Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4715/2019 AI generated

Prosecutor's challenge to CSM plenary ruling on professional independence dismissed for lack of legitimate interest

Case Number Decizia nr. 4715/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as lacking legitimate interest, thereby upholding the decision of the Plenary of the Superior Council of Magistracy (CSM) that had previously affirmed the protection of a prosecutor's professional independence. The dispute arose when a section chief prosecutor challenged a CSM plenary ruling which found that his conduct—specifically, persistent discussions regarding procedural case management and competence conflicts without formally resolving them—had subjected another prosecutor to undue pressure affecting her independence. The court held that the appellant, as a third party to the CSM's protective measure, failed to demonstrate a specific, current, and personal legitimate private interest or a violation of a subjective right, noting that the CSM's decision produced legal effects only in relation to the protected magistrate and did not directly alter the appellant's career status or rights. Relying on Article 29(7) of Law No. 317/2004 and Article 32(1)(d) of the Civil Procedure Code, the court determined that the appellant’s arguments regarding potential reputational damage or future performance evaluations were merely subjective assessments rather than proof of an actionable legal injury, thus satisfying the exception of lack of interest raised by the CSM.

Legislator headnote

AI generated

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 30 din Legea nr. 317/2004, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, art. 194 lit. a) din C. proc. civ; Prosecutor's challenge to CSM plenary ruling on professional independence dismissed for lack of legitimate interest: The dispute arose when a section chief prosecutor challenged a CSM plenary ruling which found that his conduct—specifically, persistent discussions regarding procedural case management and competence conflicts without formally resolving them—had subjected another prosecutor to undue pressure affecting her independence. The court held that the appellant, as a third party to the CSM's protective measure, failed to demonstrate a specific, current, and personal legitimate private interest or a violation of a subjective right, noting that the CSM's decision produced legal effects only in relation to the protected magistrate and did not directly alter the appellant's career status or rights. Relying on Article 29(7) of Law No. 317/2004 and Article 32(1)(d) of the Civil Procedure Code, the court determined that the appellant’s arguments regarding potential reputational damage or future performance evaluations were merely subjective assessments rather than proof of an actionable legal injury, thus satisfying the exception of lack of interest raised by the CSM.

Keywords

AI generated
magistrate conflict of interests procedural rights protection against dismissal legal status subjective law

Cited Legislation

AI generated
art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004
Având în vedere, în principal, cadrul legal care defineşte independenţa profesională - art. 30 alin.
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
(3) din Constituţie, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şt de art.
art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
Hotărârea este nelegală pentru că se întemeiază pe art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 al cărui conţinut era şi este inaplicabil.
art. 30 din Legea nr. 317/2004
Din interpretarea logică a condiţiilor prevăzute de art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind organizarea C.S.M., republicată şi modificată, raportat la dispoziţiile legale menţionate anterior, precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O., rezultă că intervenţia C.S.M.
art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317/2004
La data de 30.09.2019, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus punct de vedere referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, invocând în principal inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar în subsidiar, netemeinicia acesteia.
art. 194 lit. a) din C. proc. civ
a depus precizare, prin care a solicitat instanţei să constate că cererea modificatoare prin care a fost chemată în judecată fără indicarea calităţii sale, nu respectă condiţiile prevăzute de art. 194 lit. a) din C. proc. civ., urmând a se dispune anularea acestei cereri conform art.
art. 196 din C. proc. civ
civ., urmând a se dispune anularea acestei cereri conform art. 196 din C. proc. civ.
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

Main ground for the verdict, establishing the legal basis and conditions (including standing/interest) for contesting decisions of the CSM Plenum.

art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive to determine the lack of legitimate interest required for filing a lawsuit.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2019

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea contestată

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1040 din 13.11.2018 s-a admis cererea de apărare a independenţei profesionale a doamnei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea hotărârii s-a reţinut că prin raportul nr. x/2018, Inspecţia Judiciară a înaintat Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cererea de apărare a reputaţiei profesionale a doamnei procuror A..

Având în vedere, în principal, cadrul legal care defineşte independenţa profesională - art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, Plenul CSM a reţinut că, prin raportare la factorii de presiune ce o pot influenţa, independenţa a fost definită ca fiind capacitatea magistratului de a decide măsuri, conform legii, fără nicio intervenţie (influenţă) externă, capacitatea de a conştientiza factorii externi ce influenţează sau creează aparenţa unei influenţe, precum şi capacitatea de a respinge factorii de natură externă ce influenţează sau creează aparenţa unei influenţe.

