Eligibility of military pensioners for creator allowances: distinction between state military and public pension systems under Law 223/2015 and Law 8/2006
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the sectoral pension house of the Ministry of National Defense, setting aside the appeal court's judgment and dismissing the claimant's action as unfounded, thereby upholding the administrative decision to suspend monthly allowances. The dispute concerned a military pensioner's challenge to an administrative decision that ceased payment of a monthly allowance for members of unions of creators under Law No. 8/2006, which had been granted prior to the pensioner's status change following the entry into force of Law No. 223/2015 on state military pensions. The court ruled that the "state military pension system" established by Law No. 223/2015 is legally distinct from the "public pension system" governed by Law No. 263/2010, featuring different foundational principles such as the principle of gratitude versus contributivity, and that the allowance under Law No. 8/2006 was strictly reserved for the public pension system until Law No. 83/2016 explicitly extended its application to military pensioners with effect from May 7, 2016. Consequently, the court held that the claimant had no legal basis to claim the allowance for the period between January 1, 2016, and the enactment of Law No. 83/2016, as recognizing such a right would constitute an unauthorized legislative act by the judiciary.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 174 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 8/2006, art. 1 pct. 2 din Legea nr. 83/2016; Eligibility of military pensioners for creator allowances: distinction between state military and public pension systems under Law 223/2015 and Law 8/2006: Sancţiunea pentru încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., arată recurenta-pârâtă, este nulitatea hotărârii recurate, potrivit disp. art. 174 alin. (1) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 9 martie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale anularea deciziei nr. 3973/05.01.2016, suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei şi obligarea pârâtei la repararea pagubei cauzate prin repunerea în drepturile avute anterior emiterii deciziei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3989/16.06.2016 Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2515 pronunţată în data de 7 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea la judecata cererii de suspendare a executării actului administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, a anulat decizia nr. 3973/05.01.2016 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să achite reclamatului despăgubiri echivalente cu indemnizaţia stabilită prin decizia nr. 3973/2011, începând cu data de 06.01.2016 şi la plata sumei de 50 RON cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 2515/7 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimitere cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond.
Recurenta-pârâtă susţine întrunirea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că, judecătorul fondului, prin considerente, a omis să arate atât motivele pentru care s-au înlăturat apărările formulate, cât şi motivele de drept pe care se întemeiază soluţia.
Sancţiunea pentru încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., arată recurenta-pârâtă, este nulitatea hotărârii recurate, potrivit disp. art. 174 alin. (1) C. proc. civ.
În privinţa motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că reclamantul era îndreptăţit anterior adoptării Legii nr. 83/2016 la plata indemnizaţiei prevăzute de art. 1 din Legea nr. 8/2006, pe motivul că şi pensia militară de stat face parte din sistemul public de pensii şi este suportată din bugetul de stat.
Recurenta-pârâtă învederează că Legea nr. 8/2006 instituie pentru pensionarii membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, o indemnizaţie lunară care reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului, fără a depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, doar pentru pensionarii din sistemul public de pensii.
Este adevărat, susţine recurenta-pârâtă, că în data de 07.05.2016, a intrat în vigoare Legea nr. 83/2016, privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legali constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilizate publică, prin care, la art. 91 alin. (1), se arată că dispoziţiile legii se aplică şi pensionarilor sistemului pensiilor militare, însă textul este aplicabil pentru viitor, respectiv de la data modificării Legii nr. 8/2006, prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 83/2016.
În ceea ce priveşte distincţia dintre sistemul public de pensii şi sistemele neintegrate acestuia, între care se regăseşte şi sistemul pensiilor militare de stat şi aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 8/2006 (până la modificarea sa prin Legea nr. 83/2016), recurenta-pârâtă susţine că trebuie avute în vedere şi cele reţinute de Curtea Constituţională cu ocazia soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006, ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2008.
Prin respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a decis că "instanţa de contencios constituţional nu poate, potrivit competenţei sale stabilite prin art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, să completeze textele de lege deduse controlului", aceasta constituind o "problemă de legiferare, pe care doar intervenţia legiuitorului o poate complini".
