Classification of expropriation decree as individual administrative act triggering one-year limitation period

Şedinţa publică din data de 03 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.12.2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Roman reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. - D.R.D.P. şi Guvernul României, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună: Obligarea pârâtelor să modifice anexa nr. 2 la H.G. nr. 368/2013 publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 422 din 11.07.2013, respectiv poziţia nr. 74 cu privire la numele proprietarului expropriate, în sensul de a se trece S.C. A. S.R.L. în loc de S.C. A. S.R.L. cum din eroare s-a trecut; Anularea actului administrativ necomunicat prin care s-a propus Guvernului exproprierea unei suprafeţe suplimentare de 1724 mp. faţă de suprafaţa iniţială de 5.340, 97 mp. menţionată în H.G. nr. 368/2013; Obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1345 din 20 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia netimbrării acţiunii reclamantei, a fost admisă excepţia tardivităţii cu privire la capătul de cerere având ca obiect modificarea anexei 2 la H.G. nr. 368/2013 şi, în consecinţă, a fost respins acest capăt de cerere ca tardiv formulat.

Instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea actului administrativ prin care s-a propus exproprierea unei suprafeţe suplimentare şi, în consecinţă, a fost respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs S.C. A. S.R.L., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond, arătând că plasarea greşită a actului infralegislativ contestat în categoria actelor individuale a condus la admiterea excepţiei tardivităţii şi la pronunţarea de către instanţa de fond a unei hotărâri nelegale.

Recurenta a arătat că textul de lege prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este incident în cauză, întrucât actul atacat este un act administrativ cu caracter normativ, iar acţiunea în justiţie poate fi promovată oricând, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Recurenta a arătat că instanţa de fond a considerat că actul administrativ atacat este un act administrativ individual, întrucât se adresează unor subiecţi de drept determinaţi, iar această susţinere a instanţei s-a arătat că este nemotivată. S-a susţinut că simpla referire la titlul actului normativ, fără ca această referire să înfăţişeze raţionamentul instanţei echivalează cu nemotivarea hotărârii, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Chiar şi în situaţia în care actul administrativ atacat este considerat individual, recurenta a solicitat să se constate că cererea este făcută în termen, deoarece actul administrativ atacat nu a fost comunicat reclamantei. A arătat faptul că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că publicarea actului în Monitorul Oficial este un act analogic comunicării.

1.4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimatul Guvernul României a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa timbrajului, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Intimata Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.

1.5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-reclamantă s-a susţinut că actul administrativ atacat are caracter normativ cu aplicabilitate repetată, iar destinatarii reprezintă un număr indeterminat de subiecţi.

Ca atare, s-a susţinut că acţiunea în justiţie poate fi promovată oricând, întrucât este vorba de contestarea unui act administrativ cu caracter normativ.

Recurenta a reiterat motivele din cererea de recurs formulată.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 invocat de recurentă nu este incident în cauză şi, de altfel, instanţa de control judiciar constată că a fost formulat pur formal. Recurenta a arătat că instanţa nu a motivat încadrarea actului ca fiind un act administrativ individual. Or, instanţa de fond a arătat că actul se adresează unor subiecţi de drept determinaţi, incident exclusiv doar în privinţa procedurilor de expropriere a imobilelor individualizate în cuprinsul său.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu pot fi primite argumentele invocate de recurentă, motiv pentru care hotărârea instanţei de fond va fi menţinută ca legală.

Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost supusă controlului judiciar legalitatea anexei nr. 2 la H.G. nr. 368/2013.

Prin sentinţa pronunţată de instanţa de primă jurisdicţie s-a reţinut faptul că H.G. nr. 368/2013 are ca obiect completarea H.G. nr. 750/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Modernizarea Centurii Rutiere a Municipiului Bucureşti între A1 - DN 7 şi DN 2 - A2. Instanţa de fond a constatat că, aşa cum rezultă din conţinutul său (art. II alin. (2), această hotărâre priveşte exclusiv proprietarii sau deţinătorii imobilelor supuse exproprierii, situate pe raza localităţilor Afumaţi, Cernica, Dobroieşti, Glina, Pantelimon, Chitila, Dragomireşti-Vale şi Chiajna din judeţul Ilfov şi pe raza municipiului Bucureşti, menţionate în anexa 2. Pentru aceste motive instanţa a apreciat că H.G. nr. 368/2013 nu este un act administrativ normativ, ci este un act administrativ individual, incident exclusiv doar în privinţa procedurilor de expropriere a imobilelor individualizate în cuprinsul său.

Având în vedere încadrarea actului în categoria actelor administrativ individuale, instanţa a apreciat că cererea de chemare în judecată trebuie introdusă în termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi procedând la verificarea termenului de formulare a acţiunii a constatat că a fost formulată cu depăşirea termenului de 1 an prevăzut de lege.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea actului prin care s-a propus Guvernului exproprierea unei suprafeţe suplimentare din terenul aflat în proprietatea reclamantei, instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că actul atacat nu este un act administrativ, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât este o simplă propunere de expropriere care nu produce per se efecte juridice, neavând forţă juridică obligatorie.

Înalta Curte reţine că principala critică formulată de recurentă este centrată în jurul calificării greşite de către instanţa de fond a actelor atacate.

Recurenta a apreciat că H.G. nr. 368/2013 este un act administrativ cu caracter normativ, iar acţiunea astfel formulată poate fi introdusă oricând, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut o calificare corectă a actului atacat ca fiind un act administrativ cu caracter individual, având în vedere argumentele ce urmează.

Prin definiţie actul administrativ cu caracter individual, spre deosebire de cel cu caracter normativ, reprezintă o manifestare de voinţă care creează, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii în beneficiul sau în sarcina unei persoane determinate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut constant faptul că distincţia între actele administrative individuale şi cele normative se realizează în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conţin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane, nominalizate expres în conţinutul acestor acte.

Înalta Curte reţine că H.G. nr. 368/2013, obiect al acţiunii judiciare, se referă la o suprafaţă de teren clar determinată, iar actul în discuţie face referire expresă la persoana juridică de la care se transmite imobilul, motiv pentru care încadrarea actului atacat în categoria actelor administrative individuale a fost corect stabilită de instanţa de fond.

Constatând că recurenta a formulat critici care vizează termenul de prescripţie al cererii introductive, arătându-se că cererea este făcută în termen întrucât actul atacat nu a fost comunicat reclamantei, instanţa de control judiciar nu poate primi criticile formulate şi le va respinge ca nefondate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamanta a avut cunoştinţă de H.G. nr. 368/2013 cel mai târziu la data de 23.09.2014, aşa cum rezultă din cererea aflată la dosarul de fond, formulată de societatea recurentă către DRDP Bucureşti, în care se solicită să se comunice suprafaţa totală a terenului expropriat şi care este contravaloarea compensaţiei care urmează a fi achitată către societate, cerându-se informaţii şi despre data efectuării plăţii acestei compensaţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 4.12.2015, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ.

Nefiind incidente motive de casare a hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va menţine hotărârea instanţei de fond ca fiind legală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1345 din 20 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 octombrie 2019.