Conflict of jurisdiction between appellate courts over salary claims by a prosecutor; application of mandatory transfer to adjacent jurisdiction under Art. 127 Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 august 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI, pentru acţiune în anulare împotriva Ordinului nr. 1831 din data de 04.06.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând anularea parţială a Ordinului şi obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, să emită un nou ordin de salarizare, respectiv: I.1. pentru perioada 9.04.2015- 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON + 8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008); I.2. pentru perioada 01.12.2015- 31.12.2018 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON + 8,5%+ 10%); I.3. începând cu data de 1.01.2018, şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,17 RON (conform pct. I.2.), la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017; II. obligarea pârâţilor Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv, restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 şi până la emiterea Ordinului de la pct. I, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la VRS de: 440,16 RON perioada 9.04.2015- 30.11.2015, 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015- 31.12.2018, respectiv, 484,18 RON majorat cu 25% conform Legii nr. 153/2017, începând cu 1.01.2018 şi în continuare), şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin sentinţa civilă nr. 900 din 4 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei promovate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

În motivarea acestei hotărâri, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Reclamanta A. ocupă funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub acest aspect instanţa reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

Din interpretarea normei legale citate, Curtea a reţinut că, în speţa de faţă, competenţa teritorială nu aparţine Curţii de Apel Bucureşti, ci, deopotrivă, oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu această instanţă în circumscripţia căreia se află parchetul la care îşi desfăşoară activitatea reclamanta.

A constatat că, aşa cum rezultă din formularea imperativă a textului legal ("va sesiza") şi aşa cum s-a reţinut şi în doctrină şi în jurisprudenţa recentă, în cazul în care judecătorul sau procurorul reclamant sesizează cu o cerere de chemare în judecată instanţa la care îşi desfăşoară activitatea sau, după caz, instanţa în circumscripţia căreia se află parchetul la care îşi desfăşoară activitatea, aşa cum se întâmplă în cauza de faţă, necompetenţa teritorială este de ordine publică, ţinând cont de necesitatea evitării oricăror suspiciuni asupra unei eventuale lipse de imparţialitate, chiar şi la nivel de aparenţă; în acelaşi sens fiind şi interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunţată asupra recursului în interesul legii având ca obiect interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

2.2). La data de 17 februarie 2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa nr. 33/F- CONT din 02 iunie 2020, a admis excepţia necompetenţei materiale teritoriale, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă; a suspendat judecata cauzei.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Reţinând obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv, anularea parţială a ordinului de salarizare emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi emiterea unui nou ordin de salarizare, competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (2) cap. VIII anexa V din Legea 153/2017.

Este real, s-a reţinut, că dispoziţiile art. 127- alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ. reglementează în mod distinct situaţia particulară a competenţei de soluţionare a cererilor în care judecătorii, procurorii, grefierii şi asistenţii judiciari au fie calitatea de reclamanţi, fie de pârâţi, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.".

La paragraful 81 al deciziei se reţine că "sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la alin. (1), indiferent dacă este vorba despre un procuror sau un grefier."

Astfel, instanţa a considerat că devin aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. în condiţiile în care procurorul funcţionează la parchetul de pe lângă instanţa competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată în primă instanţă.

În speţă, s-a reţinut, reclamanta este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine Curţii de Apel Bucureşti, situaţie în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., şi, în concluzie, Curtea a apreciat că revine Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

În speţă, instanţa de judecată a fost învestită cu o cerere privind obligarea pârâţilor la plata unor diferenţe salariale rezultate din modul de calcul, raportat la o valoare de referinţă sectorială care să cuprindă şi majorările cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008 începând cu 09.04.2015, respectiv, 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015), începând cu data de 01.12.2015, precum şi repararea prejudiciului creat prin neacordarea acestor drepturi.

Pentru stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, se vor avea în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ..Norma legală în cauză reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul au calitatea de reclamant, interzicând sesizarea instanţei competente dacă este aceea la care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. (forma la data introducerii cererii de chemare în judecată - 14.08.2019):

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Potrivit disp. art. 127 alin. (3) C. proc. civ.: "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.".

Cum dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, şi cum este îndeplinită condiţia premisă, aceea ca judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze cauza, Înalta Curte constată că operează prorogarea de competenţă în favoarea Curţii de Apel Piteşti, instanţă judecătorească de acelaşi grad, învecinată Curţii de Apel Bucureşti.

Curtea de Apel Piteşti este instanţa competentă teritorial cu soluţionarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A., ca una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află unitatea de parchet la care îşi desfăşoară activitatea, având în vedere funcţia sa de procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, şi respectând prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

În acest sens, trebuie amintită şi Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 638/23.07.2018, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că: "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidenţa aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor, eventualul disconfort al părţii judecător creat prin ieşirea acestor cauze din circumscripţia curţii de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparţialităţii justiţiei şi a intereselor legitime ale celeilalte părţi. Astfel, indiferent dacă competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curţii de apel, acestea vor fi soluţionate de instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, putând da naştere în aplicarea normelor legale unor situaţii neprevăzute la edictarea acestora".

De asemenea, a arătat Curtea Constituţională: "Dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. se încadrează în regulile instituite de legiuitor în vederea asigurării independenţei obiective a instanţei, fiind capabile să înlăture orice suspiciune de soluţionare cu părtinire a cauzei din pricina calităţii părţilor, stabilind de la debutul procesului civil reperele după care acesta se va desfăşura.

Din acest punct de vedere, Curtea Constituţională a constatat că, de principiu, "competenţa facultativă este o expresie a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 124, însă, prin limitarea sferei sale de aplicare la instanţa la care îşi desfăşoară efectiv activitatea reclamantul judecător, nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situaţiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăţi. De aceea, dispoziţia legală criticată nu îşi atinge scopul pentru care a fost edictată, justiţiabilii fiind nevoiţi să recurgă, în diferite momente ale parcursului cauzei lor, la mijloace procedurale alternative în vederea asigurării egalităţii armelor în soluţionarea cauzei lor în mod echitabil".

Având în vedere cele de mai sus, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor.

Ca urmare, faţă de Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale a României, art. 127 C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii, trebuie interpretat a avea următorul conţinut: "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere (...), va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Înalta Curte reţine că reclamanta a solicitat recalcularea indemnizaţiei lunare, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială majorată, şi nu a contestat actul de stabilire a drepturilor salariale- ordinul de salarizare emis de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cererea reclamantei nu se încadrează, astfel, în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, şi nici în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea nr. 153/2017.

Competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti prevăzută de art. 7 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 are caracter special.

Obiectul cererilor soluţionate de Curtea de Apel Bucureşti este limitat la plângerea împotriva hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale colegiilor de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea- ceea ce nu este cazul în speţă.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere obiectul acţiunii reclamantei, procuror încadrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti privind plata drepturilor salariale, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâţii MINISTERUL PUBLIC- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2020.