Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 459/2020 AI generated

Retroactive application of maximum sectoral salary reference values to public judges under 2015 salary legislation

Case Number Decizia nr. 459/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal of the Ministry of Justice, rendering the decision final and thereby upholding the appellate court's order that the ministry reissue the judge’s individual salary order to recalculate the base allowance and seniority bonuses retroactively to April 9, 2015, using a sectoral reference value of 405 RON (until November 30, 2015) and 445 RON (until September 30, 2016). The dispute involved a fiscal-administrative challenge to Order No. 1475/C/2017, where the judge argued that the government unlawfully failed to apply the maximum salary levels stipulated for 2015, a position the Ministry contested by claiming the new reference values were only in effect from October 2016 and that the Constitutional Court's 2016 decision lacked retroactive force. The Court relied on Article 1 of Emergency Ordinance No. 83/2014, as amended by Law No. 71/2015, which mandated that public sector employees be paid at the maximum level if they performed duties under identical conditions, determining that the final judgment in a separate case regarding the Supreme Council of the Magistracy had established the 405 RON reference value as the binding maximum for the justice sector effective from the amendment's entry into force, thus rejecting the ministry's arguments regarding the temporal scope of the Constitutional Court's ruling.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ; Retroactive application of maximum sectoral salary reference values to public judges under 2015 salary legislation: The dispute involved a fiscal-administrative challenge to Order No. 1475/C/2017, where the judge argued that the government unlawfully failed to apply the maximum salary levels stipulated for 2015, a position the Ministry contested by claiming the new reference values were only in effect from October 2016 and that the Constitutional Court's 2016 decision lacked retroactive force. The Court relied on Article 1 of Emergency Ordinance No. 83/2014, as amended by Law No. 71/2015, which mandated that public sector employees be paid at the maximum level if they performed duties under identical conditions, determining that the final judgment in a separate case regarding the Supreme Council of the Magistracy had established the 405 RON reference value as the binding maximum for the justice sector effective from the amendment's entry into force, thus rejecting the ministry's arguments regarding the temporal scope of the Constitutional Court's ruling.

Keywords

AI generated
salary recalculation value in dispute retroactive legislation seniority allowance fiscal law effects of the judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Pârâtul Ministerul Justiţiei şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014
4680/C/21.12.2016 în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 în acord cu Decizia nr.
art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015
794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014
Relevant în cauza de faţă este faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:
articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014
Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor etc.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Cited in the dispositive as the primary procedural basis for dismissing the appeal as unfounded in administrative litigation.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Cited in the dispositive as the procedural basis for the outcome of the appeal, specifying the consequences of dismissing the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.09.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017, anexa 9, dispoziţiile privind stabilirea drepturilor salariale în favoarea reclamantului şi emiterea unui nou ordin de salarizare, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, în sensul recalculării indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinite în cadrul instanţei, astfel: stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 09 aprilie 2015 şi până la data de 30 noiembrie 2015; stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 445 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 1 decembrie 2015 şi până la data de 30 septembrie 2016; acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pe perioada 09 aprilie 2015- 30 noiembrie 2015, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii; acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 445 RON pentru intervalul 1 decembrie 2015-30 septembrie 2016, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii; acordarea dobânzii legale aferentă diferenţelor datorate, calculată de la data scadenţei la data plăţii efective.

In subsidiar, reclamantul a solicitat stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi acordarea drepturilor salariale cuvenite anterior arătate (inclusiv actualizarea şi dobânda legală), în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 347,112 RON pentru perioada 09 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 şi de 381,823 RON pentru perioada 1 decembrie 2015-31 iulie 2016; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 4976 din data de 18 decembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei invocată de pârât ca neîntemeiată.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI.

A anulat în parte Ordinul ministrului justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017 în ceea ce priveşte persoana reclamantului şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministrul justiţiei, să emită pentru reclamant ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

A respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 4976 din data de 18.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei.

Pârâtul Ministerul Justiţiei şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

A apreciat recurentul-pârât că în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea reclamantului, în sensul calculării indemnizaţiei acestuia în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată valoare de referinţă sectorială de 405 RON.

A arătat că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Instanţa de fond şi-a motivat soluţia invocând şi Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, însă aceasta are putere numai pentru viitor, astfel că nu se putea invoca această decizie pentru motivarea soluţiei de acordare a unor drepturi de la o anumită dată, în temeiul unui act normativ care nu a fost analizat prin decizia menţionată.

Ţinând cont de stabilirea noii indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017, care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) prevăzându-se că, "Începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciar beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...).". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 219/2017, indemnizaţiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferenţelor şi asigurării fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară.

