Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4354/2019 AI generated

Recalculation of judicial salary allowances upheld; appeals of public prosecutor's offices dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 4354/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of the defendant public prosecutor's offices, upholding the Court of Appeal's decision that ordered the Ministry of Public to issue a new salary order recalculating the plaintiff prosecutor’s classification allowance based on a sectoral reference value of 405 RON from April 9, 2015, and mandating the payment of the difference plus inflation index updates and legal interest. The dispute concerned an administrative challenge to the refusal to process a preliminary complaint against a salary order, where the appellant offices argued that applying the higher reference value retroactively violated the principle of non-retroactivity of the law, as the maximum salary level for identical job functions was legally permitted only from October 1, 2016. The Supreme Court rejected this argument, holding that under Emergency Ordinance No. 83/2014 and subsequent legislative clarifications, including Constitutional Court Decision No. 794/2016 which struck down provisions excluding rights recognized by judicial decisions from salary calculations, the sectoral reference value of 405 RON was a constant applicable from the entry into force of Law No. 71/2015, making the lower court’s ruling consistent with settled jurisprudence and the principle of equality.

Legislator headnote

AI generated

art. 31 alin. (1) din O.U.G nr. 57/2015, art. 31 din O.U.G nr. 57/2015, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ; Recalculation of judicial salary allowances upheld; appeals of public prosecutor's offices dismissed as unfounded: , Înalta Curte apreciază că aceste critici invocate de recurenţii pârâţi se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
salary recalculation judicial law value in dispute principle of equality emergency ordinance remuneration of defence counsel

Cited Legislation

AI generated
art. 31 alin. (1) din O.U.G nr. 57/2015
art. 31 alin. (1) din O.U.G nr. 57/2015, introdus prin art.
art. 31 din O.U.G nr. 57/2015
(1)2 al art. 31 din O.U.G nr. 57/2015 nu face altceva decât să expliciteze modalitatea de aplicare a dispoziţiilor alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În drept, Înalta Curte apreciază că aceste critici invocate de recurenţii pârâţi se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015
794/2016 a Curţii Constituţionale, prin care aceasta a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art.
art. 6 alin. (1) din C. civ
(2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din C. civ., care într-adevăr este aplicabil şi în raporturile de serviciu ce se derulează între reclamant şi pârâţi sunt neîntemeiate.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 17.03.2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona plângerea prealabilă formulată împotriva Ordinului 2536/22.12.2016 emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, a solicitat:

- Obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin de salarizare, în care indemnizaţia de încadrare să fie recalculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu 1.12.2015;

- Obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, la plata diferenţei între remuneraţia astfel calculată şi cea plătită reclamantului începând cu 09.04.2015; actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 137/F-CONT pronunţată la 29 iunie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

A obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită reclamantului ordin de salarizare în care indemnizaţia de încadrare brută lunară se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 9.04.2015, iar începând cu data de 1.12.2015 până la data de 1.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

A obligat pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov să plătească diferenţa dintre venitul astfel calculat şi cel efectiv încasat de la fiecare dintre aceşti pârâţi, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală.

3. Cererea de recurs şi motivele de recurs invocate

Împotriva sentinţei nr. 137/F-CONT pronunţată la 29 iunie 2017 au declarat recurs pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi rejudecând cauza să se respingă cererea reclamantului.

În critica sentinţei recurate, recurenţii pârâţi au susţinut că noul sistem de salarizare a personalului plătit din fonduri publice a fost stabilit prin Legea nr. 285/2010.

Ulterior aceasta lege a fost abrogată prin apariţia Legii cadru nr. 284/2010- privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, completată anual cu alte legi privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar şi reîncadrarea acestuia, pe fondul unor măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi stabilirii unor măsuri fiscal-bugetare: Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, O.U.G nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum a fost modificată şi completată ulterior prin O.U.G. nr. 20/2016.

