Competence hierarchy for non-pecuniary administrative acts in public procurement disputes
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, definitively assigning the case to the Bucharest Court of Appeal, administrative and fiscal section, thereby overruling the contrary territorial and material competence exclusions previously issued by the Constanța and Bucharest Tribunals. The dispute involved a local administrative-territorial unit challenging a verification report and a subsequent dismissal decision issued by a central ministry regarding public procurement checks, which did not impose a specific financial penalty or debt on the claimant. Relying on Article 10 of Law No. 554/2004, the Court determined that because the challenged administrative acts were not convertible into a monetary value or established a tax-like debt, the material competence was governed by the hierarchy of the issuing authority rather than the pecuniary value criterion; as the acts were issued by a central public authority, the appellate court had exclusive material competence, and Article 10(3) of the same law mandated territorial competence at the defendant's seat, confirming the Bucharest Court of Appeal as the competent forum.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Competence hierarchy for non-pecuniary administrative acts in public procurement disputes: The dispute involved a local administrative-territorial unit challenging a verification report and a subsequent dismissal decision issued by a central ministry regarding public procurement checks, which did not impose a specific financial penalty or debt on the claimant. Relying on Article 10 of Law No. 554/2004, the Court determined that because the challenged administrative acts were not convertible into a monetary value or established a tax-like debt, the material competence was governed by the hierarchy of the issuing authority rather than the pecuniary value criterion; as the acts were issued by a central public authority, the appellate court had exclusive material competence, and Article 10(3) of the same law mandated territorial competence at the defendant's seat, confirming the Bucharest Court of Appeal as the competent forum.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited for the court's power to resolve the negative conflict of competence and establish the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Băneasa a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generala Mecanisme şi Instrumente Financiare Europene Nerambursabile anularea Raportului de verificare a achiziţiilor nr. 50630 din 19.07.2018 şi anularea Deciziei nr. 57616 din 27.08.2018 de respingere a contestaţiei UAT Băneasa nr. 57616 din 08.08.2012.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1 Prin sentinţa nr. 623 din 17 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Băneasa în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generala Mecanisme şi Instrumente Financiare Europene Nerambursabile în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea acestei soluţii, în contextul enunţării dispoziţiilor art. 10 alin. (1), (1)1 şi 3 din Legea nr. 554/2004, curtea de apel a reţinut că are calitatea de reclamantă UAT Comuna Băneasa, judeţ Constanţa, iar obiectul cauzei este reprezentat de corecţia financiară în cuantum de 5057,75 RON aferentă contractului având ca obiect achiziţionarea serviciilor de consultanţă pentru managementul proiectului, respectiv corecţia financiară în sumă de 431,25 RON, având ca obiect achiziţionarea serviciilor de traducere pentru implementarea proiectului.
2.2 Prin sentinţa nr. 241 din 2 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă teritorial fiind cea de la sediul pârâtului, în condiţiile în care reclamata este o autoritate publică.
2.3 Prin sentinţa nr. 2221 din data de 22 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul, în contextul invocării prevederilor art. 10 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 1302/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, a reţinut că, în raport cu obiectul litigiului, respectiv anularea Raportului de verificare a achiziţiilor nr. 50630/19.07.2018 emis de Ministerul Fondurilor Europene, care nu are caracter evaluabil în bani, competenţa trebuie stabilită potrivit criteriului rangului emitentului actului administrativ, care, în speţă, este o autoritate publică centrală, fapt ce atrage competenţa curţii de apel.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Băneasa a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generala Mecanisme şi Instrumente Financiare Europene Nerambursabile anularea Raportului de verificare a achiziţiilor nr. 50630 din 19.07.2018 şi anularea Deciziei nr. 57616 din 27.08.2018 de respingere a contestaţiei UAT Băneasa nr. 57616 din 08.08.2012.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004:
"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
(11) Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europenese soluţionează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluţionează potrivit rangului autorităţii conform prevederilor alin. (1)".
În ceea ce priveşte determinarea instanţei competente material să soluţioneze în fond un litigiu de contencios administrativ, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, şi în jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod constant şi unitar, s-a reţinut că dispoziţiile respective prevăd două criterii distincte, după cum urmează:
- criteriul rangului autorităţii emitente, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ, competenţa materială este stabilită în favoarea curţii de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală sau locală;
- criteriul valoric, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ fiscal care priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa este stabilită în funcţie de criteriul valoric, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorităţii emitente.
Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.
Înalta Curte constată că, în litigiul de faţă s-au contestat, în mod exclusiv, Raportul de verificare a achiziţiilor nr. 50630 din 19.07.2018 emis de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene şi Decizia nr. 57616 din 27.08.2018 de respingere a contestaţiei UAT Băneasa nr. 57616 din 08.08.2012, raport în cuprinsul căruia sunt menţionate constatările efectuate de minister în calitate de Autoritate de plată asupra documentelor transmise de către Primăria Oraşului Băneasa, Judeţul Constanţa, la capitolul Concluzii din Raport Autoritatea de Plată precizându-se că Autoritatea nu a adus niciun element de noutate şi niciun argument pertinent în susţinerea acţiunilor sale, fiind identificate abateri de la legislaţia privind achiziţiile publice.
Aşa fiind, Înalta Curte, în acord cu Tribunalul Bucureşti, reţine că acest raport de verificare nu are natura notei de constatare a neregulilor şi de aplicare a corecţiilor financiare sau a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, având în vedere că Autoritatea de Plată face doar verificări, constată efectuarea de plăţi susceptibile a fi neeligibile şi informează organismul intermediar.
Aşadar, actele administrativ-fiscale care formează obiectul litigiului nu au caracter evaluabil în bani, în cuprinsul acestora nefiind stabilit niciun debit în sarcina părţii reclamante, în raport de dispoziţiile legale sus-menţionate, Înalta Curte constatând că pentru determinarea competenţei materiale în prezenta cauză este aplicabil criteriul rangului autorităţii publice pârâte.
Cum actele administrative contestate au fost emise de Ministerul Fondurilor Europene, prin raportare la calitatea emitentului de autoritate publică centrală, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere material să soluţioneze cauza dedusă judecăţii este curtea de apel.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, care statuează în mod expres că: "Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului", în speţă, sediul pârâtului fiind în municipiul Bucureşti.
Faţă de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza, în fond, este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Băneasa şi pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Europene Nerambursabile în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2020.