Forest compensation claims for pre-2010 periods barred by three-year civil statute of limitations despite EU state aid approval

Şedinţa publică din data de 03 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Mureş, la data de 17.02.2015, reclamantele A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov, anularea actului administrativ emis de pârâtă sub nr. x/26.01.2015, reprezentând refuz nejustificat emis cu exces de putere, cu privire la solicitarea de acordare a compensaţiilor aferente anului 2009, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 47.464,80 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-au putut recolta în calitate de proprietare pentru suprafaţa de pădure de 98,70 ha, situată în zona de conservare totală a siturilor Natura 2000-Situl Târnava Mare-Sighişoara şi Situl Podişul Hartibaciului, în zona/tipul funcţional T2, terenuri forestiere, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru anul 2009; obligarea la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 47.464,80 RON începând cu data de 19.07.2012, dată la care creanţa a devenit exigibilă, respectiv data la care Comisia Europeană a emis Decizia nr. C(2012)5166 final, prin care a avizat favorabil continuarea acordării ajutoarelor de stat tuturor persoanelor fizice şi juridice, indiferent de forma de proprietate pentru terenurile forestiere, ori de la data de 22.12.2014, data depunerii cererii la ITRSV Braşov.

Prin Decizia nr. 470 din 23 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, (ca urmare a constatării conflictului negativ de competenţă de către Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin sentinţa nr. 122 din 19.11.2015) a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 77 din 04 iulie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamante.

Instanţa a respins cererea de chemare în garanţie a DGRFP Braşov-AJFP Mureş, cerere formulată de Garda Forestieră Braşov.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamantele, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentele au arătat că în mare parte hotărârea este succint motivată şi în parte cuprinde motive contradictorii.

De asemenea, s-a susţinut că s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor Decretului nr. 167/1958, art. 6 din H.G. nr. 861/2009, precum şi a Deciziei nr. 36/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2015.

Recurentele au susţinut că deşi instanţa a reţinut corect că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune începe să curgă de la data de 01.01.2010, în mod evident la data introducerii plângerii prealabile acest termen nu era împlinit. Recurentele au criticat soluţia instanţei de fond cu privire la faptul că a considerat că procedura prealabilă efectuată nu este de natură a întrerupe termenul de prescripţie, instanţa reţinând în mod greşit, în opinia recurentelor, faptul că singura modalitate de întrerupere a termenului de prescripţie este reprezentată de cererea de chemare în judecată.

Astfel, recurentele au apreciat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

S-a susţinut că prin Decizia nr. 3129/31.05.2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 6 din H.G. nr. 861/2009 şi, ca atare, prevederile indicate sunt legale, acestea producându-şi în prezent efectele juridice.

S-a arătat că în condiţii normale termenul ajungea la scadenţă pe data de 01.01.2015, însă prin art. 6 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 861/2009, prin însăşi voinţa legiuitorului a intervenit intempestiv o condiţie suspensivă reglementată explicit de dispoziţiile arătate.

Recurentele au susţinut că începând cu data de 13.09.2012, data publicării Deciziei Comisiei Europene în JOUE, dreptul recurentelor-reclamante de a obţine compensaţiile pentru lipsa de folosinţă a putut să fie din nou exercitat, în condiţiile reglementate expres în Tratatul de aderare, a dezlegării de drept pe care Înalta Curte a dat-o prin Decizia nr. 36/23.11.2015, cât şi a celor 3 decizii pronunţate de Înalta Curte după dezlegarea de drept efectuată.

Astfel, recurentele au susţinut că, de la această dată, precizată mai sus, începe să curgă o nouă prescripţie, fără a se mai avea în vedere prescripţia scursă în perioada 01.01.2010 - 12.09.2012.

Ca atare, având în vedere faptul că aceste sume solicitate de recurentele-reclamante reprezintă ajutoare de stat în condiţiile art. 21 alin. (1) şi art. 2 lit. a) din O.G. nr. 92/2003, s-a susţinut că termenul de prescripţie aplicabil este cel prevăzut de art. 135 din O.G. nr. 92/2013, respectiv de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul de a solicita aceste sume.

1.4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală, însă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea de chemare în judecată recurentele-reclamante au solicitat acordarea compensaţiilor aferente anului 2009, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 47.464,80 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă, pe care nu le-au putut recolta în calitate de proprietare pentru suprafaţa de pădure de 98,70 ha.

Înalta Curte analizând criticile formulate de recurente nu le poate primi pentru considerentele ce urmează.

Prima critică formulată de recurente vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Analizând argumentele aduse de recurente în susţinerea acestui motiv de casare, respectiv faptul că hotărârea este succint motivată şi, în parte, cuprinde motive contradictorii, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a argumentat prin considerente soluţia pronunţată, astfel încât motivul de casare invocat este nefondat şi va fi respins ca atare.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că ajutoarele de stat solicitate de reclamante reprezintă compensaţii pentru lipsa de folosinţă a terenurilor forestiere deţinute în proprietate, situate într-o arie protejată, aferente anului 2009 şi guvernate de dispoziţiile legale în vigoare la acea dată.

Conform prevederilor Tratatului de aderare, măsurile de sprijin/compensaţiile existente la data aderării vor fi aplicate doar până la data de 31.12.2009, urmând ca după această dată, începând cu 01.01.2010, aceste forme de sprijin să poată fi acordate numai după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor ajutoarelor de stat.

Or, în situaţia dedusă judecăţii, în care se solicită acordarea compensaţiilor aferente anului 2009, rezultă că acestea nu sunt supuse condiţiei suspensive de a exista decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi de a fi adoptate normele metodologice ulterioare.

Aceasta este şi dezlegarea dată prin Decizia nr. 36/23.11.2015 de Înalta Curte-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie care nu este aplicabilă cauzei de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 36/2015 s-a statuat că: "Pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010."

În consecinţă, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 nu reglementează o condiţie suspensivă privind naşterea dreptului la acţiune pentru compensaţiile solicitate de persoanele interesate, aferente perioadei anterioare datei de 1 ianuarie 2010.

Întrucât prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 nu au incidenţă asupra termenului de prescripţie, în ceea ce priveşte pretenţiile deduse judecăţii, şi nu se invocă un alt caz de suspendare sau întrerupere a curgerii termenului de prescripţie, acesta s-a împlinit la data de 01 ianuarie 2013, anterior sesizării instanţei de judecată, dar şi anterior formulării sesizărilor către MMSC şi ITRSV Braşov.

Ca atare, Înalta Curte reţine că dreptul recurentelor-reclamante de a solicita compensaţiile în discuţie a început să curgă la data de 1 ianuarie 2010 şi s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2013, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Această soluţie este în acord şi cu Soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în data de 12 iunie 2017, prin care s-a reţinut că natura juridică a creanţei referitoare la compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic este una civilă, supusă termenului de prescripţie de 3 ani, iar termenul curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia.

Înalta Curte reţine că, prin Soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 iunie 2017, cu rol de unificare a practicii, s-a reţinut că: "Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiţie suspensivă, în sensul dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obţinerea compensaţilor aferente anilor 2007, 2008, 2009 (...)."

La adoptarea acestei Soluţii de principiu s-a avut în vedere faptul că prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 se referă strict la compensaţiile pentru care dreptul de acordare ar lua naştere începând cu data de 1 ianuarie 2010, chestiune de drept care a fost dezlegată prin Decizia nr. 36/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezlegare obligatorie pentru instanţe de la data la care decizia respectivă a fost publicată în M. Of. nr. 107/11.02.2016.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., B. şi C. împotriva sentinţei nr. 77 din 04 iulie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 octombrie 2019.