Legal interest accrual for delayed settlement of statutory pensioner transport fare discounts: Start date tied to submission of monthly reconciliation and budgetary allocation procedure

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 10.11.2015 sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor si Infrastructurii şi Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor si Infrastructurii la întocmirea documentaţiei pentru solicitarea şi obţinerea vizei controlului delegat al Ministerului Finanţelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare aferente si necesare plaţii deconturilor lunare centralizate expediate în perioada mai 2015 - septembrie 2015, reprezentând diferenţa de 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii transportaţi de S.C. A. S.A. - conform art. 31 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 147/2000; - obligarea pârâtei de ordin 1 la plata efectivă şi imediată a sumei de 153.179,25 RON, la care să se adauge, potrivit dispoziţiilor art. 1535 din Noul C. civ., dobânda legala şi rata inflaţiei, ce se vor calcula începând cu data de 20 a lunii pentru care sumele în cauză sunt datorate până la data plaţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 9 din data de 19 ianuarie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Finanţelor Publice, a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii la plata sumei de 32.347,00 RON către reclamantă reprezentând diferenţa a 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto aferentă lunii septembrie 2015, cu dobânzi legale calculate începând cu data de 20 a lunii septembrie 2015 şi până la plata efectivă a acestei sume, a respins în rest pretenţiile reclamantei şi admiţând în principiu cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor şi infrastructurii împotriva chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, a obligat chematul în garanţie să aprobe finanţarea şi să aloce fondurile băneşti de la bugetul de stat necesare plăţii sumei de 32.347,00 RON către reclamantă.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs pârâţii Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin cererea de recurs a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecând cauza în fond să se respingă cererea de chemare în judecată cu privire la Ministerul Finanţelor Publice.

În critica sentinţei recurate, recurenta-pârâtă D.G.R.F.P. - Timişoara a precizat că Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia legală de a deschide creditele bugetare solicitate de Ministerul Transporturilor pentru decontarea biletelor de călătorie a anumitor categorii de persoane, instanţa nefiind în măsură să dispună obligarea acestei instituţii.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pârâtul Ministerul Transporturilor a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată.

S-a susţinut că, în fapt, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de S.C. A. S.A şi a obligat Ministerul Transporturilor la plata sumei de 32.347,00 RON către reclamantă, reprezentând diferenţa a 50% din tariful cupoanelor de călătorie auto aferentă lunii septembrie 2015. Totodată, în mod greşit, instanţa a obligat instituţia la plata de dobânzi legale calculate începând cu data de 20 a lunii septembrie 2015 şi până la plata efectivă a acestei sume.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că, prin neplata sumelor datorate de către Ministerul Transporturilor la data scadentă societatea reclamantă a fost prejudiciată astfel că dobânzile legale aferente sumei de 32.3477,00 trebuie calculate începând cu data de 20.09.2015 şi până la plata efectivă a acesteia.

Cu privire la aceste aspecte recurenta a făcut următoarele precizări:

Societatea reclamantă a solicitat instanţei de judecată obligarea instituţiei pârâte la plata dobânzilor legale, pentru achitarea cu întârziere a cheltuielilor aferente facilităţilor acordate beneficiarilor Legii nr. 147/2000, facilităţi care se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor (art. 2 din Legea nr. 147/2000). Subliniază că raportul existent între părţi este astfel unul administrativ şi nu unul civil, izvorul dreptului de creanţă dedus judecăţii fiind reprezentat de actele normative anterior invocate. Faţă de împrejurarea că drepturile şi obligaţiile părţilor sunt născute din emiterea unui act administrativ şi realizare unor operaţiuni administrative, în regim de putere publică, raporturile juridice ce guvernează prezenta cauză nu sunt specifice dreptului privat, ci dreptul public fără a putea fi calificate astfel ca sume generatoare de dobânzi.

În acest sens, precizează că potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 147/2000 "cheltuielile care decurg din aplicarea prezentei legi se suportă din bugetul de stat" şi nu din bugetul Ministerului Transporturilor.

Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, considerente pentru care a respins pretenţiile reclamantei-intimate vizând plata dobânzilor aferente sumelor cuprinse în deconturile din perioada mai- august 2015, plata se face în baza deconturilor centralizatoare şi nu în baza facturilor, fiind evident că nu se poate face vorbire despre o dată fixă de la care să se poată calcula eventuale penalizări, iar prevederea legală stipulează că plata deconturilor se face în limita aprobată în buget.

În ceea ce priveşte decontul aferent lunii septembrie 2015 în cuantum de 32.347,00 RON menţionează că acesta a fost depus în luna octombrie 2015.

