Judicial Inspection's refusal to process a duplicate disciplinary petition: scope of partial unconstitutionality of the "final" closure clause and application of specialized disciplinary law over general administrative litigation norms.

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 01 noiembrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat instanţei să constate refuzul pârâtei de a soluţiona, în condiţiile Legii nr. 317/2004, o nouă sesizare, introdusă potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, precum şi obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale în valoare de 200.000 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 947 din 17 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtă şi a respins, a nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 947 din 17 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamantul a criticat sentinţa de fond cu privire la soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, ca nefondată. A arătat reclamantul că, în mod greşit, instanţa de fond a limitat aplicarea în cauză a Legii nr. 317/2004 doar la prevederile art. 47 alin. (1) lit. b), aplicând în completare prevederile legii generale a contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004 şi cele ale O.G. nr. 27/2002. Or, înlăturând de la aplicare legea specială, instanţa de fond a încălcat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia norma specială se aplică cu prioritate faţă de norma generală.

O altă critică formulată de reclamant priveşte împrejurarea că dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 au fost declarate neconstituţionale prin decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2014, în ceea ce priveşte sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă". A apreciat recurentul că neconstituţionalitatea afectează întregul text al art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, nu doar sintagma anterior indicată şi, întrucât textul de lege nu a fost modificat de Parlament în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, orice rezoluţie de clasare emisă de intimata-pârâtă după data de 30 august 214 este nelegală.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că acţiunea sa este una în constatare, întrucât o acţiune în realizare este posibilă doar în condiţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004. Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu respectă dispoziţiile Legii nr. 317/2004 cu privire la soluţionarea petiţiilor şi, astfel, blochează accesul petiţionarilor la justiţie, făcând imposibilă promovarea unei acţiuni în realizare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 04 iulie 2017, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, intimata-pârâtă a susţinut că recursul nu se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 7 C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, intimata-pârâtă a susţinut că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

5. Răspunsul la întâmpinare

La data de 19 iulie 2017, recurentul-reclamant a înregistrat la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, în cuprinsul căruia a susţinut că întâmpinarea nu răspunde, concret, criticilor formulate prin motivele de recurs, pe care a înţeles să le reitereze.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că, faţă de criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., întrucât motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Totodată, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a expus critici circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar din verificarea considerentelor sentinţei recurate, în raport de actele procesuale ale părţilor (cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, răspunsul la întâmpinare), nu au fost decelate motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Totodată, hotărârea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se sprijină.

În ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la încălcarea autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte constată că reclamantul nu a expus critici circumscrise acestui motiv de nelegalitate, respectiv nu a făcut trimitere la o hotărâre judecătorească anterioară, având acelaşi obiect şi cauză, pronunţată între aceleaşi părţi, prin care să fi fost dezlegate aspectele litigioase din prezenta speţă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 430 şi următoarele din C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte va examina recursul dedus judecăţii prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate de reclamant fiind circumscrise acestui caz de casare.

Criticile referitoare la aplicarea prioritară a dispoziţiilor legii generale în defavoarea legii speciale vor fi respinse, ca nefondate.

Din cuprinsul sentinţei recurate, rezultă că instanţa de fond a avut în vedere, primordial, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004, inclusiv din perspectiva efectelor produse de decizia Curţii Constituţionale nr. 397/2014, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea parţială a art. 47 alin. (1) lit. b), iar în subsidiar, în completarea legii speciale, a avut în vedere prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi cele ale O.G. nr. 27/2002 privind activitatea de soluţionare a petiţiilor.

Mai exact, pretinsul refuz nejustificat de soluţionare a unei sesizări, invocat de către reclamant, a fost analizat de instanţa de fond prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 317/2004, care stabilesc atribuţiile şi reglementează activitatea intimatei-pârâte de verificare a posibilelor cazuri de abatere disciplinară săvârşite de magistraţi. Este de necontestat împrejurarea că au fost avute în vedere de către prima instanţă şi dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care definesc refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri şi dreptul persoanei vătămate prin acest refuz de a se adresa instanţei de contencios administrativ, precum şi prevederile art. 10 din O.G. nr. 27/2002, referitoare la posibilitatea clasării petiţiilor succesive, cu acelaşi conţinut, însă Înalta Curte constată că aceste norme generale au fost aplicate fără a fi încălcat principiul priorităţii normei speciale în raport de norma generală.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate şi criticile referitoare la întinderea efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 397/2014 asupra conţinutului art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004. Din lecturarea atât a dispozitivului, cât şi a considerentelor deciziei forului constituţional, reiese cu claritate că aspectul de neconstituţionalitate a privit doar sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă", iar nu textul de lege în integralitate, astfel încât atribuţia legală a Inspecţiei Judiciare de emitere a rezoluţiilor de clasare a fost menţinută.

În fine, argumentul recurentului-reclamant privind admisibilitatea prezentei acţiuni, formulată ca o acţiune în constatare, este nerelevant faţă de soluţia pronunţată în fond. Aceste argumente constituie, în realitate, un răspuns la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară în faţa instanţei de fond, însă excepţia a fost respinsă prin sentinţa recurată, iar părţile nu au contestat această soluţie, respectiv pârâta Inspecţia Judiciară nu a declarat recurs, iar reclamantul a apreciat, în cadrul cererii de recurs, că soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii este corectă.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că prima instanţă a concluzionat în mod corect că, în speţă, nu s-a dovedit existenţa unui refuz nejustificat al pârâtei de a soluţiona o nouă sesizare formulată de reclamant, iar motivele de nelegalitate formulate prin recurs nu sunt de natură a infirma această soluţie. Petiţia reclamantului nu întruneşte condiţia noutăţii, ci reprezintă o reluare a aspectelor invocate printr-o primă petiţie, care a fost deja soluţionată de pârâtă, astfel încât, în sarcina intimatei-pârâte nu există o obligaţie legală de a răspunde unei sesizări ulterioare, cu un conţinut identic.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 947 din 17 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.