Procurorii trebuie să ia decizii în mod independent şi imparţial, potrivit legii, şi să poată acţiona fără niciun fel de restricţii, influenţe nepotrivite, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte din partea oricărei autorităţi.

De asemenea, Plenul CSM a reţinut că Principiile independenţei şi imparţialităţii magistraţilor sunt consfinţite de art. 124 alin. (3) din Constituţie, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şt de art. 3 alin. (2) din Codul deontologic al Judecătorilor şi procurorilor.

In cadrul Principiilor de bază ale independenţei sistemului judiciar redactate de Naţiunile Unite în 1985, se stipulează, la articolul 2, că "sistemul juridic va decide în problemele care îi sunt înaintate imparţial, pe baza faptelor şi în conformitate cu legea, fără vreo restricţie, influenţă incorectă, sugestie, presiune, ameninţare sau interferenţă, directă sau indirectă, din orice parte sau pentru orice motiv".

Convenţia de la Havana pentru prevenirea crimei si tratamentul delicvenţilor, adoptata Ia Congresul VIII al O.N.U. Ia pct. 4 prevede că "statele veghează ca procurorii să-şi îndeplinească atribuţiile profesionale în deplină libertate, fără a face obiectul unor intimidări, hărţuiri, fără a suferi ingerinţe nefondate şi fără a li se angaja, în mod nejustificat, responsabilitatea civilă, penală sau de altă natură".

Independenţa magistraţilor nu constituie doar o garanţie a statului pentru înfăptuirea justiţiei, ci, în egală măsură, un drept şi o obligaţie a magistraţilor.

Doamna procuror A. a susţinut că discuţiile multiple, purtate pe o tonalitate ridicată a vocii şi insistenţa categorică a procurorului şef secţie, domnul B., referitoare la procurorul nedreptăţit să soluţioneze cauza având ca obiect tabelele falsificate şi "sesizarea C.", au creat asupra sa o stare de presiune.

De asemenea, doamna procuror A. a precizat că insistenţa procurorului şef secţie privind disjungerea situaţiei de fapt ce viza tabelele falsificate şi "sesizarea C." din dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018, nelegală în opinia sa, este o imixtiune în activitatea de urmărire penală, respectiv în actele şi măsurile pe care procurorul le poate dispune în cauza avută în lucru, de natură a-i afecta independenţa.

Verificările nu au confirmat susţinerile doamnei procuror A. în sensul folosirii în timpul discuţiilor de către procurorul şef secţie, domnul B., a unei "tonalităţi mai ridicate a vocii, o gestică ce trăda agitaţie şi implicit nemulţumire şi iritare", evidenţiind următoarea situaţie de fapt:

Între procurorul şef secţie, domnul B., şi doamna procuror A., ca de altfel şi între doamna procuror A. şi doamna procuror D., au existat discuţii al căror punct nevralgic l-au constituit listele falsificate şi "sesizarea C.", însă discuţiile s-au desfăşurat civilizat, ca între profesionişti, fiind necesare pentru evitarea unor incidente procedurale în urma cărora n-ar fi putut adopta soluţii diferite pentru aceeaşi conduită infracţională.

În data de 21.05.2018, la finele programului de lucru, doamna procuror A. a fost văzută având lacrimi în ochi, motivând că este supărată în urma discuţiei avute cu procurorul şef secţie, domnul B..

La rândul său, procurorul şef secţie, domnul B., a negat că în timpul discuţiilor ar fi adoptat un ton sau o conduită necorespunzătoare, apreciind că soluţia identificată a fost una procedurală, împrejurare în care nu a comis acte ce pot fi considerate imixtiuni în activitatea doamnei procuror A. şi nu a avut un comportament de natură a-i afecta independenţa.

În sensul că nu i-ar fi putut fi afectată independenţa profesională, s-au exprimat şi doamna procuror E., respectiv fostul procuror F., care au relatat că, prin vechimea în profesie, autoritatea pe care o deţine şi specificul personalităţii sale, doamna procuror A. nu poate fi considerată un magistrat uşor de intimidat, căruia să i se impună în vreun fel adoptarea unei măsuri.

