiţii, câtă vreme textul în discuţie constituie o normă de excepţie, de strictă interpretare, care nu a fost declarat neconstituţional, consideră că instanţa de fond era ţinută să-l aplice ca atare.

În opinia recurentului, singura interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 71/2015 este în sensul că prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică judecătorilor, acest text de lege vizând doar personalul din aparatul de lucru al Parlamentului.

Ulterior, la data de 6.06.2019, a fost înregistrată la dosarul cauzei cererea recurentului Ministerul Justiţiei prin care a fost invocată excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, motivat de faptul că intimatei-reclamante i-au fost achitate diferenţele salariale de către Curtea de Apel Craiova.

Prin motivele de recurs pârâta Curtea de Apel Craiova susţinut că prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că dispoziţiile prevăzute de art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor aflaţi în situaţia prevăzută de norma legală, acest text de lege vizând doar personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi funcţionarilor publici şi contractual din sistemul justiţiei.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare în principal excepţia lipsei de interes în declararea recursului de către pârâta Curtea de Apel Craiova şi în subsidiar, respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate şi având în vedere că ambii recurenţi au invocat în cuprinsul motivelor de recurs critici similare, ele vor fi analizate împreună, potrivit considerentelor ce urmează:

Prioritar, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se impune soluţionarea excepţiei invocate de intimata reclamantă în cuprinsul întâmpinării, astfel că instanţa de control judiciar reţine următoarele:

Excepţia lipsei de interes a recurentei pârâte Curtea de Apel Craiova, în promovarea prezentului recurs, este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, potrivit art. 59 şi urm. C. proc. civ., această parte a dobândit calitatea de pârâtă ca urmare a manifestării de voinţă a reclamantei, care a înţeles să cheme în judecată, în acelaşi litisconsorţiu procesual şi pe recurentă, ca pârât; şi, pe de altă parte, potrivit dispozitivului sentinţei atacate, în sarcina recurentei a fost stabilită obligaţia de plată, către reclamantă, a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite şi cele încasate pe perioada 01.11.2015-zi, actualizate cu inflaţia calculată de la data scadentei fiecărei diferenţe lunare până la data plătii efective şi integrale, precum şi la plata dobânzii legale aferente diferenţelor de mai sus, calculate de la data scadentei fiecărei diferenţe lunare până la data plaţii efective şi integrale.

În aceste condiţii, îndreptăţirea pârâtei Curtea de Apel Craiova să formuleze prezentul recurs, şi implicit interesul în exercitarea acestui demers procesual este justificată de calitatea procesuală dobândită şi nu de împrejurarea că, dacă ar fi declarat recurs nu ar fi avut un folos practic, neputând fi înlăturată obligaţia stabilită în sarcina ei, în lipsa declarării unui recurs în termen de către ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiţiei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă A..

Obiectul cererii de chemare în judecată are în vedere obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova la emiterea ordinelor de stabilire a unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, precum şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim şi cele încasate, începând cu data de 1.11.2015 la zi, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte le consideră a fi, de asemenea, nefondate, reţinând că aceste prevederi vizează şi categoria profesională a judecătorilor, astfel cum a stabilit instanţa de fond.

Problema centrală a cauzei, ce face şi obiectul criticilor din recurs, constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (5)1 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015 şi care prevede următoarele:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Recurenţii-pârâţi au considerat că acest text de lege trebuie interpretat într-o manieră restrictivă, în sensul aplicării sale doar în cazul personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, interpretare pe care prima instanţă a înlăturat-o cu motivarea că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" corespunde personalului încadrat în aceeaşi funcţie, clasă de salarizare, gradaţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi pentru care prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 au prevăzut păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia instanţei de fond este corectă, fiind confirmată de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o, ulterior introducerii acţiunii, prin Decizia nr. 23/26.09.2016, în cuprinsul căreia instanţa supremă a statuat următoarele:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din cuprinsul Raportului comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (disponibil online la secţiunea http://www.x.ro/comisii/munca/pdf/2015/rp191.pdf.), de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al articolului 1 la O.U.G. nr. 83/2014 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime.

Argumentul recurenţilor-pârâţi referitoare la extinderea, de către instanţa de fond, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia, nu poate fi reţinut, instanţa de judecată având dreptul, dar şi obligaţia, de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din restul actelor normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică.

Prin urmare, textul de lege în discuţie se aplică personalului tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, inclusiv celui din sistemul de justiţie, în cazul în care se constată o salarizare diferită între persoane care sunt încadrate în aceeaşi funcţie şi aceeaşi clasă de salarizare, având aceeaşi vechime în muncă şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Din această perspectivă, refuzul recurenţilor-pârâţi de a recunoaşte că dispoziţiile cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme, Înalta Curte apreciind că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală.

Instanţa supremă apreciază că judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei dedusă judecăţii, considerente pentru care criticile recurenţilor - pârâţi sunt nefondate.

Totodată, Înalta Curte constatând că la data de 06.06.2019, recurentul a depus la dosar note scrise prin care arăta că, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1478/2017 s-a stabilit noul cuantum a indemnizaţiei de încadrare lunară brută şi a sporurilor reclamantei începând cu luna 1.11.2015, în funcţie de vechime, grad, gradaţie în conformitate cu Legea nr. 71/2015, apreciază această poziţie ca reprezentând un argument în plus al legalităţii şi temeiniciei sentinţei recurate şi nu ca o rămânere fără obiect a acţiunii.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă A..

Respinge recursurile declarate de pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi CURTEA DE APEL CRAIOVA împotriva sentinţei civile nr. 1486 din 4 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2019.