Tax liability for alleged fictitious grain transactions and personal liability of fiscal officers following annulment of assessment

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată şi, ulterior, precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin reprezentant legal - administrator special B. - a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, C., D., E. şi F., să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună:

- desfiinţarea Deciziei de impunere fiscala nr. x/24.06.2010 şi a RIF nr. x/22.06.2010, emise de către fostul DGFP Timiş - SAF - AJF-IFPJ 2, prin care s-au stabilit în sarcina societăţii obligaţii fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit, TVA şi accesorii în suma totală de 41.950.874 RON;

- obligarea pârâţilor la plata, în solidar, cu titlu de despăgubiri, a următoarelor sume:

a) diferenţa faţă de profitul mediu realizat de către S.C. A. S.R.L., în perioada 2007-2009 - 966.172 RON anual - comparativ cu profitul/pierderea înregistrate în perioada 2010-2016, din cauza măsurilor asigurătorii şi de executare întreprinse de organele ANAF Timiş în timpul controlului, precum şi faţă de profitul/pierderea realizata în perioada de insolvenţă - în total, suma de 6.763.204 RON;

b) penalităţi de întârziere, dobânzi şi majorări la profitul nerealizat, calculate conform prevederilor Codului de procedura fiscală şi C. civ.

c) daune morale în favoarea numitului B. în cuantum de 5.000.000 euro, pentru faptul că a fost prejudiciat de dividendele la care legea îi dădea dreptul dacă societăţii nu i-ar fi fost blocată activitatea şi nu ar fi intrat în insolvenţă, din cauza emiterii Deciziei de impunere fiscală nr. x/24.06.2010, precum şi pentru faptul că datorită situaţiei create, a fost obligat să divorţeze şi şi-a pierdut familia;

d) sumele de 46.500 RON respectiv 6.500 RON - plus accesorii la acestea calculate conform legii - ce reprezintă preţurile de evaluare a unui autoturism Mercedes Benz şi a unui autoturism marca x, care au fost vândute la licitaţie publică de către AFP Timiş la preturi mult mai mici;

e) cheltuielile de executare ocazionate de vânzarea bunurilor arătate mai sus;

f) suma de 848.356 RON, reprezentată de pierderile nete ale societăţii, în perioada 2010-2015, plus accesoriile aferente.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 48/2017 din 2 februarie 2017, a respins excepţia de necompetenţă materială în privinţa petitului 2 lit. d) şi e) al acţiunii introductive, invocată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, a admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată, înaintată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin reprezentant legal - administrator special B., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, C., D., E. şi F. şi, în consecinţă, a dispus anularea deciziei nr. 4103/358/03.12.2015 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, precum şi a deciziei de impunere nr. x/24.06.2010 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, respingând în rest acţiunea şi a obligat reclamanta la plata către pârâţii C., D. şi E., a sumei de 8158,50 RON cheltuieli de judecată, câte 2719,50 RON pentru fiecare dintre pârâţi.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamanţii S.C. A. S.R.L. şi B., cât şi pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara au declarat recurs.

1. Recursul declarat de B. şi reclamanta S.C. A. SRL

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, se arată că instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamantului S.C. A. S.R.L., dar a lăsat nesupusă dezbaterilor calitatea de reclamant în nume personal, pe care a declarat-o expres în partea CONSIDERAŢII PRELIMINARE - pag 3 lit. A) - în Cererea de chemare în judecată - şi a reiterat-o în răspunsul la întâmpinările pârâţilor.

Asftel, deşi a anulat ca netemeinice şi nelegale, atât Decizia nr. 430/24.06.2010, prin care inspecţia fiscală a stabilit în sarcina S.C. A. S.R.L. obligaţii bugetare suplimentare totale în sumă de 41.950.874 RON, cât şi Decizia nr. 4103/358/03.12.2015, prin care DGRFP Timişoara a respins contestaţia în procedura administrativă, instanţa de fond, în mod netemeinic şi nelegal, a respins în totalitate daunele solicitate şi, mai mult decât atât, a obligat la plata unor cheltuieli de judecată în sumă de 8.158,50 RON în favoarea funcţionarilor din cadrul DRGFP Timişoara - AJFP Timiş pe care i-a introdus în cauză, potrivit prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 .

