Validity of ex-post financial correction for public procurement violations under O.U.G. 34/2006 negotiated without publication

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu a solicitat:

1 - anularea deciziei Ministerului Fondurilor Europene, AM POS Mediu nr. 9465/19. VI.2015 prin care s-a respins contestaţia A. S.A. nr. 50227/25. V.2015 împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare emisă de pârâtă sub nr. x/23. IV.2015;

2 - admiterea contestaţiei A. S.A. şi anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare emisă de Ministerul Fondurilor Europene, AM POS Mediu sub nr. x/23. IV.2015;

3 - obligarea pârâtei la executarea obligaţiei de acordare a finanţării în sumă de 3.980.548 RON, reprezentând corecţie financiară nelegal şi netemeinic stabilită.

2. Soluţia pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 198/CA din 24 octombrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia promovată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Juridică, a anulat decizia Ministerului Fondurilor Europene - AM POS Mediu nr. 9465/19.06.2015 şi Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare emisă de pârâtă sub nr. x/23.04.2015 şi a obligat pârâta la executarea obligaţiei de acordare a finanţării în sumă de 3.980.548 RON, reprezentând corecţie financiară nelegal şi netemeinic stabilită.

Prin sentinţa civilă nr. 20/CA din 13 februarie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 198/CA/24/10/2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2015, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu -reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Juridică şi a dispus completarea dispozitivului acestei sentinţe în sensul că s-a dispus obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumei de 18900 RON cheltuieli de judecată (onorariu avocat + taxă timbru).

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 20/CA din 13 februarie 2017 şi a sentinţei civile nr. 198/CA din 24 octombrie 2016 ale Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene.

În motivarea recursului împotriva sentinţei civile numărul 198 din 24 octombrie 2016, recurentul a arătat că hotărârea pronunţată de către Curtea de Apel Constanţa a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, respectiv a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului numărul 34/2006, susţinând, în esenţă, următoarele:

În motivarea soluţiei, Curtea de Apel Constanţa, după o expunere detaliată a situaţiei de fapt existentă în speţă, a reţinut faptul că "înaintea emiterii Ordinului nr. 731/13.05.2014 reclamanta a solicitat AM POS Mediu revizuirea documentaţiei aferente aplicaţiei de finanţare, în sensul trecerii în categoria cheltuieli eligibile a valorii contractului CS 1B, situaţie cu care pârâta a fost de acord, ca urmare a emiterii ordinului nr. 731/2014. Deci contractul în cauză a fost verificat de către pârâtă şi nu a avut obiecţiuni în legătură cu legalitatea încheierii acestuia, ca apoi, prin nota de constatare nr. x/2015 să reţină că aceasta nu se încadrează în situaţia reglementată de art. 252 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, în referire la O.U.G. nr. 52/2013."

Or, trebuie observat faptul că Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.04.2015 a fost întocmită în controlul ex-post conform procedurii prevăzută la art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

De asemenea, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că beneficiarul proiectului s-a obligat la respectarea întocmai a activităţilor precizate în cererea de finanţare inclusiv respectarea graficului de achiziţii şi implementare a proiectului propus de beneficiar. Prin urmare, prin aprobarea proiectului AM POS Mediu nu a girat eventualele abateri de la termenele şi termenii de implementare a proiectului.

Împrejurarea că în etapa de evaluare ex-ante prin adresa nr. x/07.04.2014, Direcţia Generală AM POS Mediu a avertizat S.C. A. S.A. cu privire la neeligibilitatea cheltuielilor aferente contractului de servicii CS1B, nu este de natură să conducă la aprecierea eronată a instanţei de fond în sensul că aprobarea de către autoritatea de management a proiectului "Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată pentru regiunea Constanţa-Ilfov" echivalează cu calificarea acestei cheltuieli ca eligibilă.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut "cu ocazia derulării raportului procedurii la 26.06.2013 Ministerul Finanţelor Publice prin Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice nu a avut nicio obiecţie în legătură cu atribuirea contractului de achiziţii servicii către ofertantul S.C. B. S.R.L. fiind de acord cu declararea câştigătoare a acestei oferte."

Faţă de cele reţinute de instanţa de fond se arată că verificarea procedurii de către Ministerul Finanţelor Publice prin Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice nu exclude dreptul autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europenei cu semnificaţia dată la art. 2 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 66/2011 - de a efectua propriul control, de a constata eventualele nereguli şi de a preceda la recuperarea creanţelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

La procedura de negociere a fost invitat un singur operator economic, deşi existau în acest domeniu mai multe firme de consultanţă cu acelaşi obiect de activitate. Motivaţia autorităţii contractante materializată în Nota justificativă nr. x/12.06.2013 a fost în sensul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 252 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006.

