EU funding correction upheld for procurement irregularity despite retroactivity challenge

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24 septembrie 2015, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost precizată la data de 09 decembrie 2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.01.2015, precum şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 53 din 28.04.2015, emise de pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 51 din 13 martie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 51 din 13 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a susţinut că sunt greşite considerentele instanţei de fond, prin care s-a reţinut că invitaţia de participare nu cuprinde criteriile minime de calificare prevăzute în documentaţia de atribuire a contractului, precum şi cele privind restricţionarea participării la procedura de atribuire, prin solicitarea, în fişa de date a achiziţiei, a depunerii de către ofertanţi a situaţiilor financiare anuale aferente anilor 2006-2007, din care să rezulte existenţa profitului.

A arătat recurenta-reclamantă că, la data întocmirii notei de constatare a neregulilor, contractul de servicii nr. x/13.01.2009 era finalizat şi implementat integral de peste cinci ani şi că, pe baza acestui contract, a fost semnat contractul de finanţare nr. x/23.11.2010, la încheierea căruia AM-POR nu a identificat nereguli privind documentaţia de atribuire şi modul de atribuire a contractului de servicii de proiectare.

Recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă nu a luat în considerare dispoziţiile O.G. nr. 79/2003 şi cele ale H.G. nr. 1306/2007, aplicabile la data procedurii de atribuire a contractului de servicii, precum şi la data semnării contractului de finanţare. Potrivit art. 11 alin. (2)1 din O.G. nr. 79/2003, autoritatea competentă în gestionarea fondurilor comunitare avea obligaţia de a iniţia procedura de constatare a creanţelor bugetare rezultate din nereguli în termen de 7 zile de la primirea sesizărilor. În cauză nu s-a făcut dovada că, la data încheierii contractului de finanţare, au fost primite sesizări pentru identificarea neregulilor, context în care prima instanţă nu a motivat de ce nu a aplicat aceste dispoziţii legale.

O altă critică adusă sentinţei recurate priveşte argumentele referitoare la neretroactivitatea legii, din perspectiva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2015, în raport de hotărârea CJUE pronunţată în cauzele reunite C 260/14 şi C 261/14. În acest sens, reclamanta a contestat argumentele primei instanţe, referitoare la faptul că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele Uniunii, susţinând că prima instanţă nu a analizat, concret, dacă neregula reţinută în sarcina beneficiarului finanţării putea prejudicia bugetul UE.

Contrar primei instanţe, recurenta-reclamantă a susţinut că, prin neregula săvârşită nu s-a adus vreun prejudiciu nici bugetului Uniunii Europene şi nici bugetului de stat, iar instanţa de fond nu a avut în vedere că, prin dispoziţiile art. 6 alin. (3)3 din O.U.G. nr. 66/2011, legiuitorul a prevăzut că, pentru abaterile care nu au niciun potenţial impact financiar, nu se aplică reduceri procentuale. Or, intimatul-pârât nu a evidenţiat, în actele contestate în cauză, care este potenţialul impact financiar, astfel încât aplicarea corecţiei financiare nu este justificată, nefiind respectat principiul proporţionalităţii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 10 iulie 2017, intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (fost Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de sentinţa recurată şi de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând punctual criticile de nelegalitate formulate de reclamantă, instanţa de control judiciar constată că motivele referitoare la greşita reţinere a existenţei neregulilor se rezumă doar la menţionarea, într-un paragraf, a dezacordului reclamantei faţă de concluzia primei instanţe, fără prezentarea unor critici concrete aduse sentinţei recurate, respectiv a unor contraargumente menite să conducă spre reformarea soluţiei atacate.

În egală măsură, reclamanta se limitează la a afirma că neregula a fost constatată la o perioadă de timp îndelungată după finalizarea contractului de servicii şi că nu au fost identificate nereguli de către AM-POR, la data încheierii contractului de finanţare, fără a expune un raţionament juridic, respectiv o concluzie cu privire la legătura de cauzalitate între aceste aspecte şi nelegalitatea actelor administrative contestate, necesară admiterii căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul reprezintă o cale de atac menită să examineze conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Or, în lipsa unor critici efective ale reclamantei cu privire la aspectele invocate anterior, instanţa de control judiciar nu poate exercita controlul de legalitate cu privire la considerentele instanţei de fond, simpla concluzie succintă a nemulţumirii reclamantei nefiind suficientă pentru atingerea scopului declarării căii de atac.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate şi criticile privitoare la neaplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 11 alin. (2)1 din O.G. nr. 79/2003 şi ale H.G. nr. 1306/2007, inclusiv pe cele privind lipsa motivării înlăturării acestor texte de lege (critici care se subsumează, deopotrivă, dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.). Instanţa de control judiciar constată că acest motiv de nelegalitate al actelor administrative contestate a fost formulat pentru prima dată în calea de atac a recursului, fără a face obiectul analizei instanţei de fond, nefiind redat nici în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi nici în contestaţia administrativă.