În ceea ce priveşte despăgubirea pentru activele valorificate de pârâţi încă înainte de intrarea S.C. A. S.R.L. în insolvenţă, instanţa de fond a considerat că "aceste pretenţii exced cadrului procesual configurat de capătul principal de cerere ...şi trebuie valorificate de reclamantă în procedura de întoarcere a executării...".

În opinia recurenţilor, raţiunile pentru care instanţa de fond a respins acordarea daunelor pretinse - atât de către S.C. A. S.R.L. cât şi de către B. în nume personal - sunt lipsite de temei legal.

Anularea de către instanţele de judecată a actelor administrative contestate de reclamanţi face, automat, incidentă prezumţia de culpă a autorităţii emitente a actului anulat, prezumţie care are un caracter absolut şi care eliminp de plano, necesitatea probării suplimentare de către reclamanţi a vinovăţiei autorităţii sau a funcţionarilor care au întocmit actul anulat ca nelegal.

Faţă de faptul că instanţa de fond a ignorant cererea de administrare a probei cu expertiză financiară a pârâţilor funcţionari publici introduşi în cauză, precum şi declaraţia că nu ee opun expertizei în legătură cu prejudiciul arătat, demonstrează că procesul a fost grav viciat, prin neexercitarea de către prima instanţă a obligaţiilor elementare ce i-au revenit în exercitarea rolului activ.

Prejudiciul are un caracter cert şi este demonstrat cu bilanţurile contabile pe anii 2010-2015 depuse la dosar plus accesoriile la aceste pierderi.

Există o faptă ilicită imputabilă pârâţilor DGRFP Timişoara - AJFP Timiş şi prepuşilor acestora introduşi în cauză, care constă în întocmirea actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere fiscală nr. x/24.06.2010, care a fost anulată ca netemeinică şi nelegală de către Curtea de Apel Timişoara, în baza prezumţiei de lucru judecat, reprezentat de două sentinţe penale, în care s-a constatat că operaţiunile derulate de S.C. A. S.R.L. cu cele 24 de societăţi considerate de autorităţile fiscale ca având un comportament dubios au avut un caracter real, iar prejudiciul a fost calculat în mod eronat.

Se mai susţine că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor, în cadrul dezbateriilor finale, pretenţiile pârâţilor privind acordarea unor cheltuieli de judecată, încălcând astfel grav, atât principiile contradictorialităţii şi cele ale oralităţii, prevăzute la art. 14 şi 16 din Noul C. proc. civ., cât şi dreptul la apărare, garantat de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 6.

Instanţa de fond, în mod subiectiv şi vădit eronat, a considerat că reclamanta se află în culpă procesuală faţă de pârâţii funcţionari fiscali chemaţi în judecată, omitand să ia notă că acţiunea principală a reclamantei - anularea Deciziei nr. 430/24.06.2010, la care pârâţii au fost autori sau coautori prin faptul că au întocmit-o sau avizat-o - a fost, de fapt, anulată, astfel încât, nu noi am căzut în pretenţii privitor la acţiunea principala, ci tocmai autoritatea fiscală emitentă şi pârâţii funcţionari, ca autori ai actului nelegal anulat.

2. Recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi în reprezentarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara

După o prezentare pe larg a situaţiei de fapt, prin motivele de recurs formulate, se arată că prin Decizia de impunere nr. x/24.06.2010, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/22.06.2010, organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş, au stabilit în sarcina contestatoarei diferenţe de TVA, impozit pe profit şi accesorii în sumă totală de 41.950.874 RON.

Verificarea fiscală a cuprins perioada 16.08.2004-30.06.2009 în ceea ce priveşte impozitul pe profit şi perioada 16.08.2004-30.07.2009 în ceea ce priveşte TVA.

Urmare verificării documentelor financiar contabile ale S.C. A. S.R.L. şi consultării informaţiilor de pe site-urile ANAF şi MFP, au fost identificaţi furnizorii care prezentau un comportament fiscal inadecvat, respectiv au efectuat livrări de cereale fără a depune la organul fiscal teritorial declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul de stat. De asemenea, a existat suspiciunea că aceşti furnizori au achiziţionat cereale de la persoane fizice, iar pentru comercializarea cerealelor s-au întocmit facturi fiscale care nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a acestor societăţi, sau furnizori de tip fantomă.

În vederea finalizării inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală a solicitat efectuarea de controale încrucişate la mai mulţi furnizori cu care societatea contestatoare a avut relaţii comerciale (care au constat în tranzacţionarea cerealelor) si, în acest sens, au fost solicitate informaţii de la direcţiile finanţelor publice judeţene sau de la reprezentanţi ai Gărzii Financiare din localităţile de domiciliu ale furnizorilor.