Potrivit notei justificative întocmite de S.C. A. S.A., măsura invitării unui singur participant a fost necesară, motivat de necesitatea prestării contractului de o companie care a prestat/prestează activităţi în domeniul viitorului contract, "activităţi care să includă colectarea de date privind situaţia existentă a proiectelor în curs de implementare şi proiectarea exactă a investiţiilor în fiecare localitate din proiectul vizat, inclusiv hărţi detaliate şi costurile exacte ale investiţiilor necesare a fi implementate în sectorul apă şi apă uzată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 252 din O.U.G. nr. 34/2006 "Pentru atribuirea contractului sectorial, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare numai în următoarele cazuri.

o) ca o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a licitaţiei deschise, a licitaţiei restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau-a cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente imprevizibile şi care nu se datorează sub nicio formă unei acţiuni sau inacţiuni a autorităţii contractante. Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară, pentru a face faţă situaţiei de urgenţă care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare."

Se poate observa faptul că, S.C. A. S.A. nu a depus în probaţiune, un calendar real pe care ar fi trebuit sa-l elaboreze în perioada mai - iunie 2013 prin care sa dovedească că în aceste condiţii nu poate finaliza procedurile de achiziţie şi implementare a contractelor de lucrări, astfel încât să fie necesară utilizarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ, iar singurul argument în sprijinul utilizării acestei proceduri în defavoarea celorlalte este perioada de timp mai îndelungată (105 zile), care în opinia societăţii ar li determinat prelungirea duratei implementării proiectului după perioada de eligibilitate a cheltuielilor.

Potrivit documentaţiei, contractul nr. x/27.05.2013 a fost încheiat la data de 27.05.013, iar data de începere a serviciilor a fost luna septembrie 2013. De asemenea, potrivit caietului de sarcini, durata de pregătire a documentaţiei tehnice a fost de 8 luni iar cea de supervizare a lucrărilor a fost de 24 luni.

Prin urmare, S.C. A. S.A. avea posibilitatea de a implementa contractul, chiar dacă acesta s-ar fi atribuit în luna septembrie, aşa cum era prevăzut în caietul de sarcini.

De asemenea, nu ne aflăm nici în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 253 din O.U.G. nr. 34/2006 "În cazul în care acest lucru este posibil, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 252 lit. b), e), g), i), j) şi k), autoritatea contractantă are obligaţia de a invita la negocieri un număr de operatori economici care să asigure o concurenţă reală" în raport de împrejurarea că reclamanta nu a justificat existenţa unor "condiţii de natură tehnică, artistică, sau legate de protecţia unor drepturi de exclusivitate care impun prestarea serviciului de către un singur operator economic, din aceste motive fiind imposibilă realizarea contractului economic de către orice alt operator economic" prevăzute la lit. b) a art. 252 din O.U.G. nr. 34/2006. Astfel, invitând la negocieri un singur operator economic, autoritatea contractantă a încălcat dispoziţiile legale citate mai sus, restricţionând concurenţa.

Susţinerile instanţei de fond în justificarea urgenţei şi a imprevizibilităţii întemeiate pe dispoziţiile OUGnr. 52/2013 nu au fundament legal. Conform punctului de vedere emis de Autoritatea Naţională pentru Reglementare şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice la data de 07.05.2012 referitor la situaţiile în care poate fi aplicată procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare, societatea comercială are dreptul şi nu obligaţia de a aplica procedura menţionată în situaţia în care sunt incidente circumstanţele specifice acestei proceduri.

Or, în această situaţie societatea nu a justificat motivele de extremă urgenţă determinate de evenimente imprevizibile, aplicarea pentru un nou proiect fiind o decizie independentă de prevederile O.U.G. nr. 52/2013, care a aparţinut exclusiv S.C. A. S.A..

Faţă de dispoziţiile legale citate mai sus, rezultă că prevederile O.U.G. nr. 52/2013 nu pot reprezenta un motiv de extremă urgenţă, determinat de evenimente imprevizibile şi care nu se datorează sub nicio formă unei acţiuni sau inacţiuni a autorităţii contractante, atâta timp cât aceasta avea posibilitatea de a depune aplicaţia de finanţare în timp util.

În motivarea recursului împotriva sentinţei civile nr. 29 din 13 februarie 2016, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a arătat, în esenţă, următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 20/CA/13.02.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015 Curtea de Apel Constanţa a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 198/CA/24.10.2016 şi a dispus completarea acesteia în sensul că va dispune obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumei de 18900 RON cheltuieli de judecată (onorariu avocat şi taxă de timbru).

Art. 451 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte posibilitatea instanţei de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama de circumstanţele cauzei.

Aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudenţă, se poate afirma că şi în dreptul intern partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Aşadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul în timpul şi în legătură cu acel litigiu.

