Denial of long-term residence under national security exception: judicial review of confidential intelligence and fair trial guarantees

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.08.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie, solicitând instanţei să dispună anularea adresei nr. x din data de 12.07.2018, eliberată de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţiune, prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că cererea de acordare a dreptului de şedere permanentă i-a fost respinsă, în temeiul art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 458 din 8 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. x, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţiune, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa trebuie să aibă un control efectiv asupra actelor ce au stat la baza deciziei contestate, în absenţa elementelor probatorii şi a unor documente concludente existente în dosarul administrativ care să ateste neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, decizia atacată contravenind principiilor egalităţii în faţa legii şi egalităţii armelor, normelor procedurale şi dreptului persoanei la un proces echitabil.

Recurentul a învederat faptul că nu a fost declarat indezirabil în conformitate cu art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002 şi că nu prezintă pericol pentru securitatea naţională, aşa cum este definit acest pericol în O.U.G. nr. 194/2002.

A susţinut că instanţa trebuia să analizeze dacă situaţia sa se încadrează în prevederile art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţionala a României, cu modificările şi completările ulterioare.

Din actele depuse in susţinerea adresei Serviciului Român de Informaţii nu rezultă sub nici un aspect implicarea sa şi nici nu au legătură cu persoana sa în pregătirea unor acte de terorism, neîncadrându-se în nici unul din cazurile enumerate la lit. a)- m).

O măsură de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, bazată pe motive de securitate naţională nu trebuie lipsită de garanţii împotriva arbitrariului, prin posibilitatea de a cere controlul măsurii litigioase de către un organism independent şi imparţial.

Instanţa trebuie să analizeze şi să verifice dacă într-adevăr prezintă un pericol pentru securitatea naţională, urmând a cere informaţiile cu privire la faptele săvârşite şi daca aceasta respingere este de natura a aduce atingere vieţii private a solicitantului, constituind o încălcare a art. 8 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului. (ICCJ, secţia contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 516 din 3 februarie 2009).

Întrucât din probele administrate nu rezultă situaţia de fapt care să se încadreze în dispoziţiile art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, cu referire la art. 3 din Legea nr. 51/1991, instanţa are obligaţia să stăruie pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

O.U.G. nr. 194/2002 a prevăzut, într-adevăr, prin art. 70 lit. f), între condiţiile ce se impun a fi îndeplinite cumulativ pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, pe aceea că străinul să nu prezinte pericol pentru securitatea naţionala, iar prin art. 73 alin. (2) a prevăzut că decizia de respingere a cererii, precum şi motivele care au stat la baza acesteia se comunică în scris solicitantului.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, însă, în mod constant (cauzele Lupşa si Kaya c. României) că nici o persoana care face obiectul unei măsuri bazate pe motive de siguranţă naţională nu trebuie lipsită de garanţii împotriva arbitrariului. În special, ea trebuie să aibă posibilitatea de a cere controlul măsurii litigioase de către un organ independent şi imparţial, abilitat să analizeze toate chestiunile de fapt şi de drept pertinente pentru a putea statua asupra legalităţii măsurii şi a sancţiona un eventual abuz al autorităţii. In faţa acestui organ de control, persoana respectivă trebuie să beneficieze de o procedură contradictorie pentru a-şi putea prezenta punctul de vedere şi a respinge argumentele autorităţilor.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12.04.2019, Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Recurentul-reclamant invocă motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la nerespectarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă împrejurarea că, în cursul judecăţii acţiunii, nu a avut acces la informaţiile având caracter strict secret, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de articolul menţionat. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, "Accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege."

De altfel, în cursul judecării recursului, la termenul din 10.05.2019, instanţa a admis cererea avocatului recurentului de amânare a judecăţii pentru a putea studia înscrisurile cu caracter strict secret în condiţiile prevăzute de lege, avocatul recurentului prezentând ulterior avizul pozitiv de acces la informaţii naţionale clasificate, nivelul strict secret, emis de Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Prin urmare, recurentul, prin avocatul său ales, a avut posibilitatea luării la cunoştinţă de informaţiile avute în vedere de intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări şi de instanţa de fond.

Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat, în cauză nefiind îndeplinită niciuna dintre ipotezele prevăzute de textul legal.