Prin art. 1 alin. (2) al OMJ nr. 4680/C/2016 s-a prevăzut că, emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi plata acesteia urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordinatorii secundari şi terţiari de credite. În acest sens, reclamantului i-a fost comunicat OMJ nr. 1475/C/2017 prin care la poziţiile din Anexa la ordin, reclamantului i-au fost stabilite drepturile salariale la nivel maxim, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

Aşadar, în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea reclamantului acordându-i diferenţe salariale începând cu data de 09.04.2015, aplicând incorect legea, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată din data de 01.10.2016.

De observat este faptul că, începând cu luna februarie 2017, reclamantul a primit indemnizaţia majorată cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/01.02.2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferenţelor şi asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 19 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Controlul judiciar declanşat are ca obiect anularea parţială a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017, anexa 9, dispoziţiile privind stabilirea drepturilor salariale în favoarea reclamantului şi emiterea unui nou ordin de salarizare, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, în sensul recalculării indemnizaţiei de încadrare şi a sporurilor, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinite în cadrul instanţei, astfel: stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 09 aprilie 2015 şi până la data de 30 noiembrie 2015; stabilirea indemnizaţiei de încadrare în funcţie de valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 445 RON şi recalcularea venitului lunar total în funcţie de indemnizaţia de încadrarea astfel stabilită, începând cu data de 1 decembrie 2015 şi până la data de 30 septembrie 2016; acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pe perioada 09 aprilie 2015- 30 noiembrie 2015, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii; acordarea diferenţelor salariale rezultate din raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 445 RON pentru intervalul 1 decembrie 2015-30 septembrie 2016, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii; acordarea dobânzii legale aferentă diferenţelor datorate, calculată de la data scadenţei la data plăţii efective.

Prima instanţă a admis, în parte, acţiunea reclamantului, a anulat, în parte, Ordinul ministrului justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017 în ceea ce priveşte persoana reclamantului şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministrul justiţiei, să emită pentru reclamant ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016 şi a respins, în rest, cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Prin motivele de recurs, recurentul-pârât afirmă că instanţa de fond şi-a motivat soluţia invocând Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, însă având putere numai pentru viitor, nu se putea invoca pentru motivarea soluţiei de acordare a unor drepturi de la o anumită dată, în temeiul unui act normativ care nu a fost analizat prin decizia menţionată.

Această critică nu poate fi primită având în vedere că, prima instanţă a reţinut forţa obligatorie a deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, inclusiv a considerentelor acesteia, doar în sarcina Ministerului Justiţiei, prin ministrul justiţiei, în raport de care era ţinut a da eficienţă juridică raţionamentului instanţei constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/2014 referitoare la salarizarea stabilită pentru nivelul anului 2015.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât avea obligaţia de a emite ordine individuale de stabilire a drepturilor salariale, prin luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru 01.12.2015-01.10.2016.

Relevant în cauza de faţă este faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Rezultă, aşadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu excepţia personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, în luna decembrie 2014, deci inclusiv la data de 09.04.2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiţiei exista un nivel maxim de 347,10 RON al valorii de referinţă sectorială, de care beneficiau anumiţi judecători.

Pentru soluţionarea corectă a prezentei cauze, prima instanţă a avut în vedere situaţia ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, care, deşi acesta a emis diverse hotărâri de principiu privind punctul său de vedere asupra nivelului valorii de referinţă sectorială ce ar trebui aplicat pentru uniformizarea drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, totuşi personalul său a fost nevoit să îl acţioneze în justiţie pentru recunoaşterea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON.

Altfel spus, ordonatorul de credite menţionat nu utiliza, raportat la data de 09.04.2015, o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pentru calculul drepturilor salariale, ci doar o afirma principial.

În urma acestui demers juridic, prin sentinţa nr. 48/13.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia din data de 22.06.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să emită dispoziţii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015.

În consecinţă, la data pronunţării hotărârii de faţă, sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nr. 48/13.01.2017, definitivă prin respingerea recursului, a produs efecte juridice, atestând în familia ocupaţională "Justiţie", la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 (09.04.2015), o valoare maximă de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON.

Înalta Curte reţine că, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiţiei. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională.

Chiar dacă are efecte inter partes, hotărârea judecătorească interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului.

Înalta Curte constată că prezenta cauză şi cea soluţionată în dosarul nr. x/2016 sunt diferite, însă între acestea există o strânsă legătură din perspectiva dispoziţiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, autoritatea de lucru judecat priveşte inclusiv considerentele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar efectul pozitiv al sentinţei nr. 48/13.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în care s-a soluţionat în mod definitiv cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi cu privire la majorările de 2%, 5% şi 11%, acordate magistraţilor şi personalului asimilat se răsfrânge şi asupra prezentei cauze.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIŢIEI împotriva sentinţei nr. 4976 din 18 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.