Negative competence conflict resolved: labor rights suits over judicial salaries assigned to Mureș Tribunal.

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 octombrie 2019, pe rolul Tribunalului Mureş, secţia Civilă, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău şi Tribunalul Neamţ, ca prin hotărâre judecătorească:

- să fie obligaţi pârâţii la reîncadrarea reclamanţilor, la recalcularea indemnizaţiei brute lunare şi a celorlalte drepturi aferente, începând cu data de 09 aprilie 2015 şi până la 30 noiembrie 2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 440,154 RON, iar începând cu data de 1 decembrie 2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,169 RON;

- să fie obligaţi pârâţii la repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare;

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Tribunalului Mureş -, secţia Civilă

Prin sentinţa nr. 131/2020 din data de 24.02.2020 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia necompetenţei sale materiale şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Mureş a reţinut în esenţă că salarizarea personalului din justiţie se face pe baza unor ordine/decizii de salarizare pe care trebuie să le emită în prealabil unul dintre ordonatorii de credite (în cazul din speţă fiind vorba despre ministrul justiţiei). Totodată, în cazul în care angajatul este nemulţumit de modalitate de calcul a salariului care rezultă din ordin, are posibilitatea să conteste actul administrativ, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) din textul de lege citat. În speţă, reclamanţii invocă faptul că încadrarea lor nu este corectă, solicitând încadrarea prin raportare la un alt coeficient, criticând practic ordonatorul de credite pentru refuzul de a emite un ordin de salarizare, în conformitate cu textele legale incidente. Apreciem că din raţiuni de simetrie juridică, acţiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui să aibă acelaşi regim juridic ca şi acţiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis şi care este considerat ilegal. Prin urmare, sunt aplicabile şi în această pricină dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, întrucât aceste prevederi sunt speciale în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a salariilor pentru personalul din justiţie.

În acest context, reţinând că reclamanţii sunt judecători, făcând aplicarea art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, a concluzionat Tribunalul Mureş că în speţă competenţa materială de soluţionare a pricinii aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru aceste considerente a fost admisă excepţia necompetenţei sale materiale şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

După declinare, dosarul a fost înregistrat la data de 02.06.2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi număr - 2044/102/2019.

Prin sentinţa nr. 527 pronunţată la data de 01 iulie 2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materială, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în esenţă că, în cauza de faţă, reclamanţii nu contestă un act administrativ tipic (ordinul ministrului justiţiei de stabilire a drepturilor salariale) şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă că aceştia au adresat ordonatorilor de credite pârâţi o cerere de acordare a majorării solicitate iar aceştia au respins-o sau nu au soluţionat-o.

În aceste condiţii, litigiul de faţă nu are natura unuia de contencios administrativ.

Acestea fiind stabilite, Curtea constată că instanţa competentă material a soluţiona litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Astfel, Curtea a apreciat că raportul juridic pe care se grefează petitul acţiunii (plata unor despăgubiri derivând din drepturi salariale) este un raport juridic de muncă sui generis.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut ca fiind incidentă în cauză şi Decizia ÎCCJ nr. 46/15 decembrie 2008, dată în interesul legii.

În consecinţă, a apreciat Curtea de Apel Bucureşti că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Mureş.

Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă, pentru considerentele ce urmează:

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanţii, judecători în cadrul Tribunalului Bacău, Judecătoriei Bacău şi Judecătoriei Roman, au solicitat în esenţă obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale primite şi cele cuvenite, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 440,154 RON, iar începând cu data de 1 decembrie 2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,169 RON, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, completată şi modificată prin Legea nr. 71/2015, în vigoare din 9.04.2015 şi ale Legii nr. 293/2015, fiind invocate şi dispoziţiile art. 272 din Codul Muncii.

Înalta Curte constată că reclamanţii nu solicită anularea unui act administrativ tipic (de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 284/2010) şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (…)" şi nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare şi nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Înalta Curte, în acord cu Curtea de Apel Bucureşti, constată că legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

În raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamanţi, având în vedere considerentele Deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/2016 (de soluţionare a unui recurs în interesul legii) şi nr. 23/2015 (pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), dar şi împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecăţii este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competenţa materială va fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

În aceste condiţii, competent să soluţioneze acţiunea reclamanţilor este tribunalul - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar reclamanţii, dând eficienţă dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. au ales să învestească Tribunalul Mureş, instanţă aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei în a cărei circumscripţii se află instanţele la care îşi desfăşoară activitatea.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii B., H., D., G., F., J., I., E., A. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău şi Tribunalul Neamţ în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2020.