Agricultural eligibility: failure to prove 50% farm work hours via labor records despite self-declaration

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, anularea Procesului-verbal nr. x/25.09.2015 şi a Deciziei nr. 48299/23.12.2015 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva acestui act, emise de pârâtă.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1304 din 11 aprilie 2017, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, totodată, acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a reluat situaţia de fapt expusă în faţa primei instanţe, susţinând, în esenţă, că din cele şapte critici deduse judecăţii prima instanţă a analizat doar pe cea care privea condiţia eligibilităţii, prevăzută la punctul 1.5 din fişa de eligibilitate, iar hotărârea atacată nu este motivată în fapt şi în drept.

O primă critică se referă la faptul că prima instanţă a apreciat, în plus faţă de cele reţinute de autoritatea pârâtă, că îndeplinirea condiţiei de eligibilitate trebuia probată cu "existenţa unei dovezi, ori cel puţin a unui început de dovadă, din care să reiasă că reclamantul a lucrat efectiv la stupina din Vărbilău, iar nu numai din punct de vedere teoretic ar fi avut posibilitatea să lucreze în acel loc".

Astfel, cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil referitoare la contradictorialitate şi la rolul judecătorului în aflarea adevărului, prevăzute de art. 14 alin. (6) şi art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., prima instanţă a reţinut că se impunea, pe lângă declaraţia pe proprie răspundere, să existe la dosar şi un înscris complementar, respectiv adeverinţa conducătorului exploataţiei agricole în care a lucrat reprezentantul.

Or, în cauză nu s-a solicitat depunerea la dosar a respectivului înscris, iar valoarea sa probatorie nu a fost pusă în discuţia părţilor, aşa încât soluţia pronunţată a avut la bază o împrejurare asupra cărora părţile sau cel puţin reclamantul nu a avut posibilitatea legală să îşi expună un punct de vedere, partea fiind lipsită astfel de dreptul la apărare.

O altă critică priveşte faptul că hotărârea atacată nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, prima instanţă s-a pronunţat numai asupra uneia dintre criticile aduse procesului-verbal de control atacat, reţinând, fără nici un temei legal, că celelalte aspecte identificate nu se mai impun a fi analizate, întrucât ţin de executarea contractului de finanţare, reclamantul neîndeplinind o condiţie de eligibilitate.

Pe fond, recurentul a arătat că, în susţinerea acţiunii, au fost depuse la dosar declaraţia pe propria răspundere şi înscrisuri eliberate de către Inspecţia Muncii.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărările intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinările formulate, intimaţii-pârâţi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au solicitat respingerea recursului ca nefondat, Ministerul reiterând excepţiile invocate în prima fază procesuală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În prealabil, Înalta Curte observă că intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a declarat recurs împotriva sentinţei primei instanţe, aşa încât reiterarea, pe calea întâmpinării, a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive sau a faptului că prima instanţă ar fi omis să se pronunţe în privinţa excepţiei inadmisibilităţii acţiunii nu pot fi luate în discuţie.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimaţi şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Procesului-verbal nr. x/25.09.2015 şi a Deciziei nr. 48299/23.12.2015, emise de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, reţinând că actele atacate sunt legale.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, se apreciază că nu poate fi primit.

În cauză, nu se poate reţine încălcarea principiilor contradictorialităţii, dreptului la apărare sau al rolului judecătorului în aflarea adevărului prin faptul că prima instanţă a apreciat că acţiunea dedusă judecăţii nu este dovedită, arătând motivele care au condus la soluţia pronunţată.

Prima instanţă a reţinut că "elementul esenţial în rezolvarea chestiunii îl reprezintă standardul probator".

Din această perspectivă, sunt relevante dispoziţiile art. 249 din C. proc. civ., potrivit căruia, "Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege", şi ale art. 250 din acelaşi Cod, care prevăd că, "Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri (...)".

În cauză, din actele dosarului nu reiese că recurentul ar fi propus probe în condiţiile art. 194 lit. e) din C. proc. civ., respectiv prin acte procedurale adecvate şi cu indicarea tezei probatorii, iar instanţa nu le-ar fi pus în discuţia părţilor.

Propunerea probelor intră în conţinutul unui drept procesual care aparţine celui care face o susţinere în cursul procesului şi care are o componentă obligaţională corespunzătoare sarcinii probei, impusă de art. 249 din C. proc. civ.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat principiile prevăzute de art. 13, 14 sau art. 22 din C. proc. civ.

1.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în dezvoltarea căruia recurentul a arătat că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor formulate, se constată că nu poate fi primit.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare, ceea ce nu se regăseşte în cauză, nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată nu se poate încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de textul de lege invocat.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, respectând astfel cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, a reţinut că reclamantul nu a îndeplinit o condiţie de eligibilitate, situaţie în care a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte critici întrucât ţin de executarea contractului de finanţare.