Recurentul apreciază că în temeiul art. 10 alin. (1) C. proc. civ., partea care a câştigat procesul are obligaţia de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Această parte are sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat.

Regula este că dovada cheltuielilor de judecată se face cu acte, documente, înscrisuri justificative:

"Cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. În acest scop, la închiderea dezbaterilor părţile vor prezenta instanţei un decont ai cheltuielilor făcute, însoţite de acte doveditoare."

Cheltuielile se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. Cu toate acestea, chiar în prezenţa unor înscrisuri doveditoare, instanţa are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptăţită şi să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluţia pronunţată, precum şi de obiectul şi complexitatea cauzei.

Instanţei îi revine îndatorirea de a cerceta cu atenţie înscrisurile doveditoare depuse de părţi, pentru a le acorda doar cheltuielile efectiv alocate pentru susţinerea acelui proces, întrucât, astfel cum am precizat anterior, aceste cheltuieli au caracter de despăgubire pentru partea îndreptăţită a le primi, nefiind indicat ca acestea să se transforme într-un izvor de îmbogăţire fără justă cauză pentru parte.

Or, instanţa de fond în mod eronat a obligat Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene la plata către reclamantă a sumei de 18600 RON, reprezentând onorariu avocat având în vedere faptul că, aşa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, au fost acordate 6 termene de judecată.

Faţă de aceste aspecte, se solicită instanţei de control judiciar în principal, ca o consecinţă a admiterii recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 198/CA/24.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în aceeaşi cauză, să dispună casarea hotărârii judecătoreşti, rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii cererii de completare a dispozitivului ca neîntemeiată, iar în subsidiar diminuarea cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingere recursurilor ca nefondate.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că cele două recursuri sunt fondate, astfel că le va admite pentru motivele arătate în continuare .

Prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare numărul 6204 din 23 aprilie 2015 reclamantei A. S.A. i-a fost aplicată o corecţie financiară în cuantum de 100 % din valoarea contractului de servicii x/27 iunie 2013, adică 3.980.548 RON, sumă care nu include taxa pe valoarea adăugată, în esenţă, imputându-i-se că nu a publicat un anunţ de participare, deşi valoarea estimată a contractului era peste limita prevăzută de lege pentru publicarea în JOUE şi, de asemenea, nu a respectat condiţiile imperative prevăzute de lege pentru a iniţia procedura de negociere fără publicarea unui anunţ de participare, în acel fel încălcând principiile transparenţei şi tratamentului egal .

Contestaţia formulată de către reclamantă împotriva notei de constatare a fost respinsă de către Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu, prin decizia nr. 9465 din 19 iunie 2015. În esenţă, s-a reţinut că sunt neîntemeiate susţinerile reclamantei cu privire la existenţa unui eveniment imprevizibil care să justifice aplicarea procedurii urmate de către aceasta. Reclamanta invocase în apărare prevederile O.U.G. Nr. 52/2013, susţinând că aceste prevederi îngăduiau să încheie contractul în situaţii excepţionale.

Rezultă cu evidenţă, observă Înalta Curte, că ce i se impută reclamantei în prezenta cauză este că nu a publicat anunţul de participare în conformitate cu regulile aplicabile (Publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene), fapt care este incontestabil, aceasta optând pentru invitarea unui singur operator economic la negocieri. Reclamanta în calitate de autoritate contractantă avea posibilitatea legală să procedeze în maniera în care a făcut-o, numai în ipoteza în care ar fi fost îndeplinite în speţă exigentele art. 252 lit. C) din O.U.G. nr. 34/2006. În termenii acestui text de lege, pentru atribuirea contractului, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare în ipoteza în care aceasta este "o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a licitaţiei deschise, a licitaţiei restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau a cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente imprevizibile şi care nu se datorează sub nicio formă unei acţiuni sau inacţiuni a autorităţii contractante. Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară, pentru a face faţă situaţiei de urgenţă care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare".

Aşadar, în procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ este o situaţie de excepţie şi nu se poate apela la aceasta decât în condiţiile imperative ale textului legal mai sus citat, demonstrându-se că perioadele de aplicare a licitaţiei deschise, a licitaţiei restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau a cererii de oferte, după caz, nu pot fi respectate din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente imprevizibile şi care nu se datorează unei acţiuni sau inacţiuni a autorităţii contractante.

Conform reclamantei, dar şi instanţei de judecată, apariţia unui act normativ - O.U.G. nr. 52/2013 - reprezintă o modificare legislativă, cu un conţinut imprevizibil, în opinia acestora fiind îndeplinită cerinţele art. 252 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006.