Prin urmare, reclamanta nu a îndeplinit rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu un motiv de nelegalitate distinct de verificat în calea acţiunii judiciare de faţă, iar acest set de critici de nelegalitate nu poate face obiectul cercetării în recurs, în cadrul căruia nu pot fi formulate pretenţii noi, respectiv motive suplimentare de nelegalitate a actelor administrative contestate.

În raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că principalele critici de nelegalitate ale reclamantei, formulate în recurs, cu respectarea rigorilor procedurale, se referă la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, precum şi la lipsa unor dovezi privind prejudicierea bugetelor donatoare din care provine finanţarea nerambursabilă.

Instanţa de recurs constată că opinia judecătorului fondului este în acord cu jurisprudenţa Înaltei Curţi, prin care s-a reţinut că este respectat principiul neretroactivităţii legii civile în ipoteza aplicării corecţiei financiare prin acte administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, cu privire la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare (O.G. nr. 79/2003), dar şi în acord cu considerentele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cuprinse în Hotărârea din 26 mai 2016, pronunţată în cauzele conexate C-260/14 şi C.261/14.

În speţă, actele administrative contestate vizează Contractul de finanţare nr. x din 23.11.2010, cod SMIS 7015, cu titlul "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale - Colegiul Naţional Constantin Catacuzino din Municipiul Târgovişte, jud. Dâmboviţa", beneficiar Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, finanţarea fiind acordată prin "Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 - Îmbunătăţirea infrastructurii sociale. Domeniul major de intervenţie 3.4 - Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formarea profesională continuă".

În Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 20.01.2015 se menţionează că au fost identificate nereguli, în sensul definiţiei dată de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care constituie abaterile prevăzute în Partea I lit. B) din Anexa la aceeaşi ordonanţă de urgenţă, pentru care a fost aplicată corecţia financiară de 10% din valoarea Contractului de achiziţie nr. x/13.01.2009, încheiat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte cu Societatea A. S.R.L.

Înalta Curte constată că, din perspectiva calificării faptei ca neregulă, nu există un conflict de legi în timp. Este adevărat că, prin Decizia nr. 66/2015, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora dispoziţiile acestei ordonanţe se aplică pentru activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare începute după data intrării în vigoare a ordonanţei, chiar dacă aceste nereguli au fost săvârşite sub imperiul O.G. nr. 79/2003. Curtea Constituţională a constatat că activităţile anterior menţionate presupun atât aplicarea normelor de procedură, cât şi a normelor de drept substanţial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la calificarea unei fapte ca fiind neregulă/abatere şi aplicarea de corecţii financiare. Astfel, aprecierea legalităţii raporturilor juridice născute în perioada de activitate a O.G. nr. 79/2003 se realizează prin prisma noilor prevederi, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, raportul juridic nemaifiind guvernat de legea în vigoare la data naşterii sale, ci de o lege ulterioară.

Totodată, Curtea Constituţională a avut în vedere două diferenţe de reglementare de drept substanţial, respectiv cea privitoare la definirea neregulii şi cea privitoare la implementarea principiului proporţionalităţii, prin aplicarea corecţiilor/reducerilor financiare aferente proiectelor finanţate din fonduri europene şi bani sau fonduri publice naţionale aferente acestora, în caz de nerespectare a reglementărilor privind achiziţiile.

Astfel, s-a constatat că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe faţă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în sensul că se referă şi la potenţialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene şi/sau fondurilor publice naţionale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit. Or, O.G. nr. 79/2003 definea neregula ca fiind abaterea care prejudiciază (cert, determinat) bugetul Uniunii Europene.

Sub aspectul corecţiilor/reducerilor aplicabile în cazul constatării neregulilor, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003, implementând principiul proporţionalităţii.

Considerente Curţii Constituţionale, care au condus la declararea neconstituţionalităţii prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, se bazează pe o analiză comparativă a celor două reglementări naţionale succesive. Totuşi, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, sub imperiul cărora a fost încheiat contractul de finanţare ce formează obiectul prezentului litigiu şi a avut loc acţiunea beneficiarei finanţării considerată a fi neregulă, trebuie interpretate în conformitate cu prevederile regulamentelor europene în vigoare şi care au acelaşi obiect de reglementare, respectiv Regulamentul nr. 2988/95 şi nr. 1083/2006 ale Consiliului. Astfel:

- conform art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene:

"constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate";

- conform art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999:

"neregularitate înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Pe cale de consecinţă, interpretarea conformă impune concluzia că neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Rezultă, din aceste considerente, că acţiunea beneficiarului finanţării, socotită neregulă în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie neregulă şi sub imperiul reglementării anterioare, interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, conformă cu regulamentele anterior citate, determinând inexistenţa unei diferenţe între reglementările naţionale succesive şi, pe cale de consecinţă, inexistenţa unui conflict de legi în timp.