Astfel, chiar şi în situaţia în care instanţa ar urma să admită faptul că s-ar datora dobânzi pentru plata cu întârziere a sumei aferente decontului depus pentru luna septembrie 2015, acestea nu s-ar putea calcula de la momentul reţinut de instanţa de fond ca fiind data scadentă, respectiv 20 septembrie 2015.

Cu privire la acest aspect, menţionează că prin art. 29 din normele de aplicare a Legii nr. 147/2000, aprobate prin H.G nr. 2403/2004, se stipulează că "Operatorul de transport va întocmi deconturi lunare centralizatoare, pe care le va transmite Direcţiei Generale Economice şi Buget din cadrul M.T.C.T, o singură dată pe lună, până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna expirată (...), iar în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din aceleaşi norme, Ministerul Transporturilor va efectua viramente către operatorii de transport feroviar, rutier sau naval, cu încadrarea în limitele aprobate pentru această destinaţie prin bugetul de stat al Ministerului Transporturilor."

Mai mult decât atât, întrucât pretinsa creanţă a S.C. A. S.A. îşi are izvorul în lege, între reclamantă şi Ministerul Transporturilor nu a fost încheiat un contract sau protocol care sa cuprindă asemenea obligaţii de plată ca cele dispuse prin legea la care a făcut referire, obligaţia principală de plată nu poate fi purtătoare de dobânzi.

De altfel, legislaţia aplicabilă în cauza de faţă nu prevede data de la care sau până la care ministerul să achite sumele respective şi, pe cale de consecinţă, nici nu poate fi vorba de dobânzi sau penalităţi de întârziere.

Reiterează totodată faptul că dobânda calculată pentru plata cu întârziere a deconturilor nu ar putea fi plătită, deoarece nici în Legea bugetului de stat şi nici art. 32 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 147/2000 aprobate prin H.G. nr. 2403/2004, nu există sume fundamentate şi prevăzute cu această destinaţie.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond. A mai arătat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 72 alin. (1) din C. proc. civ., apreciind că există raporturi juridice între Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor Publice motiv pentru care cererea de chemare în garanţie este admisibilă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii pârâţii Ministerul Transporturilor (fost Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii) şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara sunt fondate, doar în ceea ce priveşte data de la care se calculează dobânzile legale pentru următoarele considerente:

Intimata - reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorităţilor publice pârâte la decontarea contravalorii cupoanelor de călătorie acordate pensionarilor şi veteranilor de război, potrivit Normelor Metodologice privind aplicarea Legilor nr. 147/2000, împreună cu dobânda legală aferentă acestei sume. Ulterior, debitul pretins de reclamant a fost achitat în parte în cursul judecăţii pe fond.

Criticile din recurs vizează soluţia primei instanţe privind obligarea pârâţilor la asigurarea fondurilor şi plata sumei de 32.347 RON reprezentând 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie auto de care au beneficiat pensionarii începând cu luna septembrie 2015, cu dobânzi legale calculate începând cu data de 20 a lunii septembrie 2015 şi până la plata efectivă a acestei sume.

În ceea ce priveşte asigurarea datorată de către Ministerul Finanţelor Publice, criticile nu sunt fondate, întrucât în sistemul normativ instituit de Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, de H.G. nr. 2403/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000, autorităţile publice cu atribuţii în administrarea şi utilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat sunt Ministerul Transporturilor - Direcţia Generală Economică şi Buget, în ceea ce priveşte verificarea deconturilor, centralizarea, avizarea, obţinerea aprobării finanţării şi repartizarea fondurilor obţinute de la bugetul de sat şi Ministerul Finanţelor Publice, în privinţa aprobării finanţării şi repartizării creditelor bugetare către Ministerul Transporturilor.

Art. 32 din H.G. nr. 2403/2004 prevede că "după aprobarea finanţării şi primirii creditelor bugetare de la Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia generală economică şi buget din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va efectua viramente către operatorii de transport feroviar, rutier sau naval, cu încadrarea în limitele aprobate pentru această destinaţie prin bugetul de stat al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului."

Faţă de acestea, se constată că soluţia dată de prima instanţă cererii de chemare în garanţie reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, întrucât recurentul-pârât Ministerul Transporturilor nu poate efectua nici o plată în lipsa alocării sumelor respective de la bugetul de stat, potrivit Legii nr. 500/2002 şi în mod corect a fost obligat recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice la alocarea fondurilor necesare pentru plata sumelor datorate cu titlu de tarife cupoanelor de pensie şi a dobânzii aferente acestora.

