Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4465/2019 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to develop grounds under Article 486 and 489 of the Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 4465/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby upholding the lower court's judgment which had annulled a tax assessment decision and exonerated the company from paying approximately 1 million RON in principal and penalties. The dispute arose in administrative litigation where a limited liability company challenged a tax enforcement decision issued by a local municipality for an alleged fiscal debt, arguing it was based on a contractual obligation rather than a tax liability. The appellate court had ruled in favor of the company, finding the municipality failed to properly analyze the company's objections and the decision lacked specific mention of the debt's nature. On review, the Supreme Court found the appeal defective because the appellant merely replicated its previous arguments without developing specific grounds for cassation as required by law, violating procedural formalities under Articles 486 and 489 of the Code of Civil Procedure, which mandate that appeals must contain developed critiques of the lower court's reasoning to be admissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 pct. 8 din C. proc. civ, art. 486 lit. d) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 46 din Legea nr. 207/2015; Nullity of cassation appeal for failure to develop grounds under Article 486 and 489 of the Code of Civil Procedure: Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că recurenta invocă motive care nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, cu atât mai puţin în motivul indicat expres, respectiv art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural nullity Civil Procedure Code tax litigation enforcement of tax assessment fiscal law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 03 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.01.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu UATO Azuga prin Primar, a solicitat constatarea nelegalităţii Adresei de Răspuns nr. x/06.01.2016 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună anularea totală a Deciziei nr. 12627, cu privire la sumele înscrise în aceasta, respectiv suma de 372.213,00 RON reprezentând creanţă principală şi a sumei de 667.935,75 RON reprezentând accesorii calculate, emisă de Serviciul Economic al Primăriei Azuga şi comunicată reclamantei la data de 18.11.2015, ca fiind nelegală şi netemeinică, reclamanta nedatorând nicio sumă de bani care să constituie debit fiscal.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 108 din 20 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea reclamantei şi a fost dispusă anularea Adresei de răspuns nr. x/06.01.2016 şi a Deciziei de impunere nr. x/12.11.2015, fiind exonerată reclamanta de la plata sumelor de 372.213 RON (debit principal) şi 667.935,75 RON (accesorii).

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Azuga, fiind indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs au fost reiterate cuvânt cu cuvânt cele menţionate la instanţa de fond în întâmpinare şi concluzii scrise.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata-reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că recurenta invocă motive care nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, cu atât mai puţin în motivul indicat expres, respectiv art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 lit. d) C. proc. civ., excepţie invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ.:"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat

Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile."

Conform art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).

Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că prin motivarea recursului se înţelege nu doar indicarea unuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci şi dezvoltarea motivelor invocate în sensul formulării unor critici referitoare la hotărârea judecătorească recurată.

În cauză, analizând cererea de recurs şi susţinerile expuse în cuprinsul acesteia, Înalta Curte constatată că recurentul-reclamant nu a formulat critici cu privire la hotărârea primei instanţe care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci recurenta s-a rezumat să prezinte în cea mare mare parte un copy-paste al întâmpinării şi al concluziilor depuse la instanţa de fond.

În acelaşi timp, susţinerile având caracter de noutate (faţă de întâmpinare) din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă critici reale ale argumentelor care au întemeiat admiterea acţiunii. Astfel, redarea conţinutului art. 43 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 (art. 46 din Legea nr. 207/2015) şi referirea la art. 89 din O.G. nr. 92/2003, precum şi la art. 49, 53 şi 99 din Legea nr. 207/2015 nu sunt de natură a pune la îndoială raţionamentul instanţei de fond care a arătat, în esenţă, pe de o parte, că pârâta nu a analizat efectiv motivele invocate de reclamantă în contestaţia administrativă, iar, pe de altă parte, că decizia de impunere nu cuprinde menţiuni referitoare la categoria creanţei bugetare, în condiţiile în care suma reţinută în decizia de impunere derivă dintr-o obligaţie contractuală şi nu poate fi asimilată unui impozit, taxă, contribuţie sau altei sume datorate bugetului general consolidat.

Se constată că cererea de recurs astfel formulată nu este de natură a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, sub aspectul indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul declarat.

În consecinţă, Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. corroborate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Azuga împotriva sentinţei nr. 108 din 20 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 octombrie 2019.