Constitutional exception inadmissible in summary suspension proceedings under Art. 14 Law 554/2004 due to lack of causal link

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 13.02.2019, precizată ulterior, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Naţională Anticorupţie, B. - procuror-şef adjunct al DNA şi Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, a solicitat ca, în temeiul dispoziţiilor art. 8, 14, 15 şi 16 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării ordinului nr. 12 din 16.01.2019 emis de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care reclamantul fost revocat din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi a actului subsecvent, respectiv hotărârea nr. 45/17.01.2019, prin care Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori a dispus continuarea activităţii acestuia în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina (unitatea de parchet de la care acesta a provenit) începând cu data de 16.01.2019, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea acestuia.

În cadrul acestui litigiu, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale a României în raport de prevederile art. 132 alin. (1), art. 133 şi 134 din Constituţia României, pe de o parte, precum şi în raport de prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 şi 21 din Constituţia României, pe de altă parte.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 71 pronunţată la 19 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 304/2004, ca inadmisibilă.

Prin aceeaşi sentinţă a respins cererea având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 12/16.01.2019 emis de procurorul-şef al DNA, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Naţională Anticorupţie, B. şi Consiliul Superior al Magistraturii, secţia Pentru Procurori, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs şi motivele de recurs invocate

Împotriva sentinţei civile nr. 71 pronunţată la 19 martie 2019 a declarat recurs reclamantul A., în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 304/2004, ca inadmisibilă.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului prin desfiinţarea în parte a sentinţei recurate sub aspectul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmând a analiza cererea de recurs din perspectiva acestui motiv de casare.

Recurentul-reclamant a susţinut în critica sentinţei recurate că în speţă, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Recurentul susţine că prima condiţie pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată este neechivoc îndeplinită în cauză, în sensul că normele legale a căror neconstituţionalitate se solicită a se constata sunt în vigoare şi că acestea au legătură, respectiv de acestea depinde soluţionarea prezentei cauze.

Cea de-a doua condiţie de admisibilitate, cu caracter de fine de neprimire, este stabilită prin art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicata, şi priveşte neconstatarea neconstituţionalităţii printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Recurentul, cu referire la textele care fac obiectul excepţiei, susţine că acestea nu au făcut obiectul constatării neconstituţionalităţii, singura ipoteza în care, în raport de efectele erga omnes ale deciziei Curţii Constituţionale, soluţia profită ex nune tuturor subiecţilor de drept interesaţi, împrejurare în raport de care reiterarea incidentului constituţional identic este nejustificată şi, în consecinţă, statuat de legiuitor ca fiind un demers inadmisibil.

Recurentul-reclamant reiterează argumentele exprimate în primă instanţă, pe fondul excepţiei de neconstituţionalite, concluzionând că în raport de acestea cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, instanţa de fond pronunţând o hotărâre dată cu încălcarea normelor de drept material.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Public a depus întâmpinare la data de 27 mai 2019 prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare la data de 23 mai 2019 prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor intimaţilor-pârâţi invocate prin întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte reţine că în cadrul litigiului prin care recurentul-reclamant a solicitat suspendarea executării ordinului nr. 12 din 16.01.2019 emis de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care reclamantul fost revocat din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi a actului subsecvent, respectiv hotărârea nr. 45/17.01.2019, prin care Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori a dispus continuarea activităţii acestuia în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, acesta a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Reclamantul şi-a întemeiat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pe prevederile art. 132 alin. (1), art. 133 şi 134 din Constituţia României, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 şi 21 din Constituţia României.

Înalta Curte în acord cu soluţia instanţei de fond, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant în acest cadru procesual, nu are legătură cu soluţionarea cauzei şi astfel, una din condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 nu este îndeplinită.

În speţă, reclamantul a investit instanţa de fond cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Deşi actul administrativ a cărui suspendare a executare se solicită este întemeiat pe dispoziţiile asupra cărora, reclamantul solicită un control de constituţionalitate, totuşi cadrul procesual în care această cerere este formulată nu confirmă îndeplinirea condiţiei legăturii de cauzalitate dintre textele de lege faţă de care se cere controlul de constituţionalitea şi soluţionarea cererii de suspendare a executării ordinului nr. 12 din 16.01.2019 şi a hotărârii nr. 45/17.01.2019, până la pronunţarea instanţei de fond.

În mod corect a arătat instaţa de fond că, sintagma "legătură cu soluţionarea cauzei" cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi analizată decât prin raportare la condiţiile specifice reglementate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv din perspectiva analizei îndeplinirii în speţă a cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Procedura instituită de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 este o procedură sumară şi urmăreşte analiza cauzei din perspectiva îndeplinirii celor două condiţii enunţate mai sus, nefiind permisă prejudecarea fondului litigiului în cadrul unei proceduri în cadrul căreia pot fi dispuse numai masuri provizorii.

În temeiul acestui raţionament juridic, Înalta Curte este în acord cu instanţa de fond şi apreciază în acelaşi sens cu instanţa de fond că, o astfel de cerere de sesizare a Curţii Constituţionale se poate formula în cadrul acţiunii în anulare a actului administrativ contestat, unde instanţa investită cu o astfel de cerere are obligaţia să efectueze o cercetare detaliată a motivelor de nelegalitate a actului contestat invocate de partea interesată. Or, analiza în cadrul acestei proceduri sumare a aspectului conformităţii textului legal în temeiul căruia s-a emis actul administrativ a cărei suspendare a executării se solicită, cu dispoziţiile Constituţiei, presupune o analiză aprofundată a fondului litigiului, analiză nepermisă de textul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, Înalta Curte, în pronunţarea acestei soluţii are în vedere şi Decizia nr. 73 din 29 ianuarie 2019 a Curţii Constituţionale (cu referire la Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 a aceleiaşi instanţe de control constituţional) prin care această instanţă, sesizată cu analiza excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (8) din Legea, de către Curtea de Apel Bucureşti investită cu soluţionarea dosarului nr. x/2017 având ca obiect suspendarea unui ordin emis de un procuror şef DNA privind revocarea din funcţia de procuror DNA a unei persoane, Curtea a statuat că: "în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată"

Înalta Curte prin analogie, apreciază că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, unde o eventuală analiză şi ulterior admitere a excepţiei de neconstituţionalitate nu ar sluji cauzei în care a fost ridicată, deoarece această cauză priveşte o măsură provizorie până la controlul pe fond al legalităţii actelor adminstrative contestate.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, în speţă, nefiind întrunită condiţia referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor criticate ca fiind neconstituţionale.

2. Temeiul juridic al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant A., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 71 din 19 martie 2019 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2019.