Înalta Curte reţine, faţă de precizarea recurentului-pârât Ministerul Transporturilor, aflată la dosarul de fond, că valoarea totală a deconturilor aferente lunilor mai - august 2015 rezultate din aplicarea Legii nr. 147/2000 în cuantum de 120.832,25 RON a fost achitat, aspect confirmat de intimata-reclamantă S.C. A. S.A., care micşorase corespunzător obiectul cererii şi reţinut corect de instanţa de fond.

În ceea ce priveşte obligarea recurentului la plata dobânzilor aferente sumei sus-menţionate, se reţine că intimata-reclamantă a prestat activităţi de transport auto, inclusiv pentru persoane care beneficiază de facilităţi potrivit Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern.

Pentru aceste persoane a întocmit borderourile şi situaţiile centralizatoare şi le-a depus la Ministerul Transporturilor.

Instanţa de control judiciar are în vedere prevederile art. 28 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 147/2000 şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2004, aprobate prin H.G. nr. 2403/2004, potrivit cărora, după verificarea deconturilor până la data de 20 a lunii în care au fost primite, Ministerul Transporturilor - Direcţia Generală Economică şi Buget va întocmi documentaţia pentru solicitarea şi obţinerea vizei controlorului delegat al Ministerului Finanţelor Publice, în vederea deschiderii creditelor bugetare, iar după aprobarea finanţării şi primirii creditelor bugetare de la Ministerul Finanţelor Publice, aceeaşi direcţie va efectua viramente către operatorii de transport feroviari, rutieri şi navali, cu încadrarea în limitele aprobate pentru această destinaţie prin buget la Ministerul Transporturilor.

Prin urmare, afirmaţiile Ministerului Transporturilor referitoare la împrejurarea că are calitatea de intermediar în operaţiunile de decontare nu pot fi reţinute, în condiţiile în care H.G. nr. 2403/2004 stabileşte în mod clar procedura de decontare, astfel încât rectificarea bugetară se face la iniţiativa Ministerului Transporturilor în calitate de ordonator special de credite, aşa cum este prevăzut şi reglementat de dispoziţiile legale în vigoare.

Aşadar, Ministerul Transporturilor are atribuţia de a efectua viramentele pentru decontarea cupoanelor de călătorie emise în baza Legii nr. 147/2000, acesta fiind titularul raporturilor juridice stabilite în procedura de decontare prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 2403/2004.

În condiţiile în care nu a efectuat viramente către operatorul de transport - reclamanta din prezenta cauză, consecinţă directă a neîndeplinirii obligaţiilor ce îi incumbau conform prevederilor art. 29 şi 31 din H.G. nr. 2403/2004, Ministerul Transporturilor este în culpă, independent de faptul că, la rândul său, Ministerul Finanţelor Publice nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii ce se degajă din prevederile imperative şi inderogabile ale H.G. nr. 2403/2004.

Recurentul este cel care are obligaţia, conform prevederilor art. 32 din H.G. nr. 2403/2004, să plătească operatorilor de transport sumele rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr. 147/2000, adică 50% din contravaloarea cupoanelor de călătorie de care beneficiază pensionarii transportaţi de aceşti operatori.

Având în vedere că Ministerul Transporturilor nu şi-a îndeplinit obligaţiile rezultate din prevederile cuprinse în capitolul VI al H.G. nr. 2403/2004, în termen, în mod corect prima instanţă l-a obligat şi la plata dobânzii legale aferente pentru suma neachitată.

Sub acest aspect Înalta Curte reţine că în mod eronat a fost obligat pârâtul Ministerul Transporturilor să plătească suma datorată plus dobânda începând cu data de 20 a lunii pentru care sumele sunt datorate şi până la data achitării efective, întrucât cererea pentru decontarea transportului auto pentru luna septembrie 2015 a fost depusă la data de 5 octombrie 2015.

Dobânda acordată reprezintă o sancţiune menită să acopere beneficiul nerealizat de către creditor - respectiv societatea intimată - care a fost în imposibilitatea de a dispune de sumele respective, ca urmare plăţii cu întârziere a sumelor datorate, întârziere imputabilă autorităţilor statului, respectiv Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor Publice, care nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute în H.G. nr. 2403/2004.

În acest context, obligaţia de plată a dobânzii începe să curgă din ziua exigibilităţii creanţei stabilite în sume de bani, debitorul datorând dobânzi, iar în cauză aceasta începe să curgă din data de 10 noiembrie 2015.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi pârâtul Ministerul Transporturilor şi va casa în parte sentinţa recurată, în sensul că dobânzile legale acordate vor fi calculate începând cu data de 10 noiembrie 2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii MINISTERUL TRANSPORTURILOR (fost Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii) şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 9 din 19 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa în sensul că dobânzile legale acordate vor fi calculate începând cu data de 10 noiembrie 2015.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2019.