De asemenea, Garda Financiară, secţia Călăraşi, prin adresa nr. x/03.12.2009 a comunicat că societatea a fost verificată pentru perioada 01.01-30.09.2008, perioada în care nu a efectuat tranzacţii cu S.C. A. S.R.L..

Totuşi, urmare verificărilor s-a constatat că în perioada verificată societatea a efectuat achiziţii intracomunitare din Ungaria urmate de vânzare la intern şi livrare intracomunitară către Ungaria fără ca mărfurile să părăsească efectiv teritoriul Ungariei, documentele de transport întocmite fiind fictive.

Totodată, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, prin adresa nr. x/12.10.2009 a solicitat Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale -Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş informaţii referitoare la deţinerea şi perioada de valabilitate a autorizaţiilor de depozit eliberate conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2006. Cu privire la documentele puse la dispoziţie de S.C. A. S.R.L. s-au constatat următoarele:

- societatea nu a putut pune la dispoziţie avize de însoţire a mărfurilor emise de furnizori în condiţiile în care aprovizionările depăşeau cu mult capacitatea unui mijloc de transport. Din explicaţiile date de reprezentantul legal al societăţii a rezultat faptul că furnizorii nu întocmeau avizele de însoţire deoarece marfa preluată de la aceştia nu era transportată şi înregistrată în gestiunea S.C. A. S.R.L. ci direct la beneficiarii finali;

- unele facturi emise de furnizori, documente care au stat la baza înregistrării taxei pe valoarea adăugată deductibilă, nu conţin toate elementele prevăzute de normele legale în vigoare respectiv locul de expediere a bunurilor, numerele avizelor de însoţire a mărfii în cazurile în care cantitatea înscrisă în factura este mai mare decât capacitatea mijlocului de transport, datele de identificare ale persoanelor care au efectuat livrarea, data livrării;

- unele facturi emise de furnizori conţin elemente eronate sau incomplete de identificare a beneficiarului (adresa, cod de identificare fiscală) sau a furnizorului (cod de identificare atribuit ulterior emiterii facturii, adresă);

- avizele de expediţie nu conţin toate elementele minime obligatorii;

- au fost identificate situaţii în care deşi în factură era înscris un număr de aviz de însoţire a mărfii, în urma verificării documentelor furnizorilor au fost identificate mai multe avize având acelaşi număr, dar şi situaţii în care din însumarea cantităţilor înscrise în avize a rezultat fie o cantitate mai mică, fie o cantitate mai mare decât cea înscrisă în facturi;

- nu s-a putut stabili o corelaţie între avizele de însoţire a mărfurilor emise de S.C. A. S.R.L. şi cantităţile de cereale înscrise în facturile de achiziţie, dar nici o corelaţie cu facturile de transport emise de către diverşi prestatori de servicii de transport.

Faţă de constatările organului de inspecţie fiscală, societatea susţine că nu datorează obligaţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală deoarece acestea au fost determinate în mod nelegal şi nereal, din actul de control nu rezultă modul de valorificare a rezultatelor controalelor încrucişate.

Documentele care au stat la baza înregistrării TVA deductibilă nu conţin toate elementele prevăzute de normele legale în vigoare, respectiv locul de expediere a bunurilor, numerele avizelor de însoţire a mărfii în cazurile în care cantitatea înscrisă în factură este mai mare decât capacitatea mijlocului de transport, datele de identificare ale persoanelor care au efectuat livrarea, data livrării, documentele prezentate nu au specificat locul de încărcare, astfel că nu a putut fi stabilită provenienţa mărfii, producători agricoli şi spaţiile de depozitare autorizate pentru aceste mărfuri.

Mai mult, toate cele 24 societăţi furnizoare nu funcţionează la sediul declarat, nu au depus situaţii financiare sau declaraţii obligatorii, ceea ce presupune că, operaţiunile consemnate în facturile emise de aceşti furnizori sunt considerate fără documente legale de provenienţă.

Din punct de vedere fiscal, nu este suficientă prezentarea facturilor de achiziţie de bunuri emise de diverşi furnizori completate cu datele obligatorii prevăzute de legiuitor (aspect de formă), ci trebuie demonstrată realitatea operaţiunilor înscrise în aceste facturi (aspect de fond).