Dată fiind situaţia creată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 223/2015, respectiv pierderea de către pensionarii cărora li se aplică această calitate de pensionari ai sistemului public de pensii, legiuitorul a considerat că este necesară modificarea Legii nr. 8/2006, pentru ca şi ei să beneficieze de prevederile legii în discuţie.
În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că sistemul pensiilor militare de stat este distinct de sistemul public de pensii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, de apărările expuse, ţinând cont de probatoriul administrat şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea disp. art. 109 alin. (1), art. 110 alin. (1) şi art. 123 din Legea nr. .223/2015 privind pensiile militare de stat.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a beneficiat de indemnizaţia prevăzută la art. 1 din Legea nr. 8/2006, conform Deciziei nr. 3973/7.11.2012.
Prin Decizia nr. 3973/5.01.2016, s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015, motivându-se că reclamantului i-a încetat calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, dobândind în acelaşi timp calitatea de pensionar al sistemului pensiilor militare de stat.
A mai reţinut prima instanţă şi faptul că, prin Legea nr. 83/2016 care a modificat şi completat dispoziţiile Legii nr. 8/1996, s-a recunoscut şi pensionarilor din sistemul de pensii militare de stat, dreptul de a beneficia de indemnizaţia cuvenită.
Aşadar, după intrarea în vigoare a Legii nr. 83/2016, pentru viitor, pensionarii militari au dreptul să primească indemnizaţia lunară stabilită de art. 1 din Legea nr. 8/2006.
Cu privire la perioada anterioară, judecătorul fondului a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la plata indemnizaţiei, deoarece şi pensia militară de stat face parte din sistemul public de pensii, neavând relevanţă decât faptul că şi aceste pensii sunt suportate din bugetul de stat.
Cu privire la motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din conţinutul acestora, se desprinde concluzia că cele invocate de recurenta-pârâtă şi anume, omisiunea examinării apărărilor şi motivelor de drept pe care se întemeiază soluţia, pot fi încadrate la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Acest motiv de nelegalitate priveşte împrejurarea în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.
Din conţinutul sentinţei atacate se observă că aceasta întruneşte cerinţa motivării, atât prin analizarea dispoziţiilor legale incidente şi a întemeierii în drept şi anume, art. 91 din Legea nr. 83/2016, cât şi prin combaterea tezei arătate în cuprinsul întâmpinării, a excluderii pensiei militare de stat din cadrul sistemului public de pensii.
Prin urmare, Înalta Curte nu va primi argumentele aduse de recurenta-pârâtă cu privire la incidenţa disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Referitor la motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va reţine că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Legea nr. 223/2015 a instituit prin prevederile art. 1, sistemul pensiilor militare de stat şi prin art. 5 alin. (2) stabileşte provenienţa fondurilor necesare pentru plata pensiilor militare de stat ca fiind bugetul de stat, prin bugetele instituţiilor corespunzătoare.
Principiile de bază ale sistemului pensiilor militare de stat sunt, conform art. 2 din lege: principiul unicităţii, principiul egalităţii, principiul imprescriptibilităţii, principiul incesibilităţii, principiul autonomiei, principiul recunoştinţei.
Potrivit dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 263/2010, dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.
Art. 2 din Legea nr. 263/2010, stabileşte că sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază: principiul unicităţii, principiul obligativităţii, principiul contributivitaţii, principiul egalităţii, principiul repartiţiei, principiul solidarităţii sociale, principiul autonomiei, principiul imprescriptibilităţii şi principiul incesibilităţii.
Conform art. 21 din Legea nr. 263/2010, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din contribuţii de asigurări sociale, dobânzi şi penalităţi, alte venituri, precum şi sume alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului, asigurărilor sociale de stat care se aprobă prin legile bugetare anuale.
