Suspension of tax assessment execution: validity of excise rate application and final user status in suspension proceedings

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti prin Administraţia Finanţelor Publice Contribuabili Mijlocii, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/11.12.2018, emisă în temeiul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/11.12.2018, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 211 din 22 ianuarie 2019, a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti prin Administraţia Finanţelor Publice Contribuabili Mijlocii şi a suspendat executarea deciziei de impunere nr. x/11.12.2018 până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că hotărârea este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (8) C. proc. civ.).

În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, recurenta consideră că, în mod eronat, instanţa de fond a constatat că acestea ar fi îndeplinite în prezenta cauză.

Referitor la existenţa unui caz bine justificat, arată că reclamanta nu a făcut dovada că acestă primă condiţie, prevăzută de lege, este îndeplinită.

Din actele aflate la dosarul cauzei nu se poate reţine existenţa unei asemenea îndoieli, întrucât motivele invocate de reclamantă prin cererea de suspendare şi reţinute de către instanţa de fond reprezintă susţineri care necesită o analiză pe fond a însăşi raportului juridic dedus judecăţii.

Aspectele invocate de reclamantă în cererea de suspendare şi reţinute de instanţa de fond, ţin de legalitatea în sine a actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, respectiv prevenirea unei pagube iminente, recurenta consideră că îndeplinirea acesteia presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute în acţiunea formulată de reclamantă şi reţinute de către instanţa de fond.

În opinia recurentei, argumentele reclamantei, aduse în susţinerea cererii de suspendare, nu sunt de natură să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de lege, acestea neputând fi reţinute în soluţionarea favorabilă a cauzei.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi este invocată practică judiciară în materie a Înaltei Curţide Casaţie şi Justiţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia de impunere nr. x/11.12.2018 s-a stabilit în sarcina reclamantei GTS obligaţia suplimentară de plată în cuantum de 10.683.229 RON reprezentând acciză gaz petrolier.

Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ contestat.

Din raportul de inspecţie fiscală nr. x/11.12.2018 rezultă că obligaţia suplimentară de plată a accizelor în cuantum de 10.461.288 RON a fost stabilită reţinându-se că în perioada decembrie 2011-03.07.2017 reclamanta a achiziţionat prin operaţiuni proprii de import produse accizabile prevăzute de art. 355 alin. (2) Codul fiscal, respectiv butan, n-butan şi izobutan cu codul NC 2901.10.00.00, fără a deţine autorizaţie de utilizator final. Operaţiunile de import s-au realizat prin Biroul Vamal de Interior Râmnicu Vâlcea care nu era înscris ca loc de import, conform autorizaţiei de expeditor înregistrat nr. x din data de 24.11.2010 deţinută de reclamantă, iar deplasarea produselor accizabile de la Biroul Vamal de Interior Râmnicu Vâlcea la antrepozitul fiscal deţinut de către operatorul economic în jud. Vâlcea, sat Bucşani, Comuna Ioneşti, la Balastiera nu au fost însoţite de Documentul Administrativ Electronic (e-DA).

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea Deciziei de impunere nr. x/11.12.2018 în privinţa sumei de 10.461.288 RON, în condiţiile în care, Biroul Vamal Râmnicu Vâlcea a dat reclamantei liberul de vamă, iar potrivit adresei emise de Direcţia Regională Vamală Craiova rezultă că prin declaraţiilor vamale de import depuse şi înregistrate de societatea reclamantă la Biroul Vamal Râmnicu Vâlcea, mărfurile au fost plasate în regimul vamal 07 - punere în liberă circulaţie şi plasarea, în mod simultan, sub un regim de antrepozit altul decât un regim de antrepozit vamal. Astfel, organele vamale au concluzionat că prin documentul administrativ unic(declaraţie vamală de import) depusă la Biroul Vamal Râmnicu Vâlcea, mărfurile au fost plasate în antrepozitul fiscal de producţie deţinut de societate în localitatea Bucşani, jud. Vâlcea.

De asemenea, în mod corect a s-reţinut că există o îndoială serioasă asupra legalităţii Deciziei de impunere, în condiţiile în care nivelul accizelor pentru produsul energetic cu codul NC 2901.10.00.00 a fost stabilit la nivelul unitar de accize prevăzut pentru motorină.

În aceste condiţii, în mod temeinic a reţinut instanţa de fond că există o îndoială serioasă asupra legalităţii Deciziei de impunere nr. x/11.12.2018 şi în privinţa sumei de 139.045 RON, având în vedere că şi de această dată organele fiscale au avut în vedere nivelul unitar de accize prevăzut pentru motorină, reţinând lipsa autorizaţiei de utilizator final în privinţa reclamantei, fără a ţine cont însă de calitatea acesteia de producător de produse energetice accizabile, pentru care deţine autorizaţie de antrepozit fiscal de producţie.

Înalta Curte apreciază că în mod legal s-a reţinut că există o îndoială serioasă asupra legalităţii Deciziei de impunere nr. x/11.12.2018 şi în privinţa sumei de 82.896 RON, având în vedere că organele fiscale au avut în vedere nivelul unitar de accize prevăzut pentru motorină, reţinând lipsa autorizaţiei de utilizator final în privinţa clienţilor reclamantei, fără a specifica însă în ce scopuri au fost utilizate produse energetice livrate.

Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.

În ceea ce priveşte condiţia "pagubei iminente", se constată că aceasta este dovedită, având în vedere că executarea creanţei fiscale stabilite prin intermediul deciziei de impunere ar afecta în mod semnificativ echilibrul financiar al societăţii, raportat la situaţia financiară a acesteia astfel cum rezultă din documentele contabile ataşate(potrivit datelor înscrise în raportul de inspecţie fiscală, reclamanta a realizat profit net în valoare de 1.061.561 RON - în timp ce obligaţia fiscală stabilită în sarcina sa este de 10.683.229 RON).

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinţei civile nr. 211 din 22 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2019.