Avizul de însoţire a mărfii pe timpul transportului este documentul ce trebuie anexat la factura fiscală în condiţiile în care transportul materialelor achiziţionate este condiţionat de capacitatea mijloacelor de transport auto.

Ca urmare, avizul de însoţire a mărfii este documentul care justifică cantitatea de marfă achiziţionată înscriă în facturile fiscale şi cantitatea ce intră în magazia, depozitul, respectiv gestiunea societăţii cumpărătoare.

Se reţine că, societatea nu a prezentat avizele de însoţire a mărfii care trebuiau să conţină înscris numărul de înmatriculare al mijlocului de transport auto, ruta parcursă şi locul de încărcare - descărcare, şi nu sunt prezentate facturi privind transportul mărfii, foi de parcurs, etc.

Faţă de cele prezentate mai sus, rezultă că susţinerile reclamatei nu pot fi avute în vedere în soluţionarea prezentei cauze, societatea neavând dreptul la deductibilitatea cheltuielilor cu achiziţia de cereale în sumă de 9.907.373 RON şi nici drept de deducere a TVA în sumă de 11.891.514 RON.

Majorările/dobânzile de întârziere în sumă de 20.141.430 RON şi penalităţile de întârziere în suma de 10.557 RON reprezintă accesorii aferente diferenţei de TVA şi impozit pe profit potrivit prevederilor art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.

În ceea ce priveşte suma de 106.534 RON, reprezentând impozit pe profit aferent lunii iulie 2009, contestată ulterior cu adresa înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Registratura generală sub nr. x/04.08.2010 şi la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. x/04.08.2010, se arată că acest impozit pe profit nu a fost stabilit ca obligaţie de plată suplimentară prin Decizia de impunere nr. x/24.06.2010 contestată precum şi faptul că, nu a fost respectat termenul de depunere a contestaţiei reglementat de art. 207 alin. (1) şi alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii precum şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Reclamanţii S.C. A. S.R.L. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi în reprezentarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara ca inadmisibil pentru nemotivare, iar în subsidiar, ca nefondat.

Intimaţii C., D. şi E. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanţii S.C. A. S.R.L. şi B..

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinările depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, excepţia nulităţii este neîntemeiată, iar recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu

Înalta Curte are în vedere faptul că folosirea căilor de atac reprezintă o facultate recunoscută de lege părţilor aflate în proces.

Această regulă constituie o formă de manifestare a propriei disponibilităţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 458 C. proc. civ., este instituită regula potrivit căreia căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces, deoarece cadrul procesual se stabileşte în faţa primei instanţe, iar judecata în căile de atac nu se poate desfăşura decât în limitele aceluiaşi cadru procesual.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în faţa instanţei de fond, calitatea de reclamant a avut-o S.C. A. S.R.L., prin reprezentant legal, administrator special B..

Chiar dacă reclamanta şi-a precizat acţiunea şi a înţeles să introducă în cauză în calitate de reclamant pe numitul B., Înalta Curte constată că acesta nu are interes în formularea căii de atac, neexistând o identitate între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat, destinatarul deciziei de impunere, în cauza de faţă, fiind S.C. A. S.R.L., în sarcina acesteia fiind stabilită obligaţia de a achita sume suplimentare cu titlu de impozit pe profit şi TVA şi accesoriile aferente.

Prin urmare, B. nu putea exercita recurs în nume propriu în cauza de faţă.

Astfel fiind, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de B. în nume propriu şi pe cale de consecinţă va respinge recursul, ca inadmisibil.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului formulat de S.C. A. S.R.L. şi B.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimaţii C., D. şi E., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi au formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte fondul recursurilor

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin argumente şi considerente comune.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/24.06.2010 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligaţii fiscale în cuantum total de 41.950.874 RON, constând în impozit pe profit -9.907.373 RON, TVA -11.891.514 RON, precum şi accesorii aferente acestor sume.

Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestaţie administrativă, iar prin decizia nr. 4103/558/03.12.2015 Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a respins contestaţia formulată.

Autorităţile pârâte au reţinut că reclamanta nu a făcut dovada realităţii tranzacţiilor efectuate - înscrise în facturile emise de furnizori cu un comportament fiscal inadecvat - şi nici provenienţa bunurilor înscrise în aceste facturi, lipsind contracte de vânzare-cumpărare, documente de transport, foi de parcurs, CMR-uri şi facturile emise nu conţin locul de încărcare şi descărcare a mărfii nefiind completate cu informaţiile obligatorii.

