Inadmissibility of cassation appeal against appellate judgment resolving challenge to judicial inspection dismissal resolution under Law 317/2004

Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 24.10.2017 sub nr. x/2017*, contestatorul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună desfiinţarea/anularea Rezoluţiei inspectorului şef din 06.09.2017 dispusă în lucrarea nr. x/2017, desfiinţarea/anularea Rezoluţiei de clasare a inspectorului judiciar din 27.07.2017, dispusă în lucrarea nr. x/2017, să se admită sesizarea disciplinară formulată cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare de către judecător B. şi C. în dosar nr. x/2013 apel -Tribunalul Specializat Cluj, soluţionat prin decizia civilă nr. 761/26.10.2015, să se dispună începerea cercetării disciplinare şi sesizarea C.S.M. cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare de către judecător B. şi C. în dosar nr. x/2013 apel şi în legătură cu motivarea şi pronunţarea abuzivă a deciziei civile nr. 761/26.10.2015 din aceleaşi dosar nr. x/2013 apel a Tribunalului Specializat Cluj, în toate ipotezele amintite mai sus să se dispună începerea cercetării disciplinare şi sesizarea C.S.M. privind exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă privind pronunţarea complet abuzivă a deciziei civile nr. 761/26.10.2015 cât şi cu privire la alte abateri disciplinare sesizate de către reclamant sau constatate de către Inspecţia Judiciară.

Prin sentinţa nr. 23/CA/01.03.2018, Curtea de Apel Oradea a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Oradea, invocată de către intimata Inspecţia Judiciară şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.05.2018, sub nr. x/2017*.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1499 din 17 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii, B. şi C., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1499 din 17 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal contestatorul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

A solicitat recurentul admiterea recursului astfel cum a fost formulat, apreciind că sentinţa recurată este dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1, 6, 10, 16 din Legea nr. 304/2004, art. 3, 4 şi 9 din C. proc. civ., art. 6 şi 7 din CEDO, dispoziţii al căror text de lege îl enunţă în cuprinsul cererii.

De asemenea, a susţinut recurentul că sentinţa recurată este nelegală sub aspectul interpretării dispoziţiilor art. 99 -1 din Legea nr. 303/2004, cu referire la răspunderea magistraţilor şi la independenţa acestora, invocând neîndeplinirea de către judecători, membri ai completelor de judecată care au fost învestite cu acţiunile formulate de către recurent, a îndatoririlor de serviciu, exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori ale deciziilor pronunţate de ÎCCJ în soluţionarea recursurilor în interesul legii.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de data înregistrării contestaţiei pe rolul instanţei de judecată şi de dispoziţiile procesului-verbal al şedinţei din data de 9 octombrie 2017 a judecătorilor secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

4.2 Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a invocat faptul că soluţia cu privire la lipsa calităţii procesual pasive a acestuia a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind recurată.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a reiterat aspectele invocate prin memoriul de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 decembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 9 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de faţă Înalta Curte a dispus rectificarea citativului, în sensul scoaterii din cauză a Consiliului Superior al Magistraturii întrucât s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive la fond, soluţie ce nu a fost criticată

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este inadmisibil, în considerarea celor în continuare arătate.

Principiul legalităţii căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesuale, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

În speţă, recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând examinarea legalităţii unei rezoluţii de clasare a sesizării disciplinare pe care a formulat-o privind nemulţumirea sa faţă de modul de instrumentare şi soluţionare a dosarelor nr. x/2011, y/2012, z/2010, w/2016 înregistrate pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, dosarele nr. x/2011, y/2011, z/2011, w/2013, t/2012, s/2012/al înregistrate pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Cluj şi dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti.

Astfel, prin rezoluţia nr. x/2017 contestată de reclamant, inspectorul judiciar a dispus, în temeiul prevederilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării reclamantului nefiind identificate elemente care să constituie indicii privind săvârşirea de către judecătorii reclamaţi a uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, rezoluţia de clasare dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate şi în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Înalta Curte mai reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanţa de recurs constată că în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional.

În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică cea mai asemănătoare, în speţă, a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării: rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Conform alin. (7) al art. 47 din aceeaşi lege: Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă. (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.).

În realizarea rolului constituţional ce revine instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunţat în acelaşi sens în şedinţa din 9 octombrie 2017 a Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal, fiind adoptată soluţia de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării (..) în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Având în vedere cele de mai sus redate, în condiţiile in care recurenta a formulat recurs împotriva unei sentinţe care în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 317/2004 este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil.

Chiar dacă instanţa a cărei hotărâre a fost recurată a menţionat în dispozitivul sentinţei că aceasta se poate ataca cu recurs, Înalta Curte subliniază că principiul legalităţii căilor de atac, statuat în art. 129 din Constituţia României şi consacrat în C. proc. civ. de dispoziţiile art. 457 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Or, potrivit art. 47 alin. (7) din legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la momentul sesizării instanţei (24.10.2017), hotărârea prin care curtea de apel soluţionează contestaţia împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării disciplinare nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de control judiciar urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1499 din 17 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2020.