În speţă, este de observat faptul că acţiunea beneficiarului, care constituie situaţia juridică căreia i se aplică norma de drept referitoare la definirea neregulii, a constat în încălcarea unor dispoziţii din dreptul naţional, cuprinse în O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare la data faptelor. Or, o astfel de încălcare constituie neregulă, atât potrivit O.G. nr. 79/2003, cât şi potrivit O.U.G. nr. 66/2011, precum şi în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, prin care, în sensul celor expuse anterior, beneficiarul finanţării, în calitate de autoritate contractantă, şi-a asumat obligaţia de a derula procedura de atribuire a contractelor pentru implementarea proiectului cu respectarea legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice, conform art. 9 lit. A) alin. (22) din contract.

Cât priveşte măsura dispusă - aplicarea unei corecţii financiare cu privire la cheltuielile aferente proiectului finanţat din fonduri europene, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 66/2015, aplicarea acestor corecţii/reduceri constituie o dispoziţie din legea nouă mai favorabilă decât reglementarea anterioară din O.G. nr. 79/2003, în baza căreia constatarea neregulii ar fi atras retragerea integrală a finanţării.

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi faptul că, în jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat, în Hotărârea din 26 mai 2016, pronunţată în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14 (§ 57), următoarele:

"(...) principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale."

În acest sens, sunt edificatoare considerentele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cuprinse în hotărârea menţionată anterior, conform cărora:

"53. [...] instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă, în împrejurările din cauza principală, principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice.

54. În această privinţă, dintr-o jurisprudenţă constantă reiese că, atunci când statele membre adoptă măsuri prin care pun în aplicare dreptul Uniunii, ele au obligaţia de a respecta principiile generale ale acestui drept, printre care figurează în special principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime (a se vedea în special Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C-89/14, EU:C:2015:537, punctele 35 şi 36, precum şi jurisprudenţă citată).

55. [...] deşi principiul securităţii juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, cu alte cuvinte, unei situaţii anterioare intrării sale în vigoare, indiferent de efectele favorabile sau nefavorabile pe care le-ar putea avea o astfel de aplicare asupra persoanei interesate, acelaşi principiu impune ca orice situaţie de fapt să fie în mod normal apreciată, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare, în lumina normelor de drept în vigoare la data producerii sale. Cu toate acestea, deşi legea nouă îşi produce efectele numai pentru viitor, aceasta se aplică, în lipsa unei derogări, şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi (a se vedea în special Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C-89/14, EU:C:2015:537, punctul 37 şi jurisprudenţă citată).

56. Astfel cum reiese din aceeaşi jurisprudenţă, nici domeniul de aplicare al principiului încrederii legitime nu poate fi extins într-atât încât să împiedice, la modul general, o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare (a se vedea în special Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C-89/14, EU:C:2015:537, punctul 38 şi jurisprudenţă citată).

57. Reiese din cele ce precedă că trebuie să se răspundă la a patra întrebare în cauza C-260/14 că principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale."

Luând în considerare faptul că măsura administrativă a retragerii finanţării afectată de o cheltuială necuvenită nu este nouă, fiind prevăzută şi de vechea reglementare (art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003), se poate aprecia că aplicarea corecţiei, ca expresie a principiului proporţionalităţii, reprezintă un efect viitor al situaţiei juridice (neregulii) apărute sub imperiul reglementării anterioare. În acest sens pledează şi argumentul că activitatea de constatare a neregulii, în cadrul căreia s-a dispus măsura administrativă a corecţiei a avut loc sub imperiul reglementării noi, cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii.

De asemenea, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei-reclamante referitoare la greşita reţinere de către prima instanţă a existenţei unui prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene sunt nefondate.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula este definită ca fiind "Orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit."

În această privinţă, se impune a se preciza faptul că, în afară de prevederile din legislaţia naţională, noţiunea de neregulă este definită în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziţii care au aplicabilitate directă în legislaţia naţională, ca reprezentând "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Plecând de la această definiţie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit, în jurisprudenţa sa, că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10 pct. 47), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15), dar cu aplicarea principiului proporţionalităţii, principiu consacrat de jurisprudenţa acestei curţi.

De altfel, în acelaşi sens, a fost adoptată, la data de 24.11.2014, soluţia de principiu a secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se că:

"în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului UE/fondurilor publice naţionale, cu excepţia situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă în care aplicarea corecţiei financiare este condiţionată de existenţa prejudiciului".

Prin urmare, susţinerile reclamantei referitoare la lipsa prejudiciului sunt nefondate, deoarece obligaţia de restituire sau recuperare a fondurilor Uniunii Europene există în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenţei sau producerii unui prejudiciu.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte împotriva sentinţei civile nr. 51 din 13 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.