Actul normativ nou, ordonanţa de urgenţă, O.U.G. nr. 52/2013, are un articol unic cu următorul conţinut:

"Articolul 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 17 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(1) Autorităţile de management sunt autorizate să încheie contracte/decizii/ordine de finanţare a căror valoare poate determina depăşirea sumelor alocate în euro la nivel de program operaţional, din Fondul european de dezvoltare regională/Fondul social european/Fondul de coeziune şi cofinanţare de la bugetul de stat în limita sumelor rezultate din creanţe bugetare, economii, reduceri procentuale şi din rezilierea contractelor de finanţare estimate a se realiza."

2. După alin. (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) şi (4), cu următorul cuprins:

(3) În scopul utilizării eficiente a fondurilor publice, ordonatorii principali de credite cu rol de Autoritate de management pot dezangaja, în vederea contractării, fondurile rămase neutilizate în urma atribuirii şi/sau finalizării contractelor de achiziţie publică aferente contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare, în condiţiile legii.

(4) Beneficiarii proiectelor finanţate din Fondul european de dezvoltare regională/Fondul social european/Fondul de coeziune care au încheiat contracte de finanţare cu ordonatorii principali de credite cu rol de Autoritate de management, potrivit prevederilor prezentului articol, şi care nu finalizează proiectul în perioada de eligibilitate a cheltuielilor vor suporta din bugetul propriu sumele necesare finalizării proiectelor după această perioadă."

În acord cu recurentul, adoptarea de către Guvern a O.U.G. nr. 52/2013 nu reprezintă, în opinia Înaltei Curţi, un eveniment imprevizibil în sensul art. 252 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, în condiţiile în care art. 2 din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, prevedea expres încă din 2007 că o cheltuială, pentru a fi eligibilă, trebuie să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de Management sau Organismul Intermediar nu decide altfel prin contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare. Aşadar, concluzia recurentului că reclamanta avea posibilitatea de a depune aplicaţia de finanţare în timp util, fără să o afecteze în vreun fel cele cuprinse în O.U.G. nr. 52/2013, este corectă, fără a se putea susţine credibil, astfel, caracterul imprevizibil al reglementării din 2013.

Apoi, invitarea unui singur operator economic la negocieri contravine principiilor transparenţei şi tratamentului egal şi pentru că în cauză nu s-a justificat că ar fi vorba de condiţii de natură tehnică, artistică sau legate de protecţia unor drepturi de expresivitate care impun prestarea serviciului de către un singur operator economic, iar realizarea contractului ar fi imposibilă de oricare alt operator decât cel care a realizat contractul iniţial. Unica împrejurare că cel invitat la negocieri este operatorul care a realizat contractul iniţial nu acoperă ipoteza din art. 253 din O.U.G. nr. 34/2006 .

Nu poate fi primită nici opinia instanţei de judecată care a judecat fondul cauzei, în sensul că AM POS Mediu a verificat admisibilitatea proiectului şi a considerat că acesta îndeplineşte criteriile de selecţie, şi că acest lucru ar fi relevant în cauză .

În realitate, nota de constatare a neregulilor, contestată de către reclamantă, a fost întocmită în cadrul controlului ex - post, procedură reglementată în art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, iar verificarea pe care am făcut-o Direcţia Generală AM POS Mediu s-a desfăşurat în etapa de evaluare ex - ante, verificarea procedurii de către unitatea pentru coordonarea şi verificarea achiziţiilor publice nu exclude în niciun caz dreptul autorităţii ce posedă competenţe în gestionarea fondurilor europene de a efectua propriul control şi de a constata posibile nereguli, potrivit art. 2 din actul normativ precitat.

În concluzie, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, Înalta Curte consideră că încheierea contractului x din 27 iunie 2013 a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor art. 252 lit. c) şi art. 253 din O.U.G. nr. 34/2006, şi că în mod legal organele de control emitente ale actelor administrative atacate au reţinut în sarcina reclamantei A. S.A. existenţa unei nereguli în sensul art. 2 alin. (1) unu din O.U.G. nr. 66/2011.

Faţă de cele ce preced, rezultă că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. astfel că va fi admis recursul împotriva sentinţei civile numărul 198 din 24 a octombrie 2016, urmând ca acţiunea reclamantei să fie respinsă ca neîntemeiată. De asemenea, consecinţă a celor mai sus reţinute, va fi admis şi recursul declarat împotriva celei de-a doua hotărâri, sentinţa civilă nr. 20 din 13 februarie 2017, cu privire la completarea dispozitivului primei sentinţe, în condiţiile în care nu sunt întrunite cerinţele art. 453 din C. proc. civ. pentru ca pârâtul să fie obligat la cheltuieli de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, împotriva sentinţei civile nr. 20/CA din 13 februarie 2017 şi a sentinţei civile nr. 198/CA din 24 octombrie 2016 ale Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţele atacate şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantei A. S.A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2019.