Disjungerea cu privire la anumite infracţiuni, cum este cazul în speţă, respectiv reunirea, constituie măsuri procedurale dispuse de procuror în cursul urmăririi penale în vederea bunei desfăşurări a procesului penal, fiind menite să asigure exclusiv buna administrare a anchetei.

Operaţiunile juridice de disjungere şi reunire efectuate în cursul urmăririi penale nu afectează regularitatea actului de sesizare, fiind vorba de măsuri procedurale care nu ţin de substanţa urmăririi penale şi nu produc efecte asupra fondului cauzei.

Cu toate acestea, deşi situaţia despre care procurorul şef secţie luase cunoştinţă prefigura existenţa unui conflict pozitiv de competenţă între cei doi procurori din cadrul secţiei pe care o conducea, domnul procuror B. a derulat mai multe runde de discuţii cu procurorii învestiţi în soluţionarea celor două cauze, părând mai degrabă că negociază asupra competenţei de soluţionare a cauzelor.

Plenul CSM a apreciat că pe fondul discuţiilor multiple şi punctelor de vedere divergente, doamna procuror A. a considerat că soluţia avansată de procurorul şef, domnul B., reprezintă o încercare mascată de a-i fi luată cauza, împrejurare ce a fost percepută în mod real de magistrat ca o influenţă subiectivă şi, implicit, ca o formă de presiune de natură a-i leza independenţa.

De altfel, în şedinţa Plenului din 01.11.2018, domnul procuror şef B. a menţionat că "a existat un episod de decompensare prin plâns în secţie", ceea ce confirmă starea de tensiune resimţită de doamna procuror A..

De asemenea, modul în care procurorul şef secţie s-a manifestat - netranşând conflictul de competenţă ivit astfel cum prevăd dispoziţiile legale şi insistând în încercarea de al convinge pe procurorul A. să se desesizeze în ceea ce priveşte efectuarea urmăririi penale relativ la fapte vizând dosarul nr. x/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti - a fost de natură să afecteze independenţa procurorului A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnat să efectueze urmărirea penală în dosarul nr. x/2018.

2. Contestaţia formulată

La data de 28.11.2018, contestatorul B., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat şi înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal contestaţie împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 1040/2018, contestaţia fiind înregistrată sub număr x/2018.

3. Întâmpinarea formulată de intimat

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la data de 06.02.2019 întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii cererii, solicitând constatarea nulităţii acesteia pentru nemotivare, iar pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

4. La data de 12.02.2020 (11.02.2020 - data expedierii prin poştă), contestatorul B. a înregistrat la dosar motivele contestaţiei.

Contestatorul a susţinut că este persoană interesată în formularea prezentei contestaţii pentru că în hotărâre se reţine că prin conduita sa a afectat independenţa profesională a unui magistrat, iar conduita respectivă constituie criteriu de evaluare a performanţelor profesionale pentru procurorii care ocupă funcţii de conducere în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) pct. 4 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor aprobat de către Plenul CSM prin Hotărârea nr. 676/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte hotărârea contestată, contestatorul a invocat următoarele critici:

1. Hotărârea contestată este nulă pentru că a fost dată cu încălcarea normelor de competenţă prevăzute de lege, chestiune pe care a invocat-o în şedinţa Plenului şi cu privire la care acesta nu doar că nu s-a pronunţat, dar nici nu se regăseşte în partea în care sunt consemnate dezbaterile. La data la care Plenul C.S.M. a luat în dezbatere raportul Inspecţiei Judiciare nr. 3768/1J/962/DIP/2018, competenţa de analiză şi pronunţare asupra raportului era stabilită în favoarea secţiei pentru procurori, aşa cum dispunea Legea nr. 234/2018, intrată în vigoare la 11.10.2018, fiind cu totul inaplicabile alte reguli deoarece hotărârea contestată are natura unui act administrativ cu regim special, iar actul administrativ nu poate fi emis decât de cel competent la data emiterii, fiind irelevantă data la care a fost solicitată emiterea acestuia.

2. Hotărârea contestată este nulă pentru că a fost adoptată cu participarea la dezbateri şi la deliberare a unei persoane care a formulat sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv a Ministrului Justiţiei (membru al autorităţii executive) - cel ce solicitase efectuarea de verificări pentru a se stabili dacă a fost afectată independenţa procurorului A.. Este dincolo de orice îndoială că cel ce formulează o sesizare are interesul de a se confirma aceasta, indiferent de modul voalat sau direct în care o formulează.

