Electricity tariff order challenge time-barred; appeal dismissed, upholding tariff order as lawful.

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, solicitând:

- în principal, anularea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 169/2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă, pentru Societatea Comerciala A. - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 940 din 18.12.2015;

- în subsidiar, în situaţia în care până la data soluţionării cauzei Ordinul atacat îşi încetează valabilitatea, constatarea nelegalităţii Ordinului menţionat; 2. obligarea pârâtei ANRE la emiterea unui ordin, după soluţionarea în mod definitiv a cauzei, prin care să fie acoperit prejudiciul cauzat reclamantei de diferenţa dintre tarifele stabilite prin Ordinul atacat şi valoarea la care tarifele pentru 2016 ar fi trebuit stabilite luând în considerare:

a) valoarea ratei reglementate a rentabilităţii stabilite în conformitate cu decizia ce va fi pronunţată de instanţa de judecata investită să soluţioneze cererea de anulare a Ordinului ANRE nr. 146/2014;

b) valoarea pragului până la care pot fi reduse tarifele specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă în conformitate cu decizia ca va fi pronunţată de instanţa de judecată învestită să soluţioneze cererea de anulare a Ordinului ANRE nr. 165/2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3612 din 17 noiembrie 2016, a respins capătul de cerere principal privind anularea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 169/2015, ca tardiv formulat de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a respins capătul de cerere subsidiar în constatarea nelegalităţii Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 169/2015, ca inadmisibil, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unui ordin prin care să fie acoperit prejudiciul pretins cauzat reclamantei de diferenţa dintre tarifele stabilite.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. S.A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu aplicarea greşită a normelor legale privind efectele juridice ale deciziilor Curţii Constituţionale de admiterea a excepţiilor de neconstituţionalitate.

Motivarea instanţei de fond este întemeiată pe o interpretare greşită a prevederilor Constituţiei de la art. 147, cu ignorarea prevederilor art. 73 şi următoarele din Constituţie privind legiferarea.

Recurenta precizează că ordinul contestat prin acţiunea în anulare, ce face obiectul prezentului dosar, are caracterul unui act administrativ individual emis de ANRE, însă nu poate face obiectul contenciosului special prevăzut de art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 întrucât acest articol a fost declarat neconstituţional prin admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la întreg alineatul.

Într-adevăr, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2015 instanţa a clarificat modul în care acest alineat ar trebui interpretat pentru a fi considerat constituţional, însă, în final, a admis excepţia de neconstitutionalitate cu privire la întreg alin. (7) al art. 5 din O.U.G. nr. 33/2007.

Faptul că legiuitorul nu a respectat prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie şi nu a reformulat alin. (7) al art. 5 din O.U.G. nr. 33/2007, astfel încât să fie în acord cu dispoziţiile constituţionale a determinat încetarea efectelor întregului alineat începând cu cea de a 46-a zi de la publicarea în Monitorul Oficial, şi anume începând cu data de 22 iunie 2015.

Astfel, prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 a determinat încetarea efectelor normative ale întregii prevederi, Decizia Curţii Constituţionale nefiind de natură a determina ultraactivitatea unei norme ieşite din vigoare ca urmare a aplicării art. 147 alin. (1) din Constituţie.

Prin urmare, analiza ANRE şi ulterior a instanţei de fond cu privire la efectele deciziei asupra actelor administrative individuale sau normative este pe deplin nerelevantă în prezentul litigiu deoarece Decizia nr. 136/2015 a determinat abrogarea în întregime a articolului 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituţie.

Decizia nr. 136/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 315 din 8 mai 2015, data de la care a început să curgă termenul de 45 de zile în care Guvernul avea posibilitatea de a modifica art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 pentru a fi în acord cu cele constatate prin decizia Curţii Constituţionale.

Termenul de 45 de zile s-a împlinit la data de 22 iunie 2015, dată până la care conţinutul art. 5 alin. (7) din Constituţie nu a fost modificat de către Guvern, determinând aplicarea art. 147 alin. (1) din Constituţie.

Prin urmare, art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 şi-a încetat în întregime efectele începând cu data de 22 iunie 2015 în conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituţie.

Prezentul dosar priveşte un act administrativ individual emis în decembrie 2015, deci ulterior încetării efectelor normei privind termenul special de 30 zile, nefiind supus acestei norme, ci prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, indiferent de natura actului administrativ, individual sau normativ, termenul de 30 de zile nu poate fi invocat sau aplicat întrucât art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 ce reglementa termenul special de 30 de zile a ieşit în integralitate din vigoare ca urmare a Decizie nr. 136/2015 coroborată cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie.

