Guarantee Fund's payment-claim order action dismissed as moot after fund issued decision

Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtei la soluţionarea într-un termen de maxim 30 de zile, de la data pronunţării hotărârii, a cererii de plată recepţionată de către parata in data de 02.09.2016, cu respectarea şi protejarea drepturilor şi intereselor creditorilor de asigurări, şi emiterea deciziei de plată de către comisia specială în conf. cu art. 15 al Legii nr. 213/2015; în cazul în care pârâta nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin hotărârea instanţei de judecată în termen de maxim 30 de zile de la pronunţare, să se dispună plata unei amenzi judiciare conducătorului autorităţii publice în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere; în cazul în care pârâta nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin hotărârea instanţei de judecată în termen de 30 de zile de la pronunţare, obligarea la plata unei despăgubiri către reclamanta, în cuantum de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu art. 24 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2835 din 15 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de repunere pe rol, a fost admisă în parte acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost obligat pârâtul să soluţioneze cererea de plată formulată de reclamantul A., recepţionată la data de 2.09.2016 şi s-a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2835 din 15 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în parte, a sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca rămasă fără obiect şi, în subsidiar, ca nefondată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, în esenţă, a susţinut de recurentul-pârât că hotărârea recurată este nelegală, întrucât din actele de procedură întocmite de acesta şi depuse la dosarul cauzei rezultă că cererea de plată nr. x/06.12.2016 a fost soluţionată prin Decizia FGA nr. 11459/21.11.2017, iar cererea de plată recepţionată la Fond cu nr. de intrare 59433/06.09.20106 a fost aprobată la plată în cadrul şedinţei Comisiei speciale din data de 04.06.2018, deci mai înainte de pronunţarea sentinţei civile nr. 2835/15.06.2018, fiind ulterior emisă Decizia FGA nr. 15971/17.07.2018.

A mai susţinut recurentul-pârât că cererea de plată formulată de reclamant şi înregistrată la FGA nu are caracterul unei cereri în sensul Legii nr. 554/2004, invocând dispoziţiile din Legea nr. 213/2015.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 6 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 9 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtei la soluţionarea într-un termen de maxim 30 de zile, de la data pronunţării hotărârii, a cererii de plată recepţionată de către parata in data de 02.09.2016, cu respectarea şi protejarea drepturilor şi intereselor creditorilor de asigurări, şi emiterea deciziei de plată de către comisia specială în conformitate cu art. 15 al Legii nr. 213/2015; în cazul în care pârâta nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin hotărârea instanţei de judecată în termen de maxim 30 de zile de la pronunţare, să se dispună plata unei amenzi judiciare conducătorului autorităţii publice în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere; în cazul în care pârâta nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin hotărârea instanţei de judecată în termen de 30 de zile de la pronunţare, obligarea la plata unei despăgubiri către reclamanta, în cuantum de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu art. 24 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea, fiind obligat pârâtul FGA să soluţioneze cererea de plată formulată de reclamantul A., recepţionată la data de 2.09.2016.

Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 15 iunie 2018, iar, la data de 17.07.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 15971/2018, privind cererea de plată nr. x/06.09.2016, care a fost analizată în cadrul şedinţei Comisiei Speciale din data de 04.06.2018, decizie prin care s-a admis cererea de plată formulate de reclamant pentru suma de 800 RON daune morale şi s-a respins cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

În acest context, aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii privind obligarea pârâtului FGA la soluţionarea cererii de plată din data de 02.09.2016, înregistrată sub nr. x/06.09.2016, a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către FGA a Deciziei nr. 15971/17.07.2018, prin care, urmare a analizării în şedinţa Comisiei speciale din data de 4 iunie 2018 (anterior pronunţării sentinţei recurate) a fost admisă, în parte, cererea de plată antereferită, obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin soluţionarea cererii de plată a fost realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamant privind soluţionarea acesteia este la momentul de faţă rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare şi să fie menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate, având în vedere că nu s-a exercitat calea de atac împotriva acestora.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, privind obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată formulată de reclamant la data de 02.09.2016, ca rămasă fără obiect şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 2835 din 15 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, privind obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată formulată de reclamant la data de 02.09.2016, ca rămasă fără obiect.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2020.