Insurance broker's action to annul FSA's refusal to approve executive director appointment dismissed as unfounded for failure to prove statutory management experience

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat:

- anularea răspunsului Autorităţii de Supraveghere Financiara înregistrat sub nr. x/09.12.2015;

- pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind aprobarea numirii domnului B. în funcţia de director executiv al societăţii A. S.R.L.;

- obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1564 pronunţată la 11 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii, invocate de pârâtă şi a respins ca neîntemeiată, acţiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

3. Cererea de recurs şi motivele de recurs invocate

Împotriva sentinţei civile nr. 1564 pronunţată la 11 mai 2016 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi rejudecând fondul să se admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat.

Recurenta-reclamantă, în raport de motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 a invederat că instanţa de fond nu a analizat în mod efectiv argumentele prezentate de ea şi totodată, pare că nu a observat întreaga documentaţie depusă în probatoriu de aceasta, prezentând premise contradictorii care au condus la concluzii eronate, sprijinite totodată pe o interpretare eronata a textelor de lege incidente.

În ansamblu, recurenta-reclamantă afirmă că instanţa de fond a preluat întregi pasaje din întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă ASF, reţinând în final că documentele depuse "nu probează îndeplinirea condiţiei privind experienţa necesară pentru ocuparea funcţiei de director executiv, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 lit. h) din Norma nr. 9/2015 - cel puţin 2 arii într-o funcţie de conducere operativă în domeniul asigurărilor", astfel încât a respins ca neîntemeiată acţiunea. Cu privire la acest motiv de casare, recurenta a mai precizat că instanţa de fond nu a analizat cu diligenţă probele propuse şi astfel aceasta s-a aflat într-o gravă eroare când a pronunţat soluţia de respingere.

În raport de motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consacră ipoteza încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, în speţa Norma 9/2015.

Sub acest aspect recurenta susţine că, în contextul în care Norma nr. 9/2015 prevede două categorii de documente ce vor fi depuse în vederea dovedirii experienţei de cel puţin 2 ani într-o funcţie de conducere operativă în domeniul asigurărilor, respectiv 4 ani într-o funcţie de conducere operativă în domeniul financiar-bancar, respectiv documente oficiale (contract de munca/de management, decizii/carte de munca, adeverinţe, extras Revisal etc.) şi curricullum vitae, documente depuse în susţinerea cererii, interpretarea dată de instanţă art. 2 lit. h) din Norma 9/2015 este greşită.

În contextul în care legislaţia actuală privind autorizarea brokerilor de asigurare nu conţine o definiţie a conducerii operative aşa cum este cazul legislaţiei privind autorizarea asigurătorilor/reasiguratorilor, dispoziţiile de mai sus trebuie interpretate in sensul in care pot produce efecte şi anume: conducătorul operativ în domeniul asigurărilor poate fi şi un director comercial cu atribuţii în sfera intermedierii în asigurări şi nu numai, dar care activează în această calitate în cadrul unei entităţi din domeniul asigurărilor.

Recurenta-reclamantă în critica sentinţei recurate aduce în discuţie şi modalitate de interpretare a normelor care vizează autorizarea persoanelor cu funcţii executive sau de conducere la nivelul societăţilor de asigurare. În acest sens, menţionează dispoziţiile Regulamentului ASF nr. 14/2015 din 17 decembrie 2015 privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de ASF, document care, deşi nu se aplică şi brokerilor de asigurări, indică totuşi modul de intepretare al ASF în materia autorizării persoanelor cu funcţii executive ale unui asigurator a cărui activitate are un nivel de sofisticare si complexitate superior celui unui intermediar în asigurări.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a depus întâmpinare la data de 11 octombrie 2016 prin care a invocat excepţia lipsei de interes arătând că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată au fost desemnaţi alte două persoane pentru preluarea funcţiei de conducător executiv, în final nominalizarea dlui. C. fiind acceptată.

Aşadar prin întâmpinare intimata a solicitat să se admită excepţia lipsei de interes în formularea recursului, iar în susbsidiar pe fondul recursului să se respingă ca neîntemeiat. solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat iniţial termen de judecată pe fond a recursului la data de 01 octombrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, analizând susţinerile părţilor privitoare la excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară apreciază că, instanţa de fond în mod corect a reţinut în considerentele sentinţei recurate că momentul procedural ales pentru invocarea acestei excepţii nu îi mai poate permite să se pronunţe asupra sa.