Totodată, admiterea excepţiei tardivităţii invocată de ANRE s-a făcut fără un temei legal, art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 încetându-şi efectele, astfel încât instanţa de fond a respins cerere de chemare în judecată în mod nelegal, fără temei legal.

Recurenta considră că dacă Decizia nr. 136/2015 ar reprezenta un izvor de lege, această interpretare ar contraveni art. 73 din Constituţie potrivit cărora organe legislative sunt Parlamentul şi Guvernul.

Mai mult, art. 147 alin. (1) din Constituţie ar rămâne fără obiect, nemaifiind necesară în acest caz intervenţia organelor legislative pentru a pune în acord prevederile legii cu cele ale Constituţiei, deciziile Curţii Constituţionale având efect direct, devenind astfel lege, iar Curtea Constituţională legiuitor, fapt ce contravine în mod vădit prevederilor art. 73 din Constituţie.

Dispoziţia din lege declarată neconstituţională nu se mai poate aplica, instanţa investită cu soluţionarea unei acţiuni căreia îi este incidentă norma declarată neconstituţională având obligaţia să nu o mai aplice.

Prin urmare, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale, nu mai există temei juridic pentru invocarea excepţiei tardivităţii în temeiul art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei a emis Ordinul nr. 169/14.12.2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă, pentru Societatea Comercială A. - S.A., publicat la data de 18 decembrie 2015 în Monitorul Oficial al României nr. 940, Partea I.

Recurenta-reclamantă a formulat împotriva Ordinului nr. 169/2015 plângere prealabilă la data de 15.01.2016, iar ulterior acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ.

Ordinul nr. 169/2015 constituie un act administrativ cu caracter individual, prin care au fost aprobate tarifele specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă, în cazul societăţii A. S.A., fiind astfel aplicabil în situaţii clare şi producând efecte juridice în raport cu un număr determinant de persoane.

Art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei prevede că "Ordinele şi deciziile emise de preşedinte în exercitarea atribuţiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părţilor interesate."

Prin decizia nr. 136/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 315 din 8 mai 2015, Curtea Constituţională a României a admis "excepţia de neconstituţionalitate ridicată de (…) şi constată că prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabileşte un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale, sunt neconstituţionale".

Prin urmare, Curtea Constituţională a constatat explicit caracterul constituţional al prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 în ceea ce priveşte actele administrative cu caracter individual, tocmai în considerarea faptului că, în situaţia în care ar pierde termenul special de contestare de 30 de zile, persoana care se consideră vătămată are posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate a ordinului sau deciziei preşedintelui A.N.R.E., pe cale incidentală, fără limitare în timp.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că nu poate fi primită apărarea recurentei, potrivit căreia ar fi intervenit «abrogarea» în integralitatea sa a art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007, ca efect al declarării sale ca neconstituţional şi al neîndeplinirii de către legiuitor a obligaţiei de a pune de acord textul legal cu norma constituţională în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curţii Constituţionale.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a motivat admiterea acestei excepţii prin raportare exclusiv la cele reţinute de Curtea Constituţională şi la argumentele reţinute de judecătorii Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu are relevanţă dacă trebuia sau nu parcursă procedura prealabilă, atâta vreme cât potrivit art. 5 alin. (7). Din O.U.G. nr. 33/2007 Ordinele ANRE se contestă la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la publicare.

În ceea ce priveşte efectele deciziilor Curţii Constituţionale, sediul materiei îl constituie dispoziţiile art. 147 din Constituţie. Din cadrul acestui text constituţional numai alin. (4) are o aplicabilitate generală, în sensul că acesta îşi găseşte aplicarea în raport cu toate deciziile Curţii pronunţate în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Constituţie şi Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Potrivit acestui alineat "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

Art. 147 alin. (1) din Constituţie stabileşte, în privinţa legilor şi ordonanţelor în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, că acestea " îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept". Această prevedere constituţională este reluată, la nivel legal, prin art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar art. 147 alin. (4) din Constituţie, raportat la alin. (1) din acelaşi articol, prin art. 31 alin. (1) din aceeaşi lege.

Rezultă, aşadar, că nici Constituţia, nici Legea nr. 47/1992 nu reglementează expres situaţia legilor sau ordonanţelor care nu mai sunt în vigoare declarate neconstituţionale, ceea ce înseamnă că a revenit Curţii Constituţionale rolul de a face interpretarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie în privinţa efectelor deciziilor sale.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că recurenta-reclamantă avea obligaţia de a solicita anularea Ordinului ANRE nr. 169/2015 în termenul special de 30 de zile de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României (18.12.2015), respectiv până cel mai târziu la data de 18.01.2016, obligaţie pe care însă nu a respectat-o, înregistrând acţiunea pe rolul instanţei de judecată la data de 18.06.2016.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3612 din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2019.