Appeal against refusal to pay exhibition contract invoice dismissed; lower judgment upholding debt and interest
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedSupreme Court of Cassation and Justice dismissed the Ministry of Economy’s appeal, upholding the lower court’s final judgment that ordered the ministry to pay the plaintiff company approximately 28,562 RON in principal, legal interest, and 833 RON in court costs. The dispute concerned an unpaid invoice issued under a public contract for organizing an international trade fair, where the administration refused payment on the ground that one of the twenty-nine exhibitor companies was not listed in the approved selection process, invoking a contractual exemption clause for eligibility irregularities. The court ruled that the exemption clause was inapplicable to deny payment for the entire expense, noting that the plaintiff had no contractual obligation to verify individual exhibitor eligibility and that the administration had not proven that the cost of the specific ineligible exhibitor was excluded from the invoiced amount; the decisive legal basis involved the interpretation of contractual payment obligations and the insufficiency of the invoked exemption to justify non-payment for aggregate services performed.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 453 alin. (1) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Appeal against refusal to pay exhibition contract invoice dismissed; lower judgment upholding debt and interest: The dispute concerned an unpaid invoice issued under a public contract for organizing an international trade fair, where the administration refused payment on the ground that one of the twenty-nine exhibitor companies was not listed in the approved selection process, invoking a contractual exemption clause for eligibility irregularities. The court ruled that the exemption clause was inapplicable to deny payment for the entire expense, noting that the plaintiff had no contractual obligation to verify individual exhibitor eligibility and that the administration had not proven that the cost of the specific ineligible exhibitor was excluded from the invoiced amount; the decisive legal basis involved the interpretation of contractual payment obligations and the insufficiency of the invoked exemption to justify non-payment for aggregate services performed.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.
Full text
Şedinţa publică din data de 03 octombrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.10.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, obligarea acestuia la plata sumei de 28.562,58 RON reprezentând contravaloarea facturii nr. x/22.04.2013 aferentă decontului de cheltuieli înregistrat sub nr. x/22.04.2013, emis conform contractului nr. x/20.12.2012, precum şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare pentru plata cu întârziere a facturii menţionate, calculată de la data scadenţei până la achitarea integrală, cu precizarea că până la data introducerii acţiunii cuantumul dobânzii este de 3238,72 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 3356 din 7.05.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1780 din 27 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea reclamantei şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 28.562,58 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/22.04.2013, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, începând cu data de 27.05.2014 şi până la achitarea integrală. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1540 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Ministerul Economiei (în prezent Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat), fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Recurentul a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.
Recurentul a precizat că instanţa de fond nu motivează, in extenso, soluţia pronunţată cu privire la cauza exoneratoare, precum şi la dobânda legală penalizatoare. A arătat că plecând de la prevederile contractuale se observă că, încă de la momentul întocmirii contractului, reclamanta a acceptat posibilitatea ca părţile să nu respecte data scadenţei, având în vedere cauza exoneratoare din cuprinsul său. S-a arătat că prin contractul încheiat între părţile din litigiu s-a stipulat la art. 2 pct. 2.1 următoarea prevedere: să îndeplinească toate prevederile stipulate în Caietul de sarcini.
S-a susţinut că în catalogul oficial al târgului reclamanta, în calitate de prestator, a înscris firma B. fără a avea acordul autorităţii contractante, iar compania C., deşi a fost declarată eligibilă de către autoritatea contractantă, nu a fost nominalizată în catalogul oficial al târgului. S-a arătat că Ministerul Finanţelor Publice cu ocazia acordării vizei de control financiar a refuzat la plată suma de 28.562,58 RON, întrucât agentul comercial S.C. B. S.R.L. nu figurează în anexa procesului-verbal de selecţie a agenţilor economici eligibili.
1.4. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Criticile formulate de recurent nu pot fi primite de instanţa de control judiciar, care constată că instanţa de fond şi-a motivat în fapt şi în drept soluţia pronunţată, nefiind incident motivul de casare invocat în susţinerea cererii de recurs.
Astfel, Înalta Curte constată că prin acţiunea introductivă reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 28.562,58 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/22.04.2013 aferentă decontului de cheltuieli înregistrat sub nr. x/22.04.2013, emis conform contractului nr. x/20.12.2012, precum şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare pentru plata cu întârziere a facturii menţionate.
Prin sentinţa pronunţată de instanţa de primă jurisdicţie a fost admisă acţiunea reclamantei, instanţa reţinând faptul că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în art. 3 şi 4 din contractul x/20.12.2012, respectiv aceea de a plăti cheltuielile aferente prestării de servicii. Instanţa a reţinut că refuzul de plată nu este întemeiat, întrucât nu rezultă din înscrisurile dosarului că reclamanta avea obligaţii contractuale de verificare a îndeplinirii de către expozanţi a criteriilor de eligibilitate ori că ar fi facilitat sau permis substituirea celor două societăţi.
De asemenea, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că pârâtul nu a demonstrat că în lipsa uneia dintre cele 29 de societăţi comerciale expozante, cheltuielile s-ar fi diminuat corespunzător, astfel încât refuzul de achitare a contravalorii cheltuielilor efectuate, deşi pretinsele nereguli privesc numai una dintre societăţile expozante, reprezintă un abuz din partea recurentului-pârât.
Înalta Curte analizând actele dosarului şi motivele de casare invocate de recurent constată că nu sunt incidente cauzei motivele de casare invocate, motiv pentru care hotărârea instanţei de fond va fi menţinută în totalitate ca fiind legală.
Nu poate fi primită apărarea recurentului care arată că există dispoziţii contractuale în conformitate cu care intimata-reclamantă a acceptat posibilitatea ca părţile să nu respecte data scadenţei, având în vedere cauza exoneratoare din cuprinsul său.
Înalta Curte reţine că prin invocarea clauzei de exonerare în apărările formulate, atât la fondul cauzei cât şi prin motivele de recurs, recurentul acceptă implicit că trebuia să achite cheltuielile efectuate de intimata-reclamantă, care sunt în limitele contractului încheiat, cheltuieli pe care nu le-a achitat, întrucât a invocat aspecte legate de una dintre firmele expozante.
Or, aşa cum bine a reţinut instanţa de fond, intimata-reclamantă nu avea obligaţia de verificare a îndeplinirii de către expozanţi a criteriilor de eligibilitate. Înalta Curte constată că cheltuielile efectuate de intimată cu privire la participarea la târgul internaţional a celor 29 de societăţi comerciale a fost dovedită de aceasta, motiv pentru care intimata-reclamantă are dreptul, conform contractului încheiat cu autoritatea recurentă la recuperarea cheltuielilor avansate în acest scop. Având în vedere acest fapt, Înalta Curte reţine că societatea intimată are dreptul şi la plata dobânzii legale penalizatoare pentru plata cu întârziere a facturii menţionate.
Având în vedere soluţia dată cu privire la recursul formulat, Înalta Curte va admite cererea de cheltuieli de judecată formulate de intimată şi dovedite, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei (în prezent Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat) împotriva sentinţei civile nr. 1780 din 27 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 833 RON către intimata S.C. A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 octombrie 2019.