Din analizarea şi interpretarea dispoziţiilor sus-menţionate se desprinde concluzia, în dezacord cu cele reţinute de prima instanţă, a faptului că legiuitorul a înţeles să instituie două sisteme de pensii diferite, pe care le şi denumeşte expres, sistemul public de pensii şi sistemul pensiilor militare de stat.
Între cele două sisteme de pensii există unele similitudini dar şi diferenţe majore, precum principiile contributivităţii şi solidarităţii sociale versus principiul recunoştinţei sau modul de asigurare a veniturilor bugetelor numai de la bugetul de stat şi varianta partajării fondurilor de la bugetul de stat şi din contribuţiile de asigurări sociale.
În speţă nu se pune problema existenţei unui sistem de pensii opozabil celui public, pentru a se putea afirma că cele două sisteme de pensii sunt diferite.
Existenţa unor sisteme de pensii diferite se desprinde prin simpla lecturare a celor două acte normative analizate, Legea nr. 263/2010 şi Legea nr. 223/2015, intenţia legiuitorului fiind expusă explicit chiar prin definiţiile date în art. 1 ale celor două legi.
Fiind dezlegată această chestiune, Înalta Curte va analiza în continuare consecinţele intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015 asupra indemnizaţiei pe care o primea intimatul-reclamant în temeiul Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.
Trebuie reamintită împrejurarea conform căreia, intimatul-reclamant primea această indemnizaţie lunară în temeiul Legii nr. 8/2006, prin Decizia nr. 3973/07.11.2012, deoarece la data emiterii deciziei, pensia acestuia făcea parte din sistemul public de pensii încorporat în Legea nr. 263/2010.
Odată cu apariţia Legii nr. 223/2015 şi instituirea unui sistem militar de pensii care nu mai face parte din sistemul public de pensii al Legii nr. 263/2010 şi întrucât legiuitorul nu a înţeles să modifice şi dispoziţiile Legii nr. 8/2006, în mod corect intimatului-reclamant i-a fost sistată plata indemnizaţiei ce o primea în temeiul Legii nr. 8/2006.
Legiuitorul a observat necesitatea modificării Legii nr. 8/2006 abia în anul 2016, când a fost adoptată Legea nr. 83/2016. Recurenta-pârâtă a precizat că intimatul-reclamant beneficiază de la acel moment de indemnizaţie, aspect necontestat în cauză.
În acest context, în mod eronat nu a reţinut prima instanţă şi faptul că, prin Legea nr. 83/2016 care a modificat şi completat dispoziţiile Legii nr. 8/1996, s-a recunoscut şi pensionarilor din sistemul de pensii militare de stat, dreptul de a beneficia de indemnizaţia cuvenită. Astfel că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 83/2016, pentru viitor, pensionarii militari (inclusiv reclamantul) au dreptul să primească indemnizaţia lunară stabilită de art. 1 din Legea nr. 8/2006.
Totuşi, în cauză se pune întrebarea dacă intimatul-reclamant are dreptul la plata indemnizaţiei pe perioada 01.01.2016, data sistării plăţii şi până la data intrării în vigoare a Legii nr. 83/2016 - 07.05.2016.
Legea nr. 83/2016 se aplică din momentul intrării acesteia în vigoare, conform art. 6 alin. (1) C. civ. şi nu are putere retroactivă.
Judecătorul interpretează şi aplică legea, nu are rolul de a crea norme, de a legifera, astfel că recunoaşterea dreptului intimatului-reclamant la plata indemnizaţiei prevăzută de Legea nr. 8/2006, pentru perioada 01.01.2016 - 07.05.2016, ar conduce la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi imixtiunea în sfera autorităţii legislative, ceea ce este de neconceput.
Faţă de acestea, se va constata legalitatea actului administrativ a cărui anulare s-a cerut şi netemeinicia pretenţiei băneşti formulate de intimatul-reclamant, urmând ca în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, să se dispună admiterea recursului şi casarea, în parte, a sentinţei atacate.
În rejudecare, în temeiul art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE împotriva sentinţei civile nr. 2515 din 7 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa şi, rejudecând cauza:
Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2019.