Negative conflict of jurisdiction resolved: competence affirmed for Bucharest administrative court based on actual residence over registered domicile
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, ruling that the Bucharest District Court, 2nd Administrative and Fiscal Section, is the competent court to try the case, overriding the counter-claims of the Buzău District Court. The dispute involved a group of police officers and a national union suing the General Directorate of Police for Bucharest City to compel recalculation of base salaries and allowances from 2015 onwards and to pay resulting wage differences with interest. The conflict arose because the initial court dismissed the case for lack of territorial competence based on the plaintiffs' registered domicile in Buzău County, while the Buzău court rejected this, arguing that under procedural law, "domicile" for determining jurisdiction refers to the actual, permanent residence (residence) in Bucharest, not the civil registry address. Applying Article 10(3) of Law No. 554/2004 as amended by Law No. 212/2018, the High Court held that for natural persons, exclusive territorial competence lies with the court of the domicile, interpreting this term in a procedural sense to mean the de facto habitual residence to ensure easy access to justice, thereby assigning jurisdiction to the Bucharest court.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 87 din C. civ, art. 155 pct. 6 C. proc. civ, art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction resolved: competence affirmed for Bucharest administrative court based on actual residence over registered domicile: The dispute involved a group of police officers and a national union suing the General Directorate of Police for Bucharest City to compel recalculation of base salaries and allowances from 2015 onwards and to pay resulting wage differences with interest. The conflict arose because the initial court dismissed the case for lack of territorial competence based on the plaintiffs' registered domicile in Buzău County, while the Buzău court rejected this, arguing that under procedural law, "domicile" for determining jurisdiction refers to the actual, permanent residence (residence) in Bucharest, not the civil registry address. Applying Article 10(3) of Law No. 554/2004 as amended by Law No. 212/2018, the High Court held that for natural persons, exclusive territorial competence lies with the court of the domicile, interpreting this term in a procedural sense to mean the de facto habitual residence to ensure easy access to justice, thereby assigning jurisdiction to the Bucharest court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to establish the High Court's jurisdiction to resolve the negative conflict of competence and its authority to designate the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 11 ianuarie 2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanţii menţionaţi la pct. 1-109 din anexa la acţiune, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au solicitat:
- obligarea pârâtei să emită documentele prin care să recalculeze salariul de bază şi sporurile de care beneficiază fiecare dintre reclamanţi la nivelul maxim al funcţiei ocupate şi al acestor drepturi salariale acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, începând cu 09.04.2015 şi pentru viitor, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, funcţie de vechime, specialitate sau studii, conform art. 1 alin. (5)1, art. 5 alin. (1)1 şi alin. (1)2 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, art. (3)1 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23/2016 şi Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 794/2016;
- obligarea pârâtei să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale dintre sumele primite de reclamanţi şi sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective.
1.2. Prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosarul nr. x/2019, la data de 30 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a dispus disjungerea cauzei şi constituirea de dosare distincte în raport cu domiciliul reclamanţilor, pentru reclamanţii A., B. şi C. fiind constituit dosarul nr. x/2019, înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3964 din 30 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Bucureşti a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că domiciliul reclamanţilor sunt situate în judeţul Buzău.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 708 din 08 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a disjuns acţiunea promovată de către reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I., A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, formând dosarul nr. x/2019, înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe.
2.3. Prin sentinţa civilă nr. 709 din 08 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.
În motivarea hotărârii, Tribunalul Buzău a reţinut, în esenţă, că reclamanţii A. şi B. au reşedinţa în Bucureşti, acesta reprezentând domiciliul la care instanţa se raportează, din punct de vedere al normelor procedurale, atunci când face aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:
"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."
Aşadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispoziţiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, situaţie reţinută în mod corect de ambele instanţe aflate în conflict. Problema care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte înţelesul noţiunii de "domiciliu", în sens procedural şi a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.
Potrivit art. 87 din C. civ., prin domiciliu se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar reşedinţa este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară.
Deşi dispoziţiile art. 107 şi următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înţelege prin domiciliul părţilor, prezintă relevanţă prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înţelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuieşte la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de aceasta.
Aplicând aceste dispoziţii legale la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, deşi noţiunile de "domiciliu" şi "reşedinţă" nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, această distincţie nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmăreşte să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înştiinţarea corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii. Noţiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, în cazul de faţă cu reşedinţa reclamanţilor, iar în raport de locuinţa statornică a părţii se stabileşte atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina.
O interpretare contrară ar conduce, în speţă, la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia reclamanţii nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voinţa legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamanţilor accesul facil la instanţa de judecată aflată în circumscripţia teritorială în care locuiesc.
Din verificările efectuate de Tribunalul Buzău rezultă că reclamanţii A. şi B. au domiciliul în judeţul Buzău, însă reşedinţa se află în municipiul Bucureşti, aceasta fiind locuinţa statornică, în raport de care se stabileşte competenţa teritorială a instanţei de contencios administrativ.
În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I., A. şi B. şi pe pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.