Territorial jurisdiction for public institution claimants in administrative litigation under exclusive defendant-domicile rule

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 13 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Municipiul Bacău prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea Deciziei nr. 1 din 15.04.2019 referitoare la obligaţiile de plată accesorii la Fondul pentru mediu în valoare de 111.394 RON.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 12 din 17 ianuarie 2020, Tribunalul Bacău a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului. Având în vedere că sediul pârâtului Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu este în municipiul Bucureşti, din perspectiva competenţei teritoriale, Tribunalul Bucureşti este competent să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 5.03.2020, sub acelaşi număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 2473 din 29 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecat cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că, în determinarea instanţei competente să judece cauza, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, iar nu dispoziţiile tezei a II-a a aceluiaşi articol, neavând relevanţă calitatea de autoritate publică a reclamantei, întrucât aceasta nu acţionează, în prezentul litigiu, în regim de putere publică.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea actului administrativ fiscal menţionat, aparţine exclusiv instanţei de la sediul reclamantului, care este în Bacău.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În cauză, reclamantul Municipiul Bacău a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 1/15.04.2019 referitoare la obligaţiile de plată accesorii la Fondul pentru mediu în valoare de 111.394 RON, emise de pârâtul Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage încadrarea reclamantului instituţie publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente să judece cauza.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Municipiul Bacău are calitatea de instituţie publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de instituţie publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă pârâtul având sediul în municipiul Bucureşti. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituţie publică.

Deşi în prezenta cauză reclamanta acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o instituţie publică are calitatea de reclamant într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice, competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituţie publică, fără a face distincţie între situaţiile în care instituţia publică acţionează în calitate de parte vătămată şi cele în care acţionează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamantului Municipiul Bacău şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripţia teritorială a municipiului Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Bacău prin Primar şi pe pârâtul Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.