3. Hotărârea este nelegală pentru că se întemeiază pe art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 al cărui conţinut era şi este inaplicabil.

4. Hotărârea este nelegală pentru că nu respectă procedura instituită de art. 122 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii (Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 325/2005), referitoare la situaţia parităţii de voturi. Hotărârea contestată omite menţionarea trecerii cauzei în faza de dezbateri în şedinţa Plenului din 1 noiembrie 2018, urmată de o paritate de voturi. În locul reluării procedurii de vot, a fost invitată doamna procuror A. pentru a fi ascultată în şedinţa Plenului din 13 noiembrie 2018, după care a fost reluată faza dezbaterilor şi s-a trecut la un nou vot, contrar prevederilor amintite din Regulamentul C.S.M.

5. Hotărârea este nelegală pentru că neagă dreptul unui procuror şef de a se consulta cu procurorii din subordine, la cererea acestora, cu privire la modalităţile procedurale optime pentru prevenirea unor situaţii care ar împieta asupra bunei desfăşurări a urmăririi penale, consultare care presupune nu doar prezentarea de către procurorii din subordine a unei situaţii, ci şi prezentarea opiniei procurorului şef.

6. Hotărârea este nelegală întrucât nu i-a fost permis dreptul de a se apăra în mod eficient, în cunoştinţă de cauză, în prezenta procedură, care este de natură a-i afecta reputaţia şi cariera.

De altfel, concluziile inspectorului judiciar şi cele din hotărârea C.S.M. sunt neconcordante, ireconciliabile. Această situaţie ilustrează problema omisiunii de a i se fi adus la cunoştinţă, în concret, conduita care îi este imputată.

7. Hotărârea este netemeinică pentru că Plenul CSM s-a raportat la percepţia doamnei procuror A., percepţie evident subiectivă, fără a lua în considerare toate circumstanţele în care au avut loc acele discuţii şi în care şi-a prezentat opinia.

5. La data de 19.02.2020, contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii cererii, susţinând că a formulat motivele contestaţiei în termenul de 15 zile (libere) de la publicarea hotărârii atacate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, ataşând dovada în acest sens.

6. La data de 05.03.2019, contestatorul a depus o completare a motivelor contestaţiei, prezentând aspecte pentru care se impune, în opinia sa, respingerea cererii de apărare a independenţei doamnei procuror A..

7. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus completare la întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii de către contestatorul B., susţinând că faptele reţinute în considerentele hotărârii atacate nu produc consecinţe juridice faţă de contestator, acesta neavând niciun folos practic prin anularea hotărârii atacate.

În sprijinul acestor concluzii, a arătat faptul că prin adresa nr. x/12.03.2019, Inspecţia Judiciară a comunicat CSM că nu există înregistrate sesizări cu privire la domnul procuror B., referitoare la faptele care fac obiectul Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1040/2018.

Pe fondul cererii, a arătat că dreptul de apreciere al CSM a fost exercitat în limitele competentelor prevăzute de lege, hotărârea atacată fiind emisă în temeiul dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 317/2004, cu modificările ulterioare, şi cu respectarea procedurii prevăzută de regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările ulterioare, în vigoare la momentul emiterii actului atacat.

8. La termenul de judecată din data de 21.06.2019, contestatorul a înţeles să modifice contestaţia, sub aspectul cadrului procesual, chemând-o în judecată pe doamna procuror A., prin încheierea de şedinţă de la acea dată Înalta Curte luând act de această modificare.

Totodată, contestatorul a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, care permite ministrului justiţiei să participe cu drept de vot la şedinţele Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în care se dezbat sesizările privind apărarea independenţei sau reputaţiei profesionale a judecătorilor şi procurorilor, se deliberează asupra acestora şi se adoptă hotărâri.

9. La data de 25.09.2019, intimata A. a depus precizare, prin care a solicitat instanţei să constate că cererea modificatoare prin care a fost chemată în judecată fără indicarea calităţii sale, nu respectă condiţiile prevăzute de art. 194 lit. a) din C. proc. civ., urmând a se dispune anularea acestei cereri conform art. 196 din C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

10. La data de 30.09.2019, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus punct de vedere referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, invocând în principal inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar în subsidiar, netemeinicia acesteia. A precizat totodată că soluţionarea excepţiei lipsei de interes în formularea acţiunii primează faţă de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

11. La termenul de judecată din 11 octombrie 2019, contestatorul a depus note scrise în combaterea excepţiei lipsei de interes.

