Appeals for salary recalculation based on sectorial reference value deemed lacking procedural interest after subsequent compliance, dismissed

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii TRIBUNALUL MARAMUREŞ, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL MEHEDINŢI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, CURTEA DE APEL TIMIŞOARA şi MINISTERUL JUSTIŢIEI, contestaţie împotriva Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1478/C din 24.05.2017 Anexa nr. 13 privind Tribunalul Mehedinţi, precum şi împotriva Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1489/C/2017 privind Curtea de Apel Timişoara, solicitând instanţei: - anularea acestora şi emiterea unor noi ordine de salarizare de către intimatul Ministerul Justiţiei, prin care să se stabilească alte drepturi salariale (1. indemnizaţie de încadrare" brută lunară, 2. spor de condiţii de muncă grele vătămătoare sau periculoase, 3.

Cuantum al sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii, 4. Spor pentru titlul de doctor pentru contestatorii B., C.), prin utilizarea unei valori de referinţă sectoriale (VRS) în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv 445,50 RON începând cu 01.12.2015, având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015; - recalcularea drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv, de către intimatul Tribunalul Mehedinţi(perioada 09.04.2015-30.05.2015, 03.07.2015 -31.12.2015, 01.10.2016 - 30.11.2016), Tribunalul Maramureş(perioada 01.06.2015 - 02.07.2015) şi Curtea de Apel Timişoara(perioada 01.07.2016 -30.09.2016), sume actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON; - recalcularea drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între luna decembrie 2015 până în prezent a sumelor datorate de către intimatul Tribunalul Mehedinţi, sume actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 din 25 noiembrie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe; - achitarea diferenţelor salariale după includerea creşterilor salariale susmenţionate în indemnizaţia de încadrare brută lunară, de către intimaţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova, sume actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, începând cu data de 09.04.2015 la zi şi, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală; - obligarea intimaţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş şi Curtea de Apel Timişoara să aloce fondurile necesare plăţii sumelor rezultate reprezentând drepturile salariate actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă, începând cu data de 09.04.2015 la zi şi, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală, şi - obligarea intimatului Ministerul Justiţiei să îndeplinească toate formalităţile necesare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare contesta tor în acord cu Legea nr. 71/2015 care a aprobat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, O.U.G. nr. 20/2016 din 8 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, O.U.G. nr. 43/2016 din 31 august 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal - bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, Decizia nr. 23/2016 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. . 794/2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor 3A1 alin. (1A1) - (1A4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. .57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal -bugetare, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei şi obligarea acestui intimat să emită ordine de salarizare individuală conform celor solicitate, sub sancţiunea plăţii unor despăgubiri materiale de 100 RON pe zi de întârziere pentru fiecare dintre reclamanţi până la îndeplinirea obligaţiei.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 144 din 19 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Curtea de Apel Cluj şi Curtea de Apel Craiova; a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Cluj şi Curtea de Apel Craiova, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Timişoara, ca neîntemeiată; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Maramureş, Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Justiţiei; a anulat Ordinele Ministerului Justiţiei nr. 1478/C din 24.05.2017 şi nr. 1489/C/2017 în privinţa stabilirii drepturilor salariale ale reclamantului; a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită noi ordine prin care drepturile salariale ale reclamantului să fie stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, şi a obligat pârâţii Tribunalul Maramureş, Tribunalul Mehedinţi şi Curtea de Apel Timişoara, fiecare pentru perioada în care reclamantul a avut calitate de judecător în cadrul acestora sau a instanţelor arondate, la plata diferenţei dintre drepturile salariale achitate reclamantului şi cele stabilite potrivit prezentei hotărâri, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen, pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, cât şi pârâta CURTEA DE APEL TIMIŞOARA, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi, rejudecând cu privire la perioada 09.04.2015- 01.10.2016, respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

În susţinerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a relevat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză, şi a criticat sentinţa recurată ca fiind nelegală, în dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept ale recursului invocând, în esenţă, următoarele motive:

Instanţa de fond, fără temei legal a admis acţiunea reclamantului, în sensul calculării indemnizaţiei acestuia în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată această VRS, în acest sens, recurentul făcând trimitere la Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016, care, se arată, a fost emis în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a I.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Totodată, a mai arătat recurentul - pârât, ţinând cont de stabilirea unei noi indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, a fost emis Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017, care a modificat Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016, evidente fiind la speţă cele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi art. 2 din Ordin.

