Joint tax liability for insolvency failure dismissed: appeal rejected, annulment of tax liability decisions upheld

Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 noiembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 256352/14.03.2013 de atragere a răspunderii în solidar cu S.C. B. S.R.L., pentru suma totala de 1.301.077 RON, reprezentând: TVA - 632.648 RON, impozit pe profit - 420.132 iei, dobânzi - 91301 RON şi penalităţi - 156.996 emisă de pârâtă.

La data de 04 noiembrie 2016, reclamanta a depus precizare la acţiunea introductivă de instanţă prin care a solicitat şi anularea Deciziei nr. 258538 din 30.04.2013 dată în soluţionarea contestaţiei prealabile formulate împotriva Deciziei de atragere a răspunderii solidare anterior indicate.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 537 din 09.12.2016, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Decizia nr. 258538 din 30.04.2013, precum şi Decizia nr. 256352/14.03.2013, ambele emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj - Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Craiova.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

3.1. În mod neîntemeiat, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului de a contesta Decizia nr. 256352/14.03.2013, deoarece contestaţia împotriva acesteia a fost depusă peste termenul de 6 luni.

3.2. Prima instanţă a interpretat şi a aplicat greşit prevederile art. 27 Codul de procedură fiscalălă, întrucât nu a avut în vedere faptul că obligaţia de a achita la scadenţă creanţele fiscale revine exclusiv reprezentanţilor debitoarei, prin raportare la dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) Codul de procedură fiscalălă. De asemenea, conform art. 10 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului care are obligaţia gestionarii societăţii comerciale.

În speţa de faţă, s-a aprobat faptul că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii materiale. Astfel, prejudiciul există şi a fost cauzat ca urmare a neachitării creanţelor fiscale de către societatea debitoare. Fapta ilicită este condiţionată de existenţa calităţii de asociat, acţionar, administrator sau orice altă persoană fizică ce desfăşoară o activitate în interesul persoanei juridice, dar această activitate are ca rezultat starea de insolvabilitate. Raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu este reglementat de art. 27 Codul de procedură fiscalălă, în sensul că nu a fost îndeplinită obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate, ceea ce a determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenta obligaţiilor fiscale.

În cazul de declarării şi neachitării obligaţiilor fiscale, vinovăţia este caracterizată de norma juridică sub aspectul intenţiei directe - făptuitorul trebuind să prevadă rezultatul faptei ilicite şi să urmărească producerea acestuia - dar şi sub aspectul culpei - răspunderea fiind angajată atât în prezenţa simplei neglijente căci in prezenţa unei imprudente.

Analiza existenţei sau inexistenţei vinovăţiei trebuia realizată de către instanţa de fond şi prin prisma regimului special privind îndeplinirea obligaţiilor administratorilor, astfel cum este reglementat de art. 72 din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată.

Reaua-credinţă a intimatei a fost dovedită prin faptul că, deşi avea obligaţia declarării şi achitării obligaţiilor fiscale datorate de către debitoare, aceasta, în calitate de reprezentant legal al debitoarei, nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţiile aflate în discuţie, ceea ce a determinat insolvabilitatea debitoarei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum s-a menţionat la pct. 1 al prezentei decizii, controlul judiciar declanşat de intimată are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/14.03.2013 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 258538 din 30.04.2013, ambele emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj - Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Craiova.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată şi a anulat actele administrative contestate.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că nu este fondată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, deoarece a fost respectat termenul de 6 luni, în condiţiile în care data comunicării Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 258538 din 30.04.2013 este 03.10.2016 - data la care aceasta a fost depusă la dosar de către pârâtă - iar data introducerii acţiunii este 07.10.2016.

Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantei, prevăzute de art. 27 lit. c) şi d) Codul de procedură fiscalălă, întrucât organul fiscal nu a făcut dovada relei-credinţe a acesteia.

Dezlegarea primei instanţe, inclusiv argumentaţia pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor şi normelor incidente cauzei, după cum se va detalia în continuare.

Reevaluând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi la apărările prezentate în cadrul întâmpinării depuse la dosar, instanţa de control judiciar reţine următoarele:

5.1. Referitor la excepţia prescripţiei dreptului de a contesta Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 258538 din 30.04.2013

În temeiul dispoziţiilor art. 45 din O.G. nr. 92/2003 (forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate), actul administrativ-fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

Modalităţile de comunicare a actului administrativ-fiscal sunt reglementate de prevederile art. 44 pct. 2 Codul de procedură fiscalălă, respectiv prin remiterea actului sub semnătură, prin postă, cu confirmare de primire (lit. c) sau prin publicitate (lit. d).

