Annulment of administrative order to disclose shareholder identities and holdings for AGA agenda amendments due to invalid underlying regulatory basis

Şedinţa publică din data de 03 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea de Investiţii Financiare Transilvania S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 974/06.08.2014 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin completarea la acţiune reclamanta a solicitat şi anularea Deciziei nr. 1375/26.09.2014 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 974/06.08.2014.

Reclamanta a invocat la data de 30.06.2016 excepţia de nelegalitate a Deciziei de delegare nr. 925/31.07.2014.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 149/2016 din 13 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 925/31.07.2014 şi a fost respinsă acţiunea formulată şi completată de reclamanta Societatea de Investiţii Financiare Transilvania S.A.

Prin sentinţa nr. 11/2017 din 19 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinţei formulată de pârâtă, în sensul că a fost obligată reclamanta la plata sumei de 181,60 RON către pârâtă cu titlul de cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Societatea de Investiţii Financiare Transilvania S.A., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a criticat atât soluţia dată cu privire la excepţia de nelegalitate invocată, cât şi cu privire la deciziile atacate.

Cu privire la excepţia de nelegalitate a Deciziei de delegare nr. 925/31.07.2014, recurenta a arătat că instanţa de fond a reţinut în motivarea soluţiei date ca unic argument faptul că sunt inexistente prevederi legale exprese care să interzică consiliului ASF să dispună delegarea de competenţe către membrii acesteia.

Recurenta a făcut referire la dispoziţiile legale care reglementează delegarea de competenţă, delegarea de atribuţii, concluzionând faptul că apare ca vădit nelegală delegarea de competenţe către un organ al ASF(vicepreşedinte) în baza unui text legal care permite doar instituirea de atribuţii în sarcina personalului (auxiliar), acesta neavând funcţii de conducere în cadrul autorităţii administrative.

Recurenta a arătat că prima şi cea mai importantă condiţie a delegării este aceea că posibilitatea delegării trebuie prevăzută expres de lege, iar, în cauza de faţă, legea organică nu permite în mod expres delegarea de competenţă de la Consiliul ASF la vicepreşedintele A..

S-a precizat că în cadrul ASF Consiliul este organul cu competenţă materială generală în domeniul de activitate al acestei autorităţi, iar în măsura în care o atribuţie nu este expres acordată de lege în sarcina unui anumit organ, aceasta va reveni organului de competenţă generală.

Cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 974/06.08.2014 şi a Deciziei nr. 1375/26.09.2014, recurenta a arătat că principalul argument al instanţei pentru care a fost respinsă cererea de anulare a deciziei nr. 974/2014 s-a întemeiat pe faptul că obligaţia conţinută în decizie de a da curs solicitării ASF este una legală, fiind întemeiată pe Decizia CNVM nr. 381/2011, astfel încât consimţământul persoanelor ale căror date urmau a fi divulgate, solicitat de Legea protecţiei datelor cu caracter personal nr. 677/2001 nu mai era necesar. Recurenta a arătat că SIF Transilvania a adus numeroase argumente în susţinerea nelegalităţii deciziei atacate şi nu doar pe cel privind obligaţia de protecţie a datelor cu caracater personal.

S-a arătat că instanţa de fond a plecat de la o premisă eronată, respectiv a considerat că Decizia ASF nr. 381/2011 este un act administrativ normativ şi că aceasta are caracter de lege, prin raportare la Legea nr. 677/2001, astfel încât a constatat că starea de fapt din cauza dedusă judecăţii se încadrează în excepţia de la obligativitatea notificării prevăzută de Legea nr. 677/2001. Recurenta a precizat că actul administrativ normativ nu întruneşte calitatea de lege în sensul Legii nr. 677/2001 şi nici al Directivei 95/46.

Recurenta a arătat că în ceea ce priveşte legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal este aplicabil principiul inadmisibilităţii prelucrării datelor cu caracter personal, inclusiv sub forma operaţiunii de dezvăluire prin transmitere şi/sau diseminare, fără acordul persoanei vizate (art. 10 şi 11 din Directiva 95/46 şi art. 5 din Legea nr. 677/2001).

Astfel, s-a arătat că ASF nu a indicat în niciun moment existenţa unui caz de excepţie, instituit de lege, care să fi impus conducerii SIF Transilvania dezvăluirea unor astfel de date private referitoare la proprii acţionari.