Reclamanta a solicitat valorificarea autorităţii de lucru judecat a sentinţelor penale nr. 410/PI/04.06.2014 şi nr. 700/PI/19.11.2014 ale Tribunalului Timiş - prin care s-au respins plângerile formulate de ANAF împotriva soluţiilor dispuse de procuror asupra aspectelor reţinute de inspectorii fiscali, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 28 C. proc. pen.

După cum se poate observa, instanţele penale au înlăturat, ca nedovedite, toate prezumţiile de fraudă ce au stat la baza plângerii penale formulate împotriva societăţii A. S.R.L. de către organele fiscale şi care au fost avut în vedere şi pentru determinarea obligaţiilor fiscale suplimentare cu titlu de TVA şi impozit pe profit.

Având în vedere că realitatea operaţiunilor comerciale desfăşurate de reclamantă a fost stabilită cu putere de lucru judecat, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că pretinsul caracter incomplet al documentelor de achiziţie nu este de natură să atragă nedeductibilitatea TVA şi nici a cheltuielilor ce stau la baza determinării impozitului pe profit, de vreme ce înseşi operaţiunile la care se referă acestea trebuie considerate ca fiind dovedite.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a apreciat că nu se poate stabili o legătură directă de cauzalitate între prejudiciul pretins de reclamantă şi actul administrativ-fiscal contestat, respingând capătul de cerere referitor la diferenţa de profit.

Înalta Curte are în vedere faptul că pentru a se putea antrena răspunderea solidară a funcţionarilor publici trebuie îndeplinite în mod obligatoriu următoarele condiţii:

- existenţa faptei ilicite - încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu;

- existenţa prejudiciului şi întinderea lui;

- existenţa culpei funcţionarului public, culpă care în cazul de faţă trebuie să îmbrace forma culpei grave sau să fim în prezenţa unei neglijenţe grave;

- existenţa raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, apreciază că toate condiţiile necesare pentru antrenarea răspunderii, nu au fost dovedite în cauză.

Nu există elemente probatorii care să ateste că reclamanta şi-a redus cifra de afaceri şi, implicit, profitul, ca urmare a măsurilor de executare silită şi măsurilor asigurătorii întreprinse de pârâtă.

Insolvenţa a fost declanşată la cererea reclamantei înseşi, iar nu la solicitarea autorităţii pârâte, iar de la data deschiderii procedurii de insolvenţă, societatea s-a aflat sub protecţia legii şi în afara oricăror executări silite, inclusiv a celor iniţiate de creditorul fiscal.

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că nu s-a dovedit că autoritatea pârâtă şi agenţii acesteia au acţionat cu vinovăţie, în condiţiile în care la data inspecţiei fiscale, existau toate aparenţele că societatea A. S.R.L. a declarat achiziţii fictive de cereale, astfel că cererile de rambursare TVA nu au la bază operaţiuni economice reale.

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată

Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acţiunea. Principiul enunţat este consacrat, în mod expres, în art. 453 C. proc. civ. care dispune:

"(1) Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinţei implică respectarea întocmai a dispoziţiilor procesuale şi justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenţei procesuale a fiecărei părţi. Astfel, se poate vorbi şi de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, şi anume aceea de sancţiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivităţii excesive a unor justiţiabili.

Art. 453 C. proc. civ., fără a menţiona în terminis, induce o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă şi implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanţei a unei cereri, acţiune ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie susţinerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obţine solicitările formulate în cererea de chemare în judecată.

Pe lângă principiul culpei procesuale, există şi alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată.

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credinţă a părţii care a pierdut procesul.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Prima instanţă a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispoziţiile legale, doctrină şi jurisprudenţă, atunci când a reţinut culpa procesuală a reclamantei în ceea ce priveşte introducerea acţiunii în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi E..

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a în mod corect a dispus acordarea cheltuielilor de judecată.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilori sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul B., în nume propriu, ca inadmisibil, iar recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B., şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi în reprezentarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de B., invocată de instanţă, din oficiu.

Respinge recursul declarat de reclamantul B., în nume propriu, împotriva sentinţei nr. 48/2017 din 2 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de S.C. A. S.R.L., invocată de intimaţii C., D., E..

Respinge recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B., pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi în reprezentarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, împotriva sentinţei nr. 48/2017 din 02 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2019.