Astfel, sentinţa atacată este motivată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Judecătorul fondului a apreciat că susţinerile reclamantului, în sensul că nu ar prezenta pericol pentru ordinea şi siguranţa naţională, nu sunt întemeiate, întrucât acest fapt a fost constatat de Serviciul Român de Informaţii, din informaţiile furnizate de această instituţie rezultând că reclamantul prezintă pericol pentru siguranţa naţională, informaţii cu caracter secret care au fost vizionate/lecturate de judecătorul fondului.

Arătarea, în concret, în considerentele hotărârii recurate, a aspectelor furnizate de SRI nu se putea face, avându-se în vedere prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

Ultimul motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Recurentul-reclamant A. x, cetăţean sirian, a supus controlului de legalitate refuzul intimatului-pârât IGI de a-i acorda dreptul de şedere pe termen lung în România, exprimat prin adresa nr. x/12.07.2018.

Motivul refuzului autorităţii pârâte a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2001, anume că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa României.

Curtea de apel, urmare a analizării documentelor cu caracter secret pe care s-a întemeiat decizia administrativă, a concluzionat că refuzul pârâtului nu este nejustificat.

Soluţia Curţii de apel este legală, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de interpretare şi aplicare a cadrului normativ la situaţia de fapt specifică pricinii.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, "dreptul de şedere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuţi la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: (…) nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională".

Noţiunea de pericol/ameninţare la adresa securităţii/siguranţei naţionale este definită/reglementată la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se referă la acţiunile şi inacţiunile care reprezintă pericole pentru securitatea/siguranţa naţională, astfel:

"Art. 3: Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele:

a) planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român;

b) acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra ţării sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte;

c) trădarea prin ajutarea inamicului;

d) acţiunile armate sau orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat;

e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în păstrarea acestora;

f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale;

g) acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat ori a reprezentanţilor altor state sau ai organizaţiilor internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii, tratatelor şi convenţiilor încheiate, precum şi practicii internaţionale;

h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;

i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte;

j) atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace;

k) sustragerea de armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate să le deţină, contrabanda cu acestea, producerea, deţinerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, precum şi portul de armament sau muniţie, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea naţională;

l) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a)-k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii.

m) orice acţiuni sau inacţiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondurilor forestier, cinegetic şi piscicol, apelor şi altor asemenea resurse, precum şi monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecinţe la nivel naţional sau regional".

În acelaşi timp, art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 defineşte refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane", iar la lit. n) a aceluiaşi articol, excesul de putere, în sensul că reprezintă "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

În aceste coordonate normative, Înalta Curte, pe baza conţinutului relevat de documentaţia furnizată de SRI la care a avut acces, a ajuns la concluzia că soluţia de neacordare a dreptului de şedere pe termen lung este legală.

În considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a reţinut, cu alte cuvinte, că refuzul autorităţii pârâte de a acorda reclamantului dreptul de şedere pe termen lung este un refuz justificat prin faptul că din informaţiile furnizate de Serviciul Român de Informaţii rezultă că reclamantul prezintă pericol pentru siguranţa naţională, informaţii cu caracter secret analizate în mod nemijlocit de judecătorul fondului.

La rândul său, instanţa de recurs, având acces la informaţiile cu caracter "strict secret" depuse la Compartimentul de documente clasificate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a constatat că judecătorul fondului a apreciat în mod judicios că refuzul autorităţii pârâte de a acorda reclamantului dreptul de şedere pe termen lung este un refuz pe deplin justificat, soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală.

Mai mult decât atât, la aceste documente secrete a avut acces şi apărătorul recurentului-reclamant.

De asemenea, referirea la cauza CEDO Lupşa împotriva României în litigiul de faţă nu aduce dezlegare, întrucât nu ne aflăm într-o situaţie similară celei tranşate prin această cauză, câtă vreme în cauza de faţă judecătorul fondului a avut acces la informaţii clasificate şi a consultat documentele transmise de instituţiile cu atribuţii în apărarea ordini publice şi securităţii naţionale.

Faţă de situaţia factuală expusă, ţinând cont de probatoriul administrat în cauză şi consultat nemijlocit de ambele instanţe, se constată că în mod corect s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 republicată, iar refuzul autorităţii emitente de acordare a dreptului de şedere permanentă în România a recurentului, nu este un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Ca urmare, în temeiul art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. x nr. 458 din 08 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2019.