În conformitate cu disp. art. 31 alin. (1) din O.U.G nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (1) din O.U.G nr. 20/2016:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Alin. (1)2 al art. 31 din O.U.G nr. 57/2015 nu face altceva decât să expliciteze modalitatea de aplicare a dispoziţiilor alin. (1) al art. 31 din acelaşi act normativ, respectiv modul de stabilire a nivelului maxim de salarizare.

În vederea unei interpretări unitare a dispoziţiilor în materie de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, prin care s-au adus clarificări cu privire la modalitatea de stabilire/identificare a nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care face referire art. 31.

Curtea Constituţională a admis prin decizia nr. 794/15.12.2016 excepţia de neconstituţionalitate în urma verificării constituţionalităţii dispoziţiilor O.U.G. nr. 43/2016, constatând că disp. art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, reţinându-se totodată că începând cu luna august 2016, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi/aceeaşi.

De asemenea s-a stabilit de către Curte că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale,

Luând în considerare decizia, în calitate de ordonator principal de credite în cadrul Ministerului Public, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis ordinul de salarizare prin care a acordat în favoarea procurorilor majorări de 2%, 5% şi 11% conform O.U.G. nr. 10/2007, începând cu data de 01.08.2016, fiind recunoscută la data de 01.10.2016, în favoarea tuturor procurorilor şi valoarea de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%.

Se constată astfel că modificările intervenite începând cu data de 01.10.2016, cu privire la valoarea de referinţă sectorială au fost adoptate în principal de adoptarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016.

Pe cale de consecinţă, întrucât valoarea de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% este aplicabilă doar începând cu 01.10.2016, considerăm că nu se poate proceda la acordarea aceleaşi valori (405 RON), retroactiv începând cu data de 09.04.2015, având în vedere inexistenţa în plată a unei indemnizaţii stabilite în raport de această valoare.

Pe cale de consecinţă, întrucât soluţia dispusă de instanţa de fond încalcă principiul neretroactivitaţii legii, drepturile pretinse fiind acordate de ordonatorul principal de credite începând cu 01.10.2016 când legiuitorul a permis, recurenţii apreciază că recursul este întemeiat. Totodată deoarece capătul principal de cerere este nefondat, recurenţii solicită respingerea şi cererilor accesorii privind acordarea dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie.

În drept, Înalta Curte apreciază că aceste critici invocate de recurenţii pârâţi se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat recurs şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fond să se respingă acţiunea ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a criticat sentinţa recurată pentru depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, apreciind că soluţia instanţei de fond este lipsită de temei legal, întemeindu-se pe dispoziţii legale adoptate ulterior datei de 09.04.2015 şi astfel este încălcat principiul neretroactivităţii legii.

A mai susţinut recurentul-pârât că un alt motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, îl reprezintă încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit cărora:,,(1) Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.

(3) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind necosntituţionale sunt suspendate de drept."

Recurentul Ministerul Public apreciază că instanţa de fond a extins în mod nelegal efectele decizie nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale la o perioadă anterioară pronunţării acestei decizii, în condiţiile în care Legea nr. 47/1992 nu prevede această posibilitate.

În drept se constată că intimatul-pârât Ministerul Public a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză s-a realizat raport asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs la data de 01.02.2018, iar prin încheierea din 24 aprilie 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părţi.

Ulterior au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 01 octombrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate de recurenţii-pârâţi, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de fond ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă va respinge recursurile formulate, pentru considerentele ce urmează.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin de salarizare, în care indemnizaţia de încadrare să fie recalculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, la care să se adauge majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu 1.12.2015. Prin aceeaşi cerere a mai solicitat obligarea pârâţilor şi la plata diferenţei între remuneraţia astfel calculată şi cea plătită reclamantului începând cu 09.04.2015, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a procedat la o analiză detaliată a stării de fapt şi a temeiurilor juridice în legătură cu modalitate de stabilire a salarizării procurorilor odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 83/2014.

Recurenţii-pârâţi prin critica sentinţei recurate au în vedere în esenţă, termenul la care se pot stabili drepturile salariale astfel cum au fost solicitate de intimatul-reclamant şi susţin că prin soluţia instanţei de fond se încalcă principiul neretroactivităţii legii.

