Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4244/2020 AI generated

Suspension challenge barred: appeal against final appellate decision inadmissible.

Case Number Decizia nr. 4244/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as inadmissible, upholding the appellate court's decision (no. 1810 of 11 April 2019) that had annulled the claimant's earlier appeal for lack of signature, thereby leaving the first-instance judgment (which had rejected the challenge to the claimant's suspension from a hospital position) in force. The dispute concerned an administrative challenge to a disciplinary suspension measure, with the claimant seeking to revive an appeal that had been procedurally struck. The decisive legal basis was that the appellate decision was final and not subject to further appeal, as it was rendered in the resolution of a prior appeal, and under Articles 457, 483(1), and 634(1) of the Civil Procedure Code (with Article 20(3) of Law No. 554/2004), an appeal against such a final judgment is inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 457 din C. proc. civ; Suspension challenge barred: appeal against final appellate decision inadmissible: 1810 of 11 April 2019) that had annulled the claimant's earlier appeal for lack of signature, thereby leaving the first-instance judgment (which had rejected the challenge to the claimant's suspension from a hospital position) in force. The dispute concerned an administrative challenge to a disciplinary suspension measure, with the claimant seeking to revive an appeal that had been procedurally struck. The decisive legal basis was that the appellate decision was final and not subject to further appeal, as it was rendered in the resolution of a prior appeal, and under Articles 457, 483(1), and 634(1) of the Civil Procedure Code (with Article 20(3) of Law No. 554/2004), an appeal against such a final judgment is inadmissible.

Keywords

AI generated
administrative dismissal lack of signature civil litigation procedure disciplinary law appealability of remand decision revocation of suspended sentence

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Legal basis for rejecting the appeal as inadmissible.

Art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ.

Procedural rule applied to reject the appeal as inadmissible because it was directed against a final decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii. Cadrul processual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.06.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Sf. Pantelimon Bucuresti, a formulat contestaţie împotriva măsurii suspendării din funcţia luată de către pârât.

Prin sentinţa civilă nr. 5901/02.10.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Sf. Pantelimon Bucuresti, ca neîntemeiata.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., solicitând în esenţă admiterea recursului şi admiterea acţiunii de fond.

2. Hotărârea recurată

Prin decizia nr. 1810 din 11 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei semnăturii şi a anulat recursul privind pe recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon", pentru lipsa semnăturii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1810 din 11 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

Cererea de recurs nu a fost motivată.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 2 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 9 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Totodată, art. 634 alin. (1) pct. 1, 4 şi 5 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului, hotărârile date în apel, fără drept de recurs şi hotărârile date recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

În cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei decizii date în soluţionarea unui recurs, hotărâre care este definitivă, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Prin urmare, reţinând că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv, Înalta Curte va face aplicarea sancţiunii inadmisibilităţii recursului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1810 din 11 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2020.