Faptul că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

1.3. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, de asemenea, se constată că nu este întemeiat.

În cauză, se reţine că între reclamantul A., Întreprindere Individuală, în calitate de beneficiar, şi pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în calitate de autoritate contractantă, a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x/16.12.2014, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru punerea în aplicare a proiectului cu titlul "Instalarea tânărului fermier A. pentru prima dată în exploataţia apicolă din comuna Aluniş, sat Aluniş, Judeţul Prahova".

În baza contractului menţionat, pârâta s-a angajat să acorde un sprijin financiar nerambursabil 100%, sub formă de primă pentru instalarea tinerilor fermieri, de maxim 24.000 euro, echivalentul a maxim 107.304 RON, Agenţia efectuând plăţi în valoare de 64.382 RON (14.400 euro - 60%).

Ca urmare a controlului efectuat cu privire la modul de obţinere şi utilizare a finanţării nerambursabile, s-a emis procesul-verbal contestat, prin care s-a reţinut, printre altele, că "Beneficiarul A. I.I. nu este eligibil şi nu respectă prevederile Ghidului solicitantului aferent Măsurii 112 referitoare la documentul 9.2.", avându-se în vedere perioada 26.07.2011-27.07.2012 când a fost salariat al firmei S.C. B. S.R.L. cu sediul în Alexandria, judeţul Teleorman.

Recurentul a arătat că, în susţinerea acţiunii, au fost depuse la dosar declaraţia pe propria răspundere şi înscrisuri eliberate de către Inspecţia Muncii.

Cu privire la condiţia prevăzută la pct. 1.5 din fişa de eligibilitate, s-a reţinut că reclamantul trebuia să probeze că este membru al unei familii de fermieri, care a lucrat mai mult de 50% din timpul său de lucru în cadrul fermei (nu neapărat în ferma familiei de fermier) cu cel puţin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu".

Reclamantul a declarat pe propria răspundere că a lucrat cu cel puţin 12 luni înaintea instalării pe cont propriu (22.07.2014), în perioada 26.07.2011-27.07.2012, în cadrul fermei deţinute de către C., identificat în Registrul exploataţiilor agricole DSVSA cu nr. x, un număr de 4 ore pe zi.

Potrivit datelor transmise de Inspecţia Muncii, s-a stabilit, cu ocazia verificărilor efectuate, că reclamantul este angajat cu contract individual de muncă pe perioada nedeterminată, cu normă întreaga (8 ore/zi), începând cu data de 02.04.2010, la societatea B., cu sediul in Alexandria, judeţul Teleorman.

Astfel, s-a apreciat că cele 4 ore/zi despre care beneficiarul a declarat că le-ar fi lucrat în exploataţia deţinută de C. în localitatea Vărbilău (Declaraţie depusă la cererea de finanţare pentru dovedirea îndeplinirii criteriului de eligibilitate privitor la apartenenţa la o familie de fermieri şi experienţa anterioară avută în domeniul agricol) nu reprezintă cel puţin 50% din timpul său de lucru în situaţia în care beneficiarul lucra 8 ore pe zi în cadrul societăţii B., rezultă că cel puţin 50% din timpul de lucru petrecut în activităţi agricole ar fi trebuit să reprezinte minim alte 8 ore/zi.

Înalta Curte are în vedere prevederile Ghidul Solicitantului care, la pct. 9.2, impun, pe lângă declaraţia pe proprie răspundere, şi o declaraţie a conducătorului exploataţiei agricole în care a lucrat reprezentantul.

Înalta Curte constată, în legătură cu îndeplinirea condiţiei de eligibilitate în discuţie, că în mod corect prima instanţă a reţinut că, în cauză, nu s-a făcut dovada sau cel puţin un început de dovadă, din care să rezulte că reclamantul a lucrat efectiv la stupina din Vărbilău, nu doar că, din punct de vedere teoretic, ar fi avut posibilitatea să lucreze în acel loc.

Aşadar, cum din datele existente rezultă că reclamantul nu a fost în măsură să lucreze 50% din timpul său de lucru în fermă, declaraţia acestuia, în calitate de solicitant, nu este suficientă, câtă vreme rezultă că are un alt loc de muncă cu normă întreagă la o altă societate.

În concluzie, în mod legal prima instanţă a reţinut că neregula privind nerespectarea condiţiei de eligibilitate, în raport cu dispoziţiile din Ghidul Solicitantului pentru accesarea Măsurii 112 aplicabil la data depunerii cererii de finanţare, a fost reţinută în mod corect.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1304 din 11 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2019.