Territorial competence in administrative labor disputes: Jurisdiction at the individual employee's domicile when a trade union acts as representative

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 23.09.2019 sub nr. x/2019 reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, în numele şi pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM. NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY. ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG. şi HHHH. au chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 284/2010 în perioada cât aceasta a fost în vigoare, în sensul acordării şi plăţii către reclamanţi a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a tuturor celorlalte drepturi salariale la care aveau dreptul în perioada de aplicare a legii; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a compensaţiei de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcţie, începând cu 11.03.2016 până la aplicarea acestui element salarial conform Legii nr. 153/2017;

- obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în sensul acordării şi plăţii către reclamanţi a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a tuturor celorlalte drepturi salariale la care au dreptul conform acesteia; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a compensaţiei de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcţie, începând cu 01.07.01.2017; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a majorării salariului de funcţie cu 7,5%, conform art. 19 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a majorării salariului de funcţie cu 12,5%, conform art. 23 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017;

- obligarea pârâtei la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în mod special a art. 7 alin. (1) lit. b) raportat la art. 1. din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 1450 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/29 noiembrie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sensul garantării/plăţii unui salariu de funcţie, fără adaosuri - sporuri, indemnizaţii, compensaţii ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară în sumă de 1900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/07.12.2018, în sensul garantării/plăţii unui salariu de funcţie, fără adaosuri - sporuri, indemnizaţii, compensaţii ori alte tipuri de majorări salariale -la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară în sumă de 2080 RON şi 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1450 RON pentru perioada 01.02.2017-31.12.2017; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1900 RON pentru perioada 01.01.2018-31.12.2018; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 2080 RON şi 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare.

- obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale dintre salariile efectiv încasate şi salariilor cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflaţiei, împreună cu dobânzile legale aferente.

În motivarea acţiunii se arată că, în fapt, reclamanţii - membri de sindicat sunt funcţionari publici cu statut special - poliţişti - care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03.12.2019 instanţa a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată cu privire la mai mulţi dintre reclamanţi, printre care şi reclamantul OO., dispunând formarea unui nou dosar cu privire la acesta, care urma să fie repartizat aceluiaşi complet.

Noul dosar a fost înregistrat la data de 12.12.2019 sub nr. x/2019, fiind repartizat completului C6 CAF (0) pentru respectarea principiului continuităţii.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 79 din data de 14.01.2020 Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I., în numele şi pentru OO., cu domiciliul în municipiul Drobeta-Turnu Severin, B-dul x, nr. 21,judeţul Mehedinţi în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, reţinând, în esenţă, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce devin aplicabile şi atunci când reclamantul nu exercită acţiunea în contencios administrativ personal, ci prin intermediul unui reprezentant, conform art. 80 C. proc. civ.

A reţinut Tribunalul Caraş -Severin că Sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acţioneazăp potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca şi mandatar în numele reclamanţilor.

A mai reţinut instanţa în urma disjungerii cererii privind pe reclamantul OO. - funcţionar public cu stat special, că acesta are domiciliul în municipiul Drobeta-Turnu Severin, B-dul x, nr. 21,judeţul Mehedinţi iar Sindicatul, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, a învestit instanţa de contencios cu o acţiune având ca obiect drepturi salariale.

Ca urmare a declinării competenţei, dosarul a fost înregistrat la data de 20.02.2020 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi nr. 2553/115/2019.

Hotărârea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 103/2020 din data de 29 mai 2020 Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis la rându-i excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Tribunalului Caraş -Severin competenţa de soluţionare a cauzei.

Pentru a pronunţa această soluâţie Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă că, pe deoparte a operat o prorogare legală de competenţă în baza art. 123 alin. (3) C. proc. civ., iar pe de altă parte această instanţă a lăsat să treacă momentul limită în care ar fi putut invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

A reţinut Tribunalul Mehedinţi că efectul neinvocării excepţiei necompetenţei cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza. În concret (la termenul din .03.12.2019), Tribunalul Caraş-Severin era dator să invoce excepţia necompetenţei teritoriale sau eventual să acorde un termen pentru lămuriri suplimentare, în condiţiile articolului 131 alin. (2) din C. proc. civ.

Având în vedere că nu a procedat în acest fel, necompetenţa se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului, invocând în acest sens Decizia nr. 31/2019 pronunţată de completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul din prezenta cauză are calitatea de funcţionar public (cu statut special - poliţist) şi, dat fiind că prezenta acţiune în contencios administrativ are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită de art. 109 din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, respectiv 23.09.2019.

În conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Dispoziţiile legale menţionate nu stabilesc însă care este instanţa competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluţioneze litigiul din punct de vedere teritorial, Tribunalul Caraş Severin declarându-se necompetent prin raportare la domiciliul reclamantului persoană fizică, în condiţiile în care a apreciat că Sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acţionează ca şi mandatar, în numele reclamantului, în timp ce Tribunalul Mehedinţi s-a declarat necompetent prin raportare la momentul la care Tribunalul Caraş-Severin a înţeles să invoce excepţia necomptenţei teritoriale, adică ulterior primului termen de judecată definit de art. 131 C. proc. civ. şi prin raportare la prorogarea legală de competenţă prevăzută de art. 123 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iulie 2018.

Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 10, introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018, "(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

În art. 37 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane" se prevede că în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări şi de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi, care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

În condiţiile în care o reglementare a fost adoptată de legiuitor cu un scop clar şi precis, efectele acesteia nu pot fi extinse la alte situaţii, mai ales când pentru aceste "alte situaţii" există dispoziţii legale exprese.

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privinţa determinării instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În cauză, raportat şi la data înregistrării cererii de chemare în judecată - 23.09.2019 - şi la faptul că prezenta acţiune a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, în " numele şi pentru membrii de sindicat", adică în calitate de reprezentant al membrilor săi, reţine Înalta Curte că, în prezenta cauză, Sindicatul nu a acţionat în calitate de reclamant, ci în calitate de reprezentant al membrilor săi, astfel încât sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018.

Textul de lege menţionat instituie o competenţa teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului.

În cauza de faţă, în condiţiile în care, prin acţiunea pendinte se urmăreşte plata unor drepturi băneşti în favoarea membrilor de sindicat, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, iar calitatea de reclamant revine membrilor de sindicat, deoarece aceştia sunt titularii dreptului pretins, interesul promovării acţiunii aparţinând tot acestora.

Dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, în condiţiile în care, anterior modificării aduse prin Legea nr. 212/2018, articolul 10 din Legea nr. 554/2004 nu făcea distincţie după cum acţiunea era introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat.

Deci, actualul text legal, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată - 23.09.2019 - instituie o competenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, referindu-se expres şi la situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public.

Astfel cum se poate observa atât din copia cărţii de identitate a reclamantului din prezenta cauză - OO. - ataşată la dosarul Tribunalului Caraş Severin, cât şi din Tabelul anexat cererii de chemare în judecată (fila x) şi din Împuternicirea dată Sindicatului (fila x) - domiciliul legal al reclamantului se află în Drobeta Turnu Severin, b-dul x nr. 21, judeţ Mehedinţi, acesta împuternicind Sindicatul să-l reprezinte şi să acţioneze în numele său. Se constată astfel că, în cauză, sindicatul are calitatea de reprezentant şi nu de reclamant.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că Sindicatul are calitatea de reprezentant şi nu de reclamant, iar domiciliul reclamantului este situat în judeţul Mehedinţi, constată Înalta Curte că Tribunalului Mehedinţi îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 123 alin. (3) C. proc. civ., invocate de Tribunalul Mehedinţi, Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile, având în vedere, pe de o parte, că Tribunalul Mehedinţi a fost învestit doar cu soluţionarea cererii formulate de reclamantul OO., după disjungerea de cererea celorlalţi reclamanţi, această instanţă, Tribunalul Mehedinţi neavând competenţa de a efectua un control de legalitate şi temeinicie al soluţiei de disjungere pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin prin încheierea din 03.12.2019, în dosarul nr. x/2019 şi, pe de altă parte, articolul 123 noul C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legala (în temeiul legii) a competenţei, în sensul că instanţa competentă a soluţiona o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială ori terito-

- rială, situaţie neregăsită în prezenta cauză, în condiţiile în care disjungerea s-a dispus în raport de domiciliul reclamanţilor şi nu de natura cererilor (ca şi când ar fi existat şi cereri accesorii/adiţionale/incidentale).

În ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. de către Tribunalul Caraş Severin, relativ la momentul la care această instanţă şi-a verificat competenţa, Înalta Curte constată că acestea au fost respectate, primul termen de judecată " la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii", în dosarul de faţă, nr. x/2019, ce-l vizează doar pe reclamantul OO., a fost termenul din 14.01.2020, când instanţa a procedat în consecinţă, în sensul că şi-a verificat competenţa şi a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale.

Înalta Curte, contrar celor reţinute de Tribunalul Mehedinţi, nu poate califica termenul din 03 decembrie 2019, ca şi " primul termen la care părţile sunt legal citate", în condiţiile în care acel termen a fost acordat într-un alt dosar (dosarul nr. x/2019), părţile fiind, de asemenea, diferite. Acesta este şi considerentul pentru care Decizia nr. 31/2019 pronunţată de completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, invocată de instanţa mai sus menţionată, nu este incidentă în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii formulate de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul MAI în numele şi pentru reclamantul OO., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce reglementează competenţa exclusivă a instanţei de la domiciliul reclamantului, Sindicatul, al cărui membru este reclamantul, având doar calitatea de reprezentant al acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cererii formulate de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul MAI în numele şi pentru reclamantul OO., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2020.