Prisoner's suspension bid for court regulation ultra vires rejected for unproven imminent damage

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 31.01.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat instanţei, în baza art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, anularea în parte a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Î.C.C.J., republicat în Monitorul Oficial nr. 1076/30.11.2005, respectiv anularea art. 32 din Regulament precum şi suspendarea, în baza art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispoziţiilor art. 32 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 52 din 18 februarie 2019 Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 32 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 52 din 18 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A..

În motivarea recursului se arată că prin sentinţa atacată instanţa a respins cererea de suspendare considerând că nu sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Această concluzie a instanţei este neîntemeiată raportat la cele arătate în acţiune privind aparenta nelegalitate a dispoziţiilor criticate.

Recurentul-reclamant arată că, actul administrativ atacat a adăugat la lege, atribuind competenţe Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un domeniu care nu poate fi reglementat decât prin lege.

Mai arată că argumentele instanţei cu privire la prezumţia de legalitate a actului administrativ sunt generale şi fără legătură cu cauza.

Recurentul-reclamant arată că prin O.U.G. nr. 7/2019 s-a prevăzut în mod expres ca prin hotărâri ale Colegiului de conducere nu se poate adăuga la lege, în situaţia în care legea nu prevede.

În ce priveşte lipsa unui prejudiciu material viitor şi previzibil, recurentul arată că a fost condamnat la închisoare de un complet de trei judecători, pe care îl consideră constituit nelegal. Simplu fapt că se află în executarea acelei pedepse pronunţată de un complet nelegal constituit, reprezintă un prejudiciu imposibil de reparat sau greu de reparat.

Recurentul-reclamant consideră că aceste aspecte nu au fost analizate de către instanţă, astfel că hotărârea acesteia este netemeinică şi nelegală.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul principal al cererii de chemare în judecată cu care reclamantul A. a sesizat instanţa îl constituie solicitarea de anulare a dispoziţiilor art. 32 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Instanţa de fond a făcut analiza condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, constatând în mod legal şi temeinic, în speţa de faţă, lipsa unor argumente aparent valabile referitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat şi nici existenţa unei pagube iminente.

Referitor la condiţiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, Curtea reţine că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin caz bine justificat se înţelege - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş), prin pagubă iminentă se înţelege-prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Cele două condiţii de fond trebuiesc îndeplinite cumulativ.

Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii, atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a deciziei contestate, fiind echitabil ca aceasta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, fără a se recunoaşte, totuşi, eficacitatea necesară acţiunii administrative. De asemenea, a reţinut că autorităţile administrative acţionează în numeroase domenii şi că activităţile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertăţile şi interesele persoanelor. În plus, Recomandarea mai sus citată a arătat că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.

În situaţia în care un act administrativ este contestat înaintea unei autorităţi jurisdicţionale, iar aceasta nu s-a pronunţat cu privire la legalitatea sa, reclamantul are posibilitatea de a cere aceleiaşi autorităţi jurisdicţionale sau unei alte autorităţi jurisdicţionale competente să decidă măsuri de protecţie provizorie în legătură cu actul administrativ. Autoritatea jurisdicţională chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat şi în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ."

Protecţia provizorie a drepturilor şi intereselor persoanelor private este reiterată şi de Recomandarea nr. (2003)16 din 9 septembrie 2003 a Comitetului Miniştrilor către Statele membre cu privire la executarea deciziilor administrative şi jurisdicţionale în domeniul dreptului administrativ, astfel:

"Când legea nu prevede că introducerea unei contestaţii împotriva unei decizii determină suspendarea automată a punerii sale în aplicare, persoanele private trebuie să aibă posibilitatea de a cere unei autorităţi administrative sau jurisdicţionale să suspende aplicarea deciziei contestate, pentru a asigura protecţia drepturilor şi intereselor lor."