În consecinţă, faţă de textele legale invocate şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 şi, totodată, în conformitate cu art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa, arată recurentul, că reclamanţii nu au niciun temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON, de la 9.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci, era în plată, din data de 1.10.2016.

Recurentul- pârât a mai susţinut că în cuprinsul art. 1 alin. (2) din Ordinul M.J. nr. 4680/C/21.12.2016 s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite.

De observat, în fine, susţine recurentul, este şi faptul că, începând cu luna februarie 2017, intimatul- reclamant a primit indemnizaţia majorată cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conf. art. 1 alin. (1) din Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017.

În susţinerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă Curtea de Apel Timişoara a relevat, pe scurt, situaţia de fapt în cauză, şi a criticat sentinţa recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept ale recursului său invocând, în esenţă, următoarele motive:

Acţiunea reclamantului este întemeiată pe prevederile Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016 şi, mai ales, pe cele ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, pe ale cărei considerente reclamantul solicită acordarea drepturilor salariale calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015, şi în raport de o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 445,5 RON la data de 01.12.2015.

A precizat, însă, că Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale a constatat neconstituţionale dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, evocând considerentele reţinute în cuprinsul punctului 32 din Decizie şi, în susţinerea celor menţionate, recurenta- pârâtă a amintit considerente din Decizii ale Curţii Constituţionale: Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 şi Decizia nr. 164 din 12 martie 2013.

Prin urmare, recurenta-pârâtă susţine că interpretarea obligatorie dată de Curtea Constituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 nu poate fi invocată pentru obţinerea retroactivă a unor drepturi salariale pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a acestei hotărâri şi, având în vedere cele arătate, apreciază că nu este întemeiată cererea de chemare în judecată, întemeiată pe efectele pretins retroactive ale Deciziei CCR nr. 794/2016.

A mai arătat recurenta- pârâtă că normele legale în vigoare, şi nici menţionata decizie a Curţii Constituţionale nu au prevăzut că salariul maxim aflat în plată la data de 09.04.2015 a fost calculat în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, iar de la data de 01.12.2015 în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 445 RON.

În concluzie, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Timişoara consideră că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, acordând drepturi salariale pentru reclamant cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON de la 09.04.2015, şi de 445 RON de la data 1 decembrie 2015.

4. Apărările în cauză

Intimatul- reclamant A. şi, respectiv, intimaţii-pârâţi TRIBUNALUL MEHEDINŢI, CURTEA DE APEL CLUJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA şi TRIBUNALUL MARAMUREŞ, cărora, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, le-au fost comunicate recursurile, nu au formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 18 septembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamant, în stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi evenimentele survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine, astfel, că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 21.12.2016 şi, respectiv, 01.02.2017, recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 4680/C/2016 şi, ulterior, Ordinul nr. 219/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite intimatului-reclamant, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, şi, mai târziu, Ordinul nr. 99/C/2019 din 08.01.2019. Totodată, s-a susţinut că intimatului-reclamant i-au fost achitate diferenţele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursurilor, având în vedere că, ulterior promovării căii de atac, au fost îndeplinite obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul recunoaşterii pretenţiilor reclamantului.

Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâţilor nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, astfel cum a fost recalificată, şi va respinge recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiţiei şi de pârâta Curtea de Apel Timişoara, ca fiind lipsite de interes.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursurile, ca fiind lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIŢIEI şi de recurenta-pârâtă CURTEA DE APEL TIMIŞOARA împotriva sentinţei civile nr. 144 din 19 ianuarie 2018, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2020.