Disciplinary sanction annulment claim routed to practice-location tribunal under special health law.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 27 septembrie 2019 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România, anularea în parte a Deciziei nr. 6/2018 pronunţate de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Dentişti din România şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la judecarea în fond a contestaţiei ce face obiectul dosarului Comisiei Superioare de Disciplină nr. 31/2017 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (onorariu avocaţial, taxa timbru judiciar).

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 79 din 25 februarie 2020, Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Mureş a avut în vedere dispoziţiile art. 131 alin. (1), art. 130 alin. (2) şi art. 129 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a reţinut că obiect al prezentului dosar îl constituie contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 6/2018 pronunţată de Comisia Superioară de Disciplina din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România, prin care s-a soluţionat în cadrul procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 450 şi următoarele, din Legea nr. 95/2006, contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 7/CJ/24.07.2017, pronunţată de Colegiul Medicilor Dentişti din Cluj.

S-a mai reţinut că raportat la calitatea de autoritate publică centrală a pârâtului, competenţa soluţionării prezentei cauze aparţine Curţii de Apel.

Tribunalul Mureş a mai apreciat că dispoziţiile derogatorii cuprinse în art. 459 din Legea nr. 95/2006 stabilesc în sarcina secţiilor de contencios administrativ din cadrul tribunalelor, competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate de medicul sancţionat şi faţă de caracterul special al acestor dispoziţii care impun o strictă interpretare, în cauza de faţă rămân incidente dispoziţiile procesuale cu caracter general, care stabilesc sub aspect material competenţa curţilor de apel.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 29 din 12 iunie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut, în esenţă, că deşi prevederile art. 459 din Legea nr. 95/2006 se referă doar la medicul sancţionat, atâta timp cât legea specială invocată cuprinde o normă de competenţă, aceasta se impune a fi aplicată în toate situaţiile. Totodată, s-a reţinut că prevederile citate au caracter de normă specială, derogatorie de la dispoziţiile generale ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă cauzei, din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cauzei.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Dentişti din România - Comisia Superioară de Disciplină, anularea în parte a Deciziei nr. 6/2018 pronunţate de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Dentişti din România şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la judecarea în fond a contestaţiei ce face obiectul dosarului Comisiei Superioare de Disciplină nr. 31/2017, invocând atât dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cât şi pe cele speciale ale Legii nr. 95/2006.

În stabilirea competenţei de soluţionare a cauzelor ce privesc deciziile pronunţate de Comisia superioară de disciplină, Înalta Curte reţine aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 459 din Legea nr. 95/2006, care stabilesc competenţa în favoarea secţiei de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea medicul împotriva căruia este îndreptată acţiunea disciplinară.

Înalta Curte constată că în cauză s-a solicitat anularea unei decizii emise de Comisia superioară de disciplină în cadrul unei acţiuni disciplinare îndreptate împotriva unui medic dentist şi obligarea comisiei la soluţionarea pe fond a contestaţiei, fiind invocate atât dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cât şi cele speciale ale Legii nr. 95/2006.

Înalta Curte constată că, deşi textul art. 459 din Legea nr. 95/2006 se referă la medicul sancţionat, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare a actului administrativ emis de către aceeaşi autoritate pârâtă, în speţă Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Dentişti din România, acesta se impune a fi aplicat în toate situaţiile, indiferent de calitatea persoanei care sesizează instanţa, atâta timp cât legea specială cuprinde o normă specială de competenţă în acest sens, neputându-se reţine stabilirea unei competenţe materiale diferite pentru soluţionarea acţiunii în anularea aceluiaşi act, în funcţie de persoana care a sesizat instanţa.

Prin urmare, în considerarea caracterului de normă specială a prevederilor art. 459 din Legea nr. 95/2006, derogatorie de la dispoziţiile generale ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul în raza căruia îşi desfăşoară activitatea medicul împotriva căruia este îndreptată acţiunea disciplinară.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Dentişti din România - Comisia Superioară de Disciplină, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.