S-a reţinut că prin Decizia A.S.F. nr. 917/20.04.2016 s-a aprobat numirea d-lui C. în funcţia de director executiv a societăţii reclamante (în locul primei propuneri, respinse de ASF, respectiv a dlui. B.), astfel încât promovarea cererii de chemare în judecată nu ar mai justifica un interes actual pentru reclamanta. Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut în mod corect că această apărare nu mai poate fi luată în considerare, întrucât notele de şedinţă prin care a fost invocată excepţia lipsei de interes au fost depuse la dosar după închiderea dezbaterilor şi rămânerea în pronunţare, în caz contrar încălcându-se principul contradictorialităţii.

În aceste condiţii, chiar dacă în prezent situaţia de fapt care a condus la iniţierea acestui litigiu este rezolvată, conducerea executivă a recurentei reclamante fiind ocupată de o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. h) din Norma nr. 9/2015, instanţa de recurs va analiza doar motivele de casare dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs şi nu va trece la analiza efectivă a excepţiei lipsei de interes a cererii de chemare în judecată invocată prin întâmpinare.

Aşadar, pe fondul recursului, Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate de recurentul-pârât, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de fond ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă va respinge recursul formulat, pentru considerentele ce urmează.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

a) Înalta Curte, trecând la analiza motivelor de casare, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenta-reclamantă constată că acesta este neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă a susţinut în critica sentinţei recurate că instanţa de fond nu a analizat în mod efectiv argumentele prezentate de ea şi totodată, pare că nu a observat întreaga documentaţie depusă în probatoriu de aceasta, prezentând premise contradictorii care au condus la concluzii eronate, sprijinite totodată pe o interpretare eronata a textelor de lege incidente.

În temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În speţă, Înalta Curte, analizând raţionamentul juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate de prima instanţă, prin raportare la critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că nu pot fi identificate aspecte contradictorii, ori argumente străine de natura pricinii în considerentele sentinţei recurate, prima instanţă pronunţând o hotărâre care s-a raportat la argumentele prezentate de părţi şi la textele de lege aplicabile în materie.

b) În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, criticile reclamantului apar ca nefondate, instanţa de fond statuând corect asupra normelor de drept aplicabile, raportat la situaţie de fapt dedusă judecăţii.

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 2 lit. h) din Norma nr. 9/2015 privind autorizarea şi funcţionarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, pentru numirea în funcţia de conducător/director executiv, este necesară o experienţă de cel puţin 2 ani într-o funcţie de conducere în domeniul asigurărilor sau de cel puţin 4 ani într-o funcţie de conducere în domeniul financiar-bancar.

Instanţa de fond a făcut o analiza temeinică a probatoriului propus în cauză şi a constatat că la baza emiterii Adresei nr. x/09.12.2015 au existat probe pertinente din care au rezultat fără echivoc că, în ceea ce îl priveşte pe dl. B. nu sunt îndeplinite condiţiile de aprobare în funcţia de director executiv al A. S.R.L., în speţă din documentele depus nerezultând experienţa acestuia de cel puţin 2 ani într-o funcţie de conducere în domeniul asigurărilor sau de cel puţin 4 ani într-o funcţie de conducere în domeniul financiar.

Înalta Curte apreciază că în raport de probatoriul administrat în cauză şi prevederile art. 2 lit. h) din Norma nr. 9/2015, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică apreciind că refuzul de aprobare al ASF privind numirea în funcţia de director executiv al dlui. B. prin Adresa nr. x/09.12.2015 a fost unul justificat.

Înalta Curte apreciază că în ceea ce priveşte situaţia de fapt sub aspectul respectării normelor de legalitate pentru numirea în funcţiei de director executiv a unei persoane care să îndeplinească condiţiile cerute de art. 2 lit. h) din Norma nr. 9/2015 prezintă relevanţă şi procedura ulterioară adoptată de către recurenta-reclamantă prin nominalizarea a încă două persoane pentru ocuparea acestei funcţii, respectiv pe dl. D. prin Hotărârea Asociatului Unic nr. 850/26.02.2016 şi a dlui. C. prin Hotărârea Asociatului Unic nr. 860/29.02.2016, această ultimă nominalizare fiind şi aprobată de ASF prin Decizia nr. 917/20.04.2016.

2. Temeiul juridic al soluţiei adoptate

În consecinţă, nefiind constatate motive care să justifice reformarea sentinţei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune respingerea recursului, ca nefondat, reţinând legalitatea hotărârii atacate sub toate aspectele invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1564 din 11 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2019.