Jurisprudenţa europeană a statuat cu valoare de principiu în sensul că suspendarea executării poate fi încuviinţată, daca s-a stabilit şi că: a. judecătorul efectuează o evaluare comparativă a intereselor părţilor ("balance of interests"), în sensul că în cadrul examinării cererii de suspendare a executării unei decizii este necesar şi ca instanţa de contencios sa analizeze în mod comparativ riscurile inerente fiecărei soluţii posibile; b. acordarea suspendării este justificată la prima vedere în fapt şi în drept (fumus boni iuris), în sensul că motivele şi argumentele reclamantului din cadrul acţiunii în anulare par a fi de natură serioasă la o examinare "prima facie".

Ca urmare a celor anterior arătate, cu referire la existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004, cercetând "aparenţa de legalitate" a actelor ce formează obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, întrucât ar excede obiectului cererii, se constată că nu există un caz bine justificat, întrucât toate argumentele prezentate de reclamant sunt veritabile critici de nelegalitate ale actelor administrative care nu pot fi examinate în cadrul acestei proceduri sumare, fără administrarea de probe şi fără antamarea fondului cauzei.

Totodată, legalitatea prevederilor art. 32 din Regulament nu poate fi apreciată prin prisma dispoziţiilor O.U.G. nr. . 7/2019, astfel cum solicită recurentul prin motivele de recurs, cu vădita ignorare a principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi prevăzut la nivel infraconstituţional, de art. 6 din C. civ., potrivit căruia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, nu şi situaţiilor anterioare acestei date. Or, dispoziţiile regulamentare a căror suspendare o solicită recurentul reclamant au fost adoptate cu respectarea cadrului legal existent la data emiterii lor, fiind edictate în executarea normelor legale primare, generale care reglementează organizarea judiciară

Cum, în cauză, instanţa de fond nu a identificat împrejurări vădite de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, care se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, veridicitate şi autenticitate, motivele de recurs formulate pe acest aspect sunt neîntemeiate.

Recurentul-reclamant nu a reuşit să justifice prejudiciul material viitor şi previzibil pe care riscă să îl sufere, nedovedind în mod concret încălcarea dreptului său la un proces echitabil din perspectiva garanţiilor prescrise de art. 6 din Convenţia Europeană.

Susţinerile recurentului referitor la judecarea căii extraordinare de atac formulate împotriva deciziei penale nr. 223/2017 pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de către un complet nelegal constituit nu reprezintă critici de nelegalitate vădită, componenţa completurilor de 3 judecători fiind aprobată prin hotărâre a Colegiului de conducere. Prin urmare, judecata contestaţiei în anulare declarate împotriva hotărârii penale nu se circumscrie definiţiei pagubei iminente reglementate de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Aprecierea cumulativă a îndeplinirii celor două condiţii trebuie să se facă în concordanţă cu caracterul de măsură de protecţie provizorie pe care-l are suspendarea executării actului administrativ, or din acest punct de vedere, nu se poate face o analiză separată a condiţiei cazului temeinic justificat fără să se aibă în vedere şi prejudiciul cauzat reclamantului prin punerea în executare a actului administrativ.

În ceea ce priveşte existenţa condiţiei referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin "pagubă iminentă" se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant invocă o prezumtivă stare de fapt privitoare la împrejurările că se găseşte în executarea unei pedepse, respectiv că dreptul său la judecarea căilor extraordinare de atac ar putea fi afectat urmare a prevederii legale atacate, fără însă a proba în concret aceste împrejurări şi, mai ales, fără a indica şi, pe cale de consecinţă, a proba care este prejudiciul material viitor şi previzibil ce urmează a fi suferit de acesta urmare a menţinerii efectelor articolului art. 32 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie atacat în prezenta cauză.

Or, după cum s-a arătat mai sus, legiuitorul a reglementat explicit necesitatea dovedirii unei pagube de natură materială viitoare şi previzibilă, care să fie greu sau imposibil de reparat, o astfel de dovadă nefiind realizată în cauză, deşi, potrivit art. 249 din C. proc. civ., reclamantului îi revenea o astfel de obligaţie.

Analizând această cerinţă, Înalta Curte apreciază că în mod legal şi temeinic prima instanţă a reţinut că nu este îndeplinită în cauză, paguba iminentă presupunând o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins cererea de suspendare reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496, alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinţei nr. 52 din 18 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2019.