Competence of energy dispute commission over contractual penalty clauses in electricity supply contracts

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea formulată la data de 06.11.2015 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Energiei şi B. S.A., a solicitat instanţei de contencios administrativ ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:

- sa dispună anularea în totalitate a Hotărârii nr. 2/05.10.2015 a Comisiei de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piata de energie electrica, emisa de Autoritatea Naţionala de Reglementare in Domeniul Energiei sub nr. x/05.10.2015;

- sa constate competenta acestei Comisii de a se pronunţa asupra caracterului condiţional al plaţii de penalităţi in formularea Contractului nr. x/29.10.2014 incheiat intre reclamanta si B. S.A. si, in consecinţa, asupra nelegalitatii acestei clauze in baza prevederilor legislaţiei specifice pietei de energie;

- sa oblige parata sa se pronunţe asupra tuturor aspectelor ce au facut obiectul disputei deduse spre soluţionare prin Cererea de soluţionare a disputei nr. 390/08.09.2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1832 pronunţată la 31 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Energiei şi B. S.A., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs şi motivele de recurs invocate

Împotriva sentinţei civile nr. 1832 pronunţată la 31 mai 2016 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, apreciind că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă, în critica sentinţei recurate a afirmat că, susţinerile instanţei de fond conform cărora chestiunea legată de daunele prevăzute în Contract, nu intră în competenţa Comisiei deoarece nu se refera la elemente reglementate de normele speciale, ci intră sub imperiul dreptului comun, fiind în consecinţă aplicabile prevederile art. 4 lit. d) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei, sunt nelegale şi netemeinice, fiind rezultatul unei aplicări vădit eronate a normelor de drept material incidente.

Cu privire la acest aspect, recurenta arată că prevederile art. 62 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice prevede "dreptul clientului final de energie electrica de o schimba furnizorul in mod gratuit, conform unei proceduri aprobate prin ordin al ANRE".

În aplicarea acestor cerinţe legislative a fost emis Ordinul ANRE nr. 64/2014 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, care stipulează în art. 48, cu caracter imperativ, ca "în contractele de furnizare a energiei electrice este interzisa includerea unor clauze care ar putea sa împiedice realizarea schimbării furnizorului in termenul de 21 de zile."

Instanţa de fond nu a observat că clauza stipulată în Anexa A pct. 4 din Contract nu este supusă dreptului comun, respectiv art. 1270 din C. civ., ci însăşi reglementarilor speciale din domeniul energiei, fiind astfel in competenta Comisiei de a se pronunţa asupra legalităţii acesteia.

Recurenta susţine că instanţa de fond ar fi trebuit să observe că prin această clauză se aduce atingere dreptului cosumatorului final de a schimba furnizorul de energie electrică în mod gratuit şi se încalcă flagrant dispoziţiile Legii nr. 123/2012 menţionate anterior, întrucât stipularea plăţii unor penalităţi pentru lunile rămase până la împlinirea termenului de 24 luni echivalează în fapt cu o împiedicare a schimbării furnizorului de energie electrică în mod gratuit.

În raport de aceste aspecte, recurenta-reclamantă apreciază că contractul si clauza inserata în acesta privind condiţiile de denunţare anticipată nu pot fi asimilate excepţiilor prevăzute la art. 4 din Regulament.

Mai arată recurenta în critica sentinţei recurate că instanţa de fond nu a motivat în niciun mod de ce a considerat că această clauză penală s-ar încadra în rândul excepţiilor, în condiţiile în care ea face parte integranta din contract, iar Comisia avea competenţa şi obligaţia să se pronunţe asupra legalităţii acestuia.

Recurenta-reclamantă, prin cererea de recurs solicită să se constate contrar motivării instanţei de fond, că clauza contractuală care prevede atât un alt termen de denunţare a contractului cât şi condiţionarea încetării acestuia de plata unor penalităţi nu se supune libertăţii contractuale consacrate de art. 1270 C. civ., contractul în cauză fiind unul de adeziune, în care, conform art. 1175 din C. civ., clauzele sale esenţiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părţi, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a depus întâmpinare la data de 26 septembrie 2016 prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare la data de 11 octombrie 2016 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 01 octombrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatelor-pârâte invocate prin întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 09.07.2015, societatea A. S.R.L. a încheiat cu societatea C. S.R.L. Contractul de furnizare a energiei electrice nr. 747/09.07.2015 cu data intrării in vigoare 15.08.2015.

Pentru ca schimbarea furnizorului de energie electrica să devină efectivă, reclamanta a transmis la data de 17.07.2015 către societatea B. S.A. (in continuare « B. »), Notificarea privind incetarea Contractului de furnizare a energiei electrice nr. x, încheiat între recurenta-reclamantă şi societatea nominalizată mai sus, notificare căreia B. a refuzat să-i dea curs, intemeindu-se pe prevederile contractuale care stipuleaza că "In cazul in care una dintre parti doreste denunţarea anticipata, aceasta se face cu o notificare prealabila de 90 de zile si va plati suma de 350 RON pentru fiecare luna pentru care opereaza denunţarea contractului."

Urmare a solicitării recurentei-reclamante de reanalizare din partea B. a prevederilor contractuale prin prisma dispoziţiilor legale imperative în materie, B. a confirmat că îşi menţine punctul de vedere exprimat initial, respectiv denunţarea anticipată cu notificare prealabilă de 90 de zile şi plata de despăgubiri în cuantum de 350 RON pentru fiecare luna pentru care opereaza denunţarea.

Fata de aceasta situaţie, la data de 08.09.2015, reclamanta a înaintat către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Cererea de solutionare a disputei nr. 390/08.09.2015, prin care a solicitat ANRE ca în baza prevederilor Ordinului ANRE nr. 61/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea comisiei pentru solutionarea disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa de energie electrică şi gaze naturale, sa se pronunţe în disputa intervenită intre reclamanta şi B., cu ocazia derulării contractului de furnizare energie electrică în legătura cu legalitatea următoarei clauze contractuale: "Partile se obliga sa mentina contractul pe o perioada de 24 de luni de la data activarii furnizarii, renuntand la dreptul de denuntare anticipate a acestuia. In cazul in care una dintre părţi doreşte denunţarea anticipată, aceasta se va face cu o notificare prelabilă de 90 de zile şi va plăti suma de 350 de RON pentru fiecare lună pentru care operează denunţarea contractului."

Prin aceeaşi cerere, reclamanta a solicitat ca, în situaţia constatării nelegalităţii integrale a clauzei anterior amintite, ANRE să dispună obligarea B. să procedeze la încetarea contractului de furnizare energie electrică, cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv termenul de preaviz de 21 de zile şi fără plata penalităţilor în forma agreată contractual.

Prin Hotărârea nr. 2/05.10.2015, Comisia de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa de energie electrică, din cadrul ANRE, a admis în parte cererea societăţii A. S.R.L., în sensul constatării faptului că termenul legal privind denunţarea unilaterală în vederea schimbării furnizorului este de 21 de zile, procesul de schimbare al furnizorului realizându-se în mod gratuit.

În raport de această situaţie de fapt, recurenta-reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată prin care a apreciat că Hotararea nr. 2/05.10.2015 este nelegala şi aduce atingere dreptului reclamantei de a beneficia în mod efectiv şi eficient de dispozitiile Legii energiei electrice nr. 123/2012 care prevede la art. 62 alin. (1) lit. h), "dreptul clientului final de energie electrica de a schimba furnizorul in mod gratuit, conform unei proceduri aprobate prin ordin al ANRE".

Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs, în critica sentinţei recurate, recurenta-reclamantă reiterează această interpretare legislativă şi precizezază că în aplicarea cerinţei legislative enunţate mai sus a fost emis Ordinul ANRE nr. 64/2014 prin care se stipulează la art. 48 că "în contractele de furnizare a energiei electrice este interzisa includerea unor clauze care ar putea sa împiedice realizarea schimbării furnizorului în termenul de 21 de zile", considerente pentru care clauza stipulată în Anexa A pct. 4 din Contract nu este supusă normelor de drept comun, respectiv art. 1270 C. civ., ci reglementărilor speciale din domeniul energiei, fiind astfel în competenta Comisiei de a se pronunţa asupra legalităţii acesteia.

În mod corect, cu privire la această interpretare, instanţa de fond a arătat că potrivit art. 4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru soluţionarea disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa de energie electrică şi gaze naturale, mu intră sub incidenţa prevederilor acestui regulament: "a) plângerile împotriva operatorului de transport şi de sistem şi a operatorilor de distribuţie referitoare la obligaţiile ce le revin potrivit legii, precum şi divergenţele dintre operatorul de transport şi de sistem şi proprietarul reţelei de transport;

b) neînţelegerile precontractuale în sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale;

c) disputele asupra unor probleme ce nu fac obiectul reglementărilor în vigoare din sectorul energiei electrice şi termice produse în cogenerare şi din sectorul gazelor naturale;

d) disputele a căror rezolvare nu intră în competenţa autorităţii de reglementare, inclusiv aspecte legate de proprietate;

e) disputele privind accesul la reţelele din sectorul energiei electrice şi divergenţele privind accesul la sistemele din sectorul gazelor naturale;

f) plângerile împotriva titularilor de licenţe în domeniul energiei, ale căror obligaţii sunt cuantificate prin indicatori de calitate, stabiliţi prin standarde de performanţă a activităţii acestora."

Având în vedere că reclamanta a sesizat comisia specializată cu un diferend referitor la termenul de notificare pentru încetarea contractului încheiat cu B. S.A. şi la suma prevăzută în contractul de furnizare pentru fiecare lună pentru care operează denunţarea contractului înainte de termen, comisia în limitele competenţelor cu care aceasta este investită prin regulament s-a pronunţat doar în ceea ce priveşte termenul de denunţare unilaterală a contractului.

În ceea ce priveşte critica recurentei-reclamante conform căreia instanţa de fond a interpretat greşit clauza inserată la pct. 4 - Renunţarea la Contract, din anexa A - Condiţii economice la contractul de furnizare nu este supusă dreptului comun, Înalta Curte o apreciază ca fiind greşită. Instanţa de recurs este în acord cu interpretarea instanţei de fond şi apreciază că această clauză se supune principiul libertăţii contractuale, consacrat de art. 1270 din C. civ., iar în reglementările specifice nu există o clauză care să interzică sau să limiteze o astfel de clauză contractuală.

În concluzie, în mod corect instanţa de fond a reţinut că în raza de competenţă a Comisiei pentru soluţionarea disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa de energie electrică şi gaze naturale, nu intră interpretarea clauzelor contractuale privitoare la daunele prevăzute în contract, deoarece această clauză nu se referă la elemente reglementate de normele speciale.

În ceea ce priveşte stabilirea unei clauze penale pentru denunţarea contractului înainte de termen, instanţa de fond a reţinut în mod corect că această clauză se supune regimului de drept comun, în speţă fiind aplicabile prevederile art. 4 lit. d) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea comisiei pentru soluţionarea disputelor. Totodată Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond apreciază că reglementările speciale garantează beneficiarului dreptul de a schimba gratuit furnizorul, gratuitatea vizând doar scutirea de la plata unor taxe ori tarife de schimbare a furnizorului. Clauza instituită în Anexa A pct. 4 a contractului prin care se instituie obligativitatea la plata unei sume de 350 RON pentru fiecare lună pentru care operează denunţarea anticipată a contractului, nu are caracterul unor taxe sau tarife celor asociate schimbării de furnizor, ci are caracterul unei daune-interese compensatorii, supusă regimului instituit de dreptul comun.

2. Temeiul juridic al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1832 din 31 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2019.