Ca atare, s-a susţinut că obligaţia instituită prin Decizia nr. 974/6.08.2014 este în conflict evident cu prevederile legale şi comunitare în materia protecţiei datelor cu caracter personal, dată fiind extinderea nepermisă a cazurilor de excepţie, de natură a submina protecţia legală asigurată datelor cu caracter personal şi prin aceasta protecţia şi siguranţa persoanei.

Recurenta a precizat că în contradicţie cu cele reţinute de instanţa de fond, publicarea listei acţionarilor ce solicita suplimentarea ordinii de zi a unei adunări generale convocate, precum şi a deţinerilor individuale, reprezintă o încălcare a legislaţiei societare în materia votului secret în AGA cu privire la anumite rezoluţii de pe ordinea de zi.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinara depusă la dosarul de recurs, intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va admite recursul, va casa sentinţa dată de instanţa de primă jurisdicţie şi, rejudecând cauza, reţine următoarele:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a supus controlului judiciar deciziile emise de pârâta ASF.

Prin decizia nr. 974/2014, obiect principal al acţiunii reclamantei, s-a impus directoratului recurentei-reclamante să aducă la cunoştinţa publicului identitatea şi deţinerile acţionarilor care au împreună 10,2038 din capitalul social şi care au formulat cerere de completare a ordinii de zi a AGA convocată pentru data de 11/12.08.2014.

Înalta Curte analizând decizia ce face obiectul acţiunii în anulare constată că aceasta a fost emisă în temeiul Deciziei ASF nr. 381/2011, care a stabilit obligaţia emitenţilor acţiunilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată să aducă la cunoştinţa publicului identitatea şi deţinerile acţionarilor care, deţinând cel puţin 5% din capitalul social, solicită completarea ordinii de zi a unei adunări generale a acţionarilor.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 1733 din 28.03.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2014, definitivă, a fost anulată Decizia nr. 381/20.04.2011 emisă de ASF, decizie care a stat la baza emiterii deciziei ce face obiectul acţiunii în anulare de faţă.

Ca urmare, trebuie privite ca întemeiate criticile recurentei referitoare la lipsa caracterului legal al deciziei atacate.

Înalta Curte reţine aplicarea în cauza dedusă judecăţii a principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis). Acest principiu desemnează regula de drept potrivit căreia anularea (desfiinţarea) actului juridic iniţial (primar) atrage şi anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice.

Acest principiu priveşte efectele nulităţii actului juridic faţă de terţi şi este consacrat de art. 1254 alin. (2) din C. civ., care prevede că "desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui", fiind aplicabil, în temeiul art. 1325 din C. civ. şi actelor juridice unilaterale lovite de nulitate.

De asemenea, Înalta Curte reţine faptul că prin Decizia nr. 10 din 11 mai 2015 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că "Dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti.";

Ca atare, având în vedere principiul de drept în conformitate cu care anularea actului principal atrage anularea actelor/actului subsecvent, instanţa de control judiciar, în cauza de faţă, are de constatat faptul că actul administrativ care a constituit temeiul emiterii Deciziei nr. 974/2014, obiect al acţiunii reclamantei, a fost anulat prin decizia ÎCCJ nr. 1733/2019, definitivă, motiv pentru care urmează a reţine că actul administrativ supus controlului judiciar nu mai are un suport în actul în temeiul căruia a fost emis.

Pentru aceste motive, în raport de principiul enunţat mai sus, Înalta Curte va dispune anularea Deciziei nr. 974/2014.

În raport cu motivul de casare găsit întemeiat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte critici din recurs.

Având în vedere cererea de cheltuieli de judecată solicitate de recurentă, constând în taxe judiciare de timbru şi onorariu avocaţial, văzând soluţia dată, va admite în parte cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., obligând intimata la plata sumei de 2.500 RON, din care 150 RON reprezintă taxa de timbru achitată la fond şi recurs(50+100), iar restul sumei conform facturii şi extrasului de cont al societăţii de avocatură, prin raportare la complexitatea cauzei şi munca efectiv desfăşurată de avocat în această cauză.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi rejudecând cauza, va admite acţiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Societatea de Investiţii Financiare Transilvania S.A. împotriva sentinţei nr. 149/2016 din 13 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite acţiunea.

Anulează decizia nr. 974/6.08.2014 emisă de ASF.

Obligă intimata-pârâtă ASF la plata sumei de 2500 RON către recurentă, reprezentând cheltuieli de judecată reduse, conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 octombrie 2019.