Or, din actele depuse la dosar, rezultă că recurenta a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin poştă, comunicare care, însă, nu a fost îndeplinită legal. Cu toate acestea, recurenta nu a procedat la comunicarea deciziei şi prin cealaltă modalitate prevăzută de textul legal anterior nominalizat, respectiv prin publicitate. În atare situaţie, în mod justificat prima instanţă a apreciat că intimata nu a beneficiat de o procedură de comunicare legală a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, iar aceasta a luat cunoştinţă de decizie doar la data de 03.10.2016, când a fost depusă la dosar de către autoritatea emitentă, la solicitarea instanţei. În condiţiile în care intimata a investit instanţa cu cererea de anulare a deciziei la data de 07.10.2016, nu se poate susţine că nu a fost respectat termenul legal de contestare de 6 luni.

5.2. Referitor la Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/14.03.2013

Prin Decizia nr. 256352/14.03.2013, recurenta a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 27 lit. c) şi d) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru angajarea răspunderii solidare a intimatei - care a deţinut calitatea de asociat unic şi administrator al S.C. B. S.R.L. - în vederea acoperirii debitelor datorate de această societate la bugetul de stat, în limita sumei de 1.301.077 RON, reprezentând TVA, impozitul pe profit şi accesorii aferente acestora.

În cuprinsul acestei decizii de angajare a răspunderii solidare, emitentul a reţinut faptul că societatea debitoare a depus toate declaraţiile fiscale şi a achitat obligaţiile fiscale aferente acestora, însă înregistrează debite ca urmare a emiterii de către organele de inspecţie fiscală a Deciziei de impunere nr. x/04.10.2012, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a unor diferenţe de impozit pe profit şi TVA, ca urmare a faptului că societatea nu a declarat şi nu a înregistrat în contabilitate veniturile şi TVA colectată din vânzarea en gross, în condiţiile în care pentru produsele vândute aceasta a înregistrat în evidenţa contabilă preţuri de vânzare inferioare celor practicate pe piaţă de alte societăţi cu acelaşi obiect de activitate.

În atare situaţie, organul fiscal a apreciat că intimata, în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita la scadenţă obligaţiile fiscale provenite din Decizia de impunere nr. x/04.10.2012 şi de a cere instanţei competente declararea procedurii insolvenţei pentru aceste obligaţii fiscale restante până la data declarării stării de insolvabilitate (22.11.2012), potrivit prevederilor art. 3 şi art. 27 din Legea nr. 85/2006, în contextul în care societatea nu deţinea suficiente fonduri băneşti pentru a plăti datoriile certe, lichide şi exigibile.

Prin Decizia nr. 258538 din 30.04.2013, recurenta a respins contestaţia administrativă formulată de intimată împotriva actului de impunere anterior nominalizat.

Potrivit prevederilor art. 27 alin. (2) lit. c) şi d) din O.G. nr. 92/2003, răspund solidar cu debitorul declarat insolvabil, pentru obligaţiile de plată restante ale acestuia, următoarele persoane:

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Pentru antrenarea răspunderii solidare a intimatei, se impune a fi întrunite cumulativ cele patru elemente specifice răspunderii juridice, elemente care trebuie dovedite de organul fiscal: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că emitentul deciziei de angajare a răspunderii solidare nu a aprobat reaua-credinţă a intimatei.

În concret, în ceea ce priveşte prejudiciul avut în vedere de organul fiscal, în sumă de 1.301.077 RON, instanţa de control judiciar reţine la rândul său faptul că la data emiterii deciziei contestate în prezenta cauză acesta nu avea un caracter cert, deoarece obligaţia fiscală a fost contestată de către societate. Astfel, prin Decizia nr. 256/03.12.2012, a fost suspendată procedura soluţionării contestaţiei administrative pentru suma de 1.220.448 RON până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală. După reluarea procedurii prealabile, prin Decizia nr. 531/31.07.2014, a fost respinsă contestaţia societăţii. Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 293/21.06.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015, a admis contestaţia S.C. B. S.R.L. şi a anulat Decizia de impunere nr. x/28.09.2012 până la limita sumei de 9.929,64 RON. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 5100 din 28.10.2019, a respins recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei anterior menţionate.

În raport de situaţia factuală anterior prezentată, împrejurarea că intimata nu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei nu probează reaua-credinţă a acesteia, deoarece este evident faptul că a aşteptat soluţia judiciară cu privire la legalitatea titlului de impunere.

În condiţiile în care recurenta nu a dovedit reaua-credinţă a intimatei, Înalta Curte apreciază că nu se putea antrena răspunderea solidară a acesteia cu debitoarea S.C. B. S.R.L., motiv pentru care soluţia primei instanţe de anulare a actelor administrativ-fiscale contestate în cauză este legală.

Prin urmare, nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj împotriva sentinţei nr. 537/2016 din 9 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 septembrie 2020.