În acord cu argumentele prezentate de instanţa de fond în considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că soluţia adoptată de această instanţă este temeinică şi legală.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) şi (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 aşa cum a fost modificată, s-a stabilit ca regulă că în anul 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, dar s-a prevăzut şi că, prin excepţie de la regulă, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, "salarizat la acelaşi nivel", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, "va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii". În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că, voinţa legiuitorului a fost ca, începând cu data de 09.04.2015, să fie înlăturate inechităţile dintre salariaţii care, deşi îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, primeau salarii diferite.

Înalta Curte apreciază că, în susţinerea soluţiei instanţei de fond prezintă relevanţă, atât evoluţia legislativă în materie, cât şi interpretările oferite de Înalta Curte ce Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională.

Aşadar, instanţa de fond a arătat că în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin Decizia nr. 23/2016 a stabilit că "sintagma salarizat la acelaşi nivel are în vedere personalul (…) din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Aceasta a mai arătat că, în anul 2016, legiuitorul a continuat eforturile de înlăturare a inechităţilor din salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi prin O.U.G. nr. 43/2016, la art. 1 s-a stabilit într-un mod mai exact regula conform căreia, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2015, iar la art. 31 alin. (1) a stabilit excepţia de la regulă în sensul că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Sintagma "fiecare funcţie" s-a stabilit prin art. 31 alin. (11) că reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010, iar pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, s-a stabilit prin art. 31 alin. (12) că se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu excludea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Instanţa de fond a făcut referire şi la Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, prin care aceasta a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. În această interpretare, Curtea Constituţională a concluzionat că "personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Înalta Curte este aşadar în acord cu opinia instanţei de fond conform căreia până în anul 2016 inclusiv, pentru stabilirea nivelului maxim al salariului în plată, nu s-a făcut diferenţiere între drepturile stabilite prin act normativ şi cele recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Astfel în raport de prevederile indicate, dar şi a practicii judiciare, instanţa de fond a reţinut în mod corect că la nivelul autorităţii judecătoreşti şi familiei ocupaţionale "Justiţie", din anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, valoarea de referinţă sectorială care determină nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare în plată este de 405 RON, valoare care este o constantă. În acest context a reţinut instanţa că reclamantul este îndreptăţit să obţină calcularea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

Relevanţă în speţă, prezintă şi punctul de vedere exprimat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exprimat în şedinţa din 17.01.2017 conform căruia, " ... Plenul Consiliului Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familiale ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectorială fiind o constantă, astfel că, diferenţele de salarizare în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad, care se aplică valorii de referinţă sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015."

Cu privire la data la care se aplică această valoarea de referinţă sectorială, în mod corect a mai arătat instanţa de fond că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din 04.07.2017 a recomandat ordonatorilor de credite "aplicarea în mod unitar a unei valori de referinţă sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" începând cu data de 9 aprilie 2015 şi în cuantum de 405 RON +10%, începând cu data de 1 decembrie 2015, în raport cu specificul fiecărei instituţii."

Înalta Curte, având în vedere cele prezentate anterior, apreciază că toate criticile invocate de recurenţii-pârâţi privitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, astfel cum acesta este reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din C. civ., care într-adevăr este aplicabil şi în raporturile de serviciu ce se derulează între reclamant şi pârâţi sunt neîntemeiate. În susţinerea acestei opinii, Înalta Curte apreciază în acord cu soluţia instanţei de fond că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referinţă în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar ulterior recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a reiterat că practica instanţelor judecătoreşti este corectă.

2. Temeiul juridic al soluţiei adoptate

În consecinţă, nefiind constatate motive care să justifice reformarea sentinţei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune respingerea recursului, ca nefondat, reţinând legalitatea hotărârii atacate sub toate aspectele invocate, verdictul pronunţat în cauză respectând jurisprudenţa consolidată în materie a instanţei supreme.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov împotriva sentinţei nr. 137/F-CONT din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2019.