Appeal against annulment of tax security measures dismissed; lower court annulment and suspension of execution upheld

Şedinţa publică din data de 03 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. Tip Auto S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu:

- suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. SBG AIF 1736/19.05.2016 emisă de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond;

- anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. SBG AIF 1736/19.05.2016;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 180/2016 din 12 iulie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea reclamantei S.C. Tip Auto S.R.L. şi a fost suspendată executarea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii SBG AIF 1736/19.05.2016 emisă de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond; Instanţa a anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii SBG AIF 1736/19.05.2016 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să plătească suma de 1100 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a apreciat că acţiunea reclamantei este neîntemeiată cu privire la capătul de cerere privind anularea deciziei de instituire de măsuri asigurătorii, arătând că inspecţia fiscală a fost efectuată în condiţiile în care societatea a avut cunoştinţă despre această activitate, fiind oferite explicaţii pentru justificarea tranzacţiilor economice efectuate.

Recurenta a apreciat că instanţa de judecată nu se poate pronunţa asupra relaţiilor comerciale şi a efectelor fiscale, ci numai asupra urgenţei şi necesităţii instituirii măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului intimatei, mai ales că valoarea totală a bunurilor mobile şi imobile ce alcătuiesc patrimoniul reprezintă 1/2 din valoarea creanţei. Se susţine că instanţa trebuie să verifice actul atacat numai sub aspectul urgenţei şi necesităţii luării măsurilor asiguratorii, având în vedere formularea unei plângeri penale, întrucât se suspicionează că tranzacţiile efectuate de reclamantă întrunesc elementele infracţiunii de evaziune fiscală.

Astfel, s-a concluzionat că măsurile luate de autoritatea recurentă s-au impus în vederea înlăturării pericolului ca reclamanta să se sustragă de la urmărire ori să îşi ascundă patrimoniul.

Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei recurenta apreciază că cererea intimatei-reclamante este nelegală şi nedovedită, aşa că se impune a fi respinsă.

Recurenta susţine că intimata nu şi-a îndeplinit condiţia de plată a cauţiunii, în condiţiile art. 278 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi faptul că nu s-a făcut dovada că a fost contestată decizia de impunere în procedura administrativă.

De asemenea, s-a arătat că reclamanta nu şi-a motivat nici condiţia pagubei iminente, situaţie în care soluţia instanţei de fond este nelegală.

1.4. Apărările intimatei

Intimata a invocat prin întâmpinarea depusă la dosar excepţia nulităţii recursului, arătând că deşi recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., îşi formulează întreaga motivare pe greşita evaluare de către instanţa de fond a stării de fapt şi a probei cu înscrisuri, astfel încât motivarea recurentei nu se circumscrie motivului de casare invocat în cererea de recurs.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

2.1.1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului

Analizând motivele de recurs formulate de recurentă, Înalta Curte reţine că argumentele prezentate de recurentă se circumscriu motivului de casare invocat în susţinerea recursului formulat, respectiv în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care excepţia nulităţii recursului va fi respinsă ca neîntemeiată.

2.1.2. Cu privire la fondul cererii de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată şi dispoziţiile legale aplicabile, va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Prin acţiunea introductivă, reclamanta S.C. Tip Auto S.R.L. a supus controlului judiciar Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. SBG AIF 1736/19.05.2016 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, solicitând suspendarea efectelor acesteia până la pronunţarea fondului şi anularea pe fond a deciziei arătate.

Prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond s-a reţinut faptul că în urma inspecţiei fiscale din perioada 21 iulie 2015 - 16 mai 2016, la sediul reclamantei, au fost verificate operaţiunile derulate de către acesta cu furnizorii săi A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.A. SIBIU, DPC S.A. SIBIU, I. S.R.L. şi constatând comportamentul necorespunzător al acestor societăţi (prin nedepunerea declaraţiilor şi neachitarea obligaţiilor aferente la bugetul de stat, realizarea unor operaţiuni calificate ca fiind specifice unor societăţi de tip "fantomă" sau "butoi"), organele de inspecţie fiscală au recalificat operaţiunile reclamantei, în temeiul art. 11 din Codul fiscal - Legea 571/2003 şi au stabilit obligaţii suplimentare în sarcina acesteia, în sumă totală de 2.037.975 RON.

Pe baza acestor constatări s-a emis Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. SBG AIF 1736/19.05.2016 de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, au fost sechestrate bunuri mobile şi imobile şi au fost indisponibilizate toate sumele din conturile reclamantei pentru acoperirea datoriei fiscale.

Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că este întemeiată critica reclamantei referitoare la nemotivarea deciziei atacate.

Instanţa de fond a reţinut că instituirea măsurii asiguratorii trebuie argumentată şi dovedită într-o manieră clară şi neechivocă prin raportarea la efectul vizibil al acţiunilor debitorului.

Or, din această perspectivă, deşi organul fiscal avea obligaţia, potrivit art. 73 alin. (2) din noul Codul de procedură fiscală - Legea 207/2015, de a motiva incidenţa uneia din cele 3 ipoteze ale textului legal care ar justifica măsura excepţională dispusă, recurenta-pârâtă s-a raportat la alte argumente: nivelul disponibilului din conturile bancare şi casierie şi incidenţa obligaţiilor fiscale suplimentare asupra bunurilor debitoarei. Instanţa a constatat că cele două aspecte nu au relevanţă din punct de vedere legal în justificarea măsurii dispuse.

Organul fiscal nici nu a ales vreuna din cele 3 tipuri de acţiuni ale debitorului care ar fi justificat luarea acestor măsuri.

Cu privire la cererea de suspendare a efectelor deciziei atacate, instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanta a achitat o cauţiune în sumă de 15.538 RON, conform recipisei nr. x seria x nr. x din 22.06.2016, stabilită prin încheierea din 09.06.2016, astfel că cerinţa formală prevăzută de art. 278 alin. (2) din Codul de procedură fiscală a fost îndeplinită.

În ce priveşte cazul bine justificat instanţa a reţinut că decizia atacată este vădit nelegală, fiind emisă pe baza altor temeiuri decât cele expres şi limitativ reglementate de art. 213 alin. (2) din noul Codul de procedură fiscală - Legea 207/2015.

Analiza de aparentă nelegalitate nu se mai justifică atât timp cât, prin aceeaşi hotărâre, instanţa a dezlegat aspectele de fond care nu pot fi ignorate ci, dimpotrivă, constituie un argument serios în declararea nelegalităţii actului administrativ fiscal.

În ceea ce priveşte existenţa condiţiei referitoare la paguba iminentă, instanţa reţine că şi aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere consecinţa imediată şi directă pe care punerea în executare a actului administrativ fiscal contestat ar avea-o asupra activităţii reclamantei.

Înalta Curte analizând actele şi lucrările cauzei a constatat că instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale aplicabile.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea 207/2015 se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.

Din textul legal enunţat rezultă că măsurile asiguratorii trebuie luate în cazuri excepţionale, situaţie care este îndeplinită în 3 ipoteze: când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la executare; când există pericolul ca debitorul să îşi ascundă patrimoniul; când există pericolul ca debitorul să îşi risipească patrimoniul.

Având în vedere calitatea de măsură excepţională, instituirea ei trebuie argumentată şi dovedită într-o manieră clară şi neechivocă prin raportarea la efectul vizibil al acţiunilor debitorului: periclitarea sau îngreunarea, în mod considerabil, a colectării.

Aceste măsuri sunt, potrivit naturii lor, măsuri preventive, de conservare a patrimoniului debitorului, în scopul creşterii eficienţei procesului de colectare a creanţelor fiscale.

Or, din analiza deciziei atacate rezultă cu evidenţă că aceasta nu este motivată. Organul fiscal a procedat la formularea unei aprecieri, care nu ţine loc de motivare a actului administrativ fiscal şi nu o exonerează pe recurenta-pârâtă de la obligaţia de a emite actul administrativ cu respectarea dispoziţiilor legale şi a principiilor ce guvernează actul emis.

De altfel, în cuprinsul cererii de recurs AJFP Sibiu nu a combătut argumentele instanţei de fond referitoare la nemotivarea deciziei atacate.totodată, nu este întemeiată nici susţinerea recurentei referitoare la neachitarea cauţiunii, în condiţiile în care din practicaua sentinţei atacate rezultă că la dosar a fost depusă dovada achitării cauţiunii în cuantum de 15.538 RON .

Pentru aceste motive, constatând că instanţa de fond a pronunţat o soluţie corectă, Înalta Curte o va menţine în totalitate şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul formulat.

Nici critica cu privire la soluţia dată cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal nu poate fi primită de instanţa de control judiciar, iar toate criticile recurentei circumscrise acestui capăt de cerere vor fi respinse ca nefondate.

Având în vedere cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată şi văzând soluţia dată cererii de recurs, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, reprezentând onorariu avocat(fila x).

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu împotriva sentinţei nr. 180/2016 din 12 iulie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 2000 RON către intimată, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 octombrie 2019.