Aşa cum a susţinut şi verbal, în şedinţă publică, contestatorul a arătat că interesul în formularea acestei contestaţii este justificat prin faptul că în hotărârea contestată se reţine că prin conduita sa a afectat independenţa profesională a unui magistrat, iar conduita respectivă (sub aspectul comportamentului şi comunicării) constituie criteriu de evaluare a performanţelor profesionale pentru procurorii care ocupă funcţii de conducere în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) pct. 4 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor aprobat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 676/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

A mai susţinut că este probabil ca descrierea comportamentului său în hotărârea contestată să constituie motiv pentru a i se reţine deficienţe manageriale care au cel puţin următoarele consecinţe subsecvente: îi afectează sever reputaţia în faţa tuturor magistraţilor; îi afectează autoritatea ca şi conducător al unui compartiment important din cadrul P.I.C.C.J.; îi afectează autoritatea ca şi coordonator al parchetelor din subordine în ceea ce priveşte activităţile de urmărire penală şi de criminalistică (calitate conferită prin art. 18 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2632/C/2014; pune în discuţie dreptul de a fi membru în comisiile de evaluare a procurorilor şi în comisii de concurs pentru funcţii de conducere.

Totodată, interesul derivă şi din faptul că, în calitate de şef al secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul P.I.C.C.J., va trebui să ţină cont de cele sancţionate prin hotărârea Plenului, nemaiputându-şi exercita atributele de coordonare.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Analizând excepţia lipsei de interes a contestaţiei, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Temeiul de drept al hotărârii atacate prin cererea pendinte îl constituie dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 317/2004, în vigoare la data sesizării, potrivit cărora: "(1) Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor. (2) Judecătorul sau procurorul care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, care, după caz, poate dispune verificarea aspectelor semnalate, publicarea rezultatelor acesteia, poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii."

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în vigoare la data sesizării:

"(1) Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. (2) Judecătorii sau procurorii care consideră că independenţa şi imparţialitatea le sunt afectate în orice mod prin acte de imixtiune în activitatea profesională se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a dispune măsurile necesare, conform legii."

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali. Independenţa judecătorului este o condiţie obligatorie pentru existenţa statului de drept şi garanţia fundamentală a unui proces echitabil. Această independenţă nu este însă o prerogativă sau un privilegiu în interesul propriu al judecătorului, ci în interesul statului de drept şi al celor pentru care se înfăptuieşte justiţia, ca serviciu public.

Conform Recomandării Comitetului de Miniştri către Statele Membre cu privire la judecători, respectiv independenţa, eficienţa şi responsabilităţile - scopul independenţei, după cum este prevăzut de art. 6 din Convenţie, este de a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având doar la bază aplicarea dreptului şi fără nicio influenţă nepotrivită. Independenţa individuală a judecătorului este garantată de independenţa sistemului judiciar în ansamblul său. În acest sens, independenţa judecătorilor este un aspect fundamental al statului de drept.

Din interpretarea logică a condiţiilor prevăzute de art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind organizarea C.S.M., republicată şi modificată, raportat la dispoziţiile legale menţionate anterior, precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O., rezultă că intervenţia C.S.M. este prevăzută în scopul realizării în condiţii corespunzătoare a actului de justiţie şi este justificată în măsura în care se asigură protecţie judecătorului sau procurorului aflat în exercitarea efectivă a atribuţiilor specifice funcţiei deţinute.

În acord cu dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.S.M., aprobat prin Hotărârea nr. 326/24 august 2005, în vigoare la data sesizării, verificarea aspectelor semnalate de către doamna A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a efectuat prin intermediul Inspecţiei Judiciare, sens în care a fost întocmit Raportul nr. x/2018 înaintat Plenului C.S.M.

În urma analizei raportului inspecţiei judiciare, Plenul CSM a emis Hotărârea nr. 1040/2018, prin care a admis cererea de apărare a independenţei profesionale a doamnei procuror A..

Raportat la obiectul judecăţii în cauză, Înalta Curte reţine că, fiind învestită cu verificarea legalităţii unei hotărâri a Plenului CSM privind cariera şi drepturile magistratului căruia i se adresează, singurul text de lege care stabileşte calea de atac împotriva acestui act administrativ este cel prevăzut de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, acesta fiind, de altfel, temeiul de drept invocat de contestator.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători.

Aşadar, o condiţie a exercitării contestaţiei prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 împotriva unei hotărâri ce priveşte cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor este aceea a interesului din sintagma "orice persoană interesată".

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."

Titularul unei acţiuni în contencios administrativ justifică demersul său judiciar prin necesitatea de a solicita intervenţia instanţei judecătoreşti competente în scopul ocrotirii unui drept al său ori a unui interes legitim, a cărui vătămare s-a produs prin actul administrativ ce se solicită a fi anulat.

Întrucât în această materie sunt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, contestatorul este obligat să invoce şi să dovedească existenţa unui interes legitim privat, care este definit ca "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea unui drept subiectiv, viitor şi previzibil, prefigurat".

Totodată, din perspectiva dispoziţiilor art. 32 alin. (2) lit. d) coroborat cu art. 33 teza I C. proc. civ., interesul trebuie să determinat, legitim, personal, născut şi actual.

În speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004 şi nici cele ale art. 33 teza a II-a C. proc. civ., deoarece contestatorul nu invocă un drept subiectiv ce reprezintă "orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ" şi niciun drept subiectiv ameninţat sau preîntâmpinarea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara (ce ţine tot de invocarea unui drept subiectiv).

Contestatorul consideră că interesul său este reprezentat de faptul că în hotărârea contestată s-a reţinut că prin conduita sa a fost afectată independenţa profesională a unui magistrat, iar conduita respectivă constituie criteriu de evaluare a performanţelor profesionale pentru procurorii care ocupă funcţii de conducere, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) pct. 4 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor aprobat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 676/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

A susţinut contestatorul că este probabil ca descrierea comportamentului său în hotărârea contestată să constituie motiv a i se reţine deficienţe manageriale cu mai multe consecinţe subsecvente.

De asemenea, a mai arătat că interesul în formularea contestaţiei este dat şi de faptul că, în calitatea sa de şef al secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul PICCJ, va trebui să ţină cont de cele sancţionate prin hotărârea Plenului CSM, nemaiputându-şi exercita atributele de coordonare.

Or, Înalta Curte reţine că aspectele reţinute prin hotărârea atacată nu produc consecinţe juridice faţă de contestatorul B., hotărârea producând efecte numai în raport cu magistratul a cărui reputaţie profesională este verificată.

Prin urmare, fiind un terţ în raport cu această hotărâre, în ipoteza în care s-ar admite contestaţia şi s-ar dispune anularea actului administrativ reprezentat de hotărârea CSM nr. 1040/2018, nu s-ar obţine niciun folos practic de către contestator.

Deşi contestatorul susţine interesul său în contestarea hotărârii mai sus menţionate prin invocarea unor eventuale consecinţe ce ar putea decurge din faptele reţinute în considerentele hotărârii, acesta nu arată în concret care anume drept subiectiv prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ i-a fost afectat prin actul administrativ contestat. Argumentele prezentate de către contestator constituie mai degrabă aprecieri personale, de ordin subiectiv, vizând o pretinsă vătămare, în condiţiile în care nu s-a demonstrat că există sesizări în ceea ce îl priveşte, referitoare la faptele care fac obiectul hotărârii atacate.

Orice demers în justiţie trebuie să fie grefat pe un interes actual al titularului cererii de chemare în judecată. Cu alte cuvinte, cel care iniţiază cererea de chemare în judecată trebuie să justifice că, urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, ar avea un beneficiu.

În doctrină s-a statuat că interesul este actual în situaţia în care, dacă cel interesat nu ar recurge la acţiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta unui prejudiciu. Un interes eventual, ca şi un interes care a trecut, a fost depăşit, nu poate fi luat în considerare.

Este adevărat că art. 33 teza a II-a C. proc. civ. prevede că "chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara", însă această situaţie nu este îndeplinită în cauză, neexistând o dovadă a vătămării contestatorului în drepturile sale.

Având în vedere considerentele expuse, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, precum şi cele ale art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu s-a dovedit existenţa unui interes legitim privat pentru formularea contestaţiei, urmând a se admite excepţia şi a se respinge contestaţia ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge ca lipsită de interes contestaţia formulată de contestatorul B. împotriva Hotărârii nr. 1040 din 13 noiembrie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2019.