Tax suspension: failure to prove decisive impact of criminal investigation on administrative outcome

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei de soluţionare nr. 252/30.09.2016, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de Societate şi înregistrată la DGAMC prin adresa nr. x AIF/15.07.2016 şi înregistrată la DGSC sub nr. A-SLP 1401/20.07.2016, obligarea DGSC la soluţionarea în fond a Contestaţiei fiscale în termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii, în temeiul art. 18, alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte anularea Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 8 din 8 ianuarie 2018, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a anulat Decizia nr. 252/03.09.2016 emisă de pârâta D.G.S.C, a obligat pe pârâta D.G.S.C. la soluţionarea pe fond a contestaţiei fiscale formulată de reclamantă şi a respins solicitarea de obligare a pârâtei să soluţioneze contestaţia în termen de 10 zile, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că sentinţa civilă recurată este în parte lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de fond reţine că, în raport de conţinutul actului de sesizare a organelor de cercetare penală, dar şi de cele rezultate din raportul de inspecţie fiscală, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 277 din Legea nr. 207/2015, în sensul că ANAF nu a justificat condiţia ca infracţiunea sesizată să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Un alt argument al instanţei de fond în susţinerea nelegalităţii deciziei de soluţionare este acela că până la data pronunţării soluţiei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a depus nicio dovadă a modului de finalizare a sesizării penale, însă arată că instanţa a făcut verificări în acest sens, din care a rezultat că dosarul se află încă în stadiul cercetărilor la DGPMB - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Instanţa de fond şi-a argumentat hotărârea pronunţată prin însuşirea în întregime a susţinerilor intimatei, fără a ţine cont de apărările formulate în acest sens şi fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

Totodată, organele de inspecţie fiscală au constatat că în perioada verificată A. S.R.L. a virat sume de bani în conturile personale ale medicilor şi farmaciştilor fără justificarea prestărilor de servicii.

De asemenea, organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea a înregistrat în contul de cheltuieli de reclamă, publicitate şi protocol, achiziţii de obiecte (aranjament floral, ceas de perete, obiecte medicale, etc) acordate gratuit medicilor şi farmaciştilor, protocol mese medici şi farmacişti, etc. pentru care a înregistrat şi dedus TVA.

Totodată, organele de inspecţie fiscală precizează că A. S.R.L. nu poate demonstra cu documente acordarea obiectelor, a meselor pentru prezentări evenimente, mese, întâlniri etc., unor persoane (medici şi farmacişti) şi mai mult acestea nu au fost confirmate de respectivele persoane.

În perioada verificată, A. S.R.L. a efectuat mai multe tipuri de sponsorizări ale unor evenimente medicale, congrese, conferinţe) de aceeaşi natură şi înregistrate diferit în conturile de cheltuieli.

În urma controlului, organele de inspecţie fiscală au suspiciunea că sumele de bani achitate de A. S.R.L. drept prestări de servicii societăţilor desemnate de asociaţii/fundaţii/societăţi medicale pentru organizarea evenimentelor, ajung în cele din urmă la asociaţiile/fundaţiile/societăţile medicale din aria terapeutică în care are loc evenimentul. De asemenea, prin încheierea în paralel a contractelor de sponsorizare cu medicii participanţi la evenimente pentru cazare, masă, transport şi plata acestora direct în conturile furnizorilor, se identifică şi avantajul acordat medicilor.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că A., prin reprezentant fiscal, livrează constant medicamente pe teritoriul României din depozitul B. S.R.L..

Organele de inspecţie fiscală au constatat că operaţiunile înscrise în facturile emise de A. S.R.L. către A. au fost încadrate din punct de vedere fiscal de către intimata ca fiind prestări de servicii cu TVA zero, deşi din analiza întregii activităţi desfăşurată de A. S.R.L., au fost identificate condiţiile de sediu fix al A. pe teritoriul României, fapt pentru care pentru operaţiunile înscrise în facturi reclamanta trebuia să colecteze TVA.

Totodată, organele de inspecţie fiscală au constatat că A. S.R.L. a acordat cu titlu gratuit, sub titulatura de mostre şi donaţii medicamente, considerând că sunt în scop de reclamă sau în scopuri legate de desfăşurarea activităţii economice.

Având în vedere cele constatate, organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Sesizarea penală nr. 1373 AIF/06.07.2016 împreună cu Procesul-verbal nr. x/08.04.2016 întocmit în temeiul art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, ale cărui constatări se regăsesc şi în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/23.05.2016 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/23.05.2016, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni.

Astfel, între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/23.05.2016 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/23.05.2016 şi existenţa elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Această interdependenţă constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate, se ridică problema realităţii operaţiunilor efectuate de societate prin înregistrarea în mod nejustificat lunar sold negativ al taxei pe valoarea adăugată, solicitând la rambursare sume necuvenite de TVA de la bugetul general consolidat.

Justa înţelegere a prevederilor legale invocate trimite la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţia laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

A proceda altfel, ar însemna să fi ignorat cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, în condiţiile în care organele de inspecţie fiscală au sesizat organele de cercetare penală în temeiul art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, constatându-se indiciile săvârşirii unor infracţiuni.

În susţinerea recursului sunt redate şi indicate texte de lege incidente pricinii, precum şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că atât excepţia nulităţii recursului cât şi recursul sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fond, Înalta Curte constată că din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/23.05.2016 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/23.05.2016 prin care s-a stabilit suplimentar taxă pe valoarea adăugată în sumă de 30.644.193 RON, s-a respins la rambursare taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.901.663 RON şi s-a stabilit suplimentar şi rămas de plată taxă pe valoarea adăugată în sumă de 28.742.530 RON pentru care s-au calculat dobânzi/majorări de întârziere în sumă de 9.671.904 RON şi penalităţi în sumă de 4.378.405 RON.

De asemenea, reclamanta a contestat şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/16.06.2016 şi procesul-verbal nr. x/08.04.2016.

Prin Decizia nr. 252 din 30.09.2016, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate de reclamanta A. S.R.L. cu menţiunea că soluţionarea contestaţiei va fi reluată la data la care motivul care a determinat suspendarea a încetat în condiţiile legii.

Pârâta a avut în vedere faptul că organele de inspecţie fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sesizarea penală nr. 1373/AIF/06.07.2016 împreună cu procesul-verbal nr. x/08.04.2016, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale unei infracţiuni. În drept, s-au invocat prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că, în raport de conţinutul actului de sesizare a organelor de cercetare penală, dar şi de cele rezultate din raportul de inspecţie fiscală, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 277 din Legea nr. 207/2015 potrivit căruia: "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a justificat condiţionalitatea ca infracţiunea sesizată organelor de cercetare penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Din analiza întregii situaţii de fapt, a temeiurilor juridice incidente în cauză şi a materialului probator pus la dispoziţia organelor fiscale, rezultă faptul că atât organul fiscal de inspecţie fiscală cât şi cel de soluţionare a contestaţiei fiscale au avut la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a clarifica situaţia fiscală a societăţii, problema supusă analizei are un caracter exclusiv fiscal şi nu există niciun indiciu sau vreo menţiune din partea organelor fiscale cu privirile la care ar fi pretinsele aspecte de natură penală pe care s-au fundamentat pentru a dispune suspendarea inspecţiei fiscale în această cauză.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 2.766,69 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs, către intimata A. SRL

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 8 din 08 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 